Noi am fost învăţaţi de dumnezeieştile Scripturi, frate duhovnicesc, că niciodată nu trebuie nici să ne împiedice mulţimea păcatelor noastre [de la pocăinţă şi spovedanie], şi nici să săvârşim cu îndrăzneală [păcatele] la adăpostul epitimiilor [prin care ni le vom răscumpăra]; prin urmare, nu trebuie nici ca cel ce stă [scil. care nu săvârşeşte păcate grave] să fie stăpânit de îndrăzneală, nici ca cel ce a păcătuit să se lase pradă deznădejdii, ci atât cel care a păcătuit mult să aibă încredere în pocăinţă, cât şi cel ce a făcut greşeli ca oricare dintre noi să nu socotească că poate primi iertarea pentru greşelile sale doar prin săvârşirea de fapte bune, ci să dea dovadă de pocăinţă şi căinţă nu numai prin cuvinte sau prin abţinerea de la mâncăruri şi băuturi sau prin mătănii şi cele asemănătoare acestora, ci prin starea sufletească pe care a vădit-o şi fericitul David în mijlocul celorlalţi şi al grijilor lumeşti, fiindcă îşi amintea pururea şi cugeta în sinea sa cât de Bun şi Milostiv este Stăpânul pe Care L-a mâniat prin faptul că I-a încălcat poruncile şi s-a arătat nerecunoscător faţă de nenumăratele Sale daruri şi haruri: „cu inima sfâşiată", după cum scria el, „şi plin de mâhnire pururea umblând, a fost vătămat" nu de altcineva, ci de el însuşi; şi îşi sfâşia inima şi se smerea peste măsură, „răcnind din suspinarea inimii sale" şi [făcând] toate câte ne învaţă Psalmii cântaţi zilnic [în biserică]. Şi acestea le spunea el, care era rege şi căruia îi fusese încredinţată grija poporului şi care se îngrijea de soţia, copiii şi casa sa.

Şi ce-am putea spune despre Manase sau despre cei de mai târziu, despre care ştii atâtea, cred? Şi mă refer la Petru, verhovnicul Apostolilor, la vameş, la tâlhar, la desfrânata - şi de ce nu m-aş opri [ca să nu mai lungesc vorba]? -, la fiul risipitor, care a cheltuit averea părintească în desfrânări, irosind-o cu desfrânatele şi vameşii; să vedem, dar, pe temeiul căror fapte şi-au primit aceştia iertarea pentru greşelile lor. Oare pe temeiul postului, al privegherii, al mătăniilor până la pământ sau al împărţirii bunurilor lor la cei aflaţi în nevoi, sau pe temeiul unei alte lucrări istovitoare făcute cu ajutorul trupului? Nu, nicidecum, ci numai prin pocăinţă, şi prin lacrimile [vărsate] din suflet, şi prin osândirea lor din partea conştiinţei; căci fiecare dintre ei, ajungând să-şi înţeleagă păcatele şi condamnându-se pe sine şi plângând din suflet, a primit iertarea pentru cele săvârşite; şi aceasta se petrece cu toţi cei dintre noi care în mod sincer şi cu râvnă ne ducem la Stăpânul Hristos cu pocăinţă şi cu lacrimi; şi Domnul Cel Bun şi Iubitor de oameni nu îţi va închide uşa şi nici nu-Şi va retrage milele preacurate ale bunătăţii Sale, pentru că iertarea păcatelor se dă „nu din faptele" Legii, „ca nu cumva să se laude cineva", ci prin Harul şi iubirea de oameni ale lui Dumnezeu.

Dar ceea ce ne preocupă este faptul de a nu mai cădea în aceleaşi rele şi de a nu „se întoarce [păcătosul] la vărsătura lui asemenea câinelui". Or acest lucru nu e cu putinţă decât dacă vom aşeza în tot felul şi fără nici o întârziere în preajma noastră ajutoare şi paznici şi dacă ne vom întrarma noi înşine cu armele duhovniceşti, cu ajutorul cărora ne vom putea împotrivi duşmanilor şi vrăjmaşilor noştri. Şi întrucât noi am fost mai întâi prinşi de vrăjmaş şi ne-am" făcut robi plăcerilor şi am ajuns tributari şi vasali ai inamicului prin patimile noastre, e mai presus de orice îndoială că ne-am lăsat amăgiţi şi atraşi înspre asemenea patimi, plăceri şi pofte şi asemenea unui prizonier ne-am pus în slujba vrăjmaşului în mod samavolnic şi nedemn, căzând din starea de supunere faţă de Stăpânul Hristos şi arătându-ne călcători ai poruncilor şi ai legămintelor încheiate cu El. Şi ca să nu ni se întâmple aşa ceva şi nouă, să luăm ca ajutor şi aliat împotriva fiecărui vrăjmaş care vine asupra noastră următorul verset din Scriptura cea de Dumnezeu insuflată: „Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat şi toată calea nedreaptă am urât"; şi în locul amintirilor şi imaginilor lucrurilor urâte să punem amintirea de Dumnezeu şi pomenirea Judecăţii înfricoşătoare [de Apoi] şi a chinurilor cumplite de atunci. Şi în locul trândăviei să punem bunăvoinţa şi râvna, în locul lăcomiei, postul, în locul iubirii de plăceri, înfrânarea, în locul beţiei, trezvia; în faţa aprinderii trupeşti să aşezăm aducerea-aminte de focul cel veşnic şi rugăciunea fierbinte către Dumnezeu, însoţită de priveghere şi de însetare. Căci dacă vom face aşa cu fiecare patimă - ca să nu amintim de fiecare în parte, întinzând cuvântul -, şi o vom înlocui cu virtutea corespunzătoare ei, înconjuraţi de acestea ca de nişte soldaţi vom fi apăraţi, fiind cu neputinţă de înfrânt, pentru că numai tăierea deprinderii rele şi a faptelor necuviincioase - dacă e cu putinţă să se ajungă la aşa ceva fără strădanie şi efort fizic - este îndeajuns să le, aducă celor ce se pocăiesc mântuirea.

In afară de acestea, ţi-am scris şi cele pe care trebuie să le faci şi să le păzeşti, de dragul unei recapitulări succinte; iar acestea sunt următoarele:

La săvârşirea dumnezeieştii mistagogii, atunci când se spune de către diacon sau preot: „Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi...", trebuie să ieşi afară din biserică, fără a pleca cu totul sau a intra în discuţie cu cineva, iar la vremea respectivă să rămâi în pridvorul bisericii, în faţa uşilor [principale], amintindu-ţi de greşelile tale şi tânguindu-te pentru ele; apoi iarăşi, după înălţarea dumnezeieştilor Taine să intri în biserică. Iar seara, după Pavecerniţă să-ţi faci în particular rugăciunea astfel: rugăciunile începătoare, Psamul 50, „Doamne, miruieşte" de cincizeci de ori, „Doamne, iar-tă-mă pe mine, păcătosul" de cincizeci de ori, apoi Psalmul 6 („Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine..."), şi rugăciunea „Iartă-mi, Doamne, toate păcatele săvârşite cu gândul şi cu cuvântul" de cincizeci de ori, iar pe urmă douăzeci şi cinci de mătănii [mari].

Miercurea şi vinerea să te înfrânezi de la carne, brânză, ouă, vin şi peşte; iar dacă ţi-e greu, mănâncă peşte şi vin, dar cu măsură. In posturile de patruzeci de zile ale Apostolilor şi Naşterii lui Hristos, abţine-te de la carne, brânză, ouă, din celelalte mănâncă cu măsură, însă rugăciunile şi metaniile fă-le îndoite la număr. In Postul Mare, miercurea şi vinerea nici vin, nici untdelemn şi nici peşte să nu mănânci; în celelalte zile mulţumeşte-te cu puţin şi fă abstinenţă „chinuindu-ţi trupul şi făcându-l să se supună", pe cât îţi îngăduie firea şi aşa cum se cuvine creştinilor care vor să se mântuiască; rugăciunea, de asemenea, s-o faci şi în acest Post, după cum s-a spus, îndoită. Şi nu trebuie să te apropii de înfricoşătoarele Daruri dumnezeieşti, adică de Trupul şi Sângele Stăpânului şi Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos; şi te sfătuiesc să nu te apropii nici de binecuvântarea Sa, aşa numita katâklaston, câtă vreme alegerea ta este neschimbată în ce priveşte săvârşirea faptelor rele, roabe ale păcatului, şi nu ai dobândit încă în chip statornic libera alegere a binelui - alegere care urăşte în chip desăvârşit păcatul; şi când vei vedea că ai atins o asemenea stare, atunci să te apropii, frate, cu credinţă neclintită, nu ca şi cum te-ai împărtăşi doar de artos şi vin, ci de Trupul şi Sângele lui Dumnezeu, ale lui Dumnezeu însuşi. Astfel te vei face părtaş slavei Sale şi vei primi prin Acestea curăţirea şi iertarea desăvârşită a păcatelor tale şi vei avea viaţa veşnică în tine şi te vei face fiu „al luminii şi al zilei". Iar dacă îl vei primi pe Hristos fără să fi ajuns la măsura aceasta, atunci demonii care te vor vedea te vor pizmui şi mai mult, ca pe unul care L-a batjocorit pe Dumnezeu şi s-a apropiat de El cu nevrednicie, şi se vor arunca cu furie asupra ta, prăvălindu-te nemilos şi aruncându-te de îndată în groapa desfrânării; şi vei ajunge atunci în loc de creştin ucigaş de creştini şi vei fi condamnat laolaltă cu cei care L-au răstignit pe El, după cum ne spune Apostolul Pavel: „Astfel, oricine va mânca şi va bea" Trupul şi Sângele Domnului „cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului."

Noi nu-ţi mai poruncim nimic altceva în afară de acestea, de teamă să nu te împovărăm prea tare; iar dacă tu vei face ceva mai mult, îţi va aduce folos şi ţi se va face pricină a împărtăşirii de bunătăţile viitoare. Ti-am scris să faci acestea nu ca să-ţi aducă [în mod necesar] curăţirea sufletului şi iertarea de păcate, ci ca să nu uiţi să-ţi aduci aminte de păcatele tale; căci dacă noi am fi ştiut că nu eşti deloc cuprins de întristare, nu am fi scris dragostei tale acestea, ci ţi-am fi cerut numai tăierea obiceiului rău şi a lucrurilor şi a faptelor necuviincioase, ceea ce [oricum] te şi rugăm să faci; şi ne e îndeajuns dacă ţi-e cu putinţă să faci acest lucru fără nevoinţe şi sforţări [trupeşti].

Să ne scrii mereu privitor la sănătatea ta, ca, la vederea credinţei şi a atitudinii tale sufleteşti faţă de persoana noastră, să te pomenim cu mai multă ardoare şi râvnă, atunci când noi, nevrednicii, vom ridica mâinile înaintea lui Dumnezeu.

Harul lui Dumnezeu să fie cu duhul tău!

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG
Despre pocainta si spovedanie, Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre pocainta si spovedanie"

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale