La zece zile dupa inaltarea la cer a Domnului, in ziua Cincizecimii, s-au aratat darurile Duhului Sfant ca semn al impacarii omului cu Dumnezeu. Unul dintre aceste daruri, acela al vorbirii in limbi, ne atrage atentia in mod deosebit, datorita caracterului sau aparte.

Darul acesta este greu de inteles, in parte pentru ca desi la inceput avusese o larga raspandire, spre sfarsitul vietii Sfantului Apostol Pavel disparuse aproape cu desavarsire. Ba mai mult, este limpede ca, inca din timpul vietii Apostolului, isi pierduse din insemnatate caci in insiruirea darurilor Duhului Sfant pe care o face Sfantul Pavel in ultimele sale epistole, el este amintit abia la urma. Cum sa intelegem aceasta?

Stim ca darul vorbirii in limbi (glossolalia) a fost incredintat Bisericii primare cu un scop precis. Intrucat Vechiul Israel se deprinsese a se ruga si a se inchina lui Dumnezeu intr-un chip mai degraba exterior, Duhul Sfant S-a pogorat in ziua Cincizecimii ca sa-i invete pe oameni sa se roage in duh, adica inlauntrul „omului celui tainic al inimii" (1 Petru 3,4).

Vedem, asadar, ca in ziua Cincizecimii oamenii incep sa vesteasca minunile savarsite de Dumnezeu in graiuri straine. Darul s-a raspandit cu repeziciune, caci cuvantul lui Dumnezeu era menit sa ajunga pana „la marginile lumii" (Rom. 10,18), iar noua credinta sa aduca mantuire tuturor noroadelor. Multi erau incurajati sa vorbeasca in limbi si Duhul lui Dumnezeu a facut pogoramant. Cei care se rugau in limbi erau plini de bucurie caci erau siguri de un lucru: Dumnezeu „daduse navala" inlauntrul lor si isi savarsea lucrarea in ei.

Insa, incetul cu incetul, acest dar a inceput sa dispara, caci nu mai era de folos sau de ajutor la zidirea Trupului Bi-sericii. Se intampla adesea ca se rosteau cuvinte sau doxologii pe care cei prezenti in biserica nu le puteau pricepe si era nevoie de ajutorul unui talmaci insuflat de Duhul Sfant. Desi unii dintre credinciosi au continuat sa se foloseasca de darul vorbirii in limbi, la un moment dat a devenit limpede ca rugaciunea celor care ii ascultau nu mai era la fel de plina de insuflare ca mai inainte. De aceea Sfantul Pavel in Epistola sa catre Corinteni spune urmatoarele: „Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea" (1 Cor. 14, 15). Astfel, el face o deosebire intre rugaciunea facuta cu duhul si rugaciunea facuta cu mintea si identifica rugaciunea in duh cu rugaciunea in limbi necunoscute. Cu un verset mai sus spunea: „Caci daca ma rog intr-o limba straina, duhul meu se roaga, dar mintea mea este neroditoare" (1 Cor. 14,14).

Este adevarat ca pentru Sfantul Pavel duhul si mintea sunt aproape sinonime: uneori el spune ca scopul cel mai inalt al crestinismului este reinnoirea duhului, iar alteori reinnoirea nous-ului, a mintii. Insa, daca e sa le deosebim, as spune ca duhul este prezent in minte drept ceva mai inalt si mai adanc decat mintea, insa se vadeste prin minte, la fel cum despre suflet se poate spune ca se dezvaluie prin simtaminte.

Insa cand Sfantul Apostol spune: „Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea" observam ca el introduce o anumita opozitie. Rugaciunea cu duhul se identifica cu rugaciunea in limbi, atunci cand duhul omului este constient de „navalirea" lui Dumnezeu in viata sa. Harul i-a invatat pe oameni sa I se inchine lui Dumnezeu „in duh si in adevar" (Ioan 4,23) - adica cu fiinta lor launtrica - si au fost momente cand harul acesta era atat de imbelsugat incat se revarsa inlauntrul lor in suvoaie de puternica insufletire. In acest fel de rugaciune cea mai inalta dintre facultatile omului duhovnicesc isi primeste insuflarea de la Dumnezeu, impartasindu-se de energia Lui. Omul se preda atunci lucrarii Duhului Sfant, Care „sufla unde voieste" (Ioan 4, 23), iar Duhul mijloceste „cu suspine negraite" (Rom. 8, 26) pentru cei in care Se salasluieste, uneori cu cuvinte care sunt mai presus de intelegerea omului sufletesc.

In rugaciunea mintii, din contra, mintea se ridica la Dumnezeu prin cugete pline de evlavie si nazuinte dumnezeiesti. O astfel de rugaciune se caracterizeaza printr-o sfanta zdrobire a inimii si bucurie, insa fara a se preda acelui imbold urias si exaltarii duhovnicesti fara de margini despre care tocmai am vorbit. Cel ce se roaga cu mintea exercita o anumita stapanire de sine: este in stare sa-si struneasca gandurile, dorintele si simtamintele. Facultatile sale duhovnicesti lucreaza potrivit firii, iar credinciosul isi rosteste rugaciunile si doxologiile in chip intelegator, asa incat ele izbutesc sa starneasca in cei care le asculta dorinta de a fi si ei partasi la rugaciune. Fireste, inima participa si ea la aceasta rugaciune a mintii, insa este limpede ca ea nu se preda pe sine cu totul suflarii Duhului. Sfantul Pavel recomanda amandoua felurile de rugaciune. Ne sfatuieste sa nu ne folosim doar de una si sa o abandonam pe cealalta, aratand ca uneori e mai bine sa ne rugam in limbi, iar alteori cu mintea. Cel ce se roaga cu duhul vorbeste numai cu Dumnezeu si „pe sine singur se zideste", insa cel ce se roaga cu mintea le vorbeste si oamenilor, iar rugaciunea lui este si spre zidirea aproapelui, a Bisericii (1 Cor. 14, 4).

Este surprinzator sa vedem ca Sfantul Pavel da mai degraba intaietate rugaciunii mintii, lucrare in care initiativa si stradania ii apartin omului, decat rugaciunii duhului, care este pur si simplu un dar al Duhului Sfant. Si alegerea sa este in acord cu restul Epistolei catre Corinteni. Bunaoara, el spune ca adevaratul prooroc este stapan pe duhul sau: „duhurile proorocilor se supun proorocilor" (1 Cor. 14, 32). A ne preda cu totul glossolaliei presupune o anumita pierdere a stapanirii de sine: este o explozie de har si bucurie, si desi suntem pe deplin constienti ca Dumnezeu este inlauntrul nostru, uitam oarecum de existenta semenilor nostri, a celorlalte madulare ale Trupului.

In Biserica primara multi au primit darul vorbirii in limbi, insa cu timpul el a devenit din ce in ce mai rar. Si aceasta, pentru ca s-a ivit urmatoarea problema: cand cineva vorbea in limbi, uzurpa pur si simplu spatiul duhovnicesc al intregii adunari, care nu mai tragea niciun folos de pe urma acestui dar. Cea mai buna explicatie care se poate da prezentei darului vorbirii in limbi in Biserica primara este necesitatea de a-i invata pe cei proaspat convertiti sa se roage mai degraba cu inima si nu in chip exterior, dupa cum erau probabil obisnuiti sa o faca. Dar curand Biserica a descoperit o cale si mai potrivita de a educa inima, caci grija sa era sa cultive omul launtric. Biserica a descoperit chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos si, incetul cu incetul, Rugaciunea Inimii a inlocuit darul vorbirii in limbi. Rugaciunea lui Iisus este un fel de a ne ruga in duh prin care nu ne pierdem insa controlul asupra duhului si nici nu ne aflam in primejdia de a uzurpa spatiul duhovnicesc al celorlalte madulare ale Trupului Bisericii. Toate cate le facem in Biserica trebuie sa le savarsim in asa fel incat sa respectam spatiul duhovnicesc al semenilor nostri. Pe vremea cand studiam teologia la Paris, am invatat de la profesorii mei mai in varsta ca exista o regula nescrisa potrivit careia in timpul Sfintei Liturghii nu se cuvine ca preotul sa ridice mainile mai sus de nivelul urechilor. La fel si cu Evanghelia si cadelnita, sau cand zicem: „Sfintele, sfintilor" suntem atenti ca nu cumva sa facem vreo miscare exagerata; se cade sa fim smeriti si retinuti, asa incat purtarea noastra sa nu atraga atentia celorlalti.

In concluzie, a vorbi in limbi sau a te ruga cu duhul inseamna intr-adevar a-ti cufunda mintea in oceanul Duhului. Insa Apostolul insusi prefera sa ne traga la mal pentru a inlatura orice pricina de neoranduiala in Trupul Bisericii, pentru ca totul sa se faca spre zidirea credinciosilor. De departe, cea mai buna cale de a aborda si de a intelege fenomenul glossolaliei in zilele noastre, potrivit Traditiei, adica, fara sa condamnam si fara sa criticam, este sa consideram ca daca oamenii nu mai stiu sa se inchine lui Dumnezeu cu inima, Acesta poate sa le dea din nou darul vorbirii in limbi. Faptul ca acest dar a reaparut in Occident in vremurile noastre, cand calea inimii a fost uitata sau nu este cunoscuta, nu poate fi inteles decat in felul urmator: este limpede ca Duhul lui Dumnezeu tanjeste sa-i aduca pe oameni inapoi acasa, in Biserica, si sa-i invete acest chip nobil de inchinaciune care de atatea veacuri a fost practicat de crestini, pentru ca inimile lor sa fie din nou cultivate prin chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Si stim ca tot cel ce-I poarta Numele, il poarta spre mantuirea lui, „caci nu este sub cer nici un alt nume, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mantuim noi" (Fapte 4,12).

Daca, intr-adevar, unii oameni primesc acest dar pentru o vreme, poate ca aceasta ii va ajuta sa descopere adevarata si neintrerupta Traditie a Bisericii, Traditia Rugaciunii Inimii, care este cea mai sigura si mai smerita rugaciune pentru zidirea, insuflarea si mantuirea omului. Prin aceasta rugaciune noi primim cel mai de seama dintre darurile Duhului Sfant, darul care ne Va tamadui si ne va intari fiinta, „calauzindu-ne la tot adevarul" (Ioan 16,13). El ne va ajuta sa purtam in noi plinatatea iubirii dumnezeiesti. Acest dar nu va inceta niciodata sa fie lucrator in noi, ci ne va insoti si dincolo de mormant.

Este important sa intelegem acest fenomen al glossolaliei, dar sa nu ne lasam sedusi de el. Mai presus de toate sa fim binevoitori cu cei care cred ca au dobandit acest dar si cu delicatete sa le atragem atentia ca acesta nu este decat inceputul a ceva si mai maret care ii va calauzi in cele din urma in inima Traditiei. Daca vrem sa-i convertim pe oameni, atunci sa nu-i respingem, sa nu-i tratam ca fiind „eretici", ci sa incercam mai degraba sa aflam un element pozitiv de care sa ne folosim pentru a-i conduce la plinatatea adevarului, asa cum a facut Sfantul Pavel cand le-a vorbit atenienilor. S-a folosit de „Dumnezeul [lor] necunoscut" (Fapte 17,23) pentru a-i calauzi la Dumnezeul cel Unu si Adevarat, Dumnezeul cel cunoscut si iubit.

Parintele Zaharia Zaharou

.

• Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Editoriale
• Rusaliile
  Publicat in : Religie
• Rusaliile
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh
• Rusaliile - moment al intemeierii Bisericii
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh