Incercari de a trata mania

Incercari de a trata mania Mareste imaginea.

Incercari de a trata mania

Patima maniei nu e obiectul unei stiinte exacte, cu profil stiintific precis si cu o terapeutica fara gres, care sa aduca o vindecare certa. Tratamentul ei e inca empiric si variaza dupa situatii si complexe temperamentale.

Se poate spune ca mania fiecaruia dintre noi isi are tratamentul propriu. Sunt, totusi, unele recomandari generale rezultate din experienta milenara a vietii omenesti si care, fara a garanta vreun succes sigur, pot fi retinute ca utile: stapanirea de sine, smerenia, rabdarea, dreapta judecata, intelepciunea, educatia, adevarul, exemplele, urmarea Domnului. Sa trecem in revista unele din aceste recomandari.

Stapanirea de sine e un puternic antidot impotriva maniei. Reactia la manie prin tacere sau printr-o gluma dezarmeaza pe cel pornit pe harta. Rasul, zice Sfantul Grigorie Teologul, e cea mai puternica arma in lupta cu mania.

Practicarea smereniei ar paraliza mania intre crestini. Sfantul Vasile releva: Te-a insultat cineva? Tu binecuvinteaza! Te-a lovit cineva? Tu rabda! Te dispretuieste si te socoteste cineva de nimic? Tu reflecteaza ca esti facut din pamant si ca in pamant te vei intoarce (Gen. 3, 13). Aratandu-te invulnerabil insultelor, ii faci dusmanului imposibila razbunarea.

Facand din mania altuia prilej de filozofie personala, iti pregatesti marea cununa a rabdarii. Diverselor insulte care-ti sunt adresate raspunde-le cu tacere. Cand la randul tau te ispiteste pofta de a insulta, gandeste-te ca esti pus la incercare, anume daca cu ajutorul rabdarii treci de partea lui Dumnezeu sau cu mania treci la adversar.

Da judecatii tale timpul de a alege partea ce buna. Ce e mai dureros pentru un dusman decat sa vada pe adversarul sau neatins de insulte? Sa nu-ti lepezi dreapta judecata si sa nu dai acces insultatorilor. Dupa, cum cel ce loveste pe cineva insensibil se pedepseste pe sine, fiindca nici pe dusman nu se razbuna si nici mania n-o consuma, tot astfel cel ce insulta pe cineva insensibil la pedepse, nu poate gasi o mangaiere a patimii sale. Dimpotriva, se chinuieste. El apare insultator, iar tu marinimos, el minios si dificil, iar tu rabdator si bland.

Exercitarea severa a dreptei judecati de care am pomenit, sau a intelepciunii este profilaxia maniei, cat si temperare a patimei daca aceasta s-a produs deja. Dreapta judecata era si este la toate popoarele un zid de netrecut impotriva acestei patimi.

David zice: "Pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea. Amutit-am si m-am smerit si nici de bine n-am grait si durerea mea s-a innoit." (Psalm 38, 2-3). Plutarh reproduce povata poetesei Sappho: "Cand pieptul ti-e sfasiat de manie, sa-ti tii limba tacuta.". Cand Socrate simtea ca se manie, isi indulcea glasul, incepea sa surada si privea blajin, nelasandu-se biruit de patima. El lua o directie opusa ei.

Mania se vindeca printr-o cura de idei sanatoase, prin salasluirea ratiunii in suflet, caci ratiunea e asemenea alimentelor sanatoase, care aduc sanatatea in fiinta omului. Judecata trebuie sa se opuna maniei si s-o stranga in chingi.

Cine se opune de doua, trei ori maniei, reuseste prin a o invinge. Mania, zice Sfantul Ambrozie, trebuie prevenita prin inscaunarea ratiunii sau a judecatii la conducerea sufletului, ale carui elemente ea le pune in ordine. Jugul si franele ratiunii tempereaza mania, durerea, teama de moarte si lovitura neprevazuta.

Mai adanc ca Sfantul Ambrozie, Sfantul Grigorie Teologul recomanda: cand ceea ce iti arde mintea scoate fum inainte de a se aprinde focul si de a se face flacara, cand iti dai seama de turburarea duhului, impleteste-te imediat cu Dumnezeu, gandeste-te la El ca la calauza ta, ia-l de martor la lucrurile care te framanta si infraneaza pornirea maniei prin rusine si teama cat timp boala este inca tratabila.

Dumnezeu e vazut aci ca Ratiunea suprema cu care trebuie sa ne impletim, adica sa ne ajutam inainte de a lasa mania sa scoata flacari. Mania trebuie deci infranata de la inceput, cand inca esti stapan pe ratiune. E mai usor de innabusit patima de la inceput decat mai tarziu, cand te-a cuprins de-a binelea. Mania nu inceteaza de a se aprinde continuu pe sine insasi si de a rasturna judecata care conduce pe om.

Experienta milenara a inspirat antichitatii pagane si crestine ideea unei educatii in vederea vindecarii maniei, educatie al carei pilon este stapanirea de sine, deja mentionata, inclusiv un numar de elemente pe care le va dezvolta mai ales filocalia crestina. Stapanirea de sine trebuie sa aiba mii de ochi, ca Argus din legenda, si o putere fulgeratoare de patrundere si de adancime.

Plutarh reflecteaza in aceasta privinta: "Sa nu dai prilej maniei sa se iveasca nici macar in gluma, caci preschimba amabilitatea in ura, nici cand vorbesti in public caci transforma pasiunea pentru discutie in cearta, nici cand judeci caci da autoritatii infatisarea aparenta de aroganta, nici cand instruiesti pe cineva caci produce descurajare si ura de carte, nici cand esti in stare prospera caci sporesti pisma impotriva ta, nici cand esti in nenorocire, caci ea, mania, cand esti ursuz si te certi cu tovarasii tai de suferinta, iti instraineaza mila lor".

Acest mini-decalog cu caracter preponderent social continua sa aiba si astazi o valoare incontestabila si constituie un avertisment continuu impotriva lipsei noastre de stapanire: caci suntem in stare sa domesticim fiare salbatice, ca pui de leu sau de lup, dar asmutim mania impotriva copiilor, a prietenilor si a cunoscutilor, impodobind aceasta patima cu gingasul nume de ura a viciului.

Sfintii Parinti sunt mai analitici si mai precisi. Cum putem inlatura mania?, se intreaba Sfantul Vasile. Printr-o educatie in smerenie deja mentionata si pe care Domnul a si poruncit-o si a si practicat-o, zicand : "Daca cineva vrea sa fie intaiul, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor al tuturor" (Marcu 9, 35). Educatia in smerenie opusa educatiei moi si indulgente nu lasa camp deschis orgoliului amorului propriu, bunei pareri de sine, lipirii de bunurile temporale, lacomiei, temerii de a suferi si de a fi dispretuit, pe care le combate prin virtutile opuse.

Daca, zice Sfantul Vasile, te-ai obisnuit cu ideea ca esti cel din urma dintre toti, dupa porunca Domnului, de ce sa te indignezi ca ai fost insultat? Cand te ofenseaza un copil, faci din insulta lui un temei de ras. Cand un nebun profera cuvinte de necinstire, il socoti mai degraba vrednic de mila decat de ura.

Rolul cuvantului e decisiv in declansarea si aprinderea maniei. Daca, in ce priveste fondul psihologic al maniei, Sfantul Vasile are dreptate cand afirma ca nu cuvintele proferate de cineva provoaca durerea, ci orgoliul nostru fata de insultator si parerea pe care si-o face fiecare despre sine, in cazurile reale de manie aprinsa la maximum, patima aceasta provoaca cuvantul, cuvantul provoaca lovitura, iar lovitura provoaca rani, din care vine moartea, conchide Sfantul Grigorie Teologul.

Mania este tatal omorului crud. Nemanierea e lucru de lauda. Rasplata acestui lucru este evitarea primejdiei, iar rasplata acesteia e partea unui pamant mostenit cinstit, dupa cuvantul lui Hristos. Evident, educatia cuvantului, a cuvantului cuviincios, smerit, masurat, este continuu actuala; Sfintii Parinti merg chiar pana la impunerea tacerii: limba sa taca, gandurile sa taca, recomanda staruitor Sfintii Parinti capadocieni si Sfantul Ioan Scararul; dar fondul sufletesc e acela care decide daca mania poate aparea sau nu, mai precis constiinta evanghelica a duhului, blandetea si bunatatea chenotica a inimii.

Domnul, Cel ce poarta toate cu cuvantul puterii sale (Evr. 1, 3) n-a deschis pamantul spre a inghiti pe nelegiuitul care L-a lovit, ci-l sfatuieste si-l invata: "Daca am vorbit rau, dovedeste ca este rau, iar daca am vorbit bine de ce ma lovesti?" (Ioan 18, 23).

Sfantul Grigorie Teologul observa ca daca oamenilor Legii Vechi li se daduse porunca: "Sa nu ucizi!", crestinilor li se porunceste: "Sa nu te manii nici sa lovesti, nici sa comiti omor!". Cine opreste mania, nu ingaduie nici lovirea, nici omorul. Cine inlatura samanta impiedica aparitia spicului. Oprirea privirii pofticioase inseamna starpirea adulterului, interdictia juramantului inseamna remediu contra sperjurului, inabusirea maniei este masura de siguranta contra omorului.

Rugaciunea este un antidot impotriva maniei. Cine se poate ruga cald si cu toata daruirea acela stramteaza drumul maniei, caci rugaciunea daltuieste calea de diamant a bunatatii, blandetii si intelegerii. Pe deasupra, prin ea putem cere harul biruintei asupra maniei, biruinta care se realizeaza gratie educatiei continui a inimii care cere, da, multumeste si se contopeste cu cel caruia se adreseaza.

Sa ne rugam fara manie, dupa porunca Apostolului (I Tim. 2, 8) si fara a tine minte raul. Doctorul sufletelor "ne porunceste ca nu numai cand suntem noi mahniti asupra fratelui sa lasam darul si sa ne impacam, ci si daca el s-a maniat asupra noastra pe drept sau pe nedrept", releva Sfantul Ioan Casian.

Pr. Prof. Ioan G. Coman

20 Aprilie 2015

Vizualizari: 4879

Voteaza:

Incercari de a trata mania 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

mania rabdarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE