Fecioria celui casatorit

Fecioria celui casatorit Mareste imaginea.

Fecioria este starea opusa miscarilor patimase ale inimii si necuratiei mintii. In limba greaca, "fecioria" este numita "sophrosyne". Traducerea exacta a cuvantului grecesc se face prin cuvantul "intreaga-intelepciune". Doar traducand astfel se poate evita greseala de a pune fecioria intr-o unica legatura cu trupul.

Fecioria nu are legatura numai cu trupul si cu organele fizice, asa cum foarte gresit se precizeaza de prea multe ori, ci ea implica mai ales mintea si sufletul omului. Fecioria izvoraseste si se intemeiaza pe curatia sufleteasca a omului.

Pentru a intelege mai bine ce este fecioria, putem spune ca ea este totuna cu starea de curatie a copiilor, pe care Iisus Hristos ne si indeamna sa o redobandim, zicand: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3); si iarasi: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu" (Marcu 10, 14).

Fecioriei nu i se opune nici o fapta buna sau fireasca omului, ci numai lepadarea de Dumnezeu, prin pacat, si asemanarea cu diavolul. Ieromonahul Teofil Anastasoaie spune: "Iar cei ce nu au feciorie si curatie, aceia se aseamana mai degraba dracilor: ca numai ei urasc fecioria si curatia, iubind tot ce este necurat."

Vederea lui Dumnezeu, adica mostenirea Imparatiei Sale, se va da doar celor curati (feciorelnici) cu mintea si cu inima, dupa cum spune Iisus Hristos: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8). Mintea cea noua, care se cere omului, spre a cunoaste bine toate, este exact dobandirea acestei intregi-intelepciuni. Paul Evdochimov spune: "Metanoia ceruta de Imparatie este bine exprimata prin "sophrosyne", care inseamna deplinatate pe masura Intelepciunii."

Intreaga noastra viata si toate obiceiurile trebuie sa ne fie feciorelnice. Arhimandritul Emilianos Vafidis spune "Prin feciorie se urmareste omorarea poftei, dobandirea nepatimirii si nazuinta ramanerii neincetate langa Dumnezeu, spre asemanarea cu El."

Castitatea priveste in mod direct "credinciosia necompromisa, ceruta de la fiecare crestin, fata de legamantul pecetluit de catre Dumnezeu cu poporul Sau", adica "primirea iubirii pe care Dumnezeu o numeste iubire "nuptiala", in viata cuplului casatorit sau a calugarului solitar", spune John Breck. Cu alte cuvinte, "castitatea inseamna sa-i apartii lui Hristos intru totul: nunta a sufletului, printr-o daruire directa, nemediata, la calugari, si nunta prin forma conjugala la soti", completeaza Paul Evdochimov.

Dumnezeu a dat totul pentru om, pentru ca omul sa dea totul pentru Dumnezeu. Atunci cand omul Ii va apartine in intregime lui Hristos, adica celui ce Ii apartine in intregime omului, va putea sa intre fara teama la masa Mirelui. "Castitatea se regaseste in structura spiritului si in daruirea ca ofranda sacerdotala a averii si a fiintei, a ceea ce ai si a ceea ce esti, renuntarea si consacrarea totala a existentei", zice Paul Evdochimov.

Deci, castitatea nu se opreste la trup, la materie si la fapte trupesti. Ea depaseste toate acestea si inainteaza pana in cele mai profunde parti ale sufletului; ea "depaseste fiziologicul si exprima structura casta, intreaga, integra a spiritului uman", zice Paul Evdochimov.

Castitatea omului are ecou in "curatia mintii", adica in innoirea omului celui tainic al inimii. Aici se aplica precizarea facuta romanilor, privind adevarata vedere a lucrurilor: "Taierea imprejur este aceea a inimii, in duh, nu in litera" (Romani 2, 29).

Nunta Fiului de Imparat, la care suntem chemati toti, ne cere mai ales curatia sufletului, iar nu un set de vestminte materiale (negre, aspre sau alese). Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Fecioria nu sta in imbracaminte si in culoarea hainelor. Fecioria sta in trup si in suflet. N-ar fi o prostie sa numesti pe cineva filosof dupa barba si par, dupa mantia de folosof aruncata pe umeri, iar nu dupa puterile sale, dupa sufletul sau?"

Schimbarea mintii si postirea ochilor duce la o buna intelegere si la o curata vedere a lucrurilor. Episcopul Nonus al Edessei o vede pe desfranata Pelaghia ca pe o icoana a lui Dumnezeu, ca pe ceva frumos, iar nu ca pe un obiect al aprinderii trupesti. El ajunsese deja la fecioria mintii. Avand in vedere aceasta fapta, Paul Evdochimov spune: "Castitatea este imaginatia pe deplin curatita si stapanita."

Castitatea inseamna adunarea celor imprastiate ale noastre, spre cele interioare; adunarea gandurilor si a dorintelor inspre Dumnezeu singur. De aici vine intelesul adanc al termenului de "monah", ca fiind cel unificat launtric in Hristos. Termenul "monos" se refera la ceva unificat, la ceva unitar. Duhul este cel ce aduna intru sine toate cele ale omului, deci "in fecioria Duhului se afla dobandirea tuturor desavarsirilor posibile", cum spune Arhiepiscopul Antonie Marturisitorul.

Fecioria nu este o stare doar a calugarilor si a celor necasatoriti. Sfintenia cere feciorie, adica intreaga-intelepciune. Din faptul ca multi oameni casatoriti au ajuns sfinti, intelegem ca intreaga-intelepciune se dobandeste si se pastreaza si in casatorie. "Castitatea conjugala si fecioria monahala se opun si se cheama reciproc, in aparenta lor antinomie", zice Paul Evdochimov.

Fecioria omului este una si aceeasi, indiferent de calea pe care o strabate spre Imparatie, caci "drumul spre Imparatie trece prin castitate, fie in cadrul casatoriei, fie al vietii celibatare", adauga John Breck.

Cu toate ca existenta calugarului difera de cea a omului casatorit, lucrarea lor este insa una si aceeasi, spre dobandirea curatiei pruncilor. Starea conjugala, ca si cea monahala, sunt doua forme de castitate, proprie fiecare modului ei de existenta.

"Fecioria ascetica a monahilor nu este ceva contrar sau fundamental diferit de casatorie, ci e realizarea plenare a adevarului acesteia, cea mai mare valorizare existentiala posibila a ei", zice Christos Yannaras.

Doar fecioria trupului nu ajuta la nimic. Fecioarele nebune au ramas afara, iar Maria Egipteanca a ajuns in ceata Cuvioaselor maici. "Iubirea casta este dobandita de inima care a ramas feciorelnica, indiferent de actele trupului", zice Paul Evdochimov. Sufletul si trupul omului, existand intr-o unitate neinchipuit de mare, isi imprumuta unul altuia cele ale sale, astfel incat, "cel care nu este spiritual pana si in trupul lui, devine trupesc pana si in sufletul sau", continua acelasi teolog.

Olivier Clement spune astfel despre feciorie: "Castitatea nu inseamna neaparat numai abstinenta, ea inseamna integritatea si integralitatea duhului, a inimii-duh, care poarta toata puterea vietii, a erosului la intalnirea cu o persoana, facand din trup nu numai un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate."

Fericitul Augustin spune: "Fecioria trupului apartine unui mic numar, dar fecioria inimii trebuie sa fie fapta tuturor." Chiar si asa, daca este despartita de fecioria inimii, fecioria trupului poate ramane stearpa de roadele cele ravnite. Fecioria trupului nu ajuta la nimic de una singura.

Sfantul Ioan Gura de Aur atrage atentia asupra lucrarii fecioriei: "Fecioria trebuie sa smulga radacinile patimilor si sa le inlocuiasca cu radacinile virtutilor, trebuie sa curete sufletul de petele pacatului si sa scoata la iveala frumusetea dumnezeiasca, adunand in sine toate virtutile." Daca fecioria nu naste o viata virtuoasa, ea ramane stearpa de Imparatia cea vesnica. Fecioria are doar atunci valoare, cand poate folosi cu ceva aproapelui, altfel ea este de prisos.

Calugarii care mai inainte au fost casatoriti ajung si ei la castitate; sfintele care mai inainte au fost desfrante si-au redobandit fecioria inaintea lui Dumnezeu; cantarile rostite la slujbele lor arata acest lucru. Pe de cealalta parte, "multi calugari ce pacatuiesc in inima lor isi pierd fecioria", zice Paul Evdochimov. Foarte cunoscut este cuvantul Sfantului Vasile cel Mare, care zice: "Nici de femeie nu stiu, nici feciorelnic nu sunt."

Prin urmare, fecioria nu are legatura numai cu faptele trupesti, ori cu modul de vietuire, ci cu lucrarea mintii si a inimii. Referindu-se la acest cuvant al Marelui Vasile, parintele Sofronie Saharov spune: "Cel care nu a cunoscut actul fizic, daca numai cu mintea inclina spre el, in inchipuire, si il pofteste, deja nu mai e pe deplin feciorelnic."

Sfintenia nu tine de prezenta sau absenta faptelor trupesti de dragoste, ci de curatenia acestora si a tuturor celorlalte fapte. "Caci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra; sa va feriti de desfranare, ca sa stie fiecare dintre voi sa-si stapaneasca vasul sau in sfintenie si cinste, nu in patima poftei cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu" (I Tesaloniceni 4, 4). In acelasi duh se pronunta si poetul Coventry Patmore, cand spune ca "sunt virgini inaintea lui Dumnezeu cei ale caror inimi sunt curate; vietile casatorite care nu tradeaza cinstea ce locuieste in insasi inima iubirii, sunt fantani de feciorie." Sfantul Pafnutie, unul dintre cei mai mare calugari asceti ai secolului al IV-lea, in cadrul Sinodului I Ecumenic, a aparat, ca nimeni altul, curatia si sfintenia casatoriei.

Casatoria este o cale spre dobandirea intregii-intelepciuni. Vietuirea in familie este, pentru cei ce se folosesc de ea cum trebuie, "un post al castitatii". Acest mod de vietuire "nu da voie firii omenesti sa se salbaticeasca", de aceea si spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "Nu incetez de a-i lauda pe cei casatoriti, daca traiesc cu intelepciune." Este lucru usor de inteles ca cel ce se poate folosi bine de un lucru este mult mai odihnit decat acela care nu are voie sa se atinga de acel lucru. "Omul casatorit va putea cu mult mai multa usurinta trai in castitate, deoarece casatoria ii usureaza mai mult lupta impotriva pacatului desfranarii." Cei casatoriti nu mai sunt stapaniti cu aceeasi putere de poftele trupului, caci, odata implinite, acestea vin asupra lor cu o mai mica putere. "Nu poftim ceea ce putem dobandi cu usurinta", zice Sfantul Ioan Gura de Aur. De aceea si spune intr-alt loc, acelasi sfant: "Nu este nimic mai de rusine decat un om desfranandu-se, dupa casatorie."

Olivier Clement spune: "Casatoria nu ridica probleme intrucat castitatea desemneaza integritatea spirituala, casatoria putand fi asadar casta." Nu dragostea trupeasca, care este curata si randuita de Dumnezeu, alunga castitatea, ci necuratia inimii si a trupului. La Taina Cununiei se vorbeste despre "patul neintinat", adica despre castitatea conjugala, despre curatenia dragostei trupesti. Clement Alexandrinul spune, despre casatorie, astfel: "Este intotdeauna legiuit ca cel curat sa atinga pe cel curat."

Nu putini se lupta in inima lor cu gandul ca dragostea trupeasca intineaza. Pentru a-i odihni pe unii ca acestia, Sfantul Grigorie Teologul spune: "Nu sunteti casatoriti trupeste? Sunteti curati chiar si dupa casatorie. Insumi ma fac raspunzator de aceasta. Eu insumi va voi cununa; eu insumi voi impodobi mireasa. Nu defaimam nunta, daca cinstim mai mult fecioria. Voi urma pe Hristos, curat Cavaler de onoare si Mire, caci a savarsit o minune la o nunta si cinsteste cununia cu prezenta Sa. Insa casatoria sa fie curata si neamestecata cu pofte spurcate."

Castitatea necesara omului nu exista in functie de prezenta sau absenta dragostei trupesti, caci ea "nu se bazeaza pe abstinenta sexuala, ci pe dragostea si respectul reciproc, unite cu permanenta grija fata de nevoile si dorintele celuilalt". De asemenea jertfa de sine este atat izvorul, cat si rodul, fecioriei, caci drumul care duce la adevarata feciorie si la adevarata Casatorie este acelasi: abnegatia de sine si daruirea ascetica de sine. Castitatea omoara egoismul si naste iubirea curata. Iubirea conjugala este casta, caci presupune la cei doi o atitudine de daruire, lipsita de egoism.

Castitatea ceruta celor casatoriti este pe deplin compatibila cu sexualitatea conjugala. Asezamintele Sfintilor Apostoli alunga teama celor tematori de necuratia celor casatoriti, prin urmatoarele cuvinte: "Deci barbatul si femeia lui, cand se insotesc in casnicia legiuita, sculandu-se unul de la altul, se pot ruga fara vreo opreliste si, fara a se spala, sunt curati. Insa oricine ademeneste si desfraneaza cu femeia altui barbat, ori desfraneaza cu o curva, cand se scoala de la aceasta, chiar de s-ar si spala cu integul ocean si cu toate raurile, nu poate fi curat."

Casatoria este piedica in calea desfranarii, fiind de mare folos mirilor, pe care ii scapa de necuratie, ii scapa de umblatul din femeie in femeie si le da putinta sa traiasca in sfintenie si castitate. Sfantul Ioan Gura de Aur nu inceteaza a lauda casatoria si a o vedea ca medicament impotriva murdaririi omului cu pacate: "Buna este casatoria, caci il face pe om sa pazeasca curatia." Nunta este sprijin celor neputinciosi si arma in mana celor ce se lupta cu patima desfranarii, ca una ce a si fost randuita spre aceasta: "Nunta a fost randuita nu ca sa ne destrabalam, nici sa ne desfranam, ci ca sa dobandim intreaga intelepciune. Doua sunt pricinile pentru care s-a randuit nunta: sa dobandim intreaga intelepciune si sa devenim parinti. Nunta este leac ucigator pentru desfranare."

Casatoria a renascut in Cana. Sfantul Epifanie spune ca, in Cana Galileei, "Iisus a fost chemat pentru a da Nuntii castitate si a umple de har suferintele viitoare." Aici nu se poate vorbi insa de intemeierea Tainei, ci doar de o reasezare a ei pe temeliile sfinteniei, caci prima si singura intemeiere a acesteia ramane momentul de la facerea Evei: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup" (Facere 2, 24); "Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!" (Facere 1, 28). Sfantul Efrem Sirul spune ca "de la Adam si pana la Domnul, iubirea conjugala autentica era Taina desavarsita". Iar Fericitul Augustin aminteste acelasi lucru: "Hristos a intarit in Cana ceea ce a instituit in rai."

Sfantul Grigorie de Nazianz spune despre casatorie ca aceasta este "cheia care deschide usa spre castitate si iubirea desavarsita". Iar Sfantul Vasile cel Mare atrage atentia tinerilor miri: "Sa nu crezi ca, daca ti-ai luat femeie, iti este permis sa duci o viata desfranata! Sfatul evanghelic poate fi urmat de orice credincios, fara forme oficiale (voturi), atat cat ii permit puterile morale si fizice."

Tinerilor trebuie sa li se vorbeasca despre acestea, insa treptat, spre a nu intelege gresit lucrurile. Nici o virtute nu se dobandeste deodata, ci e nevoie de intarire in ea. Tot asa e si in cazul castitatii: dupa constientizarea acestui rost al vietii, este nevoie de lupta pentru atingerea lui, in fiece clipa, pana la sfarsitul vietii. Olivier Clement spune: "Daca inima lor se intoarce, daca merg spre Hristos, apoi spre Biserica, daca ating deja o anumita maturitate, o anumita intensitate de viata spirituala, atunci li se poate vorbi despre castitate - adica despre integrarea erosului in tandrete - ca scop la care se ajunge treptat."

Fecioria crestina este caracterizata printr-o permanenta lupta pentru sfintenie, prin asceza si rugaciune. Vorbind celor casatoriti, Apostolul Pavel spune: "Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre" (I Corinteni 7, 5). Aici este vorba de ideea scumpa a ascezei, care trebuie sa domine viata crestinului. In acelasi duh, Sfantul Teodor Studitul marturiseste ca "fecioria se atinge prin munci si eforturi nenumarate; pe cat este mai inalta si mai minunata aceasta virtute, cu atat mai puternic si mai tenace cauta ucigasul vietii noastre sa ne biruie prin patima contrarie". Toti sfintii care au vorbit despre casatoria crestina au marturisit, intr-un gand, faptul ca "fecioria are nevoie de multe sudori, de multa nevointa", cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur.

Sfantul Grigorie de Nyssa, asemanand Cortul Sfant - ridicat de poporul ales, dupa trecerea prin Marea Rosie - cu Hristos, descrie toate cele dintr-insul. Templul este trupul omului, in care Duhul lui Hristos se salasluieste, spre sfintire. Sfantul Grigorie spune ca "tesaturile din par", cu care este imprejmuita curtea Cortului, indruma pe om la vietuirea aspra, prin infranare. El zice: "Impletitura din par, care face panza aspra si intepatoare la pipait, inchipuie infranarea aspra, ce nimiceste patimile cu care ne-am obisnuit. Iar acestea toate arata prin ele viata in feciorie, care asupreste trupul celor ce vietuiesc astfel." Fecioria trupului si a sufletului este viata fireasca a crestinului.

Mantuirea femeilor se va face "prin nastere de fii, daca vor starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie" (I Timotei 2, 15); aceasta este ceea ce se numeste "mantuirea mamelor, prin castitate". Amintim aici o strofa din poezia "Rodnicie", de Ioan Alexandru:

"Copiii sunt un dar de la Cuvant
Tot ce rodeste este curatie
Si vulturii sunt sfinti cand se-nmultesc
Si arborii-nclestati in vijelie."

Nasterea de prunci si castitatea sunt doua lucruri ce se cer reciproc, ambele fiind curate. Temeiul si modelul castitatii in maternitate si al maternitatii in castitate este Maica Domnului. Fecioria ei este vazuta ca fiind una deplina, datorita faptului ca - dupa cum spune Parintele Rafail Noica - "niciodata in acest suflet nu a fost ceva mai presus decat Dumnezeu".

Minucius Felix, cunoscand randuiala si viata sfanta a crestinilor casatoriti din secolele primare, spune ca "sotii traiau in castitate si curatenie". Apologetul Aristide marturiseste si el, in acelasi duh: "Sotiile crestinilor sunt curate ca niste fecioare. Sotii lor traiesc in castitate, bunatate si iubire. Barbatii lor se abtin de la orice fel de legaturi intime nelegale, se pazesc de orice fel de necinstire." Dragostea din familie naste curatia si sfintenia, caci "dragostea este sete si foame dupa deplinatate, intregire, implinire - dupa feciorie, in intelesul fundamental al acestui cuvant; fecioaria este telul oricarei iubiri adevarate - nu ca absenta a ‘sexului’, ci ca desavarsita implinire in dragoste", zice Alexander Schmemann.

Berdiaev spune ca "iubirea este chemata sa invinga carnea cea veche si sa descopere faptura cea noua; in ea, unirea celor doi nu va fi pierderea, ci implinirea fecioriei, adica noua ei integritate". Deci adevarata feciorie este dragostea curata, dezbracata de tot ce a murdarit-o de-a lungul vremii - "fecioria este erosul dezbracat de necesitatea naturala a dorintei si a placerii", zice Christos Yannaras - centrata intr-o singura persoana, dar indreptata spre tot ce exista in jur. In persoana femeii iubite, intreaga Biserica se intruchipeaza in ochii barbatului: corpul si frumusetea fizica a femeii sunt recapitularea frumusetii si a adevarului lumii: ale creatiei in intregime.

Merita mentionata aici si lucrarea cea uitata a ingerului pazitor; acesta este cel ce vegheaza si indruma fecioria omului. Dupa cuvintele Sfantului Isaac Sirul, ingerul pazitor este "ingerul castitatii", adica "cel ce face sa patrunda castitatea in structura fiintei umane si o descopera a fi norma ontologica a omului." Cu toate ca ingerul pazitor ajuta la intarirea acesteia, numai Hristos este cel ce plineste lucrarea ei, dupa cuvintele Sfantului Ioan Scararul: "Numai Cuvantul cel deofiinta cu Tatal desavarseste fecioria."

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

28 Aprilie 2014

Vizualizari: 4506

Voteaza:

Fecioria celui casatorit 5.00 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Andrei BalotaPostat la 2014-05-03 10:09

    Foerte buna documentarea articolului si in acelasi timp si informarea celor in necunostinta mie mi-a folosit mult si mi-a completat multe lipsuri.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE