Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, a douăsprezecea parte din an s-a dus. E cazul să ne întrebăm cum s-a dus, ce a însemnat pentru noi, ce a rămas din ce am făcut, ce mai trebuia să facem, ce mai avem de făcut, ce trebuie să ne silim să realizăm în cealaltă vreme a acestui an şi în cealaltă vreme a vieţii noastre. Vremea trece şi când faci ceva, şi când nu faci nimic. Vremea trece cu folos sau fără folos.

Oamenii spun că timpul este bani şi, într-adevăr, pentru unii care câştigă bani - şi aceasta este ceva esenţial pentru ei - timpul este bani. Pentru noi, credincioşii, timpul este veşnicie. Şi, într-adevăr, este veşnicie pentru că, în timp, prin ceea ce realizăm în timpul de aici, ne pregătim veşnicia. Sau, de exemplu, pentru cei care învaţă, timpul este învăţătură şi este bine să umplem vremea noastră cu învăţături bune, cu învăţături de folos pentru viaţa noastră. Aşa că fiecare îşi alege ceva în lumea aceasta şi cu toţii trebuie să ştim că ce faci te face, că faptele noastre se adaugă la ceea ce suntem, că toate ale noastre încep de la gândurile noastre. Toţi ar trebui să găsim timp pentru Dumnezeu, mai mult timp pentru Dumnezeu sau timpul pe care îl avem să-l folosim şi pentru Dumnezeu. Să găsim timp pentru binele nostru, să găsim timp pentru fericirea noastră, să găsim timp pentru omul de lângă noi şi care aşteaptă ceva de la noi, să ne angajăm spre binele celor din jurul nostru, să ne continuăm viata noastră în viaţa celor care pot învăţa ceva de la noi. Pentru aceasta însă trebuie să fim noi mai întâi hotărâţi pentru bine.

Faptele omului, după cum învaţă părintele Arsenie Boca, vor zice odată către om: „Tu eşti noi”, adică noi te-am alcătuit pe tine. Ai făcut fapte bune, ai devenit mai bun; ai făcut fapte rele, ai devenit mai rău. Tu eşti noi, tu ne-ai făcut pe noi şi noi te-am făcut pe tine. Gândindu-ne la aşa ceva, să căutăm să înmulţim binele, să înmulţim faptele bune.

Când ne întâlnim unii cu alţii, ne dorim binele unul celuilalt. Unii oameni se salută cu „Bună ziua!”, adică îşi doresc o zi bună. Mai nou văd că zic unii: „O zi bună!” Intr-un fel e bine, în înţelesul acesta că fiecare dintre noi trăim viaţa într-o zi anume, nu putem să ieşim din ziua de faţă pentru ziua de mâine. Fiecare dintre noi trăim viaţa în ziua de faţă, deci poate fi o zi bună. Dar poate fi şi toată viata bună. Toată viata noastră desfăsurându-se zi de zi, zi după zi, grija noastră trebuie să ne fie la ziua de faţă, pentru că nu ştim dacă ziua de mâine va mai fi a noastră.

In Pateric se spune că unui părinte îi ziceau gândurile: „Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine!” Şi el răspundea: „Ba nu, ci mă voi pocăi astăzi şi mâine fie voia lui Dumnezeu!”

Dacă vom avea si ziua de mâine, fără îndoială că va fi bine pentru noi că vom mai putea adăuga ceva bun spre folosul nostru, iar dacă nu, dacă se va încheia viaţa noastră în ziua de astăzi, ne ducem cu ceea ce am realizat până în ziua de astăzi. Aşa că să dăm importanţă zilei în care trăim şi să nu ne facem programe pentru zilele care nu sunt în puterea noastră, ci să trăim în aşa fel încât ziua de azi să ne fie, cum zicem Ia slujbă, desăvârşită, sfântă, paşnică şi fără de păcat! Să ne trăim ziua în aşa fel încât să fim învredniciti ca ziua să ne fie fără de păcat! Aşa să ne fie seara, aşa să ne fie noaptea, aşa să ne fie toate clipele vieţii noastre: fără păcat, fără răutate, fără mâhnire, fără supărare, fără a ne încurca unii pe alţii şi totdeauna să fim cu grijă să înmulţim binele pentru noi şi pentru alţii, şi atunci va fi bine şi
de alţii si va fi bine si de noi. Amin.

Arhimandrit Teofil Paraian

Dumnezeu să ne ajute!
Mănăstirea Brâncoveanu, 3 februarie 2006

Cale spre bunatate, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cale spre bunatate"

 

• Timpul si valoarea lui pentru mantuire in Ortodoxie
  Publicat in : Editoriale
• Timpul si viata
  Publicat in : Editoriale
• Cat de 'al meu' este timpul?
  Publicat in : Editoriale