Cum trebuie sa ne rugam

Cum trebuie sa ne rugam Mareste imaginea.


Cum trebuie sa ne rugam

Lucrarea rugaciunii este cea dintai in viata crestina. Daca si in ceea ce priveste randuiala lucrurilor obisnuite este valabila zicatoarea: "Omul, cat traieste, invata", cu atat mai valabila este ea in privinta rugaciunii, a carei lucrare trebuie sa fie necontenita si ale carei trepte nu au hotar.

Cand se intalneau, Sfintii Parinti din vechime, obisnuiau sa se salute intreband nu de sanatate si nici de altceva, ci de rugaciune: "Cum merge, cum lucreaza rugaciunea?" Lucrarea rugaciunii era pentru ei semnul vietii duhovnicesti, si o numeau "respiratia duhului". Trupul respira, deci traieste; daca respiratia inceteaza, nu mai este in trup nici viata.

Dar nu oricare savarsire a rugaciunii este rugaciune adevarata. A sta inaintea icoanei in biserica sau acasa si a face metanii inca nu este rugaciune, ci doar ceva ce tine de rugaciune. A spune rugaciuni pe dinafara, a le citi sau a asculta pe cineva care le citeste tot nu e rugaciune, ci doar unealta a rugaciunii, altfel spus un mijloc de a face sa apara si de a-i da imbold.

Iar rugaciune propriu-zisa avem atunci cand in inima noastra se ivesc unul dupa altul simtaminte evlavioase fata de Dumnezeu: simtamantul defaimarii de sine, al dragostei, multumirii, slavosloviei, al caderii cu osardie inaintea Lui, al umilintei, supunerii fata de voia lui Dumnezeu si asa mai departe.

Toata grija noastra trebuie sa aiba drept scop ca in timpul rugaciunilor pe care le facem aceste simtaminte si altele asemenea lor sa umple sufletul nostru in asa fel incat atunci cand limba spune rugaciuni ori urechea le asculta si trupul face metanii, inima sa nu ramana pustie, ci si in ea sa fie un oarecare simtamant nazuitor catre Dumnezeu. Doar cand aceste simtaminte exista este rugaciunea noastra rugaciune adevarata.

S-ar parea ca nimic nu este mai simplu si mai firesc pentru noi decat rugaciunea, altfel spus decat nazuinta inimii catre Dumnezeu. Si totusi, ea nu se afla la toti si intotdeauna. Ea trebuie trezita si apoi intarita, altfel spus trebuie sa educam in noi duhul rugaciunii. Primul mijloc pentru atingerea acestui scop este rugaciunea rostita sau ascultata. Savarseste-o asa cum trebuie, si negresit vei trezi si vei intari suis catre Dumnezeu in inima ta, altfel spus vei intra in duhul rugaciunii.

In cartile noastre de rugaciuni se afla rugaciuni ale Sfintilor Parinti Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si ale altor mari rugatori. Fiind plini de duhul rugaciunii, ei au infatisat in cuvinte cele insuflate lor de acest duh si ne-au lasat mostenire noua rezultatul. In rugaciunile lor se misca o mare putere, si cine se va adanci in ele va gusta negresit, in virtutea legii actiunii si reactiunii, din puterea rugaciunii, pe masura ce asezarea sa launtrica se apropie de continutul rugaciunii.

Ca rugaciunea noastra sa devina mijloc eficace de a educa in noi rugaciunea, trebuie sa o savarsim in asa fel ca si gandul, si inima sa primeasca continutul rugaciunilor ce o alcatuiesc. Iata trei metode foarte simple: sa nu purcezi la rugaciune fara a te pregati, macar putina vreme, pentru aceasta; sa nu o savarsesti la nimereala, ci cu luare-aminte si cu simtire; dupa incheierea rugaciunii sa nu treci indata la indeletnicirile tale obisnuite.

Sa presupunem ca ne-am obisnuit cu rugaciunea; nu se poate spune insa nicidecum ca ea nu ne-ar cere pregatire. De pilda, ce este mai obisnuit decat cititul si scrisul pentru cei ce stiu sa citeasca si sa scrie? Si totusi, asezandu-ne la birou ca sa citim ori sa scriem, nu incepem deodata treaba, ci cu oarecare intarziere atat cat trebuie ca sa luam pozitia potrivita. Cu atat mai mult sunt indispensabile inaintea rugaciunii lucrarile care pregatesc pentru rugaciune, si mai ales atunci cand indeletnicirea dinainte tinea de o cu totul alta sfera decat cea careia ii apartine rugaciunea.

Asadar, purcezand la rugaciune dimineata ori seara, stai putintel in picioare, sau sezi, sau umbla, si straduieste-te in acest rastimp sa-ti trezvesti gandul, rupandu-l de toate cele pamantesti. Dupa aceea, gandeste-te cine este Cel Caruia I te adresezi in rugaciune si cine esti tu, care urmeaza sa incepi acum, si starneste-ti in suflet starea corespunzatoare - de stare inaintea lui Dumnezeu patrunsa de frica evlavioasa si defaimare de sine. Asta este toata esenta pregatirii: a sta inaintea lui Dumnezeu.

Pregatire mica, insa de mare insemnatate. Aici se pune inceputul rugaciunii, iar inceputul este jumatate din lucrare. Dupa ce ai dobandit aceasta asezare launtrica, stai inaintea icoanei si, dupa ce vei fi facut cateva metanii, zi rugaciunile incepatoare: Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.., Imparate Ceresc si asa mai departe. Spune-le fara graba, patrunzand in miezul fiecarui cuvant, aducand intelesul lui la inima si facand totodata metanii. In asta consta de fapt spunerea placuta lui Dumnezeu si roditoare a rugaciunilor.

Am zis sa patrunzi in miezul fiecarui cuvant si sa aduci intelesul lui la inima. Asta inseamna sa intelegi ceea ce spui si sa simti ceea ce intelegi. De alte reguli nu-i nevoie. Aceste doua principii (a intelege si a simti), daca sunt implinite cum se cuvine, impodobesc cu pret deplin orice rugaciune si ii impartasesc toata lucrarea cea roditoare.

Sa zicem ca spui: si ne curateste pre noi de toata intinaciunea: sa iti simti intinarea, sa doresti curatia si sa o ceri de la Domnul, nadajduind in El. Spui: si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri? In sufletul tau sa-i ierti pe toti, si cu inima care a iertat pe toti si toate sa-ti ceri iertare de la Domnul. Spui: faca-se voia Ta! In inima ta sa-ti pui cu totul soarta in mainile Domnului si sa arati ca esti gata sa intampini fara cartire, cu inima buna, tot ce va place Domnului sa trimita asupra ta. Daca vei gandi, vei simti si vei face asa la fiecare stih al rugaciunii tale, vei avea o rugaciune adevarata.

Pentru a savarsi cu mai mult spor rugaciunea, iata ce trebuie sa faci:

1. sa ai pravila de rugaciune, cu binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc, nu mare, ci atata cat poti implini fara graba in conditiile in care treburile tale obisnuite decurg normal;

2. inainte de a te ruga, cand ai timp liber, citeste rugaciunile care intra in pravila ta si adanceste-te in intelesul lor. Sa prinzi deplin noima fiecarui cuvant si sa o simti, ca sa stii dinainte ce trebuie sa ai in suflet cand citesti fiecare cuvant. Daca vei invata pe dinafara rugaciunile pravilei tale, cu atat mai bine. Daca vei face asa, in timpul rugaciunii iti va fi mai lesne sa le pricepi si sa le simti. Ramane o singura dificultate: gandul va fugi tot timpul la alte lucruri. Iata care este solutia:

3. stiind dinainte ca gandul o sa-ti fuga, trebuie sa te incordezi pentru a-ti pastra luarea-aminte. Cand va fugi in timpul rugaciunii, adu-l inapoi; iar va fugi - adu-l iar inapoi, si tot asa de fiecare data. Insa de fiecare data sa nu uiti a reciti ceea ce ai citit in rastimpul cat iti fugea gandul (prin urmare, fara intelegere si simtire).

Daca iti tot fuge gandul cand citesti un anume loc, citeste-l de mai multe ori, pana ce vei reusi sa il citesti cu intelegere si cu simtire. Daca vei birui o data aceasta piedica, poate ca a doua oara n-ai sa te mai ciocnesti de ea, si chiar daca te vei ciocni, nu te vei mai ciocni atat de tare. Se poate intampla insa si ca un anumit cuvant sa aiba o lucrare atat de puternica asupra sufletului, incat acesta sa nu vrea sa mai rosteasca rugaciunea in continuare, si cu toate ca limba continua sa spuna cuvinte, gandul se reintoarce mereu la locul care s-a intiparit in el. Daca se intampla una ca asta,

4. opreste-te si nu mai zi nimic, ci staruie cu luarea-aminte si cu simtirea asupra locului cu pricina, "imbiba" sufletul tau cu el sau cu acele cugetari carora le va da nastere si nu te grabi sa iesi din starea aceasta. Daca vremea ti-o ingaduie, mai bine sa lasi pravila neterminata decat sa strici starea aceasta. Poate ca ea te va adumbri, ca un Inger pazitor, intreaga zi.

Lucrarile harice de acest fel asupra sufletului in timpul rugaciunii inseamna ca duhul rugaciunii incepe sa se salasluiasca in om, si ca atare starea aceasta trebuie pazita, fiindca ea este mijlocul cel mai de nadejde pentru educarea si intarirea duhului de rugaciune in noi.

Dupa ce ti-ai incheiat rugaciunea, sa nu treci imediat la alte indeletniciri, ci stai si cugeta macar putin ce inseamna ceea ce ai savarsit si cu ce te indatoreaza, straduindu-te sa pastrezi si dupa rugaciune ceea ce ti s-a dat - daca ti s-a dat - sa simti in vremea rugaciunii. De altfel, daca cineva savarseste rugaciunea sa cum se cuvine, nici nu va vrea sa se ingrijeasca de lucrurile din afara. Asa este natura rugaciunii! Cu oricine se roaga bine se intampla ceea ce obisnuiau sa zica stramosii nostri cand se intorceau de la Constantinopol: "Cine a gustat dulce nu mai vrea amar". Tocmai gustarea dulcetii rugaciunii e scopul pravilei noastre, si daca ea educa duhul rugaciunii, o face tocmai prin aceasta gustare.

Nu trebuie sa ne oprim insa la metoda de inceput a educarii duhului de rugaciune in noi, adica la savarsirea pravilei potrivit cu menirea ei: trebuie sa mergem mai departe. Amintiti-va cum se invata, de pilda, limbile straine. La inceput elevii invata cuvintele si regulile gramaticale dupa carti, dar nu se opresc aici, ci se straduiesc sa ajunga, si chiar o fac, la stadiul in care fara ajutorul cartilor pot sa vorbeasca corect vreme indelungata in limba studiata.

La fel trebuie sa facem si in lucrarea rugaciunii. Ne deprindem sa ne rugam dupa cartile de rugaciune, adica dupa rugaciuni gata facute, lasate noua mostenire de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti, care erau sporiti in rugaciune, dar nu trebuie sa ne oprim aici. Trebuie sa mergem mai departe si, dupa ce ne-am deprins sa ne intoarcem mintea si inima spre Dumnezeu cu ajutor din afara, sa incercam sa ne inaltam si singuri catre El, sa ajungem la stadiul in care sufletul sa vorbeasca in rugaciune cu Dumnezeu folosind propriile cuvinte, sa se inalte singur catre El, sa I se deschida singur si sa-I marturiseasca ce e in el si ce doreste. Trebuie sa ne invatam sufletul si cu asta, si voi arata pe scurt cum propasim in aceasta stiinta.

Si deprinderea de a ne ruga cu evlavie, cu luare-aminte si cu simtire dupa cartile de rugaciuni duce tot acolo. Dintr-un vas prea plin se varsa apa singura: din inima care prin pravila de rugaciune s-a umplut cu prisosinta de lumina simtamintelor incep sa tasneasca de la sine rugaciuni catre Dumnezeu. Exista insa si mijloace aparte, indreptate exclusiv catre acest scop, pe care trebuie sa le foloseasca oricine doreste sa sporeasca in rugaciune.

Veti spune: "De ce unii se roaga atatia ani dupa cartile de rugaciuni, dar inca n-au rugaciunea in inima?" Eu cred ca deoarece ei se incordeaza intrucatva sa se inalte spre Dumnezeu numai atunci cand savarsesc pravila de rugaciune, iar apoi, in restul zilei, nu-si amintesc de Dumnezeu.

De pilda, ei sfarsesc rugaciunile de dimineata si cred ca au facut totul fata de Dumnezeu; dupa aceea, intreaga zi - treaba dupa treaba, grija dupa grija, iar de Dumnezeu nici vorba, nici pomenire; poate doar spre seara (si asta slava lui Dumnezeu daca se intampla!) le vine in gand ca, iata, in curand vor trebui sa se roage iarasi.

Prin urmare, chiar daca Domnul le da vreun simtamant bun dimineata, il inabusa desertaciunea si grija de multe din timpul zilei. De aceea nici nu au chef sa se roage seara: nu reusesc deloc sa-si inmoaie macar putin sufletul, si rugaciunea, indeobste, li se maturizeaza prost. Tocmai aceasta greseala aproape generala trebuie corectata, adica trebuie sa facem in asa fel ca sufletul sa nu se intoarca spre Dumnezeu numai atunci cand sta omul la rugaciune, ci de-a lungul intregii zile sa se inalte catre El si sa ramana cu El. Cum se poate face asta, veti vedea in cele ce urmeaza.

Ca sufletul sa se inalte catre Dumnezeu si sa ramana cu El necontenit, trebuie in primul rand ca, de-a lungul intregii zile, sa strigam cat mai des spre Domnul cu fraze scurte, potrivit nevoii sufletului si imprejurarilor in care ne aflam. De pilda, cand incepi ceva, zi: "Binecuvanteaza, Doamne"; cand sfarsesti o treaba, zi: "Slava Tie, Doamne!" - si nu numai cu limba, ci si cu simtamantul inimii. Scoate capul vreo patima? Zi: "Mantuieste, Doamne, ca pier"; vine intuneric de ganduri tulburatoare? Striga: "Scoate din temnita sufletul meu". Te trage pacatul spre nedreptate? Roaga-te: "Arata-mi, Doamne, calea" sau "Nu da spre tulburare picioarele mele". Pacatele te apasa si te mana la deznadejde? Striga cu glasul vamesului: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!" Si tot asa, potrivit fiecarei situatii. Sau pur si simplu zi mai des: "Doamne, miluieste; Stapana de Dumnezeu Nascatoare, miluieste-ma; Ingere al lui Dumnezeu, pazitorul meu cel sfant, apara-ma" sau striga launtric cu oarecare alte graiuri de rugaciune.

Straduieste-te doar sa strigi astfel cat mai des, facand tot ce e cu putinta ca strigatele acestea sa iasa din inima, ca rupte din ea. Daca vom face asa, vom avea dese inaltari gandite spre Dumnezeu din inima, dese intoarceri spre Dumnezeu, deasa rugaciune, iar aceasta indesire ne va impartasi deprinderea de a vorbi cu Dumnezeu.

Pentru ca sufletul sa inceapa a striga astfel trebuie sa-l silim insa mai inainte a intoarce intru slava lui Dumnezeu totul, orice lucrare a sa, de la cea mai mare la cea mai mica. Acesta e al doilea mijloc prin care invatam sufletul sa se intoarca mai des in timpul zilei spre Dumnezeu - caci daca ne vom face lege din porunca apostolica de a face totul intru slava lui Dumnezeu, chiar cand mancam sau bem (1 Corinteni 10, 31), negresit ne vom aminti de Dumnezeu orice am face, si ne vom aminti de El nu oricum, cu teama de a face vreun lucru nedrept si de a-L jigni pe Dumnezeu cu gandul, cu cuvantul sau cu fapta. Asta ne va si face sa ne intoarcem spre Dumnezeu cu frica si sa cerem de la El ajutor si inteleptire.

Dar ca sufletul sa faca toate intru slava lui Dumnezeu, el trebuie dispus spre asta de dimineata devreme, chiar de la inceputul zilei, cand omul iese la lucru si la lucrarea sa pana seara. Aceasta dispozitie se face prin cugetarea la cele dumnezeiesti. Acesta este al treilea mijloc de a deprinde sufletul cu deasa intoarcere catre Dumnezeu: cugetarea evlavioasa la insusirile si la lucrarile dumnezeiesti, la scopul cunoasterii lor si la indatoririle pe care le asaza ele asupra noastra, cugetarea la bunatatea, dreapta judecata, atotputernicia, omniprezenta, atotstiinta lui Dumnezeu, la faptul ca El este Ziditorul si Purtatorul nostru de grija, la iconomia mantuirii intru Domnul Iisus Hristos, la harul si la cuvantul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la Imparatia Cerurilor.

La oricare dintre aceste lucruri ai incepe sa le cugeti, cugetarea va umple negresit sufletul de un simtamant evlavios fata de Dumnezeu. De pilda, daca vei incepe sa cugeti la bunatatea lui Dumnezeu, vei vedea ca esti inconjurat de milele dumnezeiesti atat trupeste cat si duhovniceste, si vei cadea inaintea lui Dumnezeu revarsandu-ti umilele simtaminte de recunostinta.

Daca vei incepe sa cugeti la atotstiinta lui Dumnezeu, vei afla ca nimic din tine nu este ascuns de ochii lui Dumnezeu, si negresit vei lua hotararea de a priveghea cu asprime asupra miscarilor inimii si mintii tale, ca sa nu il jignesti cumva pe Atotvazatorul Dumnezeu.

Daca vei incepe sa cugeti la dreptatea dumnezeiasca, te vei incredinta ca nici un lucru rau nu ramane nepedepsit si te vei hotari negresit sa cureti toate pacatele tale prin frangerea inimii inaintea lui Dumnezeu si prin pocainta.

Astfel, la orice insusire si lucrare dumnezeiasca ai cugeta, orice cugetare de acest fel va umple sufletul tau de simtaminte si dispozitii evlavioase fata de Dumnezeu. Ea va face sa nazuiasca drept catre Dumnezeu toata fiinta omului, si este ca atare mijlocul cel mai simplu de a deprinde sufletul sa suie catre Dumnezeu.

Vremea cea mai buna si mai potrivita pentru aceasta e dimineata, cand sufletul inca nu e impovarat de multimea impresiilor si grijilor lumesti, si anume dupa rugaciunea de dimineata. Dupa ce vei incheia rugaciunea, asaza-te, si cu gandire sfintita prin rugaciune incepe sa cugeti la o insusire si lucrare dumnezeiasca, maine la alta, si da sufletului tau asezarea potrivita. Osteneala nu este multa - se cere doar dorinta si hotarare, iar roada este multa.

Sfantul Teofan Zavoratul

Cum sa ne imbogatim viata prin rugaciune, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa ne imbogatim viata prin rugaciune"

14 Septembrie 2015

Vizualizari: 30756

Voteaza:

Cum trebuie sa ne rugam 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE