In ce chip putem ramane liberi

In ce chip putem ramane liberi Mareste imaginea.

Insuşi Mântuitorul nostru ne-a arătat modul în care ne putem păstra libertatea. El zice în pericopa evanghelică la care ne referim: Să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Intr-adevăr, numai în acest fel putem rămâne liberi. Iar că libertatea înseamnă faptul de a-I urma Lui, Domnul o arată în altă parte, zicând: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi. Deci dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. Aşadar liberi putem fi dacă vom asculta cuvântul Domnului Iisus şi dacă vom rămâne în El, luându-ne crucea şi urmându-L. Tâlcuind sensul cuvintelor Domnului şi prezentându-l după modul duhovnicesc de lectură, Domnul nostru Iisus Hristos pare a spune: „Dacă cineva voieşte să fie liber, să îşi lepede trupul cu patimile şi poftele lui şi să ia crucea răbdării în necazuri şi strâmtorări, fiind păzitor întru toate al cuvintelor Mele" - adică depărtarea de păcat, alegerea binelui, credinţa în Fiul lui Dumnezeu, fiindcă El este Calea şi Adevărul şi Viaţa. Iar altminteri nu poate fi, căci cel ce se supune păcatului, rob este păcatului, iar cel ce nu iubeşte binele, adică pe Iisus Hristos, acela nu ţine poruncile, şi libertate întru acela nu este. Domnul este însuşi duhul [libertăţii], căci acolo unde este duhul Domnului, acolo este şi libertatea. De aici, cel ce nu urmează lui Hristos rămâne în robie, fiindcă Hristos nu l-a eliberat pe el. Dacă, prin urmare, vrem să fim liberi, trebuie să ascultăm cuvântul Eliberatorului şi să îl primim şi să îl păzim în inimile noastre, pentru a putea recunoaşte adevărul prin care devenim liberi. Altfel, vom rămâne robi păcatului şi slujitori ai patimilor noastre. Liberi pentru a păcătui, robi pentru a face bine.

Depărtare de rele, întoarcere din păcat şi voinţă nestrămutată în a urma Domnului pentru aflarea adevăratei libertăţi, şi să devenim în acelaşi timp urmaşi ai Lui, identificând voinţa noastră cu voinţa Domnului, astfel încât, conlucrând cu El, să facem nu voia noastră, ci voia lui Dumnezeu, să nu mai trăim pentru noi, ci Hristos să trăiască în noi, precum a zis Sfântul Pavel: nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. O asemenea cale se potriveşte unor fiinţe raţionale. Este necesar, aşadar, ca duhul nostru să urmeze îndeaproape Duhului lui Hristos şi voia noastră să urmeze voinţei lui Hristos. Aşa făcând, devenim adevăraţii Lui ucenici şi umblăm neabătuţi pe calea libertăţii, care este calea mântuirii. Numai aşa,făcând, ne lepădăm de noi înşine, căci nu este cu putinţă o mai mare lepădare de sine decât faptul de a supune voinţei duhului voinţa trupului. Şi aceasta este adevărata răstignire a trupului nostru neputincios: a ne împotrivi celei mai mici mişcări a voinţei trupului. Prin voinţa duhului, trupul rabdă orice chin, orice întristare şi suspin. Aceasta cere de la noi Hristos şi întru ea devenim liberi, şi orice altă cale este înşelare. Se înşală mult mai ales cei ce cugetă că sunt următori ai lui Hristos, fiindcă aud poruncile lui Dumnezeu şi le învaţă, primesc învăţăturile Lui şi mântuirea lor, dar refuză să se formeze potrivit cu voinţa dumnezeiască, să lepede păcatul şi să se înfrumuseţeze cu un mod de viaţă creştinesc, prin răbdarea necazului.A cugeta astfel este cea mai rea înşelare, şi, dacă îi preocupă mântuirea lor, trebuie să se îndepărteze de ea.

Creştinismul este departe de a fi doar un sistem filosofic şi de a fi întemeiat doar pe cunoaşterea omenească, ci el se întemeiază şi pe voinţă, şi pe simţire, întrucât nu are drept temei numai imperativul cunoaşterii ideilor unui sistem filosofic sau religios, ci şi voinţa ca învăţătură care decurge din idei, ca putere sfântă şi dumnezeiască şi care îl desăvârşeşte şi-l mântuieşte pe om, să primească şi simţirea, pentru a simţi puterea dătătoare de viaţă a cuvintelor. Intr-un cuvânt, creştinismul este o religie care cere nu numai cunoaştere, ci şi concentrarea voinţei şi simţirii noastre. Dar, întrucât centrul religiei noastre este descoperirea celui mai înalt bine, trebuie să cunoaştem, să voim şi să căutăm dobândirea lui. Creştinismul nu îşi propune să transmită numai adevăruri religioase şi morale, ci să trezească în noi şi o nouă vieţuire morală şi religioasă.

Creştinismul este, aşadar, un aşezământ religios şi moral care are drept scop formarea inimilor şi luminarea minţii, cât timp adevăraţii lui ucenici sunt nu numai cei ce primesc de la El învăţătura, ci şi aceia care îşi armonizează viaţa, modul lor de viaţă, cu principiile şi învăţăturile Lui. Propovăduind acest adevăr, însuşi Domnul zice: Nu cel ce îmi zice Mie: Doamne, Doamne va intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri. La fel şi Sfântul Iacov zice: Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă, iar Sfântul Pavel zice: [...] nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. Prin urmare creştinismul nu caută să îl transforme pe om în filosof, ci „în icoană a lui Dumnezeu şi în asemănare a Lui". Dar omul se face icoană a Lui dacă va arăta inima lui cort sfânt, întru care va sălăşlui, locui şi umbla Domnul, Care numai inima o va aduce înaintea Lui. David, împăratul-profet, ştiind aceasta, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi şi a zis: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele! Şi avea mare dreptate, fiindcă la ce foloseşte numai cunoaşterea, când aceasta singură nu poate mântui? La ce foloseşte, dacă nu poate forma şi transforma inima? Nu reprezintă inima sufletul nostru? Nu din ea ies, precum zice Domnul, cugetele rele şi faptele rele?

Aşadar trebuie să ne primenim inimile dacă voim să fim ucenici ai lui Hristos şi, prin urmare, cu adevărat liberi, fiindcă nu există nici un alt mijloc care să ne asemene pe noi cu Hristos. Dar, dacă sunt unii care gândesc altfel, să îi lăsăm pe ei să se bucure, iar noi, ca adevăraţi ucenici credincioşi ai Mântuitorului şi ca iubitori ai adevăratei libertăţi, să ne luăm crucea noastră şi să îi urmăm lui Hristos, Care ne va elibera din robia păcatului şi ne va arăta robi ai lui Dumnezeu, adică liberi cu adevărat, şi ne va înfăţişa lui Dumnezeu şi Tatălui ca seminţie aleasă, împărăţie sfântă, neam sfânt şi ne va face pe noi fii împreună-moştenitori ai împărăţiei Lui, de care fie să ne învrednicească pe noi pe toţi! Amin.

Sfantul Nectarie de Eghina

Atena, 24 februarie 1885

Zece cuvantari la Postul Mare, Editura Sophia

Cumpara cartea "Zece cuvantari la Postul Mare"

18 Martie 2016

Vizualizari: 519

Voteaza:

In ce chip putem ramane liberi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE