Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului şi nu simţi scârbă pentru mustrările Lui, căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag.(Pilde 3,11-12) Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu Se poartă cu voi ca faţă de fii. (Evr. 12,7)

Dumnezeu îngăduie ispitele ca prin necazuri şi tânguiri să ne curăţăm de mocirlă şi să facem sufletul nostru curat, ca noi, pentru mântuirea noastră, să fim nevoiţi să alergăm la Dumnezeu. (Părintele Paisie Aghioritul)

In necazuri şi în ispite Domnul ne ajută. El nu ne va slobozi pe noi din ele, ci ne va da puterea ca să le trecem pe acestea cu uşurinţă, aproape pe neobservate. (Preacuviosul Nikon de la Optina)

In viaţa creştină este necesară ispita care este o probă pentru cercarea stării noastre sufleteşti. Ispitele, în cea mai mare parte, sunt pentru încercarea credinţei şi a loialităţii noastre, uneori pentru îndreptare, alteori pentru pedeapsa păcatelor.

1. Exemple de ispitire: dreptul Lot, Avraam, Iov şi mulţime de alţi sfinţi.

2. Exemple de îndreptare: când Domnul îi smereşte pe drepţii Săi pentru oarecare mici şi uşoare păcate, ori pentru înălţare, spre îndreptarea lor. Atunci le dă lor felurite ispite ca încă de aici, din această viaţă, să-i curăţească pe ei de toată întinarea gândurilor, ca arzând totul să nu le îngăduie să rămână în nici un fel de necurăţie...

3. Trimiterea darului ispitelor după greşalele noastre.

Adeseori noi nu ne cunoaştem puterile noastre. Ispita ne arată măsurallor. Sufletul nostru, după asemănarea lucrurilor din casă, se acoperă cu praf şi cu toată necurăţia. Astfel, avem nevoie să-l curăţim.

Aşa cum focul curăţeşte aurul, tot astfel şi ispita curăţeşte pe cel drept. Pentru ispitirea sufletului, omul are nevoie de oameni, care prin faptele lor să vădească dacă suntem ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Domnul ne cercetează pe noi prin necazuri şi strâmtorări, prin umilinţe şi ruşinări, ca să curăţe inimile noastre, ca să înmoaie, ca să le subţieze, ca să smerească şi să le facă pe ele vrednice să devină templu al Său.

Atâta timp cât suntem pe pământ, noi nu putem să fim fără tulburări şi ispite. Insă indiferent de nevoinţele şi de necazurile ispitei, adeseori acestea sunt foarte folositoare omului, smerindu-l pe el. Ele îl curăţă şi îi dau învăţătură. Nu te îngrijora la ispitele cele puternice, la necazuri ori la boli - toate acestea sunt mustrare, şi pedeapsă dreaptă care cercetează inima şi rărunchii cu curăţie, cu trezire şi cu îndreptarea ta, arzând spinii patimilor trupeşti... Dacă uneori se întâmplă să fii foarte bolnav, ia aminte nu la durere, ci la bunurile care urmează acestei pedepse şi la sănătatea sufletului. E nevoie să suferim toate.

Nu te teme de luptă, nu fugi de ea! Unde nu este luptă, acolo nu sunt nici virtuţi. Unde nu sunt ispite pentru credinţă şi dragoste, acolo nu se ştie dacă există credincioşie şi dragoste către Domnul. Tu însă roagă-te îndată şi strigă: „Dă-mi mie, Doamne, cu mărinimie să îndur ispitele şi necazurile! Ele sunt de nevoie multpătimitorului meu trup, pentru omul meu cel vechi." Fără ispitire şi fierul, de obicei, ni se pare oţel, iar argintul şi bronzul, aur, însă cercarea arată starea lor de vrednicie. Tot astfel se întâmplă şi cu oamenii.

Ispitirile vin prin lipsuri şi pierderi, prin necazuri şi boli. Rezistă ispitei cu nădejdea în împărăţia lui Dumnezeu. Iar a nu te opune ispitei înseamnă lipsă de nădejde, şi întru aceasta se află un mare amestec de rău.

Fii cu bună nădejde în necazuri şi Domnul îţi va trimite ţie cu adevărat şi bucurie. Potrivit suferinţei tale îţi va da ţie apoi harul păcii, putere şi bucurie. Căci îndurat şi milostiv este Domnul (v. Ps. 102,8).

Pentru nici un motiv noi nu trebuie să deznădăjduim atunci când cădem în ispită, ci trebuie să înmulţim rugăciunea noastră către Dumnezeu, ca El să ne ajute nouă în toate necazurile.

Există oameni care sunt supuşi unei ispite puternice la începutul întoarcerii lor către Dumnezeu, iar alţii la sfârşit. Unii le suferă întreaga lor viaţă. Pentru a înţelege exact cuvintele rugăciunii domneşti nu ne duce pe noi în ispită, e nevoie să amintim că această rugăciune a fost dată apostolilor, care au cerut să-i înveţe pe ei să se roage, înainte de pogorârea asupra lor a Sfântului Duh, atunci când satana i-a cerut pe ei la Domnul, „ca să-i cearnă". Atunci, apostoli erau încă slabi şi ar fi putut să cadă în ispită (precum Apostolul Petru). De aceea îi şi învaţă pe ei Mântuitorul să rostească acestea: Nu ne duce pe noi în ispită.. Căci fără ispitirea credinţei noastre, a nădejdii şi a dragostei, nu putem trăi; ispitirea comorii inimilor noastre este de trebuinţă pentru orice om, pentru ca el însuşi să poată vedea în ce stare se află şi să se îndrepte.
Da, e nevoie de ispitire, ca sase descopere gândurile din multe inimi (Le. 2,35) ca să se descopere tăria ori slăbiciunea noastră în credinţă, cunoaşterea ori neştiinţa, murdăria ori curăţia inimii noastre, nădejdea ei în Dumnezeu ori în cele pământeşti, dragostea de sine şi către cele trecătoare, ori mai mult decât orice către Dumnezeu... Dacă nu este om care să fie plăcut lui Dumnezeu fără ispită, atunci trebuie să-I mulţumim Domnului pentru fiecare întâmplare tristă.

Cel fericit, având răbdare (în întâmpinarea necazurilor), rămâne neînfrânt în acele sminteli care-l ispitesc şi înfrânge răul... Acela însă care intră în sminteli se aseamănă cu ispititorul. Nu căuta pacea pe pământ şi mângâierile omeneşti: cine caută pacea în acestea nu poate avea Duhul lui Dumnezeu, iar cel ce se apropie de Domnul, la acela se înmulţeşte şi ispita. Calea Domnului este o cruce de fiecare zi şi nimeni nu urcă la cer trăind departe de dragoste.

Nu te tulbura atunci când vrăjmaşul îşi aruncă săgeţile sale către tine şi când te umple de răutate, de tulburare, de îngrijorare, de nesimţire, de patimi către cele pământeşti. Asemenea, nu te învoi cu gândurile păcătoase, ci lucrează după bine - astfel vei înfrânge pe vrăjmaşul şi vei primi cununa mucenicească. Orice sforţare duhovnicească, orice lipsire de bunăvoie (şi chiar fără de voie), refuz, jertfă, suferinţă, sporeşte îndată bogăţiile duhovniceşti dinlăuntrul nostru. Cu cât rabzi mai mult, cu atât mai mult vei avea izbândă. Bărbăţia sufletului caută din instinct jertfa, prilejul de a suferi, şi astfel creştinul se întăreşte sufleteşte în ispită. Noi trebuie să-I cerem lui Dumnezeu ca El să ne dea nouă ispite şi chiar întristări când trăim bine în această lume.

Atâta timp cât ducem o viaţă trupească şi nu ne îndreptăm inima către Dumnezeu, diavolii se ascund întru noi, luând chipul feluritelor patimi. (Schiegumenul Sava Ostapenko)

Domnul îngăduie ispitele celor iubiţi de El în primul rând pentru întărire întru credinţa întru El şi, în al doilea rând, pentru a fi pildă celor din jur. {Schimonahia Gavriila)

Calauza duhovniceasca, Editura Sophia

 

• Si nu ne duce pe noi in ispita
  Publicat in : Credinta
• Rugaciune la vreme de ispita
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Despre ispita de a nu fi sfant
  Publicat in : Editoriale
• Ispita celui ce i se pare ca sta
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ispita insoteste fiecare fapta buna
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti