Cuvinte duhovnicesti - Sfantul Simeon Noul Teolog

Cuvinte duhovnicesti - Sfantul Simeon Noul Teolog Mareste imaginea.

1. Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce văd trupeşte, fiindcă este nevăzut; dar pentru cei ce înţeleg duhovniceşte este pretutindeni, fiindcă este prezent; căci este în acelaşi timp în univers [tot] şi în afară de univers [tot], iar în acesta din urmă este aproape de cei ce se tem de El [Ps 84, 10] şi departe de păcătoşi este mântuirea Lui [Ps 118, 155].

2. Aducerea-aminte de Hristos luminează mintea şi alungă demonii, dar când într-o inimă curată străluceşte lumina Sfintei Treimi, o desparte de lume şi-1 face pe cel ce se împărtăşeşte de ea să se umple încă de aici de slava viitoare pe cât poate fi aceasta cuprinsă de un om aflat sub lucrarea harului dar acoperit încă de vălul trupului [Evr 10, 20].

3.

Dacă după trecerea celor văzute nu mai e nimic altceva decât Dumnezeu Singur, şi [numai El] este şi va fi, atunci negreşit cei ce se împărtăşesc din belşug de harul Lui în lumea aceasta, chiar dacă sunt pe pământ, sunt deja uniţi în cea mai mare parte cu veacul viitor, chiar dacă oarecum suspină împovăraţi de umbra şi remorca [trupului].

4. Domnul îi fericeşte nu pe cei ce învaţă pur şi simplu [Mt 5, 19], ci pe cei ce prin lucrarea poruncilor s-au învrednicit mai înainte să vadă, au contemplat luminând şi fulgerând în ei înşişi lumina Duhului, iar prin Acesta cunosc în vederea, cunoaşterea şi lucrarea Lui adevărată cele despre care vorbesc şi-i învaţă pe alţii; prin urmare, trebuie, aşa cum s-a spus, ca aceia care întreprind să-i înveţe pe alţii să fie mai întâi înălţaţi ei înşişi, ca nu cumva vorbind despre cele pe cărei nu le cunosc, să-i piardă ducându-i în rătăcire atât pe cei ce| ascultă de ei, cât şi pe ei înşişi.

5. Cine nu se teme de Dumnezeu acela nu crede că existai Dumnezeu fiindcă e nebun [Ps 13, 1]; cine crede însă aceasta! acela se teme de El, iar temându-se păzeşte poruncile Lui. [ Dar cine zice că se teme de Dumnezeu dar nu păzeşte poruncile Lui, mincinos este [1 In 2, 4] şi frica lui Dumnezeu nu j este în el, căci zice [Sfântul Grigorie]: „Acolo unde este frică, e şi paza poruncilor". Iar dacă nu este în noi nici aceasta, nici paza poruncilor, atunci nu ne deosebim cu nimic de păgâni şi necredincioşi.

6. Credinţa, frica de Dumnezeu şi paza poruncilor Lui oferă răsplătirile lor pe măsura curăţirii; căci pe cât ne curăţim, pe atât suntem ridicaţi de la frica de Dumnezeu la iubirea Lui şi trecem progresiv de la frică la iubirea lui Dumnezeu, şi atunci îl auzim zicând: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela e cel ce Mă iubeşte pe Mine" [In 14, 21]. Şi aşa adăugăm lupte la lupte ca să ne arătăm iubirea din fapte. Iar făcându-se aceasta, El însuşi ne iubeşte aşa cum a făgăduit, iar iubindu-ne El ne iubeşte şi Tatăl Său, şi venind înainte Duhul Sfânt şi pregătind casa, ne facem printr-o venire în comun a Ipostazelor sălaş al Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt [In 14, 21-23].

7. Sălăşluirea în chip conştient şi simţit [gnostos kai eu-aisthetos] a Dumnezeirii tri-ipostatice în cei desăvârşiţi nu este o împlinire a doririi lor, ci mai degrabă un început şi o cauză a unei doriri încă şi mai mari şi mai puternice. Fiindcă ea nu-l lasă pe cel ce a primit-o să stea liniştit, ci îl face să se ridice ca aprins şi ars mereu de un foc spre flacăra unei dorinţe şi mai dumnezeieşti. Căci mintea, neputând găsi o cuprindere şi un sfârşit a cea ce e dorit, nu poate da o măsură nici doririi şi iubirii [pothos kai agape], ci, silindu-se să ajungă şi să cuprindă acel sfârşit fără de sfârşit, poartă în ea dorirea mereu nesfârşită şi iubirea mereu neîmplinită.

8. Celui care a ajuns la acest capăt nu i se pare că a găsit în el însuşi un început al doririi sau iubirii lui Dumnezeu, ci, neputând cuprinde plinătatea iubirii, dispoziţia sa lăuntrică e ca a unuia care nu iubeşte pe Dumnezeu; de aceea privindu-se pe sine însuşi drept cel din urmă dintre cei ce au frica lui Dumnezeu, se socoteşte pe sine însuşi din suflet nevrednic chiar şi de mântuirea împreună cu cei credincioşi.

9. „Toate sunt cu putinţă celui ce crede" [Mc 9, 23], căci „credinţa se socoteşte în loc de dreptate" [Rm 4, 9]. „Pentru că Hristos e sfârşitul Legii" [Rm 10, 4], credinţa în El îndreptează şi desăvârşeşte pe credincios, căci credinţa în Hristos e socotită în locul faptelor Legii, iar atunci când e întărită şi arătată prin poruncile Evangheliei, ea îi face pe credincioşi părtaşi ai vieţii veşnice care e în însuşi Hristos.

10. Credinţa înseamnă a muri pentru Hristos şi pentru porunca Lui şi a crede că această moarte dă viaţă, înseamnă a socoti sărăcia drept bogăţie, umilinţa şi dispreţul drept o adevărată slavă şi o faimă, şi a crede că atunci când nu ai nimic ai de fapt toate [2 Co 6, 9-10] sau, mai bine zis, că ai agonisit „bogăţia neadulmecată a cunoaşterii lui Hristos" [Ef3,$], şi a privit drept lut sau fum toate cele văzute.

11. Credinţa în Hristos înseamnă nu numai a dispreţui desfătările din această viaţă, ci şi a răbda şi a suporta orice încercare ce vine peste noi cu întristări, necazuri şi nenorociri, până ce va voi şi va veni să ne cerceteze Dumnezeu. „Căci răbdând am răbdat pe Domnul şi a luat aminte spre mine" [Ps 39, 1].

12. Cei care cinstesc întru ceva pe părinţii lor înaintea poruncii lui Dumnezeu, aceia încă nu şi-au agonisit credinţa în Hristos; căci sunt negreşit judecaţi de conştiinţa lor, în cazul în care au o conştiinţă vie a necredinţei lor, fiindcă propriu credincioşilor e aceea de a nu călca în nimic nicidecum porunca marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos [TU 2, 13].

13. Credinţa în Dumnezeu a născut pofta celor bune şi frica pedepselor; pofta celor mai bune şi frica pedepselor a lucrat paza exactă a poruncilor; paza exactă a poruncilor i-a învăţat pe oameni neputinţa lor; înţelegerea adevăratei noastre neputinţe a născut aducerea-aminte de moarte; iar cine a agonisit-o pe aceasta drept tovarăş de sălăşluire cu el, acela vă căuta cu osteneală cele ce vor fi pentru el după ieşirea şi retragerea din această viaţă; iar cel ce se sârguieşte să cunoască mereu cele viitoare, acela trebuie să se lipsească mai întâi pe sine însuşi de cele prezente, căci cel ţinut până la sfârşit în acestea de afecţiunea pătimaşă faţă de vreuna din ele, acela nu poate agonisi cunoaşterea desăvârşită a acelora; şi chiar dacă printr-o economie oarecare a lui Dumnezeu va gusta din aceasta, dacă nu va lăsa în grabă cele de care şi în care este ţinut printr-o afecţiune pătimaşă şi nu va ajunge să ţină întreg de o asemenea cunoaştere nemaiprimind să gândească de bunăvoie nimic altceva afară de aceasta, atunci chiar şi [cunoaşterea] aceasta pe care i se pare că o are se va lua de la el [Lc 19, 26].

14. Lepădarea de lume şi desăvârşita retragere din ea câştigă înstrăinarea de toate materiile, obiceiurile, socotinţele şi persoanele din această viaţă, precum şi tăgăduirea trupului ş| a voii proprii, aducând în scurtă vreme mare folos celui ce se leapădă astfel în chip fierbinte.

15. Tu, cel ce fugi de lume, vezi ca la început să nu dan nicidecum mângâiere sufletului tău dedându-te locuirilor în ea,| chiar dacă te-ar sili să faci aceasta rudele şi prietenii. Căci demonii sunt cei care le sugerează acest lucru, ca să stingă căl-| dura inimii tale; şi chiar dacă nu pot să împiedice în chip desăvârşit intenţia ta, o vor face negreşit mai moale şi mai slabă.

16. Când te vei găsi viteaz şi nemângâiat faţă de toate celei plăcute ale acestei vieţi, atunci demonii întorcându-ţi rudele, chipurile, spre compătimire, le fac să plângă şi să se tânguiel pentru tine înaintea feţei tale. Vei şti că acest lucru e adevărat! când vei rămâne neschimbat şi în această momeală şi atunci îi vei vedea dintr-odată aprinzându-se de furie şi ură împotriva ta, întorcându-ţi spatele ca unui duşman şi nemaivrând să te vadă.

17. Văzând necazul făcut rudelor, fraţilor şi prietenilor tăi din pricina ta, râde de demonul care a uneltit ca aceste lucruri să se facă în chip felurit împotriva ta; depărtează-te cu frică şi sarguinţă multă şi roagă cu stăruinţă pe Dumnezeu să te facă să ajungi mai repede la limanul unui bun părinte [duhovnicesc] în care El însuşi va odihni sufletul tău ostenit şi împovărat [Mt 11, 28]; căci marea vieţii acesteia are multe lucruri care aduc primejdii şi pierzania de pe urmă.

18. Cine vrea să urască lumea trebuie să aibă din adâncurile sufletului său iubire faţă de Dumnezeu şi aducere-aminte necontenită de El; căci nimic altceva nu ne face, cum fac acestea, să lăsăm cu bucurie toate şi să le întoarcem spatele ca unor gunoaie [Flp 3,8].

19. Nu voi deloc să rămâi legat de lume din motive întemeiate sau, mai bine zis, neîntemeiate; ci atunci când ai fost chemat, ascultă în scurt timp; căci de nimic altceva nu se bucură Dumnezeu ca de repeziciunea noastră, fiindcă mai bună e ascultarea în scurt timp unită cu sărăcia decât zăbava unită cu mulţime de bani.

20. Dacă lumea şi toate cele din lume vor trece, iar Singur Dumnezeu e veşnic şi nemuritor, bucuraţi-vă câţi aţi lăsat pentru El cele stricăcioase; iar stricăcioase sunt nu numai bogăţia şi banii, stricăciune e şi toată plăcerea şi desfătarea păcatului, şi numai poruncile lui Dumnezeu sunt lumină şi viaţă şi sunt numite de toţi aşa.

21. Frate, dacă ai primit flacăra şi alergând ai ajuns într-o chinovie sau lângă un părinte duhovnicesc, chiar dacă vei fi îndemnat de el sau de fraţii care se nevoiesc în asceză împreună cu tine ca de dragul odihnei să te foloseşti de băi, mâncăruri sau alte îngrijiri trupeşti, să nu primeşti aceasta, ci fii mereu gata spre postire, spre pătimirea celor rele, spre o înfrânare împinsă la culme. Pentru ca, dacă vei fi îndemnat de părintele tău în Domnul să te împărtăşeşti de o mângâiere, să te afli ascultător aceluia şi nefăcându-ţi din alegere liberă vo ia proprie nici măcar în aceasta; iar dacă nu, rabdă cu bucurie cele pe care ai vrut să le faci de bunăvoie folosindu-te sufleteşte. Căci păzind aceasta, vei fi mereu pentru toţi ca unul care posteşte, se înfrânează şi şi-a lepădat în toate voia pro-prie; şi nu numai aceasta, ci vei păzi nestinsă şi flacăra care este în sufletul tău şi care te sileşte să dispreţuieşti toate.

22. Când demonii vor face toate cele ale lor şi nu vor putea să ne abată sau să ne împiedice din scopul nostru potrivit lui Dumnezeu, atunci se furişează în cei ce faţărnicesc ipocrit evlavia şi încearcă să-i împiedice pe cei ce luptă prin unii ca aceştia. Mişcaţi, chipurile, de iubire şi compătimire, aceştia îi îndeamnă mai întâi să facă loc unor odihne trupeşti, ca nu cumva, zic ei, trupul să ajungă neputincios şi să cadă în lâncezeală [akedia]. După care, chemându-i la întâlniri nefolositoare, îi fac să-şi mănânce zilele în acestea. Iar dacă, ascultând de ei, cineva dintre cei sârguincioşi s-a asemănat lor, atunci îi întorc spatele şi râd de pierzania lui, iar dacă nu se supune cuvintelor lor, ci se păzeşte pe sine însuşi străin de toate, adunat în mintea sa şi lipsit de îndrăzneală, atunci se pun în mişcare spre invidie şi fac şi lucrează toate până ce îl vor alunga chiar şi din mănăstire; căci atunci când nu i se dă cinste slava deşartă nu suportă să vadă înaintea ei smerenia lăudată.

23. Cel plin de slavă deşartă se sufocă atunci când îl vede pe cel ce are smerită-cugetare vărsând lacrimi şi folosindu-se de două ori de aici, căci prin ele acesta II face pe Dumnezeu să-i dea mila Sa, iar pe oameni îi atrage fără voie spre laudă.

24. Din clipa în care te~ai predat pe tine însuţi întreg părintelui tău duhovnicesc, să ştii că eşti străin faţă de toate cele ce te poartă în afară, adică de lucrurile şi averile omeneşti. Fără el să nu vrei să făptuieşti sau să faci ceva în privinţa lor, dar nu-i cere să-ţi lase vreun lucru mic sau mare, dacă nu-ţi va porunci el însuşi după socotinţa lui sau ţi-l va da el însuşi cu mâna lui.

25. Fără părintele tău după Dumnezeu să nu dai vreo milostenie din banii pe care i-ai adus [în mănăstire], dar nu voi nici ca prin mijlocirea ta cineva să primească din ei de la acela. Căci e mai bine să fii şi să se audă despre tine că eşti sărac şi străin, decât că risipeşti bani şi dai săracilor atunci când eşti începător; fiindcă a pune toate în voia părintelui duhovnicesc ca în mâna lui Dumnezeu e un lucru propriu unei credinţe sincere.

26. Nu cere să bei apă, chiar dacă s-ar întâmpla să arzi, până când nu te va îndemna părintele tău duhovnicesc mişcat fiind spre aceasta dinăuntrul său. Strânge-te şi sileşte-te întru toate înduplecându-ţi gândul şi zicând: „Dacă vrea Dumnezeu"; şi dacă eşti vrednic să bei, El va descoperi negreşit părintelui tău duhovnicesc şi el îţi va spune: „Bea!", şi atunci vei bea cu conştiinţa curată, chiar dacă nu va fi la vremea potrivită.

27. Cel ce şi-a agonisit experienţa folosului duhovnicesc şi a dobândit o credinţă nefalsificată, punându-l înainte martor al adevărului pe Dumnezeu, zice: „Mi-am pus în mine însumi gândul să nu cer vreodată părintelui meu duhovnicesc nici să mănânc, nici să beau, nici să gust orice altceva până când Dumnezeu nu-i va da de ştire şi el îmi va porunci mie; şi făcând aşa nu m-am abătut niciodată de la scopul meu."

28. Cine şi-a agonisit o credinţă limpede în părintele său potrivit lui Dumnezeu, atunci când îl vede, socoteşte că vede pe Hristos; şi atunci când este împreună cu el sau îi urmează, crede cu tărie că este împreună cu Hristos şi urmează Lui. Unul ca acesta nu va mai dori să vorbească vreodată cu altcineva şi nu va prefera ceva din lucrurile din lume peste aducerea-aminte şi iubirea de El. Căci ce este mai bun şi mai de folos în viaţa prezentă şi cea viitoare decât a fi împreună cu Hristos? Sau ce e mai frumos şi mai dulce decât vederea Lui? Iar dacă se învredniceşte şi de convorbirea cu El, atunci din aceasta va scoate negreşit viaţa veşnică.

29. Cine iubeşte dintr-o dispoziţie interioară pe cei care-l bârfesc, nedreptăţesc, urăsc şi lipsesc şi se roagă pentru ei, acela vine în puţin timp la un progres mare. Fiindcă atunci când acest lucru e făcut în simţirea inimii, cufundă mintea într-un abis al smereniei şi în izvoare de lacrimi, în care se inundă cele trei părţi ale sufletului3; el ridică mintea spre cerul nepătimirii şi o face văzătoare, iar prin gustul bunătăţii de acolo o face să socotească ca nişte gunoaie [Flp 3, 8] toate cele ale vieţii prezente şi să nu se apropie cu plăcere ori adeseori nici chiar de hrană şi băutură.

30. Credinţă limpede arată acela care venerează ca sfânt până şi locul în care stă călăuzitorul şi părintele lui, cel care ia cu căldură şi praful de pe picioarele lui şi-l revarsă peste capul său şi-l strânge la inima lui ca pe un leac al patimilor lui şi o curăţire a păcatelor lui, cel care nu îndrăzneşte nici măcar să se apropie de el sau chiar să se atingă de vreuna din» cămăşile sau hainele lui fără porunca aceluia, iar atunci cândi pune mâna pe ceva din cele ale sale, o face cu frică şi respect socotindu-se nevrednic pe sine însuşi nu numai de vederea şif slujirea lui, ci şi de petrecerea în chilia lui.

31. Mulţi se leapădă de viaţa aceasta şi de lucrurile din viaţă, dar puţini şi de voile lor; despre aceştia bine spune cuvântul dumnezeiesc: „Mulţi chemaţi, puţini aleşi" [Mt 22, 14].

32. Când şezi la masă cu toată frăţia şi toate ţi se înfăţişează ochilor cu mintea ca o umbră şi nu simţi dulceaţa mâncării, ci ai sufletul lovit de uimire şi plin de lacrimi, cunoaşte atunci că harul lui Dumnezeu îţi arată acestea pentru multa ta smerenie venită din frică, pentru ca, văzând făpturile lui Dumnezeu şi învăţându-te inconsistenţa celor simţite [sensibile], să-ţi altoieşti frica pe iubirea celor gândite cu mintea [inteligibile]. Aceasta e cunoaşterea duhovnicească despre care auzi spunându-se că e la mijloc între frică şi iubire şi-l face pe om să treacă pe nesimţite şi fără primejdie de la una la alta.

33. Nu e cu putinţă să agonisească cineva iubirea desăvârşită faţă de Dumnezeu, şi care nu poate fi desfiinţată, altfel decât pe măsura cunoaşterii duhovniceşti, iar aceasta creşte câte puţin în sufletul care se osteneşte făptuind în fiecare zi. Aceasta ştiind-o, Apostolul zicea: „Căci Făcătorul Se vede proporţional plecând de la măreţia şi frumuseţea creaturilor" [Rm 1,20; Sol 3, 5].

34. Mărimea cerului, lăţimea pământului şi proporţiile tuturor celorlalte lucruri nimeni nu le poate învăţa în chip vrednic prin ochii simţiţi; căci cum vor putea înţelege ochii trupului cele ce întrec şi mintea şi gândirea? De-abia mintea curăţită de gânduri şi eliberată de prejudecăţi, luminată de mila şi harul lui Dumnezeu, va putea avea, pe măsura luminării, şi contemplarea celor ce sunt.

35. Aşa cum noaptea vedem cu ochii simţiţi numai locul acela unde aprindem opaiţul ca să avem lumină, tot restul lumii fiind pentru noi în noapte, tot aşa şi pentru cei ce umblă în noaptea păcatelor Stăpânul Cel Bun Se face o mică lumină, deşi e Dumnezeu necuprins de toate, cruţând slăbiciunea noastră. Şi atunci omul, ridicându-şi dintr-o dată privirea şi văzând firea celor ce sunt aşa cum n-a văzut-o niciodată, e lovit de uimire şi varsă fără durere lacrimi spontane, prin care se curăţă şi se botează cu al doilea botez, cu botezul acela despre care Domnul spune în Evanghelii: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia cerurilor" [In 3, 5] şi iarăşi: „De nu se va naşte cineva de sus" [In 3, 7], făcând prin expresia „de sus" aluzie la naşterea de la Duhul.

36. Primul Botez are apa care prefigurează lacrimile, are mirul care însemnează mai înainte Mirul gândit cu mintea [spiritual] al Duhului. Dar al doilea [botez, al lacrimilor] nu mai e o prefigurare a adevărului, ci este însuşi adevărul.

37. Trebuie să ne abţinem nu numai de la faptele rele, ci ascetul trebuie să se sârguiască să fie liber şi de gândurile şi înţelesurile contrare şi să petreacă pururea în cugetări duhovniceşti, ca aşa să rămână fără griji dinspre lucrurile vieţii.

38. Aşa cum cel ce şi-a dezbrăcat tot trupul, dacă are ochii acoperiţi de un văl şi nu vrea să-l ia şi să-l scuture de pe ei, nu poate să vadă lumina plecând numai de la goliciunea restului trupului, tot aşa şi cel ce a dispreţuit toate celelalte lucruri şi avuţii şi s-a eliberat de patimile lor, dacă nu-şi va elibera ochiul sufletului şi de cugetele vieţii acesteia.

Sfantul Simeon Noul Teolog
Articol preluat din cartea „Imne, Epistole, Capitole”, Editura Deisis

Cumpara cartea "Imne, Epistole, Capitole"


 

.

26 Noiembrie 2014

Vizualizari: 1691

Voteaza:

Cuvinte duhovnicesti - Sfantul Simeon Noul Teolog 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE