Cum trebuie sa se poarte sotia cu sotul

Cum trebuie sa se poarte sotia cu sotul Mareste imaginea.

Există ceva sfânt şi care provoacă o frică aproape evlavioasă în faptul că soţia, căsătorindu-se, îşi concentrează toate interesele asupra celui pe care îl ia de soţ. Ea lasă casa copilăriei, mama şi tatăl, rupe toate firele care o leagă de viaţa trecută. Ea îl priveşte în faţă pe cel care i-a cerut să devină soţia lui, şi cu inimă tremurândă, dar şi cu încredere liniştită, îi încredinţează viaţa sa - şi soţul simte cu bucurie această încredere. Iată ce alcătuieşte pentru toată viaţa fericirea inimii omeneşti, care e în stare şi de bucurii negrăite, şi de suferinţe nemăsurate.

Femeia îi dă totul soţului său, în deplinul înţeles al cuvântului. Pentru orice bărbat, acesta este un moment solemn: să îşi asume răspunderea pentru o viaţă tânără, fragilă şi gingaşă, care i s-a încredinţat, şi s-o alinte, s-o apere, s-o ocrotească, până ce moartea îi va smulge din mâini comoara aceasta sau îl va doborî chiar pe el. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

Că dragostea dintre soţi trebuie să fie puternică şi de nedestrămat, că soţia trebuie să se supună soţului său, ne-o arată chiar felul în care prima-femeie a fost zidită şi menirea ei. Femeia a fost zidită din coasta omului:

a) pentru ca soţia să fie întotdeauna aproape de inima soţului,

b) ca ea să fie înclinată din fire spre ascultare şi supunere faţă de el, ca o parte a lui,

c) ca să fie uşurată împărtăşirea gândurilor, simţirilor, însuşirilor, şi ca neamul omenesc să fie făcut un singur trup, şi ca din această pricină oamenii să fie înclinaţi în chip firesc să se iubească şi să se ocrotească unul pe altul.

In Sfatul lui Dumnezeu, femeia e numită ajutor al bărbatului (v. Fac. 2, 18); prin aceasta se arată menirea ei de a-l ajuta

a) în naşterea şi creşterea pruncilor,

b) în toate nevoile care privesc viaţa vremelnică. Femeia este numită ajutătoare asemenea lui (v. Fac. 2,18), adică bărbatului, ca să se arate că:

a) că este de aceeaşi fire cu el, spre deosebire de alte animale,

b) ea este menită a-i sluji cât se poate de îndeaproape (v. I Cor. 11, 9),

c) petrece şi trăieşte cu el nedespărţit. (Sfântul Filaret al Moscovei)

In epistolele lor, Apostolii vorbesc de păziţi ţia subordonată a femeii în căsnicie. Prin aceasta ei nu o înjosesc, ci au în vedere originea ei şi natura ei, mai complicată şi mai slabă, care cere o ocrotire deosebită. N-a fost zidit bărbatul pentru femeie, scrie Apostolul, ci femeia pentru bărbat (ca prieten şi ajutor al lui)... Totuşi, nici femeia jură bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul, căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femei, şi toate sunt de la Dumnezeu (I Cor. 11, 9,11-12).

Din poveţele apostolice citate aici se vede atitudinea creştinismului primar faţă de căsnicie. Soţul şi soţia sunt în faţa lui Dumnezeu colaboratori. Ei sunt cu desăvârşire egali ca părtaşi ai împărăţiei lui Dumnezeu şi ca moştenitori ai vieţii veşnice, dar nu se pierde dintre ei nici deosebirea determinată de natura lor, de originea lor şi de vina pe care o are fiecare dintre ei în cădere. Femeia a fost zidită ca să-l ajute pe bărbat, şi din bărbat (din coasta lui), iar bărbatul nu a fost zidit pentru femeie şi din femeie (cu toate că se naşte din femeie). Intru totul egală cu bărbatul din perspectiva semnificaţiei sale umane şi a planului dumnezeiesc, femeia este în planul practic ajutor al lui şi depinde de el, iar bărbatul este capul femeii, ca să vieţuiască după voia lui Dumnezeu, după cum se spune într-una din rugăciunile din rânduiala Tainei Cununiei. (Episcopul Alexandru Mileant)

Dumnezeu l-a pus pe soţ să fie păzitor al soţiei - şi el, fără ca măcar să-şi dea seama, adeseori îi îngăduie sau îi interzice soţiei una sau alta din insuflare dumnezeiască. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Soţia trebuie să-şi cinstească întotdeauna sincer soţul în calitatea lui de cap al familiei. Această îndatorire i-o insuflă Dumnezeu şi de legile firii, făcând-o mai slabă faţă de bărbat şi menind-o să fie ajutor al acestuia. Chiar dacă soţia îşi întrece uneori soţul prin calităţile morale, prin educaţie şi experienţă, nici atunci nu are dreptul să iasă dintre hotarele rânduite de Legea lui Dumnezeu, ci trebuie să păstreze întotdeauna cu sfinţenie în suflet şi să arate cu fapta cinstirea cuvenită soţului. (Preotul Alexandru Rojdestvenskii)

Soţiei creştine i-aş dori să se rupă, puţin câte puţin, de imaginea energicei „lady" contemporane, care este necruţătoare în judecăţile sale critice şi batjocoreşte neputinţele soţului său, neştiind că dragostea îndelung rabdă, este binevoitoare... nu se aprinde de mânie... toate le suferă, toate le crede... toate le rabdă (I Cor. 13,4-7). Eu i-aş dori să se străduie totdeauna să-i placă soţului, fiindcă pentru el trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai dorită, cea mai dragă, trebuie să fie mângâietoarea lui şi izvorul lui de inspiraţie. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Menirea femeii este de a fi ajutorul bărbătului - iar cel dintâi ajutor pe care Sare dreptul să-l aştepte bărbatul de la femeie este ajutorul duhovnicesc. Femeia trebuie nu numai să-i dăruiască mângâiere bărbatului în viaţa de acum, ci să-i şi ajute în dobândirea vieţii veşnice. (Protoiereul Dimitrie Sokolov)

Nu atât cu vorba, cât cu fapta trebuie îndreptat soţul. In ce fel? Când vede că eşti aşezată, necheltuitoare, că nu eşti împătimită de podoabe, că nu ceri o grămadă de bani, ci te mulţumeşti cu ceea ce este, că nu pretinzi nici aur, nici mărgăritare, nici haine de preţ, ci iubeşti cuminţenia, curăţia, bunătatea şi ceri de la el aceleaşi lucruri, va asculta sfaturile tale cu răbdare şi chiar cu plăcere. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu numai fericirea vieţii bărbatului depinde de soţie, ci şi dezvoltarea şi creşterea caracterului său. O soţie bună este o binecuvântare cerească, cel mai bun dar pentru bărbat, îngerul lui şi izvor de bunătăţi fără număr. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zâmbetul ei îi luminează ziua, sărutul ei este paznicul credincioşiei lui, mâinile ei sunt balsam pentru sănătatea lui şi pentru toată viaţa lui, hărnicia ei e chezăşia bunăstării lui, economia ei îi este cel mai de nădejde administrator, buzele ei îi sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei e cea mai moale pernă, pe care sunt date uitării toate grijile, iar rugăciunile ei sunt avocatul lui înaintea Domnului. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

Nu cred că cineva va contesta faptul că femeia are o uriaşă înrâurire asupra treburilor omenirii - atât în bine, cât şi în rău. Făcătorul n-a vrut să-i dăruiască o autoritate care să-l supună pe slab celui tare şi acţionează prin forţă, însă în schimb i-a dăruit o înrâurire care îl supune şi pe cel puternic celui slab, în aşa fel încât cel puternic nici nu-şi dă seama, ci se supune celui slab fără să-şi simtă libertatea îngrădită. (Protoie Dimitrie Sokolov)

Soţia îmbunătăţită, cucernică şi înţeleaptă tă poate, mai mult decât oricine, să-şi îndrepte soţul către cucernicie. El nu ascultă nici de prieteni, nici de învăţători, nici de mai-mari cum ascultă de soaţa sa. Când aceasta îl îndeamnă şi îi dă sfaturi, acel îndemn îi aduce şi o anumită plăcere, fiindcă o iubeşte foarte mult pe sfătuitoare - şi aş putea povesti multe întâmplări când soţi aspri şi neîmblânziţi au fost înmuiaţi în felul acesta. Soţia este părtaşă în toate soţului: şi la masă, şi în naşterea şi creşterea pruncilor, şi în treburile şi interesele lui, şi în foarte multe altele. Ea îi este devotată în toate şi este unită cu el aşa cum este trupul cu capul - şi dacă ea va fi chibzuită, gospodină şi harnică, dacă nu va fi răutăcioasă şi veninoasă, cheltuitoare şi certăreaţă, dacă nu va căuta haine şi podoabe deşarte, ci în loc de asta va căuta smerenia, curăţia, bunătatea şi blândeţea, unirea de cuget şi înţelegerea cas nică, îi va întrece pe toţi în ce priveşte înrâurirea asupra soţului - iar purtându-se aşa, şi pe acesta îl va face mai bun şi mai iubitor.

Dacă soţia va fi blândă şi împodobită cu cuminţenia, cu grija de casă, cu evlavia şi cu celelalte virtuţi, nu numai că prin tovărăşia sa îi va aduce soţului mângâiere, ci şi în toate, îndeobşte, îi va aduce mare folos, uşurându-i toate şi ajutându-l în toate; atât în încercările din afară, cât şi în cele care se întâmplă zilnic în casă, nu- va părăsi, ci ca un cârmaci iscusit va potoli prin buna sa chibzuinţă orice furtună sufletească din el şi prin petrecerea împreună cu el îl va mângâia. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale.

Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii lor. Uneori, femeia este ca o plantă agăţătoare ce înfăşoare puternicul stejar care e soţul său.

Soţia credincioasă face viaţa soţului său mai nobilă, mai plină de rost, îndreptându-l spre scopuri înalte prin puterea iubirii sale. Atunci când ea se lipeşte de el plină de încredere şi de dragoste, trezeşte în el cele mai nobile şi bogate trăsături ale firii lui, stimulând în el bărbăţia şi simţul răspunderii. Ea înfrumuseţează viaţa lui, înmoaie deprinderile lui dure şi grosolane, dacă acestea există.

Există însă şi soţii care seamănă cu plantele parazite. Ele se agaţă de soţul lor fără să-i ofere nimic acestuia, fără să-i întindă mână de ajutor. Se răsfaţă pe canapele, se plimbă pe străzi, visează cu ochii deschişi citind romane sentimentale şi bârfesc în camerele de oaspeţi. Sunt absolut inutile şi, ca atare, devin o povară chiar şi pentru dragostea cea mai tandră. în loc să facă viaţa soţului mai puternică, mai bogată, mai fericită, ele nu fac decât să pună piedici în calea succeselor lui. Rezultatul este de plâns şi pentru ele însele. Soţia credincioasă se lipeşte de soţul ei şi se înfăşoară în jurul lui, însă îl şi ajută şi îl inspiră. în toate sferele vieţii sale, soţul ei simte cum îl ajută iubirea ei. Soţia bună este păzitoarea căminului familial. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

In primul rând, cinsteşte-L pe Dumnezeu, apoi pe soţul tău, lumina ochilor vieţii tale. Doar pe el să-l iubeşti, numai lui să-i veseleşti inima - şi asta cu atât mai mult cu cât el nutreşte faţă de tine dragostea cea mai gingaşă... Dacă te-ai născut femeie, nu-ţi însuşi însemnătăţile care sunt din fire ale bărbatului; nu te mândri cu neamul, nu te îngâmfa nici cu hainele, nici cu înţelepciunea. Inţelepciunea ta este să te supui legilor cununiei, fiindcă legătura căsătoriei face ca toate ale soţului să fie şi ale soţiei.

Când soţul tău este supărat, nu te împotrivi vrerii lui, iar când este obosit ajută-l cu vorbe gingaşe şi cu sfaturi bune. Nici îmblânzitorul de lei nu îmblânzeşte cu sila fiara înfuriată, ci o potoleşte netezind-o cu mâna şi spunându-i cuvinte blânde. Oricât ai fi de înfuriată, nu-ţi mustra niciodată soţul pentru o pagubă suferită, fiindcă el însuşi este pentru tine cea mai bună agonisită. Nu-l mustra nici atunci când o treabă care i-a în-ceput bine sfârşeşte prost. Aceasta ar fi o nedreptate, pentru că, din viclenia diavolului, adeseori nici întreprinderile înţelepte nu-şi ating scopul.

Dacă soţul tău nu vede pe cineva cu ochi buni, nu-l lăuda pe acela cu gând ascuns, ca să-l răneşti cu vorba pe soţ fără să se bage de seamă. Soţii nobili şi soţiile nobile - mai ales soţiile - se cuvine să aibă simplitatea inimii.

Să împărtăşeşti toate bucuriile şi necazurile soţului tău. Şi grijile să vă fie de obşte, fiindcă aşa va creşte casa voastră. Să fie loc şi pentru sfatul tău, dar ultimul cuvânt trebuie să fie întotdeauna al soţului.

Când soţul tău este necăjit, mâhneşte-te şi tu împreună cu el o vreme, însă nu după multă vreme, înseninându-ţi faţa, risipeşte-i întristarea din gânduri, fiindcă pentru soţul mâhnit limanul cel mai de nădejde este soţia lui. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ingăduie-ţi nu acele libertăţi la care te stârneşte dragostea soţului, ci pe cele cuviincioase, fiindcă nu este lucru de care omul să nu se poată sătura până la urmă, şi în dragoste nu trebuie să se ajungă la aşa ceva...

Pe faţa ta nu trebuie să fie nici mişcări ale poftei, nici tresăriri de mânie. Aceste lucruri sunt ruşinoase pentru oricine, dar mai ales pentru femeie, şi schimonosesc chipul...

Dacă limba ta este neînfrânată, întotdeauna vei fi urâtă de soţul tău. Limba obraznică le-a făcut rău adeseori chiar şi celor nevinovaţi. Mai bine să taci chiar dacă lucrurile te împing să îţi deschizi gura, decât să vorbeşti chiar dacă nu este vremea şi locul pentru cuvinte cutezătoare. Vorba ta să fie mai mult dorită decât auzită...

Ascultă şi asta: nu te deda iubirii trupeşti fără înf rânare, nu căuta în orice vreme plăcerile patului nunţii; înduplecă-ţi soţul să cinstească zilele cele sfinte, fiindcă omului, care este chip al Marelui Dumnezeu, i se cuvine să se supună legilor Lui... (Sfântul Grigorie Teologul)

Cea dintâi cerinţă în ce o priveşte pe femeie este fidelitatea - fidelitatea în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului. Inima soţului trebuie să se poată încrede îp ea fără nici o temere, încrederea absolută este temelia iubirii credincioase. Orice umbră de îndoială distruge armonia vieţii de familie. Prin caracterul şi prin purtarea sa, soţia credincioasă dovedeşte că merită încrederea soţului. Acesta este convins de iubirea ei, ştie că inima ei îi este absolut devotată, ştie că ea îi susţine interesele în mod sincer. Este foarte important ca soţul să-i poată încredinţa soţiei chivernisirea tuturor treburilor casnice, ştiind că totul va fi în regulă. Risipa şi extravaganţele soţiilor au distrus fericirea multor perechi. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

In ceea ce o priveşte, soţia trebuie să asculte întru totul de soţ, să-şi adapteze din răsputeri obiceiurile la obiceiurile lui şi să-i fie pe de-a-ntregul devotată, aşa încât să nu întreprindă şi nici măcar să nu plănuiască ceva fără voia lui. Aşadar pentru ea corect este să împlinească toate dispoziţiile, sfaturile, poruncile lui şi să nu se gândească vreodată să se încăpăţâneze - îndeobşte, să nu nutrească şi să nu vădească în vreo privinţă dorinţa de a fi cap. In caz de neînţelegere, trebuie să cedeze şi să îndure cu răbdare tot ce nu îi va fi pe plac, altfel nu va putea în nici un caz să păstreze preţioasa pace a casei. Totuşi, aceasta nu o scuteşte de răspunderea grijii pentru moralitatea soţului. Prin înţelepciunea şi înrâurirea sa, ea îl poate schimba în bine. In orice caz, nu trebuie să fie nepăsătoare faţă de defectele lui, ci să-l influenţeze pe cât o duc mintea şi puterile, scoţându-l din patimi ca din foc. Pentru aceasta, trebuie să se împodobească în primul rând cu virtuţile, iar celelalte podoabe să le aibă ca pe nişte lucruri străine, de mâna a doua, la care poate renunţa uşor, mai ales când o cere necesitatea de a îndrepta lucrurile, în fine, trebuie să-şi aducă aminte că îi revine supravegherea treburilor casnice, chiar dacă doar ca împlinitoase a voii soţului... Datoria ei este să facă ceea ce este rânduit; când vede ceva care nu-i în regulă, să spună şi să refacă ori să completeze. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Cunoaşterea este puterea bărbatului, puterea femeii e gingăşia. Cerul binecuvântează întotdeauna casa celei care trăieşte pentru bine. Soţia devotată îi arată soţului său cea mai deplină încredere, nu ascunde nimic de el. Ea nu ascultă acele vorbe de admiraţie ale oamenilor străini pe care nu i le-ar putea povesti, împarte cu el fiecare sentiment al său, fiecare nădejde, fiecare dorinţă, fiecare bucurie şi fiecare amărăciune. Când se simte dezamăgită sau jignită, poate avea ispita de a căuta compasiune povestindu-şi trăirile prietenilor apropiaţi: nimic nu poate fi mai distructiv decât acest lucru, atât pentru propriile ei interese, cât şi pentru refacerea păcii şi fericirii din casa ei. Amărăciunile de care ea se plânge străinilor rămân răni nevindecate. Soţia înţeleaptă nu împărtăşeşte nefericirea sa tainică nimănui, în afara domnului său, pentru că numai el poate şterge, prin răbdare şi dragoste, toate neînţelegerile. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

Cum sa intemeiem o familie ortodoxa. 250 de sfaturi intelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa intemeiem o familie ortodoxa"



24 Mai 2016

Vizualizari: 8107

Voteaza:

Cum trebuie sa se poarte sotia cu sotul 4.25 / 5 din 4 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ana MPostat la 2016-06-12 15:49

    Sunt de acord cu o buna parte din sfaturile stranse in acest articol, insa a atins si nuante sensibile, cu sfaturi exagerate, care nu sunt potrivite tuturor situatiilor. De exemplu: "In caz de neînţelegere, trebuie să cedeze şi să îndure cu răbdare tot ce nu îi va fi pe plac" - nu as da acest sfat femeilor care sufera de violenta domestica sau alte abuzuri din partea sotului. In principiu, unele sfaturi din acest articol, in special cele din penultimul paragraf pot constitui un teren pentru abuzuri din partea sotului, de aceea nu pot fi de acord cu: "soţia trebuie să asculte întru totul de soţ, să-şi adapteze din răsputeri obiceiurile la obiceiurile lui (...), aşa încât să nu întreprindă şi nici măcar să nu plănuiască ceva fără voia lui. (...) corect este să împlinească toate dispoziţiile, sfaturile, poruncile lui şi să nu se gândească vreodată să se încăpăţâneze - îndeobşte, să nu nutrească şi să nu vădească în vreo privinţă dorinţa de a fi cap." Acestea pot constitui exemple negative pentru femeile aflate in situatiile delicate mai sus mentionate.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE