Despre tacere, graire in desert si indrazneala

Despre tacere, graire in desert si indrazneala Mareste imaginea.

1. Nevoiţi-vă în linişte, maica tuturor virtuţilor dumnezeieşti. Păstraţi liniştea ca să puteţi rosti rugăciunea.

Căci atunci când vorbeşti, cum e oare cu putinţă să eviţi grăirea în deşert, că dă naştere la tot cuvântul rău, care încarcă sufletul de păcate? Atunci, când munceşti, fereşte-te de conversaţie; vorbeşte cu moderaţie, doar atunci când este cazul. Mâinile să lucreze pentru nevoile trupeşti, iar mintea să rostească prea dulcele nume al lui Hristos, aşa încât dorirea sufletului, care nu trebuie uitată nici o clipă, să fie şi ea împlinită.

2. Nu te întrista pentru mine, copilul meu, ci luptă plin de râvnă. Luptă în tăcere, cu rugăciune şi căinţă, şi vei afla, astfel, cele necesare vieţii celei veşnice. Nevoieşte-te: ţine-ţi gura închisă atât la bucurie, cât şi la întristare.

Acesta este un semn al experienţei dobândite, aşa încât ambele stări să fie păstrate neîntinate. Căci gura nu ştie cum să păzească comorile.

Tăcerea este cea mai mare şi mai rodnică virtute; din acest motiv de Dumnezeu purtătorii Părinţi o numeau fără de păcat. Tăcerea şi liniştea, unul şi acelaşi lucru. Prima roadă dumnezeiască a tăcerii este pocăinţa - întristarea cea după Dumnezeu, tristeţea veselă. Mai apoi vin gândurile luminoase, care aduc cu ele şuvoiul de lacrimi de viaţă dătătoare, prin care se naşte cel de-al doilea botez şi prin care sufletul e curăţit, străluceşte şi devine precum cel al îngerilor. Cum voi numi eu oare, copile al lui Hristos, vederile duhovniceşti ce izvorăsc din tăcere? Cum se deschid ochii intelectului şi îl văd pe Iisus, plini de o dulceaţă ce o întrece pe cea a mierii! Ce minune nouă se lucrează în sfânta tăcere a unei minţi pline de atenţie! Ştii toate aceste lucruri, deci luptă. Ţi-am arătat doar câteva; nevoieşte-te şi vei afla mult mai multe. Te am la rugăciunile mele aşa cum ţi-am promis. Mă întreb dacă eşti pregătit.

3. Să nu grăieşti cuvinte inutile, copilul meu, căci ele răcesc râvna dumnezeiască a sufletului tău. Să iubeşti tăcerea care dă naştere la toate virtuţile şi îngrădeşte sufletul din toate părţile aşa încât răul diavolului să nu se apropie de el. „Mai bine să cazi de pe o înălţime, decât să cazi din cauza limbii". Limba poate aduce cea mai grozavă vătămare omului.

4. Mântuirea nu se dobândeşte când grăim în deşert sau când ne petrecem zilele în neorânduială. Fii atent la limba şi la gândurile tale, căci păzirea lor umple sufletul de lumina lui Dumnezeu. Dar cel a cărui limbă nu are frâu adună diverse necuraţii în sufletul său.

5. Fugi de cuvintele deşarte şi de râs dacă vrei ca rugăciunea ta să aibă îndrăzneală prin lacrimi şi har! Să spui mereu rugăciunea cu râvnă, cu dorire, cu dragoste; numai astfel se întăreşte sufletul. Să eviţi cu orice preţ vorbele inutile, căci ele slăbesc sufletul şi mai apoi nu au tăria să lupte. Nu mai e vremea visărilor, ci e vremea progresului duhovnicesc. Cine ne poate garanta că după culcare ne vom mai trezi? De aceea, haideţi să ne nevoim.

6. Când păstrezi tăcerea, ai timp şi libertate pentru rugăciune şi concentrare; dar atunci când îţi petreci ceasurile inutil, nu ai timp de rugăciune.

In plus, prin grăire în deşert, omul se umple de păcate. Din acest motiv Sfinţii Părinţi au aşezat virtutea tăcerii în vârful piramidei virtuţilor, căci fără ea nici o virtute nu poate rămâne în sufletul omului.

7. Să fii mereu prudent în vorbă; adică, mai întâi gândeşte şi apoi vorbeşte; să nu-ţi laşi limba să rostească ceva înainte de a te gândi ce trebuie să spui. Să nu te faci îndrăzneţ în conversaţii, copilul meu; multe sunt relele care provin de la îndrăzneala aceasta necugetată. Fugi de ea ca de foc sau ca de viperă!

8. Păzeşte-te de îndrăzneală în vorbire şi de cuvinte inutile; ele usucă sufletul omului. Tăcerea, umilinţa şi rugăciunea, pe de altă parte, umplu sufletul cu rouă cerească, ca o căinţă plină de dulceaţă. Alungă de la tine grăirea în deşert care este maica răcelii şi a uscăciunii, căci grăirea în deşert alungă lacrimile din ochii noştri; adică, le alungă de la noi şi sufletul nostru se ofileşte.

9. Copilul meu, ai răbdare, smerenie şi dragoste şi păzeşte-ţi limba, căci atunci când aceasta îl învinge pe om, i se face un rău incontestabil acestuia, măturându-i şi pe alţii din calea ei şi aruncându-i în adâncurile păcatului. Da, copilul meu, trebuie să-ţi păzeşti limba pentru ca inima să poată rămâne curată. Iar atunci când ea se menţine curată, Dumnezeu vine şi se sălăşluieşte în ea şi atunci ea devine templu al lui Dumnezeu. Sfinţii îngeri se bucură să se afle într-o astfel de inimă! Prin urmare, alungă gândurile murdare cu mânie şi rugăciune; rugăciunea este un foc care arde şi-i alungă pe demoni.

10. Fii atent la limba ta, dar, mai întâi, la minte; să nu permiţi gândurilor rele să înceapă a vorbi cu tine. Să nu-i permiţi limbii să scoată cuvinte care l-ar putea răni pe fratele tău. Limba ta să rostească cuvinte pline de bună mireasmă; cuvinte de mângâiere, curaj şi nădejde. Limba omului este cea care-i dezvăluie inima, omul cel lăuntric.

11. Luptă, copilul meu, pe cât poţi să capeţi tărie duhovnicească - nevoieşte-te în toate şi mai ales în tăcere şi lacrimi de pocăinţă. Atunci când tăcerea e practicată cu înţelegere şi păstrată cu lacrimi, este pusă piatra de temelie a monahismului, pe care se poate construi o casă trainică în care sufletul să-şi afle căldura şi mângâierea duhovnicească. Este de rău augur pentru viitorul sufletului dacă nu este păstrată tăcerea, întrucât cel ce nu păzeşte tăcerea îşi risipeşte tot ce agoniseşte, căci un monah cu limbă neînfrânată va fi dezordonat în toate. Când păstrăm tăcerea, avem timp pentru rugăciunea lăuntrică, care aduce deplină asigurare şi timp pentru gânduri luminoase, care umplu intelectul şi inima de lumină. De aceea, copilul meu, nevoieşte-te în toate, căci începutul cel bun este de admirat, dar începutul cel plin de nepăsare este oprit cu desăvârşire, căci sfârşitul său este deplorabil.

12. Avem atâta material oferit de diavol, lume şi negrija noastră în vorbire, atâtea evenimente şi lucruri care au loc şi vor avea loc, încât avem multe lucruri de care să ne ocupăm; în timp ce „singurul lucru folositor", acela de a ne apropia de Dumnezeu prin rugăciune, l-am lăsat deoparte. Nevoia noastră de a ne întoarce duhovniceşte către Dumnezeu este atât de imperioasă, încât nimic altceva nu ar trebui să ne preocupe în afară de modul de a ne apropia de Dumnezeu prin rugăciune şi gânduri sfinte, care, de asemenea ne ajută mult la împlinirea acestui ţel.

AVVA EFREM FILOTHEITUL
COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS. EDITURA EGUMENITA

Cumpara cartea "COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS"

 

 

16 Noiembrie 2016

Vizualizari: 1017

Voteaza:

Despre tacere, graire in desert si indrazneala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE