Infranarea in viata zilnica

Infranarea in viata zilnica Mareste imaginea.


Infranarea in viata zilnica

Prin asceza omul se imaterializeaza

- Parinte odata ne-ati spus ca: "In nevointa duhovniceasca este nevoie de blocada". La ce va refereati?

- In razboi soldatii incearca sa-l blocheze pe dusman, il inconjoara, il inchid intre ziduri si il lasa flamand. Dupa aceea ii taie si apa. Iar daca dusmanul nu are provizii si munitii, va fi nevoit sa se predea. Vreau sa spun ca tot astfel, prin post si priveghere, diavolul este dezarmat si se retrage.

"Cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, cerestile daruri luand."", spune imnograful.

Prin asceza omul se imaterializeaza. Fireste, cel care se infraneaza trebuie sa priveasca la un scop duhovnicesc mai inalt. Daca se infraneaza pentru a se dezintoxica de grasimile acumulate, tot pentru binele trupului sau se ingrijeste. Atunci asceza lui seamana cu yoga. Din pacate chiar si oamenii Bisericii au dat la o parte subiectul ascezei. "Trebuie sa mananc mancarica mea, spun ei, sa ma desfatez si de asta si de cealalta, pentru ca Dumnezeu pe toate le-a facut pentru noi". Stiti ce mi-a spus odata un arhimandrit la o masa pe care ne-a oferit-o? Eu nu m-am putut sili sa mananc mai mult decat de obicei, iar acela a observat si mi-a spus: "De va strica cineva templul lui Dumnezeu, ii va strica Dumnezeu pe el". Nu cumva ai inteles anapoda?, il intreb. Aceasta s-a spus pentru asceza sau pentru desfranare? Versetul acesta se refera la cei care strica, distrug templul lui Dumnezeu cu desfranarea si abuzurile, si nu la cei care fac asceza din dragoste pentru Hristos". Si uita-te, acela isi odihnea gandul sau, spunand: "Trebuie sa mancam, ca sa nu stricam templul lui Dumnezeu". Un altul, dupa o vizita la o manastire, mi-a spus: "Am mers la o manastire si am aflat ca monahii de acolo se imbolnavisera din pricina postului indelungat pe care l-au facut. Sticlutele cu untdelemn de pe masa erau neatinse. Asta fac, Parinte, post si priveghere". Ce sa mai spui? Astfel de oameni nu vor sa se lipseasca de nimic. Isi numara mancarea lor, fructa lor, prajitura lor si apoi, pentru a se indreptati, ii judeca pe ceilalti care fac asceza. Nu au simtit inca bucuria duhovniceasca a ascezei. Iar altul iti spune: "Trebuie sa beau atatea cani de lapte. Voi posti in post, dar dupa aceea imi voi completa substantele hranitoare, trebuie sa am atata albu-mina in organism". Si spune acestea nu pentru ca organismul lui ar avea nevoie de albumina, ci deoarece considera ca este dreptul lui sa faca aceasta, isi odihneste astfel gandul ca este in regula, ca aceasta nu este pacat. Dar chiar si numai a gandi cineva astfel este pacat. Unde ajunge logica omeneasca? Sa fie in regula si cu posturile pe care le-a randuit Biserica, dar sa nu se lipseasca nici de cele pe care le-a pierdut in vremea postului. Ei, cum sa se salasluiasca apoi Duhul Sfant in astfel de oameni?

Si poti vedea la unii familisti cata marime de suflet au. Odata un crestin foarte simplu, care avea noua copii, s-a dus la duhovnic sa se spovedeasca, iar acela i-a spus sa se impartaseasca. "Dar nu ma pot impartasi, ii spune acela duhovnicului, deoarece lucrez si eu si copiii mei si de aceea punem putin untdelemn in mancare". "Cati copii ai?" il intreaba duhovnicul. "Noua". "Cat untdelemn puneti in mancare?". "Doua linguri". "Atunci cat untdelemn iti revine, amaratule? il intreba duhovnicul. Mergi si te impartaseste". Erau unsprezece persoane si mancau numai doua linguri de untdelemn si il chinuia gandul pentru aceasta.

Am cunoscut mireni care s-au sfintit prin asceza pe care au facut-o. Iata, pana nu demult in Sfantul Munte a lucrat pentru mai multa vreme un mirean cu fiul sau. Dupa catava vreme s-a ivit un serviciu bun in partile de unde erau, si tatal a hotarat sa plece impreuna cu fiul sau pentru ca sa fie mai aproape de familie. Tanarul insa fiind impresionat de viata ascetica a monahilor si avand in vedere si viata lumeasca cu stresul ei, nu a vrut sa-l urmeze pe tatal sau si sa plece in lume. Tata, de vreme ce mai ai si alti copii, lasa unul si in Gradina Maicii Domnului!". Si fiindca acela staruia, tatal sau a fost nevoit sa-l lase. Tanarul acesta nu stia carte, dar era foarte sensibil si avea multa marime de suflet si simplitate. Se simtea pe sine foarte nevrednic pentru a deveni monah, caci credea ca nu va putea face fata la datoriile monahicesti. In cele din urma a gasit o coliba mica, care fusese folosita mai demult pentru catari, a astupat usa si ferestrele cu pietre si feriga, lasand numai o gaura mica rotunda, prin care intra si iesea cu destula greutate, si pe care o astupa pe dinauntru cu un palton zdrentuit, pe care il gasise aruncat acolo. Nu aprindea nici macar focul, negresit, cuiburile pasarilor si adaposturile animalelor erau mai bune decat salasul sau. Dar bucuria pe care o avea acest suflet nu o au cei care traiesc in palate bogate, pentru ca acesta se nevoia pentru Hristos, iar Acela era langa el, nu numai in coliba sa, ci si in casa lui duhovniceasca, in trupul si inima sa. Si de aceea traia ca in Rai. Din cand in cand iesea din cuibul sau si trecea pe la vreo Chilie, unde vedea ca parintii au de lucru la gradina. Ajuta la sapat si parintii ii dadeau putin posmag si masline. Daca nu era lasat sa lucreze, nu voia sa primeasca nici o binecuvantare de la ei. Iar binecuvantarile pe care le lua le platea cu indoita munca. Desigur, viata lui duhovniceasca numai Dumnezeu o cunostea, pentru ca traia in ascuns, simplu si in tacere. Dar dintr-o imprejurare care s-a facut cunoscuta multora s-au descoperit multe despre el. Odata a trecut pe la o manastire si a intrebat cand incepe Postul Mare - desi pentru el aproape tot timpul era Postul Mare - dupa care a mers si s-a inchis in cuibul sau. Au trecut

aproape trei luni, fara sa-si dea seama cand au trecut. Intr-o zi a iesit si s-a dus la o manastire ca sa intrebe cand este Pastele. A stat la slujba, s-a impartasit la Sfinta Liturghie si dupa aceea a mers cu parintii la trapeza. Dar in trapeza, pe mese, a vazut oua rosii -era odovania Pastilor. A ramas uimit si a intrebat pe un frate: "Bine, dar atat de repede a venit Pastele?". "Ce Pasti, frate? Maine este inaltarea!". Adica postise tot Postul Mare si inca patruzeci de zile pana la inaltare. In felul acesta s-a nevoit pana la ceasul mortii lui. Un vanator l-a gasit mort la doua luni dupa ce murise si a instiintat politia si medicul. Dupa aceea medicul mi-a spus: Nu numai ca nu mirosea, ci, dimpotriva, trupul lui avea o buna mireasma".

Postul copiilor

- Parinte, copiii de cinci-sase ani trebuie sa posteasca inainte de Sfanta Impartasanie?

- Cel putin seara trebuie sa manance mancare de post cu untdelemn. Dar aceasta este o problema pe care o randuieste duhovnicul. Este mai bine ca mama sa intrebe pe duhovnic, deoarece copilul poate avea o problema de sanatate si este nevoit sa bea lapte.

- Parinte, cat trebuie sa posteasca un copil?

- Daca este sanatos, trebuie sa posteasca. De alt fel, acum exista o multime de mancaruri de post. Mai demult copiii posteau si toata ziua alergau si se jucau, dar mancau de mai multe ori. In Farasa, in Postul Mare, toti, mici si mari, posteau pana la ceasul al noualea. Parintii ii adunau pe copii in Castru, le dadeau jucarii, iar la ora trei dupa-amiaza, cand suna clopotul pentru Liturghia mai-inainte-sfintita, mergeau si se impartaseau. Sfantul Arsenie spunea: "Daca atunci cand copiii se joaca toata ziua nu-si mai aduc aminte de mancare, acum cand ii va ajuta si Hristos oare nu vor rezista?".

Cei mari, cand nu postesc, sunt mustrati de constiinta atunci cand ii vad pe copii postind. Cand eram mic lucram pentru mai multa vreme cu mesterul meu la cate o casa si maneam acolo, dar miercurea si vinerea plecam acasa sa mananc, deoarece aceia nu posteau. Odata, intr-o miercuri, mi-au adus o baclava. "Multumesc, le-am spus, dar postesc". "Ia te uita, copil mic si posteste, iar noi, oameni mari, mancam de toate!".

Post cu marime de suflet

Prin post omul isi arata intentia sa cea buna. Face din marime de suflet o asceza si Dumnezeu il ajuta. Daca insa se sileste pe sine si spune: "Ce sa fac? Este vineri si trebuie sa postesc", atunci se va chinui. In timp ce, daca ar intelege folosul postului si ar posti, s-ar bucura gandindu-se ca in aceasta zi Hristos a fost rastignit. Nici apa nu I-au dat sa bea, ci otet, iar eu sa beau apa toata ziua. Iar daca face aceasta, atunci va simti inlauntrul sau o bucurie mult mai inalta decat a celui care bea cele mai bune racoritoare.

Si uita-te, multi mireni nu pot posti nici macar o Vinere Mare, dar in fata Ministerului pot face, dintr-o incapatanare, greva foamei ca sa obtina ceva. Acolo diavolul ii incurajeaza. Dar aceasta pe care o fac este sinucidere. Iar altii, atunci cand vine Pastele, canta: "Hristos a inviat!" cu toata puterea lor, de bucurie ca vor manca bine. Unii ca acestia seamana cu iudeii care voiau sa-L faca pe Hristos imparat, deoarece i-a hranit in pustie.

Va aduceti aminte ce spune Proorocul? "Blestemat este cel care face lucrurile Domnului cu lenevire". Altceva este atunci cand cineva are dispozitie sa posteasca, dar nu poate, pentru ca, daca nu mananca, ii tremura picioarele, cade jos - adica nu-l ajuta trupul, sanatatea sa, etc. - si altceva este sa ai putere si sa nu postesti. Si atunci unde este buna intentie? Iar mahnirea celui care vrea sa faca o nevoinfa si nu poate completeaza lipsa acesteia, si unul ca acesta are mai multa plata decat cel care are curaj si se nevoieste, caci acela simte si o multumire de sine. Astazi a venit o femeie amarata, in varsta cam de cincizeci si cinci de ani, care plangea fiindca nu putea sa posteasca.

Barbatul ei o parasise, copilul si-l pierduse intr-un accident, mama ii murise si astfel a ramas singura. Nu are nici casa, nici masa, ci o cheama cand o femeie, cand alta pe la casele lor ca sa lucreze cate ceva. "Parinte, mi-a spus sarmana, am o mare greutate pe constiinta pentru ca vad ca nu fac nimic. Si ceea ce e mai rau decat toate este ca nu pot posti. Mananc tot ceea ce mi se da. Uneori miercurea si vinerea imi dau mancare de post, dar adeseori imi dau de dulce si sunt nevoita sa mananc, pentru ca altfel ma istovesc repede si nu mai pot sta in picioare". "Mananca, ii spun, de vreme ce nu ai curaj". Fiecare trebuie sa se supravegheze pe sine si daca va vedea ca nu rezista la post, sa manance putin mai mult. "Masoara-te pe tine insuti", spune Sfantul Nil Ascetul.

- Parinte, cum mai demult la sate unele femei nu mancau nimic din prima zi a Postului Mare pana in Sambata Sfantului Teodor? Cum puteau rezista, avand o multime de treburi, case, copii, animale, ogoare?

- Ele isi spuneau in sinea lor: "In mod firesc ar trebui sa mancam in Sfanta si Marea Sambata, pe cand aceasta sambata este aproape". Sau se poate sa-si fi spus: 'Hristos a postit patruzeci de zile, pentru mine ce este sa postesc o saptamana?". Pe langa aceasta aveau si multa simplitate si de aceea rezistau. Daca cineva are simplitate si smerenie primeste cu inlesnire harul lui Dumnezeu si astfel posteste cu smerenie si se hraneste dumnezeieste. Are putere dumnezeiasca si multa rezistenta la postiri indelungate. Un tanar din Australia, de vreo douazeci si opt de ani, a ajuns sa nu manance nimic douazeci si opt de zile. Duhovnicul lui l-aa trimis la mine sa-mi spuna despre aceasta. Era foarte evlavios si avea un duh de nevointa rar intalnit. Se spovedea, mergea la biserica, citea carti patristice si mai ales noul Testament. Intr-o zi, in timp ce citea in Evanghelie ca Hristos a postit patruzeci de zile, a fost atat de miscat sufleteste, incat si-a spus in sinea sa: "Daca Domnul, care a fost Dumnezeu si om fara de pacat, a postit patruzeci de zile, atunci eu, un om atat de pacatos, ce trebuie sa fac?". De aceea a cerut binecuvantare de la duhovnicul sau sa posteasca si el, dar nu s-a gandit sa-i spuna si gandul sau ca intentiona sa nu manance patruzeci de zile. A inceput asadar sa posteasca din lunea primei saptamani a Postului Mare, a trecut de Duminica inchinarii Sfintei Cruci fara sa bea nici macar apa, desi lucra la o fabrica savarsind o munca destul de grea - stivuia lazi. Cand a ajuns la ziua a douazeci si opta de post, a simtit o mica ameteala in timp ce lucra si de aceea s-a asezat putin jos. Dupa aceea a baut un ceai si a mancat putin posmag, deoarece se gandea ca, de va cadea jos si il vor duce la spital, vor depista ca a suferit aceasta din cauza postului, si vor spune: "Ia te uita, crestinii mor din cauza postului". "Parinte, mi-a spus acela, dupa atatea zile de post ma scarbeam de mancaruri, dar ma sileam sa mananc ca sa pot lucra'. Il chinuia insa gandul ca nu a postit patruzeci de zile si i-a spus aceasta duhovnicului sau. Atunci acela i-a spus cu discernamant: "Si aceste zile pe care le-ai postit au fost destule. Sa nu mai ai ganduri".

Apoi acela l-aa trimis la mine, ca sa nu-i mai ramana nici un gand de indoiala care sa-l chinuiasca. Ca sa fiu sigur ca indemnul sau launtric a fost curat, l-am intrebat: "Te-ai jurat sa postesti patruzeci de zile?". Nu", mi-a raspuns. "Atunci cand ai luat binecuvantare de la duhovnicul tau sa postesti, nu te-ai gandit in clipa aceea sa-ti spui gandul tau, cum ca vrei sa postesti patruzeci de zile, sau ai ascuns gandul tau care ti se parea bun, ca sa postesti dupa voia ta patruzeci de zile?". Nu, Parinte", mi-a spus din nou. Atunci i-am spus si eu: "Desigur ca stiam aceasta, dar te-am intrebat numai ca sa intelegi tu singur ca ai rasplata cereasca pentru zilele ce le-ai postit, care au fost destule, si sa nu te mai nelinistesti ca nu ai putut tine patruzeci de zile. Alta data insa sa-i spui duhovnicului tau si gandurile cele bune pe care le ai si orice intentie buna ce o ascunzi in inima ta, iar duhovnicul tau va hotari daca va trebui sa faci o asceza, etc". Si fiindca avea multa smerenie, pe care o dobandise din gandurile smerite pe care le cultiva, si a postit atatea zile din multa sa dragoste pentru Hristos, era firesc ca Acesta sa-l intareasca cu dumnezeiescul Sau har. Daca un altul va incerca sa tina un astfel de post si va spune cu mandrie: "Daca a facut-o acela, eu de ce sa nu o fac?", va posti numai o zi sau doua si va cadea gramada. I se va intuneca si mintea, pentru ca il va parasi harul lui Dumnezeu si ii va parea rau chiar si de osteneala pe care a facut-o. Poate ajunge pana acolo incat sa spuna: "Si ce am castigat din aceasta?".

Omul daca posteste se face ca un mielusel. Iar atunci cand devine ca o fiara, inseamna ca asceza pe care o face ori este mai presus de puterile lui, ori o face din egoism, si de aceea nu primeste ajutorul dumnezeiesc. Dar uneori chiar si fiarele salbatice sunt imblanzite si smerite de post. Vezi, atunci cand le este foame se apropie de om, caci din instinct simt ca de nu vor manca vor muri. in timp ce, daca se apropie de om pentru a gasi de mancare, se poate sa nu pateasca nimic. Eu am vazut un lup care, din pricina ca era flamand, era ca un mielusel. Odata, intr-o iarna cu zapada multa, venise pana in curtea noastra. Eu si cu fratele meu iesiseram sa dam hrana la animale. In timp ce eu tineam felinarul in mana, fratele meu a luat cociorva si a inceput sa-l loveasca, dar lupul nu se impotrivea deloc.

Tot ceea ce face omul se zadarniceste daca nu o face din dragoste pentru Dumnezeu si semenul sau. Daca posteste si se mandreste cum ca ar face ceva, se pierde postul sau. Devine apoi ca un rezervor gaurit, care nu mai poate tine nimic in el. Pune apa intr-un astfel de rezervor si vei vedea ca incet-incet va curge toata.

Satisfactia stomacului usor

Atunci cand cineva nu se infraneaza poarta cu sine magazii intregi. In timp ce, daca se infraneaza si mananca numai cele care ii sunt necesare, organismul sau arde toate substantele hranitoare si nu depoziteaza nimic.

Felurimea mancarurilor intinde stomacul si aduce pofta, dar pricinuieste moleseala si infierbantare in trup. Daca pe masa exista numai un fel de mancare si care nu este destul de gustos, se poate ca nimeni sa nu manance o portie intreaga, iar daca este gustos si cineva se va lacomi, se poate sa manance putin mai mult decat ii trebuie. Dar atunci cand pe masa exista peste, supa, cartofi, branza, oua, salata, fructe si prajituri, vrea sa le manance pe toate si mai cere inca si altele. Pe toate le trage pofta, pentru ca una o indeamna pe alta. Si uita-te, omul nu suporta nici macar un singur cuvant; pe unul nu-l inghite, pe celalalt iarasi nu-l inghite, in timp ce sarmanul stomac orice mancare ii aruncam, o suporta. Dar oare il intrebam daca le poate mistui? Adica stomacul care nu are logica ne intrece in virtute si se nevoieste sa le mistuie pe toate. Si daca un fel de mancare nu se potriveste cu altul cand intra inauntru, se cearta, si atunci bietul stomac ce sa mai faca? Incepe dupa aceea indigestia.

- Si cum putem, Parinte, sa ne taiem obisnuinta de a manca mult?

- Este trebuinta de putina frana. Mai bine este sa nu mananci mancarea care iti place, ca sa nu-ti faci de lucru, pentru ca incet-incet se mareste hambarul. Si dupa aceea acest "vames" nemilostiv, asa cum il numeste Avva Macarie, va cere mereu. In vremea mesei esti satisfacut, dar dupa aceea simti nevoia sa dormi, si nici sa lucrezi nu mai poti. Daca mananci un singur fel de mancare, acesta iti ajuta sa-ti tai pofta.

- Parinte, atunci cand exista multe feluri de mancare, dar in cantitati mici, exista iarasi acelasi pericol?

- Desigur, pericolul este la fel de mare, numai ca partidele sunt mici si nu pot face guvern. Atunci cand exista o mare felurime de mancaruri, este ca si cum s-ar aduna in stomac multe partide, si unul il irita pe celalalt, apoi se incaiera intre ele, se bat si incepe indigestia.

Placerea pe care o da mancarea simpla este mai mare decat cea pe care o dau cele mai bune mancaruri. Atunci cand eram mic, mergeam in padure si maneam numai o bucata de covrig, si nu mai voiam nimic altceva. Cele mai bune mancaruri nu-mi puteau inlocui acea multumire duhovniceasca pe care o simteam. Dar faceam aceasta cu bucurie. Insa cei mai multi oameni nu au simtit satisfactia stomacului usor. La inceput, atunci cand mananca ceva gustos, simt o oarecare satisfactie, dar apoi intra la mijloc lacomia, mananca mult si, mai ales atunci cand sunt batrani, simt o greutate in tot trupul, si astfel se lipsesc de satisfactia stomacului usor.

Parintele Paisie Aghioritul

.

20 Aprilie 2008

Vizualizari: 5075

Voteaza:

Infranarea in viata zilnica 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Iovanov DeianPostat la 2013-09-13 09:46

    foarte util articolul Domnul să vă ajute !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE