Dumnezeu nu este anonim

Dumnezeu nu este anonim Mareste imaginea.

A ne adresa lui Dumnezeu -

Rugaciunea este in mod evident o relatie, o intalnire, un mod in care avem o relatie cu Dumnezeul cel Viu. Exista un moment in care aceasta relatie devine ceva viu. Si, de vreme ce este vorba de relatie, vreau sa incep cu ceva care se refera deopotriva la rugaciune si la relatiile umane. O relatie devine ceva personal si real din momentul in care deosebesti o persoana din multime.

Aceasta se intampla cand persoana devine unica in ea insasi, cand inceteaza sa mai fie anonima. Cineva a vorbit despre "societatea anonima", in care, in loc sa avem nume si prenume, calitati si personalitate, suntem definiti prin termenul general de "contribuabili" etc. In relatiile noastre cu ceilalti exista deseori acest element de anonimat: "aceia". Folosim in vorbirea noastra persoana a treia atunci cand simtim ca cineva poate fi inlocuit cu usurinta de altcineva, pentru ca relatia este functionala, nu personala, si aceasta functie poate fi asigurata de altcineva, pe cand aceasta persoana nu poate fi inlocuita de altcineva, in alte limbi as fi spus ca o relatie devine reala din momentul in care cineva incepe sa se gandeasca la o persoana in termenii lui "tu" in loc de "dumneavoastra".

Aceasta nu solicita o schimbare de limbaj, ci este vorba de o schimbare interioara. Sunt convins ca stii foarte bine ca poti avea cu cineva o relatie de tipul "eu-tu" sau una de tipul "eu-acela".

Rugaciunea incepe in momentul in care, in loc sa ne gandim la un Dumnezeu indepartat, la un "El", la un "Atotputernicul" si asa mai departe, te gandesti la Dumnezeu ca la un "Tu", ceea ce face ca relatia ta cu El sa nu mai fie una la persoana a treia, ci una la persoanele intai si a doua.

Uita-te, de pilda, la Cartea lui Iov, unde are loc un conflict. Sau la oricare alta situatie din Scriptura si din viata, din vietile sfintilor si ale pacatosilor, peste tot unde exista tensiune si confruntare violenta, in toate aceste cazuri este vorba de ceva personal. Nu poate fi vorba de rugaciune cat timp exista o distanta precauta, o relatie distanta si rece, atat timp cat exista conventionalism intre noi si Dumnezeu, atat timp cat nu-I putem vorbi, ci trebuie sa trecem printr-un complicat sir de cuvinte si de actiuni. Exista insa un moment cand, in ciuda tuturor acestor conventii, razbatem dincolo de ele si reusim sa vorbim la persoanele intai si a doua. Spunem "eu" si ne asteptam ca El sa fie "Tu". Sa nu confundam acest "Tu" cu politicosul si regescul "voi", ci sa-l lasam sa fie singularul si unicul "Tu".

Exista apoi inca un moment intr-o relatie umana calda: momentul in care cautam un nume pentru o persoana. Nu ma refer la un nume generic lipsit de continut, ci la acea situatie in care incepem sa vedem felul in care aceasta persoana tine de un anumit nume. Stii, de pilda, cat de personal poate fi un diminutiv, atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ.

Un diminutiv poate fi un mod de a te desfiinta, de a te anula, de a distruge tot ceea ce poate fi intre doi oameni; dar poate fi si un nume pe care numai doi oameni il pot folosi, sau un grup foarte restrans de persoane care sunt atat de adanc si de intim legate intre ele, incat numele le pare plin de inteles, fiind personal in gradul cel mai inalt, intr-un fel, cu cat este mai absurd, cu atat este mai personal, fiindca nimeni altcineva nu l-ar inventa in afara de tine.

Avem apoi numele de familie. Acesta ne pare deseori cumva strain, un termen general precum "umanitatea"; sunt atat de multi oameni cu acelasi nume de familie. Totusi, daca privim cu mai multa atentie relatiile umane, putem vedea ca el reprezinta marca unei comunitati. De la o generatie la alta in cursul istoriei, oameni care sunt de un sange cu noi, a caror viata o purtam in oasele noastre impreuna cu ereditatea, cu mintea noastra au avut acest nume, iar el ne pune in legatura cu generatii foarte indepartate, dupa cum probabil ca ne va lega si de cei care ne vor succede in viitor, iar prin variatele legaturi de casatorie si familie va constitui o vasta retea de oameni profund legati unul de celalalt. Daca, in loc sa te gandesti la , nume de familie, te gandesti la ereditate, la genealogie, nu este asta tocmai ce gasim in legatura cu Domnul in doua din Evanghelii? Nu este acesta tocmai lucrul asupra caruia ne atrage atentia genealogia: o legatura cu fiinte umane concrete si reale, care merge de la o generatie la alta? Asadar, un nume de familie este un lucru pe care il putem trata cu deosebit interes, pentru ca aduna intregul nostru trecut intr-un singur cuvant, iar, daca ne gandim si la alti oameni in termenii acestia, numele oamenilor ar putea prinde viata, in loc sa fie expresia unicitatii cuiva si a acestei unicitati care ar aparea in relatia noastra cu persoana respectiva, asa cum sunt diminutivele, numele de familie ne-ar pune dintr-o data in legatura cu aceasta persoana unica si, prin ea, cu o intreaga lume de fiinte... in sfarsit, exista prenumele, numele pe care il primim la botez: este numele prin care Dumnezeu primeste o persoana care astfel devine a Lui.

Numele de botez o leaga pe persoana botezata de Dumnezeu, pentru ca, primindu-l, omul acela moare cu Hristos si invie din nou; de asemenea, numele de botez il leaga si de o multime de oameni care au primit acelasi nume, si, mai inainte, cu cel care a transformat primul un nume pagan intr-un nume crestin, primul sfant care a adus acest nume in Biserica. Mai avem si un alt nume, unul pe care nu il cunoastem, iti amintesti de cartea Apocalipsei, care spune ca in imparatie fiecare va primi o pietricica alba avand un nume scris pe ea, un nume care este cunoscut numai de Dumnezeu si de primitorul numelui.

Acesta nu este un diminutiv, nu este nume de familie si nici nume de botez. Este un nume, un cuvant, care este aidoma noua, care coincide cu noi, care este noi. Am putea chiar spune ca este un cuvant pe care Dumnezeu 1-a pronuntat cand a voit sa fim si care este noi, asa cum noi suntem el. Acest nume defineste unicitatea noastra absoluta si de nerepetat in legatura cu Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate cunoaste acest nume, caci nimeni nu poate, in ultima instanta, sa cunoasca pe cineva asa cum il cunoaste Dumnezeu; si totusi, tot ceea ce poate fi cunoscut despre noi izvoraste din acest nume necunoscut.

Poate ca te surprinde ca insist atat de mult asupra numelor. Aceasta se explica prin faptul ca o parte din rugaciunea noastra tine direct de Dumnezeu si este legatura noastra personala cu El, iar o alta parte a rugaciunii este legatura noastra cu intreaga lume exterioara, iar atunci cand ne rugam unul pentru celalalt, cand ne rugam pentru lume, ii aducem lui Dumnezeu nume si nimic altceva. Dar aceste nume sunt goale sau pline de sens in functie de imprejurari, dupa cum suntem sau nu in stare sa simtim profunzimea lucrurilor pe care le rostim. Daca rostim insensibili numele oamenilor inaintea lui Dumnezeu, folosind aceste nume ca pe niste etichete, golite de substanta, relatia noastra este una de slaba calitate; dar daca pronuntam un nume avand constiinta oricarei semnificatii din cele pe care am incercat sa le exprim pe scurt, atunci rugaciunea noastra devine nu doar aducerea unei persoane pe bratele noastre intinse, ci ne leaga de aceasta persoana cu o profunzime nu de compasiune, nu de dragoste, ci de identificare, de impartasire, de solidaritate, intemeind o relatie de o cu totul alta calitate.

Acesta este un lucru care se verifica si dintr-o alta perspectiva. Daca nu putem gasi numele adevarat al lui Dumnezeu, nu putem avea un acces liber, real si fericit la El. Atat timp cat trebuie sa-l chemam pe Dumnezeu cu termeni generali precum "Atotputernicul", "Domnul Dumnezeu", cat timp trebuie sa folosim articolul hotarat pentru acesti termeni pentru a-i face anonimi, pentru a-i transforma in niste termeni generici, nu-i puterm folosi ca nume personale. Sunt insa momente in care sfintii izbucnesc si i se adreseaza lui Dumnezeu cu niste expresii care au calitatea unor diminutive, adresandu-se lui Dumnezeu intr- un mod in care nimeni nu ar putea s-o faca, un mod care este la limita dintre posibil si imposibil si care este cu putinta numai pentru ca exista o relatie.

Aminteste-ti de psalmul in care, dupa cateva exprimari mai rezervate, David izbucneste deodata: "Tu, bucuria mea!"' Acesta este momentul in care intregul psalm se insufleteste. A spune "O, Tu esti Domnul nostru", "O, Atotputernice" insemna a exprima in fata lui Dumnezeu adevaruri despre El, dar izbucnind si spunandu-i lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" era un lucru cu totul diferit. Iar atunci cand ii putem spune lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" sau cand putem spune "O, suferinta vietii mele, O, cel ce te-ai pus in viata mea ca un chin, ca o problema, ca o piatra de poticnire!", cand I ne putem adresa cu violenta, atunci am stabilit o relatie de rugaciune.

Asadar este foarte important sa cercetam si sa vedem daca exista nume in experienta noastra a chemarii lui Dumnezeu, in primul rand, intrebuintarea numelor se poate schimba de la un timp la altul. Sunt momente in care simtim un aspect al relatiei noastre cu Dumnezeu, iar in alte momente sesizam alte aspecte, in acelasi fel in care, in relatiile noastre de prietenie sau de afectiune, nu alegem o singura expresie pentru a-i vorbi celuilalt, ci o diversitate de culori si nuante.

Avem la dispozitie nume precum "Atotputernicul", "Domnul", "Facatorul", "Proniatorul", "Intelepciunea", dar mai avem si un nume foarte simplu cum este Iisus, care este, ca sa zic asa, un nume de botez.

Ar putea suna mai degraba curios sa spunem ca Hristos are un nume de botez, si sper ca vei intelege ce vreau sa spun. Asta imi aminteste de o discutie pe care unul din enoriasii mei, care este o crestina, a avut-o cu sotul ei, care nu este crestin. Acesta si-a petrecut patruzeci de ani din viata incercand sa-i demonstreze ca totusi crestinismul este lipsit de temei, iar intr-o zi, ajunsa la disperare, femeia i-a spus: "Cum poti sa zici asa ceva, cand stii ca Dumnezeu a fost mai intai evreu si apoi s-a facut crestin?" Felul in care am spus ca Iisus este un nume de botez iti poate aminti in buna masura de aceasta abordare mai simpla a femeii, numai ca el este intr-adevar un nume omenesc, primul crestin inscris in registrul Bisericii. Iar daca ne amintim acest lucru, daca devenim constienti de apropierea pe care o aduce intre El si noi, atunci vom intelege de ce generatii de crestini s-au legat de acest nume; si poate ca nu atat datorita cuvintelor Sfantul Apostol Pavel: "Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece", caci, desi sunt cu siguranta corecte, nu ele fac ca un nume sa ne fie drag si apropiat inimii noastre. Asta ar insemna sa ne intoarcem la "Atotputernicul" sau la "Domnul", insa numele lui Iisus este un nume viu, adevarat, personal.

Poti afla si multe alte nume. Sunt absolut sigur ca atunci cand acel "O, Tu, bucuria mea!" sau oricare alt strigat de felul acesta va tasni din tine, atunci va fi momentul in care vei fi descoperit o relatie intre El si tine care este efectiv a ta, un gen de relatie pe care nu o impartasesti decat cu foarte putini oameni. Nu vreau sa spun ca nu trebuie sa o impartasesti.

Dispunem de cuvinte pentru Dumnezeu care ne apartin tuturor, dar sunt si cuvinte care imi apartin numai mie sau numai tie, in acelasi fel in care exista, in relatiile dintre oameni, nume de familie, nume de botez si diminutive. Este bine daca poti avea un diminutiv cu care sa i te poti adresa lui Dumnezeu, un cuvant care sa aiba adancimea inimii tale, toata caldura de care esti in stare; care sa devina felul tau de a spune: "Acesta este modul in care ceea ce este unic in mine simte unicitatea ta". Daca in procesul de a descoperi unde anume te afli in relatia ta cu Dumnezeu - cat esti de strain - ajungi la punctul de a bate la usa, la o adancire tot mai mare in tine insuti, indreptand rugaciunea spre tine insuti, silindu-te pe tine pana acolo unde exista o usa la care sa bati, la punctul in care poate fi deschisa - atunci va veni un timp cand usa se va deschide, dar pentru asta trebuie sa ai un nume pentru Dumnezeu.

Trebuie sa fii in stare sa spui un cuvant care sa arate ca tu esti cel care ai fost in cautarea Lui si nu un om substituibil in cautarea unui Dumnezeu anonim. In procesul cautarii vei fi indurat durere, teama, speranta, ori vei fi avut diverse asteptari - toata gama de emotii omenesti. Dumnezeu va fi fost Cel dorit, dar si Cel ce te-a amagit. El va fi fost Cel dupa care tanjesti si Cel pe care-L urasti pentru ca nu Se lasa prins, si Cel pe care il iubesti mai presus de orice, fara de care nu poti trai si Cel pe care nu-L poti ierta, de vreme ce nu-ti raspunde, si El va fi fost inca multe altele. Iar din aceasta cautare vor iesi treptat cuvinte pe care I le poti spune lui Dumnezeu, cuvinte iesite din propria ta experienta in cautarea Graalului, cuvinte care sunt ale tale.

Ai putea descoperi ca ele coincid cu multe cuvinte folosite deja de altii. Atunci ele vor inceta sa fie cuvinte anonime, ci vor fi cuvinte pe care le ai in comun cu alti oameni, dar care au devenit cu adevarat ale tale.

Nu folosi insa cuvinte care se gasesc in dictionarul comun, cuvinte care nu-ti apartin. Cand incepi sa auzi un lant zornaind la usa, cand ai impresia ca usa se va deschide, atunci vino cu acele cuvinte care sunt ale tale si cheama-L pe Dumnezeu cu numele pe care El si L-a ales in imprejurarile vietii tale. In acel moment va veti fi intalnit, in relatia tot mai profunda si mai bogata care va urma, vei avea o multime de timp pentru a descoperi si alte cuvinte, si sa te lepezi de cuvintele urii si ale temerii. Asemenea mucenicilor din Apocalipsa, vei spune si tu: "Drepte si adevarate sunt caile Tale" (Apoc. 15, 3).

Iar aceste cuvinte vor sterge toate cuvintele de amaraciune, toate numele care suna crud; vei pastra insa numele care sunt personale, care sunt ale tale si care vor exprima o adevarata relatie si un adevarat mod de a fi in legatura cu Dumnezeul cel Viu.

Ceea ce am spus despre "a invata sa ne rugam" este, cred eu, suficient de practic pentru a putea face o incercare, pentru a-i face proba. Este foarte limpede ca sunt inca multe lucruri care ar fi trebuit spuse despre aceasta tema si inca multe altele care ar fi trebuit spuse in legatura cu alte aspecte; incearca totusi sa verifici lucrurile pe care ti le-am sugerat de-a lungul acestor randuri si vei vedea ca nu este o pierdere de timp. Cauta un nume, si, daca nu ai vreunul, nu te mira ca nimeni nu te aude: nu strigi pe nimeni.

Mitropolitul Antonie de Suroj

21 Iunie 2010

Vizualizari: 5613

Voteaza:

Dumnezeu nu este anonim 0 / 5 din 0 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • IOLANDA MARIANA COTEANUPostat la 2010-06-23 15:27

    Am citit articolul si sa fiu sincera nu cred ca am inteles bine ce se spune in el. Eu stiu doar atat:in relatia mea cu DUMNEZEU nu am nevoie de un nume special cu care sa ma adresez LUI ,cind sufletul meu IL cauta.Ajutorul pe care l-am primit de nenumarate ori de la DUMNEZEU ,nu s-a datorat modului de adresare catre EL. Eu am simtit mina ocrotitoare a LUI ,in cele mai grele momente din viata,atunci cind m-am rugat din adincul sufletului meu,cu convingerea ca EL ,este linga mine si ma aude.SI ASA A SI FOST.DOAMNE TU STII CE SPUN EU AICI.AJUTA TE ROG, si pe cei ce se indoiesc sa TE gaseasca si sa TE simta in viata lor.AMIN.

  • Tudor StefanPostat la 2010-06-21 20:09

    Trebuie să recunosc că rugăciunea a fost şi încă mai este pentru mine, un motiv de poticnire. Rugăciunea este exprimarea unei dorinţe. Şi ce ne-am putea dorii noi, oamenii, de la Dumnezeu? Evident, orice. Cere şi ţi se va da. Vreau bani. Vreau şosete negre cu o dungă roşie de sus până jos?! ... Păi nu,... nu putem cere aşa ceva... Se pot cere lucruri ce ţin de spiritualitate... răbdare, înţelepciune... Bine, dar eu vreau şosetele alea negre cu dungă roşie de sus până jos...?! Şi dacă am probleme cu ceea ce aş putea cere, să vedem cum trebuie să cer. Din moment ce cererea e o rugăciune, ar trebui făcută în genunchi şi asta pentru că în momentul în care îngenunchem orgoliul scade brusc. De ce trebuie să fie orgoliul cât mai mic? Pentru că, un ogolios nu are nevoie de nimic sau nu poate primi nimic el fiind cel mai cel... Şi atunci, în genunchi, cu lacrimi în ochi, din străfundul inimii şi al fiinţei noastre că spunem: Doamne, nu-i năpăsturi pe robii tăi, ajută neputinţelor şi suferinţei lor pentru mare numele Tău. Doamne, nu cu dreptatea ta să le judeci faptele ci cu mila ta şi cu iubirea Ta de oameni iartă-ne pe noi, păcătoşii. Şi deci, până la urmă ce am cerut? Să nu fim pedepsiţi după greşelile noastre care pot fi chiar şi păcate de moarte, am cerut milostenie îndurare şi iertarea păcatelor noastre. Păcate care altminteri ne-ar îmbolnăvi sufletul şi trupul pentru ca în final să murim. Deci iată că, indiferent ce am cere, în ultimă instanţă cerem timp de viaţă. Şi de ce ne-ar trebui timp de viaţă, dacă până la urmă tot vom muri? Pentru simplul fapt pentru care ne este dată viaţa. Pentru mântuirea sufletului, pentru slăvirea lui Dumnezeu dintr-o profundă şi sinceră iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de toată creaţia Lui. Iar în ultimul timp mi-am depăşit sfiala şi îmi place să-L pot invoca pe Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii mele alături de mine când mănânc, când cobor din pat pentru a merge să beau apă... în tot timpul cu gândul ca să se facă voia Sa. Sunt convins că Dumnezeu ştie foarte bine de ce am nevoie şi de ce nu am nevoie şi dacă nu îmi dă bani sau şosete negre cu dungă roşie de sus până jos, înseamnă că aşa e mai bine pentru mine, pentru mântuirea sufletului meu. Pe principiul că există şi reciproca referitoare la Precum în cer aşa şi pe pământ, absolut tot ce me dorim în rugăciune să ne dea Dumnezeu, trebuie să putem fi în stare a oferi celor din jurul nostru altfel... ne rugăm degeaba. Doamne, îndreptează cărările mele şi mântuieşte, bunule, sufletele noastre.

  • Mircea Suta Postat la 2010-06-21 10:33

    Dragii mei, Ce se intimpla, de fapt, in timpul rugaciunii noastre ?! Noi cerem lui Dumnezeu una sau alta. Dumnezeu, modul in care El raspunde rugaciunii noastre este de fapt transformarea inimii noastre ! Trebuie sa intelegem acest lucru. Dumnezeu, in timpul rugaciunii noastre vrea sa ne dea cel mai mare Dar cu putiinta : curatirea inimii noastre de moarte ! Curatirea inimii noastre de patimi ! Pe Sine se pune Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul cel Viu in acest Dar, pentru ca acest Dar sa aiba puterea de a invinge moartea ! Pentru ca Hristos a invins moartea ! Deci, cind noi ne rugam, Hristos bate la usa inimii noastre, incercind sa intre. Rugaciunea noastra va avea raspuns daca noi vom primi pe Hristos in inima noastra ! Si daca vom fi pregatiti a accepta orice raspuns din partea lui Dumnezeu ! Daca vom intelege sa ne lepadam de voia noastra, de ratiunea noastra lumeasca si vom lasa pe Dumnwezeu sa faca Voia Sa Sfinta, avind incredere ca El stie ce face, ca El vrea sa ne dea Raiul ! Sa ma iertati pe mine netrebnicul si pacatosul, acestea nu sunt de la mine, ca nu pot nimic bun sa fac eu de la mine ! DOAMNE MINTUIESTE TOATE SUFLETELE ! AMIN ! Mircea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE