Cum sa nu ne revoltam in fata suferintei

Cum sa nu ne revoltam in fata suferintei Mareste imaginea.

Incă din tinereţe mă întreb la ce serveşte suferinţa şi nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă şi pentru cei care nu suferă, suferinţa este in acelaşi timp o realitate, o problemă şi o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reuşit să o rezolve, suferinţa rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferinţă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferinţă. Ce putem face ca să nu suferim?

Biserica nu vrea ca oamenii să sufere.

In timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem". Biserica doreşte ca credincioşii să-şi ducă viaţa în linişte şi pace, şi cât este posibil, să nu sufere. In timpul Sfintei Liturghii ne rugăm de asemeni pentru conducătorii Bisericii, pentru episcopul nostru, „ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit, sănătos, îndelungat în zile". După ce am făcut această cerere pentru conducătorii Bisericii, o facem şi pentru noi toţi, pentru că adăugăm: "pe toţi şi pe toate".

Biserica doreşte, deci, ca toţi oamenii să trăiască în pace, să fie sănătoşi şi să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinţa, dar ne învaţă să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferinţă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinţa, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toţi oamenii să aibă partea lor de suferinţă. Unii sunt scutiţi, alţii o pot suporta cu uşurinţă, iar pentru alţii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinţa fizică. Cunosc persoane care suportă o suferinţă adâncă, care nu se pot mişca de pe patul de boală, şi care totuşi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalţi, deşi sănătoşi fizic, nu o au. Unii se revoltă în faţa suferinţei, iar alţii o ignoră. In fiecare din aceste cazuri trebuie să luăm în considerare intensitatea suferinţei, căci sunt suferinţe care-l pot distruge pe om.

Sunt însă persoane despre care credem că suferă, dar care ştiu cum să se comporte în faţa suferinţei, anihilând-o. Un medic român, care crede în Dumnezeu, spunea că sunt două lucruri pe care omul nu le poate face fără credinţa în Dumnezeu: să crească copii buni şi să suporte o mare suferinţă. Eu cred, de asemeni, că cei ce au de purtat o cruce grea, au şi puterea de a o duce uşor, fiind persoane care cred în Dumnezeu. Ei primesc partea lor de suferinţă ca venind din mâinile Domnului, ştiind că dacă Domnul a îngăduit-o, nu e în zadar. Sfântul Marcu Ascetul spunea că nu e important să ştim de unde vine suferinţa, ci să ştim cum să o primim fără să ne revoltăm. Un părinte din mănăstirea noastră, părintele Arsenie Boca, spunea: ,JDacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic". Pentru a putea folosi suferinţa spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu înţelege. De fapt, cel care înţelege şi ştie cum să suporte suferinţa, nu mai suferă.

Aş spune că suferinţa e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putinţă, dar trebuie să ne plecăm în faţa tainei şi să folosim suferinţa care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.

Dacă nu putem să ne înţelegem propria suferinţă, nu vom putea înţelege nici suferinţa celorlalţi. Putem totuşi să încercăm să-i ajutăm să-şi poarte suferinţa. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putinţă pentru a-l ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în faţa Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să aştepte să se întâlnească cu Domnul, dar ei au simţit nevoia să-l aducă pe prietenul lor cât mai repede în faţa Domnului, pentru a fi vindecat. Şi-au dat seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au ştiut că Domnul o poate face. Totuşi, Domnulnu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor şi al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinţe, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vieţii şi au dobândit unele calităţi pe care oamenii scutiţi de suferinţă nu le pot avea. Suferinţa poate fi primită ca un dar, ca o îmbogăţire. Unii simt suferinţa ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalţi, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-şi trăiască viaţa care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinţa, fiecare poate câştiga ceva din suferinţă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este conştiinţa că Dumnezeu îngăduie această suferinţă şi că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l ştim. Această conştiinţă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.

Pot să vă asigur că credinţa în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferinţă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica şi nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferinţa dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însuşi. Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci şi prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe care trebuie să o purtăm şi ea devine într-adevăr crucea mântuirii noastre.

Să fim convinşi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui. Să-I cerem Domnului sănătate şi tot ceea ce e bun, dar să-I cerem şi puterea de a accepta suferinţa atunci când ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credinţă pentru a putea face faţă tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferinţa. Sfântul Isaac Sirul spunea: „Caută un doctor înainte de a fi bolnav şi roagă-te înainte de venirea ispitei".

Să ne pregătim să suferim suferinţă fizică sau suferinţă morală. Pentru a putea răbda suferinţa morală şi pentru a putea profita de ea, trebuie insă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzând că suferinţa este o realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne uneşte cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne uneşte cu suferinţa Domnului care a avut milă de noi şi ne-a mântuit, pentru că ne iubeşte. Ea este o taină care ne uneşte cu Domnul, care ne iubeşte chiar şi atunci când ne lasă să suferim şi care ne şterge lacrimile atunci când ştie că suferim pentru binele nostru.

Noi nu suntem singuri Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoţeşte pretutindeni, că Maica Domnului ne ocroteşte mereu şi la bine şi la rău. Să credem că mila Domnului ne însoţeşte mereu.

Parintele Teofil Paraian
Articol preluat din cartea “Sfanta Cruce si cele trei cruci ale omului”, Editura Agaton


Cumpara cartea "Sfanta Cruce si cele trei cruci ale omului"

 

.

26 Mai 2015

Vizualizari: 2572

Voteaza:

Cum sa nu ne revoltam in fata suferintei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE