Faptele bune

Faptele bune Mareste imaginea.

1. De ce sa facem fapte bune?

Aparent, răspunsul este evident: ca celui căruia îi facem binele să-i fie mai bine. Aceasta este însă numai o parte a răspunsului.

Există Dumnezeu, fără voia Căruia nimeni nimănui nu-i va face rău şi nu-i va face nici bine. Aşadar, dacă este voia lui Dumnezeu ca cineva să fie ajutat, el va fi ajutat. Dacă nu ajutăm noi, se vor găsi alţii.

Părintele Maxim, care lua parte la munca grupului nostru de caritate, spunea adesea: „Nu copiii aceştia au nevoie de noi, ci noi avem nevoie de ei." De ce avem nevoie de ei ? Exact pentru ceea ce am descris în povestirea mea. Faptele bune trebuie făcute „ca să dobândim inimă milostivă, ca să dobândim simţământul împreună-pătimirii (compasiunii)", spune Sfântul Dorotei.

„Păi atunci, acesta nu este egoism?", se vor indigna unii.

Un răspuns le dă acestor oameni vestitul stareţ, arhimandritul Ioan Krestiankin: „Omul al cărui cuget este bun se întăreşte şi se mângâie în primul rând pe sine însuşi - şi acesta nu este egoism deloc, aşa cum afirmă unii în mod nedrept; nu, este expresia autentică a binelui dezinteresat atunci când îi aduce înalta bucurie duhovnicească celui care îl face. Binele adevărat îi aduce întotdeauna mângâiere adâncă şi curată celui care-şi uneşte sufletul cu el. N-ai cum să nu te bucuri ieşind dintr-un subsol întunecos la soare, la verdeaţa curată şi la mirosul frumos al florilor. Cum să-i strigi omului: «Eşti un egoist, te delectezi de binele tău!»? Aceasta este singura bucurie lipsită de egoism: bucuria binelui, bucuria împărăţiei lui Dumnezeu."

Iar de vreme ce ne ocupăm cu această lucrare pentru a ne schimba sufletul, trebuie să căutăm nu lucrurile pe care ne vine uşor să le facem, ci lucrurile mai grele, care ne cer să ne autodepăşim, să devenim mai buni.

2. Cine poate sa facă fapte bune?

Mulţi se scuză spunând că n-au bani ori timp.

Acestea sunt pretexte. Proverbul rusesc spune: „In vorbe bune şi nevoiaşul e bogat." Ce preţuim la ceilalţi cel mai mult? Anumite fapte, ajutorul material sau vorba bună, zâmbetul cald - acea iubire care în vremea noastră e lucrul ce lipseşte cel mai mult? Şi ce, este nevoie de mulţi bani sau de multă vreme ca să-i spui omului o vorbă bună?

In viaţa mea a existat o întâmplare pe care până acum n-am povestit-o multor oameni, fiindcă socotesc miraculoasă această întâlnire...

Cu mulţi ani în urmă, dimineaţa, într-o zi de lucru, am ieşit din staţia de metrou şi am pornit spre biroul meu. Firma îmi aparţinea, aşa că aveam o mulţime de griji şi probleme şi sufletul îmi era, dacă nu întunecat, cel puţin cenuşiu. Pe deasupra, ploua. Când m-am oprit la chioşcul de îngheţată, o femeie necunoscută, absolut obişnuită, de vârstă mijlocie, m-a rugat să o iau sub umbrela mea. M-am mirat, dar n-am refuzat-o. M-a luat de braţ şi a mers cu mine, în tăcere, până la intersecţia cea mai apropiată. Femeia iradia căldură sufletească. S-a despărţit de mine într-un mod neobişnuit - căci în cuvintele cu care salutăm şi ne luăm rămas-bun nu punem mult suflet, ci rostim nişte fraze standard al căror sens nici nu ni-l mai aducem aminte bine. Ce înseamnă, de exemplu, «pa»?.. Iar ea mi-a zis cam aşa: «îţi urez bărbăţie şi bucurie!» - şi asta cu o căldură şi cu un zâmbet indescriptibile, ca unui prieten apropiat. De fapt, nu-mi amintesc exact ce a spus. La fraza respectivă m-au uimit două lucruri: faptul că aşa ceva nu spui unei persoane necunoscute (de obicei, nici măcar celor cunoscute) şi cel că ea cuprindea înţelegerea faptului că omul este o făptură măreaţă, nu o furnică în furnicar, şi că viaţa este un lucru mare şi foarte greu - înţelegere, compasiune şi nădejde în mine. Eu mă simţeam furnică, ea mi s-a adresat ca unui Om. Şi în acea clipă am primit o asemenea încărcătură de energie, că imediat mi-am îndreptat spatele, am zâmbit, şi întreaga zi a trecut în bucurie, nici măcar n-am necăjit pe vreunul dintre salariaţi.

Pe urmă mă gândeam: poate că a fost un înger trimis de Dumnezeu, care pe vreme urâtă umblă printre oameni ca să ne sprijine, să ne facă viaţa mai fericită? Dar un asemenea înger poate fî oricare dintre noi.

Şi nu încape îndoială că fiecare dintre noi poate să facă bine iertându-le oamenilor păcatele împotriva lui, defectele şi lipsa lor de atenţie. Da, şi aceasta e o lucrare filantropică - şi, în general, faptele bune trebuie începute de la oamenii cei mai apropiaţi. Un proverb englezesc spune: „Caritatea începe acasă." Oare este caritabil să-i ajuţi pe străini lăsându-i fără îngrijire pe ai tăi ?

3. De unde să începem facerea de bine?

De la încetarea faptelor rele. Nu vom putea să fim în acelaşi timp pe calea bună şi pe calea rea. Trebuie să alegem.

Când purcedem nemijlocit la o faptă bună concretă, trebuie să ne rugăm. „Zadarnic se osteneşte cel ce începe fapta bună fără rugăciune caldă, din inimă", zice Sfântul Dimitrie al Rostovului. De ce ? Fiindcă binele e de la Dumnezeu. Noi practic nu-l avem. Obişnuitul nostru „bine" este fie calcul interesat, fie obicei care ţine de politeţe, fie hrană pentru propria înfumurare.

4. Care faptă este bună?

Să dai o sută de ruble este deja o faptă bună? Dar să dai o mie?

Nu mărimea faptei determină dacă aceasta e bună sau nu e bună, ci dispoziţia noastră lăuntrică în ceea ce o priveşte.

Să zicem că unui miliardar i s-a cerut un milion şi el a dat, fără să studieze dificultăţile solicitantului, iar unei băbuţe sărace i s-au cerut două sute de ruble - tot ce i-a mai rămas din pensie, iar până la pensiaurmătoare mai avea trei zile de aşteptat. Insă ea, din compasiune faţă de cel care a cerut, a dat. Care faptă este mai bună? Care arata mai multă bunătate?

Binele şi răul sunt înăuntrul nostru. De aceea, numai noi ştim în ce măsură este cu adevărat bună fiecare dintre faptele noastre. Iată câteva semne care arată că o faptă este bună cu adevărat.

Răsplata pentru ea o aşteptăm de la Dumnezeu, nu de la oameni. Tocmai aceasta se numeşte „a face întru slava lui Dumnezeu". Poporul spune: „Nu aştepta bine pentru bine" şi „Pentru bine plăteşte Dumnezeu". Aceasta ne păzeşte de slava deşartă.

Să facem treaba cu nădejde în Dumnezeu, nu în noi înşine. Dumnezeu este sursa binelui. Noi nu suntem surse ale binelui, ci doar „conductori" ai binelui pe care Dumnezeu vrea să-l facă omului respectiv. De ce este atât de important să ţinem minte asta? Fiindcă altfel creşte în noi îngâmfarea, iar îngâmfarea ne face rău, şi scopul faptei noastre este deja creşterea noastră dacă nu în ochii altora, cel puţin în propriii noştri ochi - şi atunci ce bine mai e acesta? Pentru glorie poţi să-ţi împărţi toată averea, fără să ai în inimă nici o picătură de dragoste.

Lucrul să ceara efort, silinţă. Pentru a-i da altuia trebuie să iei de la tine. Stareţul Paisie Aghioritul spunea: „Binele e bine doar atunci când cel care îl face jertfeşte ceva al său: somn, tihnă şi aşa mai departe."

5. Ce sentiment trebuie sa avem faţă de cel pe care îl ajutăm?

Când facem ceva pentru aproapele, uităm câteodată că în afară de lucrul respectiv îi trebuie - şi asta în primul rând - iubirea noastră.

„Lucrarea binefacerii, făcută fără discernământ şi fără dragoste pentru cel aflat în necaz, este ca trupul fără suflet", zicea Sfântul Filaret al Moscovei.

„Trebuie să dăm cu dragoste, cu respect faţă de persoana aproapelui, de bunăvoie, cu bucurie, fiindcă stă în firea dragostei să se bucure atunci când îl ajută pe aproapele", zicea Sfântul Ioan din Kronstadt.

6. Sa-i ajutăm pe beţivi, pe oamenii răi?

Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde: „Nu am fost puşi să fim judecători ai vieţii altora - altminteri, n-am mai da milostenie nimănui."

Părintele Alexandru Elceaninov: „Unii nu dau milostenie, spunând: «Lasă că ştiu eu, o să bea banii» şi aşa mai departe. Chiar dacă o să-i bea, este mai mic păcatul decât înrăirea pe care o pricinuim în el prin refuzul nostru, precum şi decât împietrirea şi osândirea pe care le cultivăm în noi."

Un cunoscut al meu mergea o dată cu un prieten în jeep-ul scump al acestuia. La un moment dat, când s-au oprit, i-a abordat o cerşetoare. Prietenul cunoscutului i-a dat.

Prietenul i-a zis: „Saşa, păi tu nu vezi că e miloagă profesionistă?" Acela i-a răspuns: „Vlade, gândeşte-te şi tu, ce muncă amărâtă mai e şi asta?" Adică poate că omul înşală atunci când cere, dar oricum este un om care suferă şi merită compasiune.

7. Sa fim prieteni cu cei pe care îi ajutăm?

Bineînţeles, le suntem prieteni, de vreme ce ne străduim să avem iubire faţă de ei - dar câteodată ei încep să caute o relaţie ce depăşeşte limitele ajutorului pe care îl acordăm noi. Sale ieşim în întâmpinare? Pentru noi, ispita constă în aceea că de la o asemenea prietenie aşteptăm o atitudine recunoscătoare, plină de respect. Aceasta este un fel de răsplată pentru noi, iar dacă nu primim ceea ce aşteptăm începem să ne supărăm, prin însuşi acest lucru devalorizând ceea ce am făcut. „Mai bine să nu dai decât să scoţi pe urmă ochii", spune zicătoarea.

Sfântul Nicon de la Optina scria: „Uneori, darea de milostenie naşte între oameni o legătură ce pare a avea temelie bună, dar care, după o vreme, se arată prin roadele sale a fi rea." Aşa că e mai bine să ne abţinem.

8. Cum să nu ne îngâmfăm cu fapta bună?

Ingâmfarea, slava deşartă, transformă binele în opusul său. Ne pierdem vremea ca să ne vătămăm sufletul. Cum să evităm răul acesta?

Mai întâi de toate, trebuie să ne amintim că nici o lucrare a noastră nu este desăvârşită. Nu este om drept pe pământ, care să facă binele şi să nu păcătuiască, spune Eclesiastul. Intotdeauna se amestecă o anumita doză de mizerie - iar partea care e bună cu adevărat nu e a noastră, e de la Dumnezeu. „Sa ştiţi că ale noastre sunt numai patimile şi păcatele. Orice lucru bun am face, e de la Dumnezeu; orice prostie am face, e proprietatea noastră", zicea stareţul Paisie Aghioritul.

Ce este de făcut ? Pe cât se poate, să nu vorbim nimănui despre faptele noastre bune. Cum a zis Hristos, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta.

Străduiţi-vă să uitaţi faptele voastre bune, iar pentru cele de care vă amintiţi daţi slavă lui Dumnezeu, evitând să vă asumaţi meritul pentru ele. Când vi se mulţumeşte, nu vă amăgiţi, ci transmiteţi Sus această recunoştinţă, răspunzând: „Intru slava lui Dumnezeu!"

Nectarie de la Optina sfătuieşte: „Dacă cineva reuşeşte să facă ceva bun şi să dea milostenie, trebuie să spună: «Cu binecuvântarea Ta, Doamne, am săvârşit asta!»."

Dmitry Semenik

DRAGOSTEA - CUM SĂ O DOBÂNDIM, CUM SĂ O PĂSTRĂM; EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "DRAGOSTEA - CUM SĂ O DOBÂNDIM, CUM SĂ O PĂSTRĂM"

07 Iulie 2016

Vizualizari: 2316

Voteaza:

Faptele bune 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

faptele bune milostenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE