Despre telul vietii

Despre telul vietii Mareste imaginea.

Despre telul vietii

Noi, crestinii, dorim atat mantuirea noastra, cat si a semenilor nostri si tanjim dupa desavarsire. Cei ce nu sunt credinciosi doresc sa ajunga la desavarsire in cele materialnice ale vietii.

Intreaga viata m-a chinuit gandul: "Care este rostul vietii?", m-am intrebat unde duce aceasta viata. Oare spre bogatia materiala pe care omul se trudeste atat sa o agoniseasca, sa manance si sa bea, oare asta sa fie totul? Slava lui Dumnezeu, in viata sa, Sfantul Serafim din Sarov ne desluseste ca telul vietii este intoarcerea in bratele Tatalui nostru Ceresc, ca noi oamenii, aici pe pamant, calauziti de Duhul Sfant, sa fim asemenea ingerilor din ceruri.

Pentru ca suntem copii ai unor parinti cazuti, ne este mai lesne sa ne abatem de la calea cea dreapta decat sa ne lepadam de numeroasele noastre fapte rele pe care le-am savarsit de-a lungul vietii, in sanul familiei. Desi noi suntem copie a parintilor nostri, care nu au fost desavarsiti si nici vrednici sa ne ofere ce este mai frumos, totusi am vazut la ei si mai apoi, in viata, multe nedreptati si am indurat multe dureri ale inimii.

De aceea, toti tanjim dupa desavarsire si dorim sa descoperim care este scopul vietii acesteia. Descoperim acest lucru treptat, dupa cum ne spun Sfintii Parinti: "Treptat creste in noi credinta." Unul dintre Sfintii Parinti chiar spune: "Credinta mea din anii tineretii, fata de cea pe care o am acum, la batranete, era pur si simplu necredinta." Credinta noastra creste treptat si, cand se intareste in Domnul, devine puternica si tare.

Multi se socotesc a fi necredinciosi, dar daca stam sa cugetam mai bine la noi insine, vom vedea ca nu se afla in aceasta lume nici o fiinta cugetatoare a carei inima sa nu tanjeasca dupa viata si dragostea desavarsita. Dragostea desavarsita nu cade niciodata, ramane vesnic. Inimile noastre, ale tuturor, nazuiesc spre binele desavarsit, dupa pacea desavarsita; de fapt, inima noastra, a tuturor, tanjeste dupa Dumnezeu. Dumnezeu este viata, Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este pace, Dumnezeu este bucurie.

Inima noastra tanjeste dupa Dumnezeu, dar prin ganduri ne impotrivim lui. Satana crede si se cutremura, dar se impotriveste. Asemenea si necredinciosul: nu este necredincios, ci potrivnic. Asadar, inima noastra tinde spre Dumnezeu, dar noi ne impotrivim lui. Impotrivirea noastra nu-L va vatama pe Dumnezeu, caci este Atotputernic, ci pe noi insine.

Gandurile, starea launtrica, dorintele ne conduc viata. Asa cum ne sunt gandurile cu care ne indeletnicim, asa ne este si viata. Daca avem ganduri de pace, liniste, dragoste deplina, bunatate, virtute, curatie, atunci si in noi va fi pace, caci toate gandurile de pace aduc pace launtrica, ce razbate din noi, caci gandurile ne sunt pline de pace, liniste, dragoste desavarsita si bunatate. Daca purtam in noi ganduri rele, diavolesti, atunci se nimiceste si pacea noastra launtrica.

Sfintii Parinti spun despre ganduri: "Orice gand care naruieste pacea si gandurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, si trebuie sa le indepartam si sa nu le primim." Trebuie sa ne ostenim pentru binele nostru, ca sa se intareasca in noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiasca.

Parintele nostru cel Ceresc vrea ca fiii Sai sa aiba trasaturile lui dumnezeiesti, vrea sa fim toti plini de dragoste, pace, mangaierea bucuriei, adevar, virtute. Domnul si noi toti dorim sa fim blanzi si smeriti, caci din sufletul bland si smerit izvoraste virtute si bunatate. Un astfel de suflet, chiar si cand tace, raspandeste intotdeauna valuri de liniste, pace, pline de dragoste si bunatate. Un asemenea suflet nu se simte ranit cand este ocarat sau certat - puteti chiar sa-l loviti, iar lui ii va fi mila de voi pentru ca il chinuiti atat de mult. Astfel de oameni sunt putini pe pamant, dar pentru ei straluceste soarele si ne binecuvanteaza Dumnezeu cu viata, cu toate cele de trebuinta vietii noastre. Trebuie sa ne schimbam cugetul.

Vedeti voi insiva cum in familie facem intelegere sau dezbinare dupa cum ne sunt gandurile si dorintele. Daca stapanul casei este coplesit de griji, de ganduri sau de vreo greutate, prin acestea el pricinuieste tulburare nu numai lui, ci si intregii sale familii. Toti cei ai casei sunt mahniti, nu au pace, nici mangaiere. El, ca stapan al casei, trebuie sa raspandeasca bunatate si sa o impartaseasca tuturor celorlalti din casa. Asa suntem noi, "aparat cugetator."

Eu, la vremea mea, nu am stiut ca omului nu ii este ingaduit sa isi necinsteasca parintii, nici pe cei trupesti, nici pe cei duhovnicesti. Nu ne este ingaduit sa ii vatamam prin cugetele noastre. La vremea mea nu pricepeam ca defaimarea are urmari grele pentru noi toti. Am avut mult de suferit din pricina ca l-am defaimat pe tatal meu prin gandurile mele, iar acum nu ma mai pot pocai pentru asta.

Tatal meu era un om pasnic, linistit, bland, de o bunatate nemaipomenita. Niciodata in viata lui nu a fost bolnav, caci a avut intotdeauna pace launtrica, iar organele lucrau fara impovarare. Si-a privit intreaga viata ca pe un spectacol. Nu se simtea jignit daca cineva il ocara, era pasnic si linistit. As fi fericit sa am trasaturile lui de caracter. Noi, barbatii, in mare parte suntem ai mamelor, in timp ce fetele sunt ale tatilor. Oamenii nu stiu de ce se intampla asa, de ce intr-o familie se nasc fete, iar in alta baieti. Oamenii nu stiu de ce se intampla asa, nu inteleg, dar Domnul ne-a aratat de ce si cum se intampla astfel. Depinde foarte mult de tiparul sangelui parintilor. Daca acesta este asemanator la cei doi parinti, copiii vor fi si baieti si fete, dar daca tiparul mamei este mai puternic, atunci se nasc baieti, iar daca este mai puternic al tatalui, se nasc copii de parte femeiasca.

Acest lucru poate fi vazut in multe locuri. Putem vedea acelasi lucru si la albine. Apicultorii stiu bine ca matca se imperecheaza numai o singura data in viata cu o alta. Cea care ramane in viata in urma imperecherii este cea care poarta ouale in ea. Atata timp cat poarta in ea samanta si de parte femeiasca si de parte barbateasca, naste si albine lucratoare si trantori. Dupa doi ani, apicultorul trebuie sa o indeparteze, caci poarta numai oua de trantori, numai parte barbateasca, nu si de lucratoare.

Vedeti, in multe locuri Domnul ne descopera de ce se nasc copii si de parte barbateasca si de parte femeiasca. Dumnezeu ne descopera totul, dar e nevoie de putina cugetare, caci sunt multe taine, iar noi nu stim a le intelege. Din gandurile noastre izvoraste bine sau rau, pace sau dezbinare in familie, iar cei credinciosi vor intotdeauna sa fie buni si plini de pace. Ei se ostenesc pentru asta, dar grijile pamantesti adeseori il impovareaza pe om. Domnul a luat asupra Sa toate grijile noastre, caci noi nu ne putem ajuta singuri, ci numai incalcim lucrurile.

Noi, aici in tara noastra si pretutindeni in lume, culegem roadele gandurilor si dorintelor noastre. Daca gandurile si dorintele noastre nu sunt bune, nici rodul lor nu poate fi bun. Avem nevoie sa ne pocaim si sa ne schimbam viata.

Pocainta nu inseamna numai sa mergi la preot, ci trebuie sa ne curatim sufletul de acele ganduri si de depresia in care am cazut din pricina drumului intortocheat al vietii. Pocainta inseamna innoirea vietii, tintirea sau ravna spre binele desavarsit, lepadarea de partile rele ale vietii. Aceasta slabiciune o au si oamenii credinciosi, si din pricina ei suferim.

Daca poporul nostru s-ar fi pocait, n-am mai fi fost incercati de suferintele prin care trecem acum, caci noi insine, prin cugetele si dorintele noastre, ne complicam viata. Pana acum nu am stiut asta, iar acum inteleg ca sunt vinovat pentru toate. Sunt vinovat pentru toate si inca foarte mult. Intotdeauna m-am minunat de faptul ca Sfintii Parinti s-au socotit pe ei insisi cei mai rai dintre toti oamenii.

A venit la mine o tanara; mama si tatal ei erau medici, iar ea lucra la Academie. A venit la manastire, la Vitovnita, in 1963, si m-a intrebat multe lucruri. Am vazut ca era foarte mahnita pe mama ei. Tatal o iubea foarte mult, dar mama nu. Cand am intrebat-o de ce, mi-a spus ca mama ei nu a vrut sa aiba fata, ci baiat. Ea avea un frate mai mare, dar acesta plecase sa traiasca la Paris. Am rugat-o sa nu se vrajmaseasca cu mama sa, care a purtat-o in pantece, i-a dat nastere si a crescut-o. Tatal ei a murit, mama a ramas vaduva, iar ea era singura mangaiere a mamei sale.

Fata fugise de doua ori la manastire, de unde a intors-o tatal ei. I-am spus sa nu-si mahneasca parintii si sa rabde, caci monahie poate sa fie si fara uniforma. Dumnezeu nu vrea de la noi uniforma, ci vrea ca viata noastra sa fie buna si plina de bune-savarsiri. Poti fi monahie si in lume. In Rusia sunt multi monahi, monahii si preoti care nu poarta uniforma, caci acest lucru este oprit.

In Rusia a crescut mult duhul evlaviei. Va veni Domnul si la noi, numai ca trebuie sa ne rugam din inima Domnului sa ne ajute, caci ne-am racit foarte mult. Credinta noastra trebuie sa creasca. Ea sporeste cu timpul, se face puternica si mai puternica. Daca ne rugam din inima, Dumnezeu ne implineste rugaciunea, caci El este Dumnezeul nostru al tuturor, Parintele nostru si, de aceea trebuie sa sporim in rugaciune. In tara noastra, trebuie sa fim uniti intr-un cuget si, daca vom dobandi aceasta, nu vom mai avea vrajmasi.

Daca privim istoria poporului Israil, vedem ca dusmanii ii biruiau de fiecare data cand se lepadau de Domnul, dar El ii ajuta intotdeauna cand acestia cercau o pocainta neprefacuta. Domnul este intotdeauna cu noi. ii certam mereu pe politicienii care sunt la putere, dar ei sunt copiii nostri. Noi, cei batrani, suntem vinovati, si nu ei, caci noi le-am dat pilda pe care sa o urmeze in viata. Suntem chip al parintilor nostri, imagine a celor batrani, si nu am putut vedea multe la ei. Noi, cei batrani, suntem vinovati ca nu ne-am indrumat copiii pe calea cea dreapta. Noi, batranii, se cuvine sa o luam de la inceput, sa pornim de la noi insine, nu sa-i indreptam din afara pe ceilalti.

Sfintii Parinti spun ca trebuie sa ne indreptam pe noi insine, sa ne mantuim, si multi se vor mantui si in jurul nostru. Trebuie sa ne ostenim sa fim buni, intotdeauna plini de pace, linistiti, ca pretutindenea oamenii sa simta pacea si linistea ce izvorasc din noi. Insumi am vazut cum prin gandurile pe care le am, pot sa atrag sau sa indepartez pe cineva. Trebuie sa ne schimbam, e nevoie sa ne intarim in credinta si apoi sa ne ostenim. Sfintii Parinti au dat multe deslusiri despre rugaciunea mintii, despre cum trebuie sa ne stapanim inima si mintea. Sfintii Parinti spun ca se cuvine sa cautam ca fiecare lucrare, gand si munca a noastra - toate sa izvorasca din inima, caci cu inima simtim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetam, iar cand totul izvoraste din inima, se aduna acolo puterile mintii.

Cand ne rugam, sa o facem din inima, caci Dumnezeu este Domnul inimii. El este miezul vietii fiecarei fiinte vii. El este Cel ce sprijina viata, si nu trebuie sa-l cautam in alt loc. El se afla aici, si asteapta sa-l primim si sa credem intr-insul. Avem prea putina credinta si incredere in Domnul. Cand vom avea atata incredere in El cata avem in prietenii nostri, atunci cand ii rugam sa faca ceva pentru noi - cand vom avea atata incredere, nici noi si nici tara noastra nu vom mai suferi atata.

Valmasagul gandurilor din noi si din tara noastra isi are obarsia in gandurile noastre. Noi suntem cei care pricinuim lipsa de randuiala a gandurilor, iar daca politicienii nostri ar fi toti intr-un cuget, nu am mai fi in starea aceasta. Suntem constienti ca in noi se afla o putere si o viata dumnezeiasca. Fiecare persoana, ca putere dumnezeiasca, cand se uneste cu celelalte, faureste o putere uriasa, si_vrajmasul fuge de asta; intr-insa salasluieste intelegerea, iar in el, acolo, dezbinare. Daca politicienii nostri ar fi uniti, nu am mai avea dusmani, atunci vrajmasului nu i-ar mai fi de folos nici armele, nici oastea, nimic.

Noi suntem fiinte daruite de Dumnezeu, dar nu stim sa traim cum se cuvine - si facem iad si in noi, si in jurul nostru. Vladica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu sa fie mutat intr-alt loc. Vladica a raspuns astfel cererii sale: "Parinte, cu draga inima te-as schimba unde doresti, daca nu te-ai stramuta tu singur acolo", si a adaugat: "Nici macar diavolul nu poate face atat rau omului cat isi face el singur."

Dumnezeu ne-a daruit totul, de noi depinde sa fim buni. Daca purtam grija insusirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace si pocainta. De ce Domnul porunceste sa-i iubim pe vrajmasii nostri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atata vreme cat tinem in noi gandul la vatamarea pe care ne-au pricinuit-o vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste, traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne slobozim de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul. Tocmai de aceea, parintii trebuie sa indure multe in viata si in familie cu copiii. Noi ii certam acum pe copiii nostri, dar nu avem dreptate, caci nu i-am indrumat pe calea cea dreapta.

Mi-a scris o doctorita o scrisoare in care imi spune: "Eu si barbatul meu, care este si el doctor, avem un fiu ce a distrus pana acum trei masini si numai multumita lui Dumnezeu a ramas viu. Acum ne cere sa-i cumparam iarasi masina, dar nu mai avem posibilitatea materiala sa o facem. Cand ne intoarcem de la serviciu, si de la mine, si de la tatal lui cere bani cu sila. Ce sa facem si cum sa rezolvam aceasta problema?"

Eu i-am raspuns la toate acestea spunandu-i ca nu-l pot invinui niciodata pentru ce s-a intamplat, caci este din vina lor. Au avut un singur fiu si i-au facut toate dupa voie inca de cand era mic. Cand era mic dorintele lui erau mici, acum el a crescut si dorintele lui au crescut. Tot ce le-a ramas de facut este sa dea multa dragoste si atentie fiului lor, pana ce isi va veni in fire si va intelege ca parintii ii doresc tot binele. Alta cale nu este. Vedeti ca prin gandurile si dorintele noastre putem indrepta viata noastra si a celor apropiati noua, iar eu va doresc sa fiti asa.

Iertati-ma, m-am abatut de la tema, dar iata, ceea ce am inlauntru, aceea arat si in afara, caci fiecare da ceea ce are in sine; si doresc binele neamului meu si al lumii intregi, caci acesta-i rostul monahilor. Unii m-au intrebat: ce inseamna sa fii monah purtator de schima mare? Au primit raspuns de la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu: "Este rugatorul pentru intreaga lume, cel ce se roaga Domnului pentru mantuirea intregii lumi." Datoria noastra este sa ne rugam sincer, pentru toti, ca Domnul sa daruiasca tuturor pace si bucurie. Slava lui Dumnezeu pentru copiii smeriti, blanzi si nevinovati, pentru care Domnul ne si daruieste bunastare. Slava lui Dumnezeu ca tara noastra are o clima temperata si aici poate creste orice. In tinuturile din Sahara, Palestina si Orient ploua doar iarna, iar cei de acolo se trudesc, dar noua ne-a dat tot binele si evlavia ca sa fim buni.

In decursul vietii, credinta noastra creste treptat acea prima cunostinta dobandita de la parintii nostri de acasa, iar apoi ne incredintam ca Domnul ne poarta de grija si nu priveste la chipul nostru, ci in inima noastra. Dumnezeu priveste la inima noastra, care Ii apartine intru totul. Priviti-i pe cei casatoriti. Toti cei care s-au casatorit fara binecuvantarea parintilor ori au fost siliti sa se casatoreasca nu au pace, si zadarnica este iubirea lor. Luati aminte cat de mare este puterea parintilor trupesti si duhovnicesti. Adesea i-am auzit pe parintii trupesti si duhovnicesti vorbind deschis, fara ocolisuri, despre cele ce-i apasa pe copiii lor.

Odata m-am mirat de felul in care doi parinti credinciosi si-au ucis fiul prin cugetele lor. Acest singur fiu al lor, copil credincios, din tinerete crescut in acest duh, era de-a dreptul ca un inger, era de o bunatate neinchipuita. Odata a venit la el o fata din tinutul lui sa-i ceara ajutorul. Ea era insarcinata cu un barbat oarecare, iar acum il ruga pe acest tanar s-o ia in casatorie, caci parintii si fratii ei sunt aspri si daca afla ca e insarcinata, nu-i ramanea altceva de facut decat sa se omoare. El a incuviintat sa iscaleasca un astfel de contract de casatorie, iar dupa ce se va naste copilul si va incepe sa mearga, indata baiatul va merge pe calea lui, iar fata pe a ei. Cum asta se intampla intr-un sat mic, totul s-a aflat de indata, iar mama lui nu a putut sa indure cele intamplate, desi tatal spunea ca este vorba de viata fiului lor si nu a ei - dar aceasta nici nu voia sa auda. "Nu vreau sa-l mai vad viu", obisnuia sa spuna. Asa s-a si intamplat. in timp ce conducea o motocicleta, fiul lor a avut un accident, impreuna cu un prieten. Dupa ce s-a intamplat aceasta, mama a venit la mine trista si mahnita, iar eu i-am spus: "Tu ti-ai omorat singurul fiu. Vezi cat de puternice sunt gandurile tale? Ai zis ca nu mai vrei sa-l vezi viu, si asta s-a si intamplat."

Adeseori parintii nici n-o stiu, dar pentru noi, copiii lor, ei au dreptate si trebuie sa-i ascultam in chip desavarsit - atunci binecuvantare va fi asupra noastra. Din pacate, putini sunt cei ce isi cinstesc parintii ca pe ceva sfant. Eu am suferit mult, caci adesea il osandeam pe tatal meu, socotind ca-si petrece prea putin timp cu fiul lui. Asadar, gandurile mele imi puneau la cale viata si din pricina lor mult am suferit.

In timpul ocupatiei, de doua ori am fost osandit la moarte. La inceput nu stiam din ce pricina, dar cand m-am dezmeticit am vazut ca eu sunt cel care mi-am randuit viata astfel. De asemenea, este neindoielnic faptul ca cei ce poarta in ei dragoste nemarginita deschid orice usa; iar acolo, pe campul de lupta, unde nu este viata, Domnul ii pazeste in chip minunat pe cei care au dragoste de parintii lor, atat trupesti, cat si duhovnicesti.

Vedeti, daca am fi asa, lumea nu s-ar mai afla in starea aceasta. Trebuie sa ne rugam acum cu totii, iar Domnul ne va da putere si ajutor. Domnul este stapanul tuturor mintilor. El este tare si are puterea sa schimbe fiecare persoana ca sa-si vina in fire, caci daca Domnul nu ne trezeste, atunci cine o va face daca nici mama, nici tatal nostru nu ne-au indrumat pe calea cea dreapta? Nici la scoala nu se pot invata prea multe, decat numai cum sa mancam si sa bem in viata.

Eu, inca de cand eram copil, ma gandeam mult la lume. Inca de cand eram copil purtam grija gandurilor, si vad acum ca am imbatranit si inca nu am ajuns la acea treapta la care ajunsesem pe cand eram copil, caci insusi Domnul ii lumineaza, ii invata pe copii. Eram copil - macar ca nu mergeam la scoala - si tot bagam de seama cum gandurile mele ratacesc, in timp ce toti ceilalti copii se jucau. "Asta nu-i bine," imi spuneam eu in sinea mea, "trebuie sa fiu aici, prezent cu gandul, concentrat numai pe lucrul acesta," dar in zadar, gandurile imi hoinareau neincetat.

Copil fiind, cugetam la toate acestea, iar acum vad ca am imbatranit si inca nu am ajuns la inaltimea aceea. Din pricina aceasta am avut dorinta sa vad cum se simteau Sfintii Parinti - cum se simteau Sfintii Parinti, care inca din timpul vietii au fost proslaviti de Biserica, iar mai tarziu si in ceruri - cum s-au simtit ei in timpul vietii. Slava lui Dumnezeu ca am vietuit o vreme cu Rusii si am putut sa citesc o-perele Sfintilor Parinti.

Sfantul Isaac Sirul este un psiholog de neintrecut intre Sfintii Parinti. In scrierile sale sta scris: "Omule, nu-ti da pacea ta launtrica pentru nimic in lume. Sa-ti pazesti cu orice pret pacea launtrica. Impaca-te cu tine insuti, si atunci se vor impaca si cerurile si pamantul cu tine."

Vedeti cat de adanci sunt aceste ganduri si de cate ori repeta acest lucru? - dar nici pana astazi n-am putut ajunge la aceasta treapta. Putem fi toti buni daca ne unim cu Izvorul Vietii, cu Dumnezeu, din toata inima noastra; atunci El ne va da putere sa ne iubim pe noi si pe aproapele nostru. Fara Domnul, nu ne putem iubi nici pe noi. Multi cad adesea in deznadejde si se ridica impotriva vietii lor, curmandu-si-o, caci fara Domnul nu ne putem iubi nici pe noi insine, cu atat mai putin pe semenii sau pe vrajmasii nostri. Prin El putem toate, caci El este puterea si viata noastra.

Trebuie sa supunem cuiva inimile noastre - si daca le supunem cuiva de pe fata pamantului, acest lucru ne poate aduce vatamare. Toti cautam dragoste vesnica si neschimbatoare, pace fara de sfarsit,; si cine poate da toate acestea? Nu ni le poate da nici mama, nici tatal, nici fratele, nici sora. Toti acestia ne pot parasi, dispretui si lepada. De ce? Pentru ca toti suntem marginiti in timp si in spatiu, toti ne aflam in lupta cu puterile din vazduhuri care neincetat ne intineaza gandurile.

Asadar, toti cei carora ne supunem inimile, toti acestia ne pot parasi, ne pot rani. Duhurile cele viclene strecoara ganduri in dragostea noastra curata, dumnezeiasca si cauta sa ne inrobeasca. Dragostea dumnezeiasca este nesfarsita, atotcuprinzatoare, iar noi viem, fiintam, traim marginiti, inrobiti nu numai de fiintele vii, ci si de lucrurile moarte, fara viata, care sunt fara valoare. Inima noastra este inrobita de lucrurile lumesti, iar daca cineva i le rapeste, sufera. Avem voie sa ne alipim prin dragoste numai de Dumnezeu - mai intai de Dumnezeu si abia apoi de rudele si semenii nostri.

Nu ne este ingaduit sa ne fim idoli unii altora, nu este voia lui Dumnezeu. Sfintii Parinti spun ca aceasta nastere a noastra pe fata pamantului este din ingaduinta Domnului, dupa cadere - caci Dumnezeu le-a facut pe toate si El este tuturor parinte - dar iata, din pacate, toate s-au tulburat. S-a tulburat si firea noastra, caci stramosii nostri erau nemuritori.

Prin caderea omului a venit moartea, s-a tulburat lumea materiala, cosmosul, caci Adam a fost zidit ca o cununa a intregii Zidiri si stapan al intregii lumi materiale. In fiecare persoana este reprezentata intreaga lume materiala a Cosmosului si puterile cugetatoare, caci se spune ca omul este un micro-cosmos, o "lume mica". Trebuie sa ne intoarcem in bratele Parintelui nostru, ca sa ne intareasca in credinta, sa fim puternici intr-insul, si prin Domnul vom vedea Imparatia Cerurilor.

Sfintii Parinti spun: "Ceea ce credinta doreste, Dumnezeu faptuieste, dar plinatatea vietii crestine este desavarsita smerenie." Chiar unul dintre prorocii Legii Vechi spune: "Numai asupra celui bland si smerit cu inima voi privi." Cei blanzi si smeriti sunt mostenitorii Imparatiei Cerurilor, si voua, tuturor, va doresc sa fiti si voi fii ai Luminii, si sa ne aflam impreuna inaintea Domnului, sa-L slavim pe Domnul pururea si in veacul veacului.

Iata, planeta noastra a ajuns la sfarsitul ei; tot ceea ce s-a intamplat, pana la capat, si mai cu seama in aceasta scurta vreme, totul trece neinchipuit de repede - si slava lui Dumnezeu ca este asa, ca viata noastra sa nu fie in zadar, sa nu ne chinuim aici fara folos, caci imparatia Cerurilor este o stare gandita a sufletului, iar iadul asemenea; noi acum suntem in rai, acum in iad. Cand ne aflam intr-o stare rea, in noi e iad, nu avem pace, nici liniste. Cand avem in inima bucurie, atunci ne simtim ca in Rai. De aceea trebuie neincetat sa ne ostenim in rugaciune.

Putini sunt cei de pe fata pamantului care primesc in dar harul. Am cercetat cu foarte mare luare-aminte felul cum s-au simtit Sfintii Parinti in timpul vietii si cum au reusit sa pastreze acest dar al harului pana la capat, aici - harul primit in dar.

Sfintii Parinti spun ca aici pe pamant se afla oameni care au pacatuit mult, care au cercarea vietii, dar care, atunci cand s-au intors la Domnul, nu s-au mai abatut nici la dreapta, nici la stanga, ci au mers de-a dreptul spre Domnul. Si Sfantul Apostol Pavel, si Maria Egipteanca, si multi altii, cand s-au intors la Domnul, au ramas cu El. Noi inca nu am ajuns la aceasta inaltime, pe noi inca ne atrage ceva aici, pe pamant. Acum suntem in odihna, acum in lupta, dar putini sunt cei ce dobandesc darul harului. Eu tare m-am minunat cand am inteles ca putini sunt monahii care primesc harul in dar si ca multi dintre oamenii din lume au primit acest har.

Aproape acum un an a venit la mine un tanar din Bania Luka, care se indeletnicea cu rugaciunea lui Iisus. De putina vreme un prieten de-al lui, care era casatorit si avea copii, a invatat si el sa se indeletniceasca cu rugaciunea lui Iisus. Mult m-am mirat cand prietenul sau a venit si mi-a spus cum inima i se roaga neincetat si rugaciunea curge neintrerupta. Acest tanar era atat de luminat de bucurie, plin de o pace negraita. El s-a incredintat pe sine, pe sotia si pe copiii sai lui Dumnezeu si a dobandit in dar harul. Prietenul care l-a invatat rugaciunea nu a dobandit acest har, desi s-a rugat indelung pentru a-l primi.

Asadar, Domnul priveste la inima noastra, iar cand noi ne rugam din inima, Domnul de indata ne mangaie. Numai cei ce au primit harul in dar pot cunoaste starea sfintilor si a ingerilor. Altii nu o pot cunoaste. Ne rugam noi lui Dumnezeu si ne trudim, dar daca cineva nu a dobandit harul nu poate intelege starea ingerilor si a sfintilor, caci acestea nu pot fi deslusite in cuvinte. Este o stare de pace si bucurie de negrait. Stii cum erai inainte, te maniai, iar acum manie nu mai este. Nu se afla nici un om care sa te poata vatama, nu e nici un gand necurat care sa-ti poata face rau, caci esti imprejmuit, calauzit de Duhul Sfant. Unii ca acestia pot intelege starea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu care, din pantecele mamei ei pana la sfarsitul vietii pamantesti, si chiar si in vesnicie, a fost plina de dumnezeiescul har.

Sfantul Dionisie, ucenic al Sfantului Apostol Pavel, a dorit sa o vada pe Sfanta Maica, si cand a ajuns la Ierusalim l-au dus in odaia care o adapostise pe Preasfanta Maica. Apoi, de indata, a spus: "M-a luminat cu pace si bucurie," si-a mai zis: "Daca n-as fi stiut cu adevarat ca este Dumnezeu, pentru mine Preasfanta Maica ar fi fost Dumnezeu." De aceea Domnul a lasat-o pe Preasfanta Maica sa fie mangaiere Sfintilor Apostoli, caci ei mult au fost prigoniti din toate partile. Ea a fost mare mangaiere, caci a raspandit pretutindenea in jurul ei pacea si bucuria lui Dumnezeu.

Iata de ce trebuie sa ne rugam, sa ne rugam din inima si sa tanjim din inima dupa Dumnezeu - si atunci Domnul ne va da harul Sau si pururea vom simti starea ingerilor si a sfintilor, si nimeni nu ne va mai putea vatama. Iubiti-i pe toti si veti_avea pace si bucurie nespusa, de negrait in cuvinte. Va doresc tot ce e mai frumos, pace si bucurie de la Domnul.

"Spuneti-mi, parinte staret, de ce, in ciuda iubirii pe care o avem pentru Domnul si pentru o viata virtuoasa, ne impotrivim totusi voii Sale, dupa cum ati spus la inceputul cuvantului dumneavoastra?"

Copile, viata aici pe pamant este o lupta a trupului si a mintii. Razboiul este mai intai al gandurilor, iar cand nu mai putem lupta cu gandurile, atunci ne razboim intre noi. Suntem intr-o stare asa de rea, aici pe pamant - si credem ca ne luptam pentru credinta. Noi, ca persoane, nu putem face nimic pentru credinta, ci numai daca ne unim. Aceasta este puterea si taria. Suntem datori sa ne luptam, caci suntem copii ai unor parinti cazuti, iar vrajmasii nostri, puterile ganditoare, necontenit ne abat de la calea cea dreapta. Vrajmasul ii invata pe copii de mici sa se impotriveasca parintilor. Stie bine vrajmasul ca, de se impotrivesc copiii inca de mici, cu usurinta ii va indruma in intreaga lor viata si vor fi ai lui.

Nu cu multa vreme in urma, au venit la mine niste parinti cu fiica lor de zece, cel mult doisprezece ani. ii cer copilei sa-mi spuna ce se intampla cu ea, iar ea imi spune: "Ii iubesc pe tatal si pe mama mea, caci si ei ma iubesc mult. Ii iubesc foarte mult, dar nu stiu de ce imi vine neincetat in minte gandul sa ma impotrivesc mamei si tatalui, sa nu ascult de ei, cu toate ca nu vreau sa fac asta. Eu vreau sa ascult si de mama si de tata, dar nu am pace." Vedeti cum lucreaza duhurile de sub cer?! Pentru aceea, neincetat ne luptam sa ne intarim credinta, si puterile din vazduhuri necurmat ne tulbura gandurile.

Vreme de doisprezece ani, un pustnic a fost muncit de gandul ca nu este Dumnezeu. Nevoitor in singuratate, el a fost iarasi chinuit de un astfel de gand. Si doisprezece ani intregi s-a luptat cu duhurile, dar Domnul stia ca este spre folosul lui sa ingaduie a se abate asa ceva asupra lui, iar gandurile sa-l napadeasca zi si noapte.

Din pricina tuturor acestor lucruri este lupta si razboi intre bine si rau. Noi dorim sa fim buni, dar duhurile din vazduhuri nu vor sa avem nici macar o insusire buna, ci numai insusiri rele. Iata, de aceea ne luptam. Noi nu ne putem lupta de unii singuri. Dumnezeu este Voievodul nostru, Ocrotitorul nostru, caci de unii singuri putem doar sa cautam sincer ajutor de la Domnul, si Domnul ne va ajuta.

Odata, cand eram greu bolnav, mi se arata Mantuitorul care imi spuse sa ma inchin Preasfintei Sale Maici, caci ea este Aparatoare si Ocrotitoare a monahilor. De aceea trebuie sa luptam, pentru aceasta purtam razboiul gandurilor. Razboiul gandurilor noastre nu este in trup si sange, ci cu duhurile din vazduhuri. Sfantul Apostol Pavel spune: "Lupta cea buna m-am luptat, credinta am pazit." Tit 4, 7 Pentru aceasta, trebuie neincetat sa ne inchinam Domnului si Preasfintei Sale Maici.

Trebuie sa ne rugam Domnului ca sa ne invredniceasca a-L iubi si noi pe El asa cum ingerii si sfintii au iubit-o pe Preasfanta Maica. Pentru ca Domnul este puternic si tare, si ne ajuta sa facem astfel. El doreste sa fim asa si sa ramanem in vecii vecilor si prin toate veacurile, intru vesnicie, in dragostea si imbratisarea Sa. De aceea si tie iti doresc, suflete, sa te rogi Lui, Domnului, sa te invredniceasca a-l iubi tot atat de puternic precum il iubesc Preasfanta Maica, ingerii si sfintii. Atunci vei simti pace si liniste in inima, caci iti vei inchina inima aceluia Care este fara de sfarsit, Care isi poate imparti dragostea fara de hotar, pacea Sa nesfarsita.

Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita

Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata, Editura Predania

 

07 Iulie 2015

Vizualizari: 6078

Voteaza:

Despre telul vietii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE