In desert se tulbura tot muritorul

In desert se tulbura tot muritorul Mareste imaginea.


In desert se tulbura tot muritorul

Psalmul 38, 15

Vino, crestine, sa cantam versul de psalm al alautei lui David si impreuna cu el sa facem cunoscuta nimicnicia celor omenesti: "In desert se tulbura tot muritorul". Se tulbura, dar la sfarsit va pieri. Se tulbura, dar mai inainte de a se aseza este inghitit. Ca focul se aprinde, dar ca trestia se preface in cenusa. Ca vartejul de vant se inalta, dar ca praful piere.

Ca flacara focului se aprinde, dar ca fumul se imprastie. Ca floarea se impodobeste, dar ca iarba se usuca. Ca norul se raspandeste, dar ca picatura de ploaie se imputineaza.

Se tulbura, dar prin pofta fara de sat putreziciune agoniseste. Se tulbura, dar se duce fara sa ia ceva din agoniseala zbuciumului sau. Ale lui tulburarile, ale altora bucuriile. Ale lui ostenelile, ale altora avutiile. Ale lui grijile, ale altora veseliile. Ale lui scarbele, ale altora desfatarile. Ale lui blestemurile, ale altora ingrijirile. Ale lui rapirile, ale altora placerile. Pentru el suspinul, pentru altul imbelsugarea. Pentru el lacrimile, pentru altii banii. El ca in iad se chinuie, altii se desfateaza cu bogatiile lui si canta.

Cu adevarat, "in desert se tulbura tot muritorul".

Ce este omul? Imprumut cu dobanda vremelnica a vietii; datorie fara amanare a mortii; fiara neimblanzita prin voia ei; catre siesi isi da invatatura; iscusinta la rautati, dibacie la nedreptate; grabnicie la strangere de avutii; nesatiu la lacomie; destoinicie la necredinta; duh mandru; tina obraznica; cenusa razvratitoare; praf ingamfat; vapaie cu usurinta de potolit; lemn lesne putrezitor; iarba care se usuca degraba; fire care cu lesniciune piere. Astazi in bogatie, maine in mormant.

Astazi imbracat cu profir, iar maine dus la mormant. Astazi in multe avutii, iar maine in cosciug. Astazi cu cei ce-l lingusesc, iar maine cu viermii. Astazi este, iar maine nu mai este. Astazi se mandreste, iar peste putin se tanguie. Nesuferit cand este fericit si nemangaiat in nenorociri. Nu se cunoaste pe sine, dar cerceteaza pe cele peste puterile lui. Nu stie cele de fata, dar cugeta la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeata se socoate ca-i vesnic. Supus la tot felul de boli, locas lesne de strabatut de orice fel de patima, locuinta bine primitoare a oricarei suparari.

Cate am spus si totusi n-am gasit nimic mai potrivit decat cuvintele profetice, care spun: "In desert se tulbura tot muritorul". Nu se aseamana oare, crestine, viata omului cu marea? Nu suntem oare mai tulburati pe uscat decat pe mare? Nu ne izbim unii de altii mai puternic decat ne izbesc valurile marii? Oare nu ne invartim incoace si incolo ca in intunecimea marii? Unul ia celuilalt ogorul, altul rapeste vecinului slugile. Unul se judeca cu megiesul sau pentru apa, altul se lupta pentru aer cu cei din jurul sau. Unii se cearta pentru masurarea pamantului, altii se macelaresc pentru zidirea caselor. Unul nu se satura de dobanzi, altul staruie sa ia si capitalul. Saracul se chinuie, bogatul se tulbura. Cel care n-are se blesteama ca n-are, iar cel care are, vicleneste. Ocarmuitorul este pizmuit; puternicul este urat; conducatorul tradat. Razboaiele vin unele dupa altele. Zavistiile se tin lant. Pofta nesatioasa stapaneste cu tiranie. Lacomia impileaza, minciuna se inalta cu mii de laude, credinta unuia in altul a pierit, adevarul a parasit pamantul, iar prietenia tine pana la sfarsitul mesei.

Pamantul nu mai poate sa rabde atatea rautati, care au pangarit pana si vazduhul. Din pricina banilor, viata a ajuns de nesuferit. Din pricina banilor am vandut stihiile cele libere: drumurile se vamuiesc, pamantul se imparte, apele se stapanesc, aerul se cumpara.

Bogatii se topesc de grija, datornicii se vestejesc de grija datoriilor, hraparetii tulbura lumea, iubitorii de arginti isi pierd timpul pe judecatorii; negustorii negutatoresc nenorocirile si nevoile oamenilor, defaimatorii vand minciuna.

Mintindu-ne unii pe altii, am desfiintat juramintele celelatte si stim sa ne juram numai pe Dumnezeu. Pentru aceasta proorocul, vazand pe oameni inghesuiti spre rele, socoteste nenorocita viata noastra si spune: "In desert se tulbura tot muritorul".

- Dar oare, proorocule, numai omul se tulbura? Invinuiesti numai faptura cea cuvantatoare?

- N-am gasit, raspunde proorocul, pe nici unul dintre dobitoace sau dintre stihii ca se tulbura. Se tulbura apele, dar se potolesc iarasi. Se cutremura pamantul, dar se intareste din nou. Se misca vanturile, dar se linistesc iarasi. Se tulbura orice fiara, dar, daca se satura, se potoleste. Se inalta si para focului, dar, daca ard lemnele ce se gasesc acolo, se stinge. Omul insa, care se tulbura din pricina banilor, niciodata nu se potoleste. I-a luat pe aceia, dar priveste la ceilalti, a pus stapanire si pe aceia, dar a si deschis ochii pentru altii. Se nevoieste sa faca din o suta doua si se sileste sa gramadeasca langa acestia tot pe atatia. Nu inceteaza niciodata de a gramadi pana va fi gramadit si sfarsitul lui. Chinuit de setea iubirii de argint, ajunge mai galben decat aurul. Toate a aceastea din pricina bogatiei, mama a toata rautatea, dusmanul in franarii, vrajmasul castitatii, tainicul talhar a toata virtutea.

Dar pentru ce invinuiesc bogatia si nu invinuiesc pe cei care o au? Insasi bogatia este nedreptatita de bogati, caci o leaga si o tin in lanturi. Mi se pare ca bogatia zice bogatului:

- Pentru ce, iubitorule de avutii, ma inlantui, pentru ce ma strangi de jur imprejur ca pe un ocnas? Pentru ce ma imbratisezi si ma saruti ca pe un prieten, dar ma legi ca pe un facator de rele, trimis din minele de aur in mainile tale? Daca voiesti sa dormi mai usor decat in vise, lasa-ma sa fiu fericita in mainile saracilor! Bogatul insa raspunde:

- Bogatia o adun pentru copii, ca sa nu ajunga mostenitorii saraciei!

Bogatul isi inchipuie totul cu de-amanuntul! Nu stie cele prezente, dar se ingrijeste de cele viitoare. Nu cunoaste nevoile sale, dar se ingrijeste de copii. Nu stie cand moare, dar se sfatuieste cu privire la mostenitori. Nebune, spune-mi mai intai sfarsitul tau si apoi asigura existenta copiilor tai! Spune-mi mai intai ce se petrece azi si apoi te voi crede si despre cele ce se vor petrece maine! Pentru ce te inseli pe tine insuti si dupa moarte? Pentru ce voiesti sa fii mort si batjocorit? Pentru ce hotarasti tu ceea ce trebuie sa faca Dumnezeu? Pentru ce legiuesti tu purtarea de grija a lui Dumnezeu? N-ai nici o legatura cu cele ce vor veni dupa tine. Nu poti fi si mort si chivernisitorul celor vii si judecator dintre morti, dramaluind ceea ce se cuvine fiecaruia. Pentru ce te trudesti in desert, bogatule, si aduni la bogatiile tale cele ce se cuvin saracilor? Pentru ce te manii cand ti se cere din bunurile lor, ca si cum ai da din ale tale? Saracii nu cer bunurile tale, ci pe ale lor; cer bunurile incredintate tie pentru ei si nu pe acelea care s-au nascut o data cu tine.

Da ce ai luat si dobandeste folosul din datul tau, pentru ca ti s-a fagaduit sa dai, nu sa iei. Sa-ti fie de ajuns ca Dumnezeu iti intinde dreapta Sa prin sarac! Cel care ploua din cer iti cere un banut. Cel care tuna si fulgera iti spune: "Miluieste-Ma!". Cel care imbraca cerul cu nori iti cere o haina.

Ajunga-ti ca saracii se roaga de tine ca de Dumnezeu! Ai mila, miluieste ca sa fii miluit! Dar tu nu voiesti sa-ti ridici nici genele. Te roaga si nu te indupleci. Da-le cele ale lor inainte de a veni ziua socotelilor. Da-le cele ale lor! Vei primi nu dupa mult timp tot ce dai!

Dumnezeu este tata saracilor. Da-le cele ale lor si ia de la Tatal lor lipsa de grija. Care este aceasta? "Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai mei mai mici mie ati facut" (Matei 25, 40). Cel care miluieste pe sarac nu numai ca sterge zapisul pacatelor, dar capata si marturisirea ce spune: "Cine miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu" (Proverbe 19, 17).

Sa dam deci milostenia imprumut lui Dumnezeu, ca sa primim de la El ca rasplata iubirea Sa de oameni. Ce cuvant preaintelept! "Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu!". Pentru ce n-a spus: "Cel ce miluieste pe sarac, da lui Dumnezeu", ci: "imprumuta pe Dumnezeu?". Sfanta Scriptura cunoaste lacomia noastra. A bagat de seama ca pofta noastra nesatioasa spre lacomie cauta inmultirea averii. De aceea n-a spus: "Cine miluieste pe sarac, da lui Dumnezeu", ca sa nu socotesti numai ca Dumnezeu iti da inapoi numai ceea ce ai dat, ci a spus: "Cine miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu", ca sa plece spre milostenie pe iubitorul de castig la auzul cuvantului "imprumut".

Cum vrei deci sa ai pe Dumnezeu: judecator sau datornic? Datornicul poarta respect celui care l-a imprumutat. Judecatorul insa nu se rusineaza de cel chemat la judecata.

Dumnezeu spune bogatului:

- Da celui sarac! Daca n-ai incredere ca-ti va da inapoi din pricina saraciei lui, ai incredere in Mine din pricina bogatiei Mele.
- Dar ce castig daca Te imprumut prin sarac? ii raspunde bogatul.
- Iti dau insutit si viata vesnica.
- Ca o sa mi le dai pe acestea candva, cer sa facem o invoiala, pentru ca voiesc sa-mi intaresc contractul. Spune-mi timpul cand ai sa-mi platesti! Hotaraste-mi sorocul platii!

Asculta acum, cu luare aminte cand si unde iti va plati datoria Cel care S-a imprumutat prin cei saraci. Cand va sta Fiul Omului pe tronul slavei Lui, va pune in dreapta Lui oile, iar la
stanga caprele. Si va zice celor din dreapta:

- "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii".
- Pentru ce?
-
"Am flamanzit si M-ati ospatat; am insetat si Mi-ati dat de am baut; eram gol si M-ati imbracat; in inchisoare am fost si ati venit la Mine."
Iar cei care au slujit bine la timp potrivit, care s-au uitat si la nevoile saracilor, dar si la vrednicia celui imprumutat, vor spune:
-
"Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am ospatat sau insetat si Ti-am dat de ai baut, Tie in Care toti ne punem nadejdea? Sau cand Te-am vazut intr-o lipsa atat de mare? Cand am facut acestea?"
- "Intrucat - va raspunde Dumnezeu - ati facut unuia dintre acestia prea mici, Mie Mi-ati facut."
Nu este adevarat deci cuvantul ca "Cine miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu?"

Si dupa cum celor din dreapta le-a daruit Imparatia Cerurilor pentru iubirea lor de oameni, tot astfel si celor din stanga le hotaraste chinurile vesnice pentru neomenia lor: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in intunericul cel mai din afara, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25, 34-41).

Dumnezeu n-a spus: Pentru ca ati fost desfranati, pentru ca ati savarsit adulter, pentru ca ati facut marturie mincinoasa, cu toate ca si acestea sunt rele, dar mai putin rele decat neomenia si nemilostenia.

- Pentru ce, Doamne, nu pomenesti si de celelalte rele?

- Pentru ca nu judec pacatul, ci neomenia. Nu osandesc pe cei care au pacatuit, ci pe cei care nu s-au pocait. Pentru neomenia voastra va osandesc, caci, desi ati avut un leac atat de mare, milostenia, totusi v-ati lipsit de o binefacere atat de mare. Mustru asadar neomenia voastra, ca radacina a toata rautatea si necredinta. Laud iubirea de oameni, ca radacina a tuturor virtutilor. Pe unii ii osandesc in focul cel vesnic, altora le dau imparatia cerurilor. Amin!

Sfantul Ioan Gura de Aur

.

12 Noiembrie 2008

Vizualizari: 2202

Voteaza:

In desert se tulbura tot muritorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE