Cursele

Cursele Mareste imaginea.

Unii isi taie mintea in Scripturi. Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu o face, ranjind bucuros, pe cine iubeste Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa unul ca acesta ca a cazut la lauda straina si ca in credinta lui s-a ivit un fir subtire de putere vrajmasa.

Vicleanul baga de seama ce face Dumnezeu si face si el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite si el; trimite Dumnezeu vedenie, se arata si el; propovaduieste Dumnezeu iubirea de oameni fara deosebire si margini, propovaduieste si el.

Cu un cuvant, contraface tot ceea ce face si Dumnezeu, si da de rapa pe oameni cu multimea inselaciunilor.

S-a facut de o indrazneala nemaipomenita, incat [chiar] lumina dumnezeiasca o contraface, nu in intelesul ca s-ar putea apropia sa strambe adevarata lumina, caci l-ar face scrum si nu poate sta intr-insa, ci naluceste si el o lumina cu care amageste pe cine poate si pe cine vede ca umbla cu indrazneala dupa daruri dumnezeiesti inainte de dobandirea smereniei statornice.

De aceea e bine sa lamurim dupa putere si acest ucigas viclesug al nalucirilor, fiindca de la o vreme incoace multi se ivesc si multa tulburare fac printre oameni. Iata cum vine cursa aceasta.

Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este o ispita a mantuirii in care au cazut multi inselati, zicand ca sunt mantuiti, cand de fapt nu au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste care spun ca nu mai au nimic de facut decat sa creada si sa se socoteasca a fi ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate. Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci nu-i de mirare ca-i da [Dumnezeu] in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.

Sunt unii [care], mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.

Avand acestia iubirea fara minte, pe care vor s-o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit, ca pe uni ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu necurati

De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i prapadeasca. Astfel, cand atarna de Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecarele, il cerceteaza satana luand chipul mincinos al lui Hristos si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda cu care il castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce pe calea cea stramta si cu chinuri, ce duce la imparatie, umbla dupa placeri duhovnicesti. Iata-l cu momeala de gat! De acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si ii va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca intemeindu-se pe Scriptura. Iata cum puiul de drac al iubirii de sine, facandu-se barbat, si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute duhovniceasca. Ba inca omorand pe cei care nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui Dumnezeu (Dumnezeu Care l-a inselat pe el).

Cand stai de vorba cu unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti patrunde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit la minte. Asta pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugurile vicleanului trebuie sa-si dea arama pe fata.

Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si cate cel mai adesea e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a amagit pruncul iubirii de sine, pe care l-a dorit cu atata osardie cel amagit la minte. Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.

O marturie din Scriptura a celor zise ne va dumeri mai bine. Era pe vremea proorocirilor mincinosi din zilele lui Ilie si a regelui Ahab. Proorocul Ilie vestise regelui mustrarea lui Dumnezeu, necazurile si moartea ce-l va ajunge in zilele urmasilor sai. Duhul care a iesit si a stat inaintea fetei Domnului, si s-a facut duh mincinos in gura proorocilor, caruia i-a zis Domnul: "Du-te si fa cum ai zis!", e acelasi care a cerut de la Dumnezeu sa cerce pe Iov.

Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne pe oameni si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, numai sa-i prinda, ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propova-duire a (vietii) Bisericii. Caci patima aceasta face pe om sa cada, lovit de sagetile laudei, si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita din socoteala smereniei. Caci iata, pe cei ce nu aveau curatia vietii, [pe] lingaii de la curtea regelui Ahab, i-a dat inselaciunii desavarsite a duhului minciunii si sfatul lor era minciuna si ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele - ascultatorul lor pentru pacatele sale.

Ca si inselatii aceia care l-au palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita si palmuiesc smerenia, dandu-se pe ei drept ceva mare: "Ilie, Ioan, Hristos Fiul Omului, Dreptul Judecator" si asa mai departe. Pretind ascultarea de oameni, pentru ca Dumnezeu i-a trimis sa spuna la lume. lucruri de care iti tiuie urechile auzindu-le si-ti ingheata inima.

Pe semnele urmatoare se cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte:
1. Se dau pe sine [drept] ceva mare, cum s-au dat, de altfel, toti ereticii vremurilor, pe care i-a afurisit Biserica prin Sfintele Soboare.

2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa.
3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o!), mai presus de Biserica, de Sfinti.
4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni.
5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios.
6. Adesea au "graire in duh" cu duhul care-i poarta si-i invata.
7. Nu vor nici in ruptul capului sa-si controleze prin preoti cele auzite de la duhul lor.
8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita, marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si si Sfanta Cruce, batand metanii, sarutand icoana, ba si Sfanta impartasanie luand-o si jurandu-se ca sunt oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt inselati.
9. Fac pe proorocii si imprastie spaima intre oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de puterea de stravedere a "duhului" care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului si de aceea prinde cu oarecare vreme inainte cele ce apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.
10. In numele dumnezeului lor, sunt in stare sa omoare om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in stare de o atare ascultare, iar Fines a si facut aceasta, si i s-a socotit aceasta ravna pentru dumnezeul sau. Cu amagirea ascultarii pana la ucidere de om a cercat vrajmasul pe multi in toate vremurile, chiar si pe pustnici (nu mai zic pe oamenii lumii). Teroristi ai sufletelor simple.
11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucrurile fara nici o legatura. Talmacesc gresit, stramba adevarul si se propovaduiesc din Scripturi mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea din urma sfaramare si sarire a mintii.
12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la case de nebuni, sau vor trebui sa se duca.
Nu-i blandete pe chipul lor.

Nu-i ocaram, ci ne pazim si invatam si pe altii sa se pazeasca, si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi.

Totusi, pe cat se poate, sa incercam a-i intelege, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugurile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau altfel zicand: iubind cele rele, prin firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare, ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si a iubirii virtutii si-l indeamna ca fara masura si fara intrebare sa se sileasca in aceasta.

Pe unul il trezeste la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parerea mare despre sine, precum ca pe el il trezesc ingerii la pravila. Sau daca cel ochit spre inselare nu e chiar asa de virtuos, ii mai ingaduie sa pipe, sa bea, zicandu-i gandurile ca trebuie putere si nu-i pacat. Pe unul l-a sagetat aratandu-i-se in chipul lui Hristos si spunandu-i: "Pentru dumneata mai rasare soarele". Douazeci si cinci de ani l-a mai dascalit ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el e Fiul Omului din Scriptura si Dreptul Judecator care va desparti oile de capre si va intemeia imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecata care se va face prin el. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna extremele sunt
ale diavolului.

Parintele Arsenie Boca
Cararea Impartiei, Deva

Cumpara cartea "Cararea Imparatiei"

.

15 Septembrie 2010

Vizualizari: 9163

Voteaza:

Cursele 0 / 5 din 0 voturi. 5 review utilizatori.

Comentarii (5)

  • Constanta SzlavicsPostat la 2013-08-20 10:33

    Parintele Arsenie Boca, un dar pretios, daruit de Bunul Dumnezeu, noua, Romanilor! Oare constientizam? Multumesc!

  • Maria OslobanuPostat la 2010-12-08 08:52

    "Este o ispita a mantuirii in care au cazut multi inselati, zicand ca sunt mantuiti, cand de fapt nu au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste care spun ca nu mai au nimic de facut decat sa creada si sa se socoteasca a fi ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate. Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci nu-i de mirare ca-i da [Dumnezeu] in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca." Fie ca bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului care se roaga pentru noi sa nu ne lase a cadea in asa mari ispite.Parintele Arsenie Boca minunat ne descopera si ne invata sa cunoastem, sa ne rugam si sa luptam prin smerenie multa impotriva acestor foarte viclene si grele curse.

  • mihai bogdan neagaPostat la 2010-09-16 02:53

    luati aminte

  • mia danPostat la 2010-09-16 01:24

    Foarte profund ! Doamne pazeste-ne!

  • Izabela ValentinePostat la 2010-09-15 17:03

    Eram convinsa de felurile cum lucreaza cel rau sa insele oamenii. Ma bucur ca s-a postat aceasta gandire a Sfantului Arsenie Boca, multa intepciune si adevar am gasit in aceste randuri scrise.Doamne ajuta si Sfantul Duh sa ne lumineze mintea la toti sa putem face diferenta intre ceea ce vine de la Dumnezeu si ceea ce vine de la cel rau sa putem sa ocolim.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE