Iertarea si invierea

Iertarea si invierea Mareste imaginea.

Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos.

Dar această „imitaţie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos să Se încorporeze în noi şi să ne refacă în Sine după El, Modelul nostru originar. Iertarea este legată de înţelegerea slăbiciunii celuilalt şi a propriei noastre slăbiciuni, de nevoia pe care o avem de celălalt. De ce să nu-l iertăm pe celălalt, când eu însumi mă simt plin de păcate? Care om poate spune că a făcut tot ce putea pentru ceilalţi? Deşi ştiu că este bolnav, din comoditate personală spun că sunt obosit. Predic tot timpul pentru că nu-mi împlinesc toate datoriile faţă de ceilalţi. Nu fac poate rău, dar nu fac nici bine, iar aceasta înseamnă a-i lăsa pe ceilalţi în singurătatea şi neputinţa lor. Se întâmplă atât de des ca cineva să simtă nevoia de a fi încurajat, ajutat, mângâiat; şi nu o fac; sunt mereu păcătos. Atunci de ce să nu iert celorlalţi; de ce să pretind altora mai mult decât pot să dau eu însumi?”

Venim la biserică ca să cerem iertarea păcatelor noastre. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, pentru că avem conştiinţa stării noastre de păcătoşi: avem datorii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, fiii Săi, şi nu suntem în stare să le plătim. Un părinte din vechime spunea că omul se simte iertat atunci când nu mai face păcatul, când simte puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a nu mai păcătui. Iertarea nu este o achitare; e puterea lui Dumnezeu pe care omul o simte venind în el. Odată ce ne-am mărturisit păcatul şi am primit iertarea lui Dumnezeu prin preot, ne vine adeseori să spunem: acum mă simt bine, simt puterea lui Dumnezeu în mine; simt că El se bucură de mine. Când încetez să mai judec pe vreun om, când îl iert, acesta începe să-mi devină simpatic. Relaţia mea cu el se schimbă. Acelaşi lucru se întâmplă atunci când mă iartă Dumnezeu. Sfântul Chiril al Alexandriei spunea adeseori că „Dumnezeu ne priveşte ca pe fiii Săi”. Vede pe faţa Fiului Său, feţele noastre. De aceea, spune el, trebuie să ne rugăm lui Iisus, să ajungem într-o dispoziţie de jertfă, de oferire de noi înşine în faţa Tatălui. Atunci vom simţi iubirea Tatălui. Iertarea este un act de iubire. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Ne putem încorpora în Iisus, invocându-L neîncetat. Primim atunci comunicarea iubirii Sale compătimitoare pentru toţi oamenii. Primim disponibilitatea Sa de a Se dărui. Rugându-ne lui Iisus, ne împărtăşim de Cel care este într-o permanentă dispoziţie de dăruire de Sine.

Nu noi ne punem în stare de jertfă: nu suntem în stare de aceasta. El singur are în permanenţă dispoziţia de a se dărui. Compasiunea este „o sfâşiere interioară pentru oameni”. Hristos e în permanenţă în această stare. Slava Lui veşnică e slava iubirii care se dăruieşte în mod gratuit şi bucuros pentru a-l ajuta pe celălalt. Atunci când ne dăruim celorlalţi şi pentru ceilalţi prin iubire, devenim cu adevărat umani. Această compasiune biruie asupra morţii. Ea este iubirea mai puternică decât moartea. Murind Lui Însuşi pe Cruce, Hristos a omorât moartea. De aceea, întreaga experienţă a iertării se identifică în grade diferite cu o experienţă a învierii. Simţirea spirituală a legăturii cu Hristos este o experienţă a comuniunii noastre cu Hristos Cel înviat, prin care avem o pregustare a învierii. Când îl iert pe celălalt, când sunt iertat, înaintez spre înviere. Sfântul Duh, Care ne ajută să restabilim comuniunea prin iertare, actualizează într-o experienţă din ce în ce mai accentuată ceea ce cunoaştem prin credinţă despre Hristos Cel înviat. Ne face să simţim duhovniceşte legătura cu Hristos. Gustând astfel viaţa veşnică, anticipăm învierea universală pentru care trebuie să se pregătească întreaga creaţie. Biserica îi ajută pe oameni în această lucrare de pregătire personală şi a lumii, în vederea învierii lor obşteşti şi a transfigurării lumii.

Pr. Dumitru Staniloae,
Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mica Dogmatică vorbită, dialoguri de la Cernica, Editura Deisis, Sibiu 2007

 

.

09 Iunie 2015

Vizualizari: 365

Voteaza:

Iertarea si invierea 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iertarea iubirea invierea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE