Dreapta socoteala

Dreapta socoteala Mareste imaginea.

„Zis-a un bătrân că toate cele peste măsură sunt de la draci." (Pateric, cap. 25, „Despre socotinţă", p. 158)

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
La începutul acestei cărţi mi s-a părut de folos a vorbi despre darul deosebirii, adică despre dreapta socoteală, care este podoaba faptelor bune, după cel ce a zis că „pe tot lucrul îl împodobeşte măsura. Căci fără de măsură, şi cele ce se socotesc a fi bune, întru vătămare se mută"1. Şi chiar dacă eu, leneşul şi neiscusitul intru toate cele bune, nici cu vârful degetului nu m-am atins, prin lucrare, de această mare bunătate a dreptei socoteli, totuşi m-am gândit că uneori şi un orb poate fi de folos, atunci când va ţine în mâna sa o lumină aprinsă pentru cei ce văd. Cu această nădejde mângâindu-mă, am vrut să slujesc celor ce călătoresc pe această cărare spre cer şi prin ale căror sfinte rugăciuni nădăjduiesc şi eu, nevrednicul, să fiu miluit de Mântuitorul nostru în ziua cea mare a Judecăţii de Apoi. Scopul pentru care am vrut să amintesc monahilor şi creştinilor despre dreapta socoteală, a fost acela de a le face cunoscută de la început această împărăteasă a faptelor bune, pentru a nu uita de această sare care îndulceşte jertfa ostenelilor lor, făcându-le a fi bineprimite şi plăcute lui Dumnezeu. Căci fără de această sare duhovnicească, după cum spuneam mai sus, toate cele bune se strică şi întru vătămare se mută.

Dumnezeiasca Scriptură şi Sfinţii Părinţi numesc dreapta socoteală „soare"2. In alt loc, Sfânta Scriptură o numeşte cârmă a vieţii şi sfat, zicând: Cei ce nu au cârmuire cad ca frunzele;

Mântuirea stă întru mult sfat 3; Sfatul bun te va păzi. Sfântul Antonie o arată a fi cea mai mare dintre toate faptele bune şi o uraeşte „ochi şi luminător al sufletului"5. Alţii i-au zis „izvorul, rădăcina, capul şi legătura tuturor virtuţilor". Sfântul Petru Damaschin o numeşte „Lumina care arată celui ce o are"6. De asemenea, şi unii înţelepţi profani, vorbind despre dreapta socoteală, au spus: „Perfecţiunea este măsura în toate", adică acea rară ştiinţă de a acorda fiecărui lucru şi. fiecărui act din viaţă însemnătatea cuvenită - după măsura valorii lui - şi de a nu amesteca lucrurile mărunte cu cele de preţ. Tot ei au mai numit-o „ştiinţa desăvârşirii".

Prin ce fapte bune ajunge omul să câştige această împărăteasă a virtuţilor? Despre acest lucru, Sfinţii Părinţi ne spun că „nepătimirea naşte dreapta socoteală"7. Acelaşi sfânt zice că „mintea deprinsă cu făptuirea înaintează în dreapta socoteală"8. Avva Serapion spune că „darul deosebirii (dreptei socoteli) îl câştigă omul atunci când nu va crede părerii sale, ci va urma în toate învăţăturii Părinţilor celor iscusiţi9. Avva Moise spune aproape acelaşi lucru ca Awa Serapion despre dreapta socoteală: „Dreapta socoteală nu se câştigă decât prin smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să nu ne încredem în părerea noastră nicidecum, ci în toate să urmăm povăţuirile bătrânilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai că face pe monah să rămână neabătut de la calea cea dreaptă, prin discernământul adevărat, ci îl şi păzeşte nevătămat de toate cursele diavolului"10. La fel cu Awa Moise, dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul spune că „din ascultare se naşte smerenia; iar din smerenie, dreapta socoteală"11. Sfântul Isaac Şirul, arătând valoarea dreptei socoteli, zice că Mântuirea stă întru mult sfat 3; Sfatul bun te va păzi. Sfântul Antonie o arată a fi cea mai mare dintre toate faptele bune şi o uraeşte „ochi şi luminător al sufletului"5. Alţii i-au zis „izvorul, rădăcina, capul şi legătura tuturor virtuţilor". Sfântul Petru Damaschin o numeşte „Lumina care arată celui ce o are"6. De asemenea, şi unii înţelepţi profani, vorbind despre dreapta socoteală, au spus: „Perfecţiunea este măsura în toate", adică acea rară ştiinţă de a acorda fiecărui lucru şi. fiecărui act din viaţă însemnătatea cuvenită - după măsura valorii lui - şi de a nu amesteca lucrurile mărunte cu cele de preţ. Tot ei au mai numit-o „ştiinţa desăvârşirii".

Prin ce fapte bune ajunge omul să câştige această împărăteasă a virtuţilor? Despre acest lucru, Sfinţii Părinţi ne spun că „nepătimirea naşte dreapta socoteală"7. Acelaşi sfânt zice că „mintea deprinsă cu făptuirea înaintează în dreapta socoteală"8. Avva Serapion spune că „darul deosebirii (dreptei socoteli) îl câştigă omul atunci când nu va crede părerii sale, ci va urma în toate învăţăturii Părinţilor celor iscusiţi9. Avva Moise spune aproape acelaşi lucru ca Awa Serapion despre dreapta socoteală: „Dreapta socoteală nu se câştigă decât prin smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să nu ne încredem în părerea noastră nicidecum, ci în toate să urmăm povăţuirile bătrânilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai că face pe monah să rămână neabătut de la calea cea dreaptă, prin discernământul adevărat, ci îl şi păzeşte nevătămat de toate cursele diavolului"10. La fel cu Awa Moise, dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul spune că „din ascultare se naşte smerenia; iar din smerenie, dreapta socoteală"11. Sfântul Isaac Şirul, arătând valoarea dreptei socoteli, zice că „lucrarea cea cu măsură, cu osteneală şi cu statornicie petrecătoare este cea mai de preţ"12.

Părinţilor şi fraţi creştini,
Până aici am adunat câteva mărturii din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi despre numirile dreptei socoteli, precum şi despre virtuţile din care se naşte această minunată şi cuprinzătoare faptă bună. In continuare vom arăta câte ceva despre felul cum trebuie să se folosească cineva de dreapta judecată, în lucrarea tuturor faptelor bune.

Pentru a înţelege mai clar cele ce se vor arăta, trebuie să cunoaştem că sufletul are trei părţi: partea raţională, partea mânioasă şi partea poftitoare. Fiecăreia dintre aceste părţi îi suntem datori cu dreapta socoteală, ca să-i putem da lucrarea cuvenită ei. De asemenea, trebuie să avem grijă şi de cele necesare trupului nostru. Felul în care trebuie să chivernisim, cu dreaptă socoteală, cele trei părţi ale sufletului şi trupului nostru ni-l arată dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul, zicând: „De vrei să fii drept, dă fiecărei părţi din tine, adică sufletului şi trupului, cele de care sunt vrednice. Părţii raţionale a sufletului dă-i citiri, vederi duhovniceşti şi rugăciuni; iuţimii dă-i dragoste duhovnicească ce se opune urii; părţii poftitoare dă-i cumpătare şi înfrânare, iar trupului, hrană şi îmbrăcăminte atât cât îi sunt de trebuinţă"13.

Dreapta socoteală în vorbire
De mare grijă avem nevoie pentru a întrebuinţa în orice loc şi timp dreapta socoteală în vorbire, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, moarte şi viaţa sunt în mâna limbii, iar cei ce îşi stăpânesc limba vor mânca roadele ei14. Să ţinem seama de dreapta socoteală atunci când avem de vorbit mai mult, deoarece din multă vorbă nu vom putea scăpa de păcat15 şi cursă tare sunt omului buzele lui şi se prinde cu cuvintele gurii sale 16. Dumnezeiasca Scriptură, arătând marele folos pe care-l dobândeşte omul din paza cuvintelor sale, zice: Cel ce îşi păzeşte gura sa îşi păzeşte sufletul17. Iar dumnezeiescul Apostol Iacov, arătând cât de mare este valoarea dreptei socoteli în cuvânt, zice: De nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, puternic a-şi înfrâna şi tot trupul18. Sfântul Ioan Scărarul, arătând că de multe ori slava deşartă îndeamnă pe om la vorbă multă, zice: „Multa vorbire este scaun al slavei deşarte"19, iar Sfântul Talasie zice: „Când vorbeşti, alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei, de al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi"20. Clement Vlemide arată cele cinci feluri de vorbire: numire, când numim pe cineva; întrebare, când întrebăm pe cineva; rugare, când rugăm pe cineva; hotărâtor, când hotărâm şi vorbim în mod sigur şi poruncitor, când poruncim în mod autoritar. El zice: „Foloseşte în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotărâtor şi poruncitor nu-l folosi"21.

Dreapta socoteală în tăcere
Ca şi în vorbire, şi în tăcere ne trebuie dreaptă socoteală. Cu toate că această faptă bună este de mare folos celui ce se nevoieşte pentru mântuirea sufletului său, uneori însă, de nu o vom face cu dreaptă socoteală şi bună cuviinţă, ne poate aduce pagubă şi păcat. Dumnezeiescul Părinte Isaac Şirul zice că „tăcerea este ajutătoare în lucrurile cele bune, mai înaltă decât toate lucrurile vieţii monahale"22; „tăcerea este taină a veacului viitor"23. Apoi, arătând şi pricinile pentru care cineva tace, zice: „Pentru trei lucruri tace cineva: pentru slava oamenilor, pentru ferbinţeala râvnei faptei celei bune sau pentru că are convorbire tainică cu Dumnezeu şi de aceea mintea lui este atrasă de tăcere"24. Apoi, zice: „Nimic nu răceşte focul care de la Sfântul Duh se află întru inima monahului, spre sfinţenia sufletului, ca vieţuirea împreună şi multa vorbire, în afară de cea cu fiii tainelor lui Dumnezeu, cea spre creşterea cunoştinţei lui şi apropierea de El. Că o vorbire ca aceasta deşteaptă sufletul către viaţă şi dezrădăcinează patimile, iar gândurile cele urâte le alină mai mult decât toate faptele cele bune. Să nu-ţi câştigi prieteni, nici împreună tăinuitori, decât numai pe unii ca aceştia, pentru ca să nu se poticnească sufletul tău şi să te abaţi din calea Domnului"25. Iar Sfântul Varsanufie zice că: „Tăcerea întru cunoştinţă (cu dreaptă socoteală), este mai înaltă decât teologia".

De aceea, fiecare să-şi cerceteze gândurile care îi vin în inimă, căci multora dintre ele nu este bine a le da drumul să iasă din gură. Sfântul Isaac Şirul, arătând că nu se cade celui nesporit în lucrare să vorbească, zice: „Dacă nu ai lucruri, nu vorbi despre fapta bună"26; iar Sfântul Ioan Scărarul zice că „cel ce este prieten al tăcerii se apropie de Dumnezeu şi, vorbind cu El în taină, se luminează de la Dânsul"27. De asemenea, Sfântul Nicodim Aghioritul zice: „Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu e rău să vorbeşti; numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească, ţie şi celorlalţi"28. O cumpănă foarte folositoare între vorbire şi tăcerea cea cu dreaptă socoteală ne-o arată dumnezeiescul Părinte Pimen cel Mare, Egipteanul, zicând: „Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu bine face; iar cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea"29

Dreapta socoteală la înfrânarea de bucate, de băutură şi de somn
Să însemnăm puţine cuvinte şi despre înfrânare, căci şi ea, de nu va fi condusă de dreapta socoteală, ne va aduce mai mare pagubă decât folos, şi primejdie nu mică pentru mântuirea sufletului nostru. Zic Sfântul Vasile şi alţi Sfinţi Părinţi: „Câtă deosebire are arama de fier şi fierul de vreascuri, atâta deosebire se află între alcătuirea unui trup şi a altuia"30; Atunci oricine poate înţelege că nu se potriveşte înfrânarea de la mâncare, băutură şi somn la toţi, deopotrivă; ci, după starea şi puterea fiecăruia în parte. Acest lucru îl arată tot Sfântul Vasile cel Mare, zicând: „Infrânarea trebuie să se măsoare pentru fiecare, potrivit cu puterile trupului său"31. Apoi adaugă: „Fiecărui monah să-i hotărască duhovnicul lui măsura la hrană, la băutură şi la somn şi numai duhovnicul poate dezlega să mănânce sau să doarmă monahul mai mult sau mai puţin" 32.

Noi trebuie să avem dreaptă socoteală nu numai în gândire, vorbire, tăcere, mâncare, băutură şi somn, ci şi în toate ostenelile trupeşti (metaniile, privegherea, greutatea ascultărilor ş.a.). De aceea, dumnezeieştii Părinţi ne sfătuiesc a ne sili în toate să câştigăm dreapta socoteală, zicând: „Suntem datori deci să dobândim cu toată puterea şi cu toată sârguinţa darul deosebirii, care ne va putea păzi nevătămaţi de întinderea peste măsură spre amândouă părţile. Căci despre amândouă zic Părinţii că sunt la fel de vătămătoare, atât întinderea peste măsură a postului, cât şi saturarea pântecelui; atât privegherea peste măsură, cât şi saturarea de somn şi, la fel, toate trecerile peste măsură. Am cunoscut pe unii care n-au fost biruiţi de îmbuibarea pântecelui, dar au fost doborâţi de postul peste măsură şi s-au rostogolit spre aceeaşi patimă a îmbuibării pântecelui, din slăbirea ce le-a venit în urma postirii fără măsură. Imi aduc aminte că şi eu am pătimit una ca aceasta. Aşa de mult mă înfrânam, încât uitam de trebuinţa hranei până şi două, şi trei zile şi nicidecum n-aş fi dorit hrană de nu m-ar fi îndemnat alţii să mănânc. Şi iarăşi, din uneltirea diavolului, aşa fugise somnul de la mine, încât, foarte multe nopţi de-a rândul, rămâneam nedormit şi rugam pe Dumnezeu să-mi facă parte şi mie de puţin somn. Mai greu m-am primejduit din pricina nemâncării şi a privegherii peste măsură, decât din pricina îmbuibării pântecelui şi a somnului mult"33. Alt sfânt zice: „Precum trupul îngreuiat de mulţimea mâncărurilor face mintea molatică şi greoaie, tot aşa, când a slăbit de prea multă înfrânare, face partea contemplativă a sufletului posomorâtă şi neiubitoare de cunoştinţă. Deci, mâncărurile trebuie să se potrivească cu starea trupului"34. Iar Sfântul Isaac zice: „Când vei sili trupul cel neputincios spre lucruri mai multe decât puterea lui, vei pune întunecare peste întunecare în sufletul tău şi vei aduce, mai degrabă, tulburare asupra lui"35.

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
După cum vedem din mărturiile de mai sus, ale Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, mare nevoie avem, noi, monahii şi toţi creştinii, de a afla calea de mijloc care duce pe om la mântuirea sufletului său. Să ne rugăm Prea Bunului şi Prea Induratului nostru Mântuitor şi Preasfintei Sale Maici, ocrotitoarea şi mijlocitoarea noastră către El, să ne ajute şi nouă, celor neputincioşi şi nevrednici, să dobândim - măcar cât de puţin - darul deosebirii (dreptei socoteli), spre a nu ne abate, nici spre dreapta, nici spre stânga, în toate faptele noastre trupeşti şi sufleteşti. De aceea, în toată vremea ne trebuie mare grijă şi atenţie. Acest lucru îl adevereşte dumnezeiescul Părinte Isaac Şirul, zicând: „La tot pasul pe care-l faci, cercetează-te de umbli în calea cea dreaptă, sau te-ai abătut pe vreo cărare greşită"36. Inchei smeritul meu cuvânt despre dreapta socoteală şi vă rog să mă pomeniţi în rugăciuni, ca mila Domnului să-mi ajute şi mie să pun început bun. AMIN!

Parintele Cleopa Ilie

Urcus spre Inviere, Editura Doxologia

Note:

1 Sfântul Isaac Şirul, Cuvinte şi învăţaturi, Cuv. 1, Mănăstirea Neamţ, ed. 1819, p. 28.
2Efeseni 4, 26; Filocalia, voi. I, Sfântul Casian Romanul, p. 131.
3 Proverbe 11, 14.
4 Proverbe 2, 11.
6 Filocalia, voi. I, Sfântul Casian Romanul, p. 131.
6 Filocalia, voi. V, p. 123.
7 Filocalia, voi. II, Sfântul Maxim Mărturisitorul, p. 6.
8 Ibidem.
9 Filocalia, voi. I, Sfântul Casian Romanul, p. 136. w Ibidem, p. 135.
11 Scara, Cuv. 4, c. 105.
12Cuv. 55, p. 259.
13 Filocalia, vol. II, a 4-a sută a capetelor despre dragoste, c. 44, pp. 105-106. "Proverbe 18, 21. 15 Proverbe 10, 19.
16 Proverbe 6, 2.
"Proverbe 13, 3.
18 Iacov 3, 2.
19 Scara, Cuv. 11, C. 2, p. 77.
20 Filocalia, voi. IV, Despre dragoste, înfrânare şi vieţuirea cea după minte către Pavel Prezviterul, suta întâi, c. 69, p. 8.
21 Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, cap. 24, p. 67.
22 Sfântul Isaac Şirul, op. cit, Cuv. 34, p. 220.
23 Idem, Scrisoarea a 4-a către Sfântul Simeon de la Muntele Minunat, p. 416.
24Cuv. 26, p. 146.
25Cuv. 43, pp. 215-216.
26Cuv. 56, p. 269.
21 Scara, Cuv. 11, c. 5.
28 Războiul nevăzut, cap. 23, p. 66.
29 Pateric, litera P, p. 62.
30 Vechile reguli monahale; Regula a 19-a, Despre viaţa de obşte, p. 361.
31 Ibidem. ; ,
32 Ibidem, p. 312.
33 Filocalia, voi. I, Sfântul Casian Romanul, Cuvânt plin de mult folos..., pp. 140-141.
34 Idem, Sfântul Diadoh al Foticeei, Cuvânt ascetic despre viaţa monahală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duhovnicească, C. 45, p. 352.
35Cuv. 73, p. 336.
36Cuv. 12, p. 73.

Cumpara cartea "Urcus spre Inviere"

28 Octombrie 2015

Vizualizari: 2194

Voteaza:

Dreapta socoteala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE