Nevoiti-va, ostenitorilor, ca sa primiti cunu­na rabdarii voastre, ca Hristos asteapta intra­rea noastra. Si sa aprindem candelele noastre cu dragostea si cu ascultarea, cu blandetea si cu smerenia, ca sa-L intampinam cu fata nerusinata pe Hristos, Care ne va spune: "Veniti, cei ce v-ati ostenit pentru Mine in rugaciuni, si in pri­vegheri, si in toate felurile de slujbe, si va impar­tasiti de bunatati", iar celor lenesi si sterpi o sa le graiasca: "Plecati de la Mine, blestematilor, nu va cunosc pe voi, ca precum voi nu ati ascultat de glasul robilor Mei, prorocii si Apostolii, ca­re ne cheama in imparatia cerurilor prin Sfintele Evanghelii, nici Eu nu va ascult pe voi, ci aceluia de care ati ascultat ii veti fi si partasi in muncile cele vesnice".

Cand bate toaca, nu se cuvine sa zacem, ci sa ne sculam la rugaciune, precum ne invata de Dumnezeu purtatorul Teodor, si sa rostim, pastrandu-l in minte, cuvantul acela al lui David: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea (Ps. 56,10), ca atunci cand se sfarseste a do­ua bataie de toaca sa ne gatim picioarele pentru a merge la biserica, avand cuget nu posomorat, ci vesel, si laudand pe Datatorul de viata Dum­nezeu, Care ne-a trecut pe noi vremea noptii, si avand in gura psalmul Prorocului si imparatu­lui David, care graieste: Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: "in casa Domnului vom merge!" si asa mai departe (Ps. 121, 1), si intrand in biseri­ca si cantand Sfinte Dumnezeule..., iar apoi inchinandu-ne cuviincios lui Hristos de trei ori pana la pamant, sa stam cu mare sfiala si cu frica, ta­cuti, langa perete, laudandu-L necontenit pe Cel Preainalt, Care ne-a invrednicit pe noi, pacatosii, sa intram in biserica, fara a ne sprijini de pereti ori de stalpi, care au fost facuti spre cinste.

Ca atunci cand ne ducem la prieteni se cuvine noua, ca unor robi ai lui Dumnezeu ce ne aflam, sa le facem inchinaciune pana la pamant, sa incruci­sam mainile, si asa sa stam inaintea prietenului, urmand in aceasta lui Hristos, ca il vedem stand inaintea lui Pilat si fiind batjocorit fara a grai ni­mic. Si ni s-a poruncit sa le dam prietenilor atata cinste pentru smerenie, ca sa impodobim cu ea cununa virtutilor noastre. Numai barbatii nepa­satori, si lenesi, si care se mandresc in mintea lor, aceia nu se inchina prietenilor si lasa mainile lor sa atarne. Iar biserica e mai presus decat priete­nii; trebuie sa cinstim, nu sa necinstim stalpii si peretii bisericii.

Cand cadeste preotul sfantul altar si asteptam sa treaca tamaind, se cuvine sa nu stam cu lene­vie, ci sa avem frica mare, ca sfanta tamaie este chip al Duhului Celui Sfant: sa nu ne lipsim de ea, iubitilor! Dupa ce ne impartasim prin tama­iere de harul Sfantului Duh si ne ducem la locul nostru, se cuvine sa stam cu toata blandetea, du­pa cum scrie la tipic: alungand somnul si facandu-ne ca niste morti, nesimtitori fata de tuse si de foiala, sa ne rugam cu umilinta lui Dumnezeu ca sa ne trimita ajutor pentru a savarsi cu buna rabdare Utrenia si canonul.

Si cand, prin cerce­tarea dumnezeiasca, rasare in inimile noastre lu­mina cea adevarata si, dupa ce se canta: Dum­nezeu este Domnul..., incepem cantarea psalmilor, nu ne este ingaduit sa psalmodiem stihurile de-a valma, tulburand mult cantarea, ci sa ne uitam la mai-marele stranii, si pana cand nu incepe aces­ta nu se cuvine sa inceapa nimeni, ca asa se face buna randuiala. Si atunci, incepand cantarea sau aliluia, facem intre noi inchinaciune, urmand in aceasta sfintilor ingeri, trebuie sa ne uitam la mai-marele stranii, ca atunci cand va face acesta inchinaciune sa facem inchinaciune si noi cu bu­na cuviinta, urmand lui. Prorocii i-au vazut pe ingerii netrupesti stand inaintea lui Dumnezeu, cantand, si inchinandu-se Lui, si lauda inaltandu-I. Cum se cuvine, deci, sa fim noi, care ne-am invrednicit a sluji lui Dumnezeu si a sta impreu­na cu ingerii inaintea Lui, de la Care si asteptam cuvenita plata?

Ca stiu inimile noastre pentru Cine stam in sfanta biserica. Sa nu ne lenevim, iubitii mei, in privinta Ceasurilor si a slujbei pe care o aducem Celui ce cerceteaza toate faptele si toate gandurile noastre. Sa descoperim pacate­le noastre aici, inaintea unui om neinsemnat, ca sa nu fim dati in vileag dincolo, inaintea intregii lumi, si sa pazim Ceasurile de dimineata, si de la pranz, si de seara, ca cine pierde Ceasurile din lenevire se aseamana unui fur de cele sfinte, ca blestemat este tot cel ce face lucrul Domnului cu ne­bagare de seama (Ier. 48,10).

Sa nu ne lenevim, iubitii mei, fratilor, si parin­tilor, si fiilor duhovnicesti alesi! Cu lacrimi gra­iesc vorbe amare iubirii voastre, fiindca va invat fara ca eu sa fac, si asupra mea s-a implinit as­tazi cuvantul prorocului: Pacatosului i-a zis Dum­nezeu: "Pentru ce istorisesti dreptatile Mele si iei fa­gaduinta Mea in gura ta? Tu ai urat invatatura si cuvintele Mele le-ai lepadat inapoia ta. De vedeai fu­nd, alergai cu el, si cu cel desfranat partea ta puneai, si impotriva fratelui tau cleveteai, si impotriva fiului maicii tale ai pus sminteala. Acestea ai facut, si am tacut. Ai cugetat faradelege, ca voi fi asemenea tie: mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacate­le tale. Intelegeti, dar, acestea, cei ce uitati de Dum­nezeu, ca nu cumva sa va rapeasca si sa nu fie cel ce izbaveste (Ps. 49,17-23), si: din cuvintele tale te voi judeca, sluga vicleana: bine ar fi fost sa fi dat argintul meu unor lucratori harnici, care mi l-ar fi inapoiat cu dobanda (v. Mt. 25,26; Le. 19,22-23). Sunt insa ne­voit sa spun iubirii voastre acestea toate, ca sa nu moara cineva in pacat cumplit din pricina tacerii mele. In Hristos Iisus, Domnul nostru.

Sfantul Teodosie al Lavrei Pesterilor

(Extras din cartea Dreapta credinta si dreapta traire, Editura Sophia)