Indreptatirea

Indreptatirea Mareste imaginea.

Indreptăţirea i-a scos pe Adam şi Eva din Rai (Facerea 3,12-13). Dacă Adam şi-ar fi recunoscut greşeala, Dumnezeu l-ar fi iertat şi ar fi rămas în Rai. Dar aşa, Adam s-a îndreptăţit pe sine înaintea lui Dumnezeu, apoi a urmat îndreptăţirea Evei, iar după acestea căderea.

Indreptăţirea împiedică sporirea duhovnicească, îndepărtează Harul Dumnezeiesc de la noi şi nu are nici o legătură cu viaţa duhovnicească. Sfântul Proroc Isaia ne spune:... dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată (Isaia 64,6). Din clipa în care creştinul justifică pe cele nejustificabile, ridică un zid care îl desparte de Dumnezeu şi prin care întrerupe orice legătură cu El. Pentru că temelia duhovnicească a creştinului este recunoaşterea smerită a greşelilor sau cel puţinneîndreptăţirea întru cunoştinţă atunci când este vinovat şi este mustrat.

Iar a nu ne îndreptăţi atunci când suntem învinuiţi pe nedrept este cel mai bun lucru, ne spune Sfântul Apostol Petru: Căci acesta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări pe nedrept cu gândul la El. Căci ce laudă este dacă pentru greşeală primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă pentru binele făcut veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Căci spre acesta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă ca să păşiţi pe urmele Lui. «Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui» şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate (1 Petru, 2, 19-23).

Astăzi, mulţi oameni le justifică pe toate prin îndreptăţire şi se află în afara realităţii, pentru că îndreptăţirea este o tâlcuire satanică. Este foarte greu să discuţi cu un om care se îndreptăţeşte şi să-l ajuţi, pentru că la fiecare cuvânt al tău are una sau mai multe replici şi este ca şi cum ai vorbi cu un îndrăcit. Cel care se îndreptăţeşte nu are pace, este un om chinuit şi-l are povăţuitor pe diavol. El se chinuie ziua şi noaptea gândindu-se necontenit cum să-şi îndreptăţească greşelile. Dacă cel smerit se gândeşte cum să mai facă o faptă bună, cel care se îndreptăţeşte caută tot timpul cum să se justifice.

Indreptăţirea se datorează egoismului. Creştinul care are lucrare duhovnicească găseşte întotdeauna circumstanţe atenuante pentru toţi şi tuturor le dă dreptate, iar pe sine niciodată nu se îndreptăţeşte (nici atunci când are dreptate). Totdeauna creştinul gândeşte şi spune că el este vinovat pentru că foloseşte ocaziile pe care le are ca să se smerească. Dacă, de pildă, vede pe cineva că păcătuieşte, se gândeşte că el ar fi păcătuit mai tare dacă nu l-ar fi ajutat Dumnezeu. In acest fel, se judecă pe sine şi priveşte cu dragoste creştină pe aproapele său.

Din Patericul Egiptean aflăm următoarele: „A zis un bătrân: de vei vedea cu ochii tăi pe cineva căzând, îndată zi: anatema ţie, satano, că acesta vină nu are! Şi întăreşte-ţi inima să nu-l judeci pe fratele tău, că se duce Duhul Sfânt de la tine. Zi iarăşi către tine: precum acesta a fost biruit, aşa şi eu, şi plângi şi cere ajutorul lui Dumnezeu. Pătimeşte împreună cu cel ce a pătimit fără de voie, că nimeni nu voieşte să greşească lui Dumnezeu, ci toţi ne amăgim".

Aceasta este lucrarea duhovnicească, să-ţi afli greşeala şi să te constrângi pe tine, să pui în mintea ta că ai greşit mai mult. Cel care se îndreptăţeşte pe sine nu sporeşte duhovniceşte şi nici nu se odihneşte lăuntric. Iar dacă eşti obişnuit să te îndreptăţeşti, dar apoi îţi recunoşti greşeala şi te pocăieşti, Dumnezeu te va binecuvânta pentru pocăinţa ta. Dacă ne vom observa pe noi înşine, vom găsi multe neputinţe şi păcate, astfel încât îl vom privi cu milostivire şi dragoste creştină pe semenul nostru care greşeşte. Trebuie să ne smerim şi să cerem sfatul duhovnicului pentru că ne spune cartea Proverbelor: Unde lipseşte cârmuirea, poporul cade; izbăvirea constă în mulţimea sfetnicilor (Proverbe 11, 14). Să nu credem că ne putem cârmui pe noi înşine, ci avem nevoie de ajutor.

Din Patericul Egiptean aflăm: „Un bătrân sfânt a văzut pe cineva păeătuind şi, lăcrimând, a zis: acesta astăzi a greşit, iar eu mâine voi greşi. Şi acesta se va pocăi, iar eu nu mă voi pocăi".

Nu numai că nu trebuie să ne îndreptăţim, ci trebuie să iubim şi să dorim nedreptatea ce se face asupra noastră. Cel care primeşte nedreptatea este ca şi cum ar lua o avere duhovnicească şi se bucură de ea. Atunci când cineva se îndreptăţeşte pe sine şi crede că ceilalţi nu-l înţeleg şi sunt nedrepţi şi el este cel care suferă şi este victimă, greu va putea fi îndreptat.

Parintele Daniel de la Rarau
Curatia inimii, Editura Agaton

Cumpara cartea "Curatia inimii"

15 Iunie 2016

Vizualizari: 616

Voteaza:

Indreptatirea 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Indreptatirea egoismul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE