Indoiala dezbina, credinta uneste!

Indoiala dezbina, credinta uneste! Mareste imaginea.

Imi pare rau ca nu pot face mai mult pentru fratii mei, chiar daca traim timpul idoielilor. Punem sub indoiala valori si invataturi, pana si credinta; ramanem insa convinsi ca ceea ce facem este bine pana vom realiza ca modul in care traim distruge fara mila omul, si viata.

Nu ne indoim de noi, de faptele noastre… Sau o facem prea tarziu!

Indoiala aceasta este "cancer" sufletesc si distruge tot ce este frumos si binecuvantat spre bucuria noastra, face metastaze si in mintea omului. Si astfel nu ne lasa sa judecam lucrurile dupa importanta lor, ci ne stimuleaza punctele sensibile care ne imping in pacate ce ne inrautatesc starea sanatatii. Desi incercam sa ne insanatosim cu forte din ce in ce mai slabe, parca ne simtim de cele mai multe ori ca si cum nu am fi facut tratamentul pentru a ne vindeca.

In toate clipele acestei vieti suntem sprijiniti in rugaciune, in neputinta, in durere, in bucurie, in incercari, in caderi, in familie, in relatiile dintre noi, in orice lucru este bineplacut Domnului, de catre slujitorii Lui. Cu cele vazute si nevazute; cu cele stiute si nestiute…

Biserica suntem noi toti, crestinii botezati dupa randuiala si invatatura Sfintilor Parinti. Ramanem membrii activi atata timp cat participam cu credinta si dragoste la toate randuielile avute: post, rugaciune, spovedanie si Impartasirea cu Sfintele Taine. Toata randuiala tinuta impreuna cu o "inima infranta si smerita" sunt spre sfintirea noastra!

Parintele Cleopa spunea ca: "doua armate are Biserica. Armata de geniu a Bisericii, adica monahii, care tin nestinsa sfanta rugaciune; si armata de front , adica preotii de mir. Ei sunt permanent cu poporul si stau toata viata in mijlocul lor".

Am avut binecuvantarea - ca si multi dintre voi, sunt sigur - sa cunosc personal Slujitori Sfintiti care se jertfeau in fiecare clipa pentru sufletul necajit. Oameni ca si noi, dar care inaintea nevoilor lor au pus sufletul celui ce cauta pe Dumnezeu. Imi simt cuvintele sarace in a descrie dragostea cu care ne imbratisau, lepadarea de sine care-i calauzea si povetele ce parca ne-nviau inimile amortite. Au existat, exista si vor exista…

Mai mult decat atat, au nascut fii duhovnicesti ce incearca sa pastreze invatatura data lor prin modelul de viata vazut, ne-au invatat sa inmultim talantii incredintati, au mangaiat tristetea si au vindecat rana sufletului.

Este adevarat si marturisesc cu durere in suflet ca exista si slujitori care nu fac intru totul voia Domnului, care poate nu au inteles Taina Preotiei ca slujire, ci raman ancorati la gandul ca este un simplu serviciu prin care-si castiga existenta. Ma rog (sa ne rugam impreuna) ca Dumnezeu sa nu-si intoarca fata de la ei si sa-i lase fara ajutorul necesar pentru a se pocai.

"Cel ce-si vede pacatul este mai mare decat cel ce invie mortii" spunea Sf. Isaac Sirul. Il rog pe Dumnezeu mereu sa puna pacatul meu inaintea mea, caci altfel ma voi pierde si eu mai rau decat ceilalti; nu o fac din smerenie sau din mare masura duhovniceasca, ci sunt constient de faptul ca voi da socoteala de faptele mele, nu ale lor!

Exista oameni ce slujesc smerit, exista si cei ce merg la serviciu; exista oameni ce cred in Dumnezeu, dar suntem inconjurati si de necredinciosi; avem posibilitatea de a face binele, dar si raul… Faptele vadesc credinta, gesturile ne descopera gandurile si frumusetea este trasatura sufleteasca.

Biserica niciodata nu a asteptat sa i se multumeasca, Biserica-i o mama ce-si iubeste toti copiii, fie sunt cuminti, fie nu; de ce sa-mi jignesc mama?. Biserica suntem noi! De ce sa-mi intorc fata de la ochii ce se uita la mine cu drag?.

Bisericile sunt deschise, manastirile se roaga… toti intr-un gand se lupta ca tot ceea ce fac sa fie spre Slava lui Dumnezeu; chiar daca sunt bolnavi sau desconsiderati, cunoscuti sau necunoscuti, in taina sau la vedere, bucurosi pentru cei credinciosi sau suferind pentru nepasarea altora; stau mereu inaintea lui Hristos cerand luminarea mintii, sanatate, spor in viata, mantuirea tuturor…

"Binele creaza, raul distruge" ne spunea Pr. Galeriu, iar noi suntem chemati sa cream, sa gandim frumos, sa multumim si sa iertam pentru a indrepta…

Arhim. Siluan Visan

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

22 Februarie 2013

Vizualizari: 5417

Voteaza:

Indoiala dezbina, credinta uneste! 5.00 / 5 din 6 voturi. 4 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

indoiala credinta

Comentarii (4)

  • Ionel Cojocariu Postat la 2013-04-01 12:08

    Vă mulțumim, sfinte părinte, pentru aceste cuvinte pline de suflet, iubire, melancolie, simțire duhovnicească și tot ce poate fi mai frumos. Se simte în ele regretul pentru toate păcatele lumii, tristețe binecuvântată pentru toată greșeala lumească și pentru toată pierzania din lume. Niciodată n-am mai receptat de la cineva această imensă tristețe duhovnicească pentru răul pe care tot omul și-l face sie-și. Vă mulțumim pentru ruga aceasta smerită pentru noi, păcătoșii.

  • adriana gheorghePostat la 2013-02-21 07:42

    Preotia nu trebuie inteleasa ca fiind un serviciu ea este un har de la Dumnezeu sau asa ar trebui sa fie...... Nu ii judec eu niciodata pe preoti are cine sa ii judece. Doamne ajuta-ne!

  • adriana gheorghePostat la 2013-02-21 03:49

    Rog pe Dumnezeu, mereu sa puna pacatul inaintea mea ca sa ma pot indrepta in lucrarea faptrlor bune si placute LUI.In primul rand dragoste fata de Dumnezeu,Maicuta Domnului si nu in ultimul rand DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS. Doamne ajuta!

  • Vasa NastaPostat la 2013-02-20 04:05

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu ajuta-ma pe mine multpacatoasa sa pot face binele ! Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE