Despre Sfanta Spovedanie

Despre Sfanta Spovedanie Mareste imaginea.


        Sf. Spovedanie, numita si Sf. Marturisire sau Pocainta, e una din cele 7 Sf. Taine ale Bisericii Domnului Hristos, importanta pentru mantuire ca si Sf. Botez.

Sf. Botez spala si iarta pacatul stramosesc si toate pacatele personale facute de la nastere si pana la Botez; iar Taina Marturisirii dezleaga si iarta toate pacatele facute de la Botez si de la ultima spovedanie, pana in clipa marturisirii. De aceea Sf. Spovedanie se mai numeste si „al doilea botez“, dupa randuiala tainelor crestinesti (vezi Molitfelnicul).

 

Sfanta Taina a Pocaintei este intemeiata de Mantuitorul Hristos dupa Invierea  Sa din morti, cand, aratandu-Se ucenicilor si sufland asupra lor, le-a zis: „Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute“ (Ioan 20, 21-23). Iar altadata a zis tot celor 12: „Oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in ceruri, si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in ceruri“ (Matei 18, 18).


Puterea iertarii pacatelor o are numai Atotputernicul Dumnezeu; dar cum Dumnezeu-Omul Iisus Hristos (Care a iertat pacatele multor caiti, cat a fost pe pamant), la 40 de zile dupa Invierea Sa, urma sa Se inalte cu trupul indumnezeit la ceruri, a investit cu aceasta dumnezeiasca putere pe sfintii Sai ucenici si apostoli, si prin ei, peste veacuri, pe arhierei si preoti, care au primit harul transmis prin succesiune, prin punerea mainilor, de la Sf. Apostoli. De la caderea din har prin pacatul stramosesc a protoparintilor nostri, fiind noi inclinati spre rau si ispititi de cel viclean, ca sa nu ne lase orfani de prezenta si harurile Sale, inainte de inaltarea Sa la cer, Domnul  le-a incredintat Sf. Apostoli si urmasilor acestora cheile Imparatiei cerurilor, adica puterea de a lega si dezlega si puterea sfintitoare de a preface din paine si vin, la Jertfa Sf. Liturghii, in Sfant Trupul si Sangele Domnului Iisus, cu care impartasindu-ne cu vrednicie, sa-L avem mereu cu noi si in noi.

Faptul ca, prin Taina Pocaintei, Dumnezeu ne-a rezervat posibilitatea indreptarii si iertarii pacatelor si ratacirilor noastre este o sublima dovada a marii iubiri a lui Dumnezeu pentru noi, caci „inima infranta si smerita nu o va urgisi“ si „nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu“. 

 

Spovedania, ca si postul, a fost necesara de la inceputul neamului omenesc, din rai. Dupa ce, mancand din pomul oprit, Adam si Eva s-au rusinat, s-au acoperit cu frunze si s-au ascuns printre pomii raiului, la glasul lui Dumnezeu („Adame, unde esti?“), Adam a raspuns: „Am auzit glasul Tau in rai si m-am temut, caci sunt gol, si m-am ascuns“. Si i-a zis Dumnezeu: „Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci?“. Dumnezeu a vrut sa-l ajute prin intrebari (ca si duhovnicul pe credincios, la spovedanie), sa se spovedeasca si sa se caiasca, dar ei, aruncand vina unul pe altul si graind cu viclesug, au fost mai degraba si mai aspru pedepsiti, dar oarecum si mangaiati prin nadejdea profetiei ca Eva va zdrobi capul sarpelui. 

 

Sa nu creada cineva ca, pentru a se pocai, trebuie sa treaca la secta pocaitilor. Doamne fereste! Aceia nu sunt pocaiti, ci rataciti. Sf. Taina a Pocaintei o are numai  Biserica, prin urmasii Apostolilor, care sunt arhiereii si preotii. In Taina Pocaintei nu preotul iarta prin puterea sa pacatele penitentului, ci harul lui Dumnezeu, prin mijlocirea preotului, el fiind numai un administrator al acestui har; caci doar este auzit zicand: „. iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale“. „Al preotului este numai a deschide gura, iar restul harul le lucreaza“, zice Sf. Ioan Gura de Aur. In greaca, pocainta se cheama metanoia, iar pe romaneste cuvantul acesta inseamna „prefacere“, „schimbare“, „innoire“. Acest lucru il asteapta bunul Dumnezeu de la noi cand ne marturisim/pocaim.

Ca sa primim cu adevarat iertarea pacatelor, marturisirea sau spovedania trebuie facuta astfel:

1) Sa fie completa, adica sa cuprinda toate pacatele savarsite de la ultima spovedanie si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, nici sa fie spuse cu jumatati de masura, cu ezitare, ci complet, pe sleau.

2) Spovedania sa fie sincera si facuta de bunavoie, sa o simti ca pe o necesitate, ca pe o foame a sufletului tau.

3) Spovedania trebuie sa fie secreta, facuta in taina, adica individuala, iar nu colectiva.

4) Spovedania trebuie facuta cu umilinta si cu zdrobire de inima, adica sa ne caim, sa ne para rau pentru pacatele savarsite si sa dorim sincer a nu le mai face. Simpla  marturisire superficiala sau insirare a pacatelor, fara pocainta adevarata si fara hotarare de indreptare, nu aduce iertarea pacatelor, caci zice Domnul: „De nu va veti pocai, toti veti pieri la fel“ (Luca 13, 5).

Idealul este ca, de nu se va putea indrepta total dintr-o data, cel putin sa se vada sincera buna-intentie, adica de la o marturisire pana la cealalta crestinul sa se osteneasca a-si indrepta cat mai mult posibil viata, desavarsindu-se in virtute; caci, atentie: fara indreptare, nu este iertare. Acum, daca marturisirea a intrunit aceste conditii, urmeaza punctul culminant (5), cand preotul duhovnic, cu epitrahirul si mainile pe capul penitentului, rosteste formula dezlegarii pacatelor; cel mai fericit moment, de usurare si bucurie sufleteasca. Apoi duhovnicul, de la caz la caz, uneori da si un canon de facut, care poate sa se refere, de exemplu, la rugaciuni mai multe cu staruinta si evlavie, citiri de carti sfinte, metanii, zile de post cu ajunare, fapte de milostenie etc., cel mai aspru canon fiind oprirea pentru un anumit timp de la Sf. Impartasanie; de obicei, pana ce crestinul se indreapta, pana ce duhovnicul constata ca s-a vindecat rana pacatului; iar pentru anumite pacate grele - strigatoare la cer - ca avorturile, canonul (ispasirea) dureaza mai multi ani. Epitimiile (adica certarea sau canonul) nu sunt un scop in sine, nu urmaresc pedepsirea pacatosului, ci ispasirea pacatelor si indreptarea acestuia; ele sunt ajutoare, exercitii de intarire in virtute si de indepartare de la pacat. Rusinea n-are ce cauta in momentul spovedaniei; ca zice Sf. Ioan  Gura de Aur: „Diavolul are, intre altele, si viclesugul acesta, ca ia omului rusinea cand vrea sa savarseasca pacatul si i-o aduce inapoi cand vrea sa-l spovedeasca“, ca sa-l tina tot in stapanirea lui.

 

Despre spovedanie s-ar putea adauga inca multa invatatura, care nu poate fi insa cuprinsa intr-un singur articol. Doar atat vreau sa mai amintesc: daca oamenii si-ar da seama de valoarea Sf. Spovedanii si ar practica-o din convingere si cu deplina credinta, n-ar mai ajunge atatia in spitalele de psihiatrie, sau  chiar la disperare si sinucidere. Ar fi mai multa pace si liniste in suflete, in familii, intre oameni si in toata lumea.

 

                                                                                            Arhim. Gavriil Stoica

                                                                                        Sfanta Manastire Zamfira

.

05 Iunie 2005

Vizualizari: 13634

Voteaza:

Despre Sfanta Spovedanie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE