Hristos ne ofera libertate deplina

Hristos ne ofera libertate deplina Mareste imaginea.

1. Omul devenit rob patimilor. Dumnezeu l-a creat pe om tanar, sanatos, frumos si nemuritor. Toate functiunile ii erau perfecte. Pe deasupra, era liber sufleteste, dar si din punct de vedere social.

Citim in referatul biblic ca a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie (Facere 1, 27). Fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, era liber. Tot Scriptura ne mai spune ca, la sfarsitul creatiei, a privit Dumnezeu toate cate a facut si, iata, erau bune foarte(Facere 1, 31).

Omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, era perfect si destinat sa ajunga asemenea lui Dumnezeu. Ontologic, insa, era facut sa fie liber in ascultarea de Dumnezeu. Pazind poruncile Lui, avea toate sansele sa-si sfarseasca calea intru asemanarea cu El. Si tocmai libertatea i-a fost fatala. Diavolul l-a ispitit in mod pervers, promitandu-i ca, incalcand porunca si mancand din pomul cel din mijlocul raiului, nu va muri, ci va fi ca Dumnezeu. Si bietul om, dorind sa ajunga dumnezeu, dar fara ajutorul lui Dumnezeu, s-a prabusit si s-a dat mortii. Este de-o perversitate absoluta ispita diavolului: Nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul (Facere 3, 4-5). Si omul, liber fiind, a cazut in plasa si a incalcat porunca. Urmarea catastrofala a fost pierderea libertatii tocmai prin prisma manifestarii libertatii.

Neascultand de Dumnezeu, a devenit ascultator diavolului. Spune Mitropolitul Nicolae Mladin ca neascultarea de Dumnezeu este actiunea ce nu e in conformitate cu starea creaturala a omului, care trebuie sa fie dependenta libera si constienta de Creatorul sau. Prin ea omul vrea sa se elibereze de sub stapanirea lui Dumnezeu: sa devina el dumnezeu, sa atarne numai de sine insusi. De aceea, semnele caracteristice ale pacatului sunt: egoismul, egocentrismul si mandria…[1]

Daca pacatul este nesupunere fata de Dumnezeu, el este supunere fata de diavol: In orice pacat exista un fel de demonie stranie, irationala, neinteleasa. Mai ales in anumite clipe ale vietii suntem surprinsi de un impuls necugetat, de o putere ce izvoraste din regiuni tenebroase, care vrea sa ne copleseasca, sa scoata la iveala abisuri de rautate ce ne inspaimanta. Este o inflacarare de iad care distruge viata noastra si pe cea a semenilor nostri[2].

Urmarea acestei stari de pacatosenie este moartea, cu tot cortegiul de suferinte ce o preced. Spune Sfantul Apostol Pavel ca, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii pentru ca toti au pacatuit in el (Romani 5, 12).

Din tanar, frumos, sanatos si nemuritor, datorita pacatului omul ajunge batran, urat, bolnav si muritor. Isi pierde libertatea si ajunge rob patimilor sale. Functiunile pe care le-a asezat Dumnezeu in el se pervertesc. Amintim doua dintre aceste functiuni: functiunea nutritiva si functiunea procreativa. Daca, inainte de cadere, omul manca pentru a trai si se folosea de comuniunea trupeasca pentru a se inmulti, dupa cadere traieste pentru a manca si apeleaza la legatura trupeasca pentru placerea pacatoasa si nu pentru nasterea de prunci. Nevoia de mancare si bautura se transforma in imbuibarea pantecelui, iar comuniunea trupeasca dintre barbat si femeie in desfranare.
Pentru a se satisface, amandoua aceste patimi au nevoie de bunuri materiale, de bani. Si in lupta pentru bunuri materiale si bani, oamenii intra in coliziune unii cu altii, doresc sa se stapaneasca unii pe altii, doresc sa fie unii mai marii altora. Cele trei patimi dezordonate – iubirea de placere, iubirea de avere si iubirea de marire –, care la randu-le vor genera altele, ii fac pe oameni sa fie ahtiati dupa putere.

2. Omul devenit rob omului. In felul acesta, omul ajunge rob al patimilor sale. Si, pentru a si le satisface, doreste sa stapaneasca peste ceilalti. Cele trei patimi dezordonate corespund celor trei ispite cu care diavolul a vrut sa-L ispiteasca pe Mantuitorul in pustie:Propunerea de a preface pietrele in paini ascundea lacomia pantecelui. Invitatia de a i se inchina pentru a-I da stapanirea lumii insemna parasirea lui Dumnezeu si a ascultarii fata de El in schimbul bunurilor pamantesti, cum se intampla in cazul iubirii de argint. In sfarsit, invitatia de a se arunca de pe aripa templului spre a fi salvat in chip minunat, insufla slava desarta[3].

Omul creat pentru comuniune si iubire devine egoist si posesiv. Omul este tarat, in veacul acesta mai mult decat altadata, de mania consumului. Nu numai bunurile, dar chiar si ceilalti oameni, devin obiecte ale satisfacerii placerilor sale. Traieste in mai multa bogatie, dar se simte mai sarac. Isi multiplica facilitatile, dar ii sporeste angoasa. Isi inmulteste satisfactiile trupesti, dar ii creste nefericirea. Isi identifica existenta cu mijloacele si confortul pe care le are la dispozitie. Si, cand le pierde pe acestea, simte ca isi pierde insasi existenta. Astfel, golul lui spiritual creste odata cu cresterea bogatiei si a confortului[4].

Celor ce, din motive egoiste, ii calca pe semenii lor in picioare si-i stapanesc cu samavolnicie, pentru a-si satisface patimile, Sfantul Iacov le face un rechizitoriu: Veniti acum voi, bogatilor, plangeti si va tanguiti de necazurile care vor sa vina asupra voastra. Bogatia voastra a putrezit si hainele voastre le-au mancat moliile. Aurul vostru si argintul au ruginit si rugina lor va fi marturie asupra voastra si ca focul va mistui trupurile voastre; ati strans comori in vremea din urma. Dar, iata, plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile Domnului Savaot(Iacov 5, 1-4).

Patimile care-i stapanesc pe oameni i-au dus la subjugarea politica, ideologica si sociala a semenilor lor. Mitropolitul Nicolae Mladin subliniaza faptul ca libertatea este inerenta spiritului uman. De aceea, ea este un bun necesar si o conditie indispensabila pentru dezvoltarea omului. Omul nu se dezvolta in mod automat, ci prin efort personal, constient si liber. Dezvoltarea capacitatilor lui si cresterea spre desavarsire este conditionata de libertate si impiedicata de starea de inrobire, care inlatura libertatea. Acest lucru e valabil nu numai pentru indivizi, ci si pentru popoare. Robia inabuseste fortele creatoare ale individului si ale poporului, libertatea ofera climatul necesar de dezvoltare a acestor forte creatoare[5].

3. Omul devine liber de pacat si de toate servitutile prin Hristos. Din toate patimile amintite si din toate urmarile lor ne elibereaza Hristos. El ne ofera libertate deplina de pacat si de moarte. Sfantul Pavel ne spune ca, prin Hristos – Adamul cel nou –, ne eliberam de pacat, de suferinta si de moarte: Asadar, precum prin greseala unuia a venit osanda pentru toti oamenii, asa, prin indreptarea adusa de Unul, a venit, pentru toti oamenii, indreptarea care da viata (Romani 12, 18).

La un moment dat, Domnul Hristos i-a chemat la sine pe iudei si le-a spus ca, ramanand in cuvantul Lui, vor cunoaste adevarul, si adevarul ii va face liberi. El tocmai de aceea se intrupase, isi asumase firea omeneasca, ca s-o elibereze de pacat si de moarte si de toate servitutile. Iudeii s-au tulburat, socotindu-se oameni liberi, iar Domnul le-a replicat:Adevarat, adevarat va spun: oricine savarseste pacat este rob pacatului (Ioan 8, 34). Mai mult, a adaugat un lucru si mai grav: Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii (Ioan 8, 44).

Domnul Hristos a adus libertatea absoluta. El ne-a eliberat de pacat. Mai mult, invatatura Lui ne spune ca toti oamenii sunt egali, liberi si frati, care trebuie sa se iubeasca unii pe altii, ca omenirea este o mare familie de popoare libere si egale, care trebuie sa traiasca in iubire si fratietate, conlucrand la realizarea unei vieti fericite pentru toti cei ce vietuiesc pe pamant[6]. Scriitorul Giovanni Papini da glas dorului pe care-l are omul dupa libertatea in Hristos, dupa mantuire: Avem nevoie de Tine, numai de Tine, de nimeni altul. Singur Tu, Cel ce ne iubesti, poti simti mila fata de noi. Singur Tu poti simti ce mare-i, nemasurat de mare, nevoia ce-o avem de Tine, in aceasta lume, in acest ceas al lumii[7].

Parintele Dumitru Staniloae, de la a carui plecare la Domnul se implinesc 20 de ani, precizeaza ca Mantuitorul Hristos ne mantuieste de tot raul, de instrainarea de Dumnezeu, si ne comunica si victoria Sa asupra mortii: Ca om, relatia Lui cu noi, ca semeni ai Sai, este relatia de eficienta mantuitoare a noastra de tot raul, de toata instrainarea de Dumnezeu, pentru ca El este Fiul lui Dumnezeu. El este tot atat de firesc comunicabil ca om, pe cat ne sunt semenii nostri[8]. Dimpreuna cu El biruim moartea, devenim liberi de pacat si mostenitori ai eternitatii fericite.

Oamenii care s-au simtit eliberati de El din robia pacatului i-au eliberat si pe altii din chingile oprimarii. Asa se face ca Sfantul Imparat Constantin, acum 1700 de ani, a emis edictul de libertate de la Milano, in virtutea caruia crestinii se puteau manifesta. Imnografii crestini, adresandu-se lui Dumnezeu, tin sa sublinieze acest gest de mare intelepciune al Imparatului Constantin: Dat-ai, Iubitorule de oameni, binecredincioasei Tale slugi intelepciunea lui Solomon, blandetile lui David si dreapta credinta a Apostolilor, ca un Imparat al Imparatilor si Domn al tuturor celor ce domnesc[9].

Datorita acestei intelepciuni a intuit ca libertatea o da Hristos si ca viitorul este al Lui. Europa ii datoreaza lui Hristos si Crestinismului toata cultura si civilizatia pe care o are. Din nefericire, liderii europeni contemporani n-au avut intuitia lui Constantin si n-au vrut sa stipuleze in constitutia europeana ca Europa are radacini crestine.

Sfantul Apostol Pavel precizeaza ca Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi (Evrei 13, 8). Numai El poate aduce lumii libertate deplina, pace, intelegere si izbavire, intai de toate din criza spirituala, iar apoi si din cea materiala.

† ANDREI
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si
Mitropolit al Clujului, Maramuresului si Salajului

[1] Nicolae Mladin, Asceza si Mistica paulina, Sibiu, ed. Deisis, 1996, p. 24.
[2] Ibidem.
[3] Georgios Mantzaridis, Morala crestina II, Bucuresti, ed. Bizantina, 2006, p. 50.
[4] Ibidem, p. 429.
[5] † Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morala, Sibiu, 1969, p. 101.
[6] Ibidem.
[7] Giovanni Papini, Viata lui Hristos, p. 554.
[8] Dumitru Staniloae, Trairea lui Dumnezeu in Ortodoxie, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1993, p. 198.
[9] Mineiul pe Mai, Alba Iulia, ed. Reintregirea, 2001, p. 164.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2244

Voteaza:

Hristos ne ofera libertate deplina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE