Inselaciunea vrajmasului

Inselaciunea vrajmasului Mareste imaginea.

Sfantul Siluan se referă la „logismoi" ca fiind „gândurile" sau „închipuirile" care îl ispitesc pe om şi îl îndeamnă să păcătuiască. El vede în acestea şi o „altă minte" luptându-se cu a noastră. In acest fel, se văd mai limpede dibăcia şi mijloacele înşelătoare ale vrăjmaşului pe măsură ce încearcă să pătrundă, ca un răpitor, în minţile noastre.

Gândurile pot fi manipulate astfel încât să stârnească tulburare şi mânie îndreptată împotriva persoanelor celor mai apropiate. Acestea includ, adeseori, rudenii şi membri ai unei comunităţi parohiale precum şi cei cu care o persoană este legată în chip tainic, sau cu care are legături spirituale, chiar clericii şi familiile lor. Chiar dacă sunt îndreptăţite sau nu -iar de obicei nu sunt - aceste gânduri pot deveni pa timi ale unei negrăite mânii sau chiar ură îndreptată împotriva acestor „victime" nevinovate.

Fiecare credincios cunoaşte realitatea luptei împotriva marii diversităţi a acestor gânduri nepoftite. Acestea năvălesc asupra lui fără încetare, nu doar în timpul zilei, dar şi întreaga noapte. Acest război îl poartă omul în tot timpul vieţii sale; cu adevărat este o nevoinţă până la moarte. Sf. Siluan subliniază adesea acest cuvânt. El stăruie şi asupra seriozităţii acestei probleme. In războiul militar obişnuit se poate ca trupul omului să fie rănit sau omorât. In războiul duhovnicesc, însă, este mai mare primejdia, fiindcă sufletul omului este cel care poate pieri. Pentru cei care s-au predat lui Hristos, lupta duhovnicească nu poate fi ocolită. Acest lucru este adevărat, indiferent de nivelul înaintării duhovniceşti a omului. De fapt, lupta împotriva gândurilor rele sporeşte pe măsură ce omul înaintează. In acest fel, credinciosul se coace şi participă mai deplin la viaţa în Hristos.

Aceste gânduri sau „logismoi" vor veni cu siguranţă; aceasta este cu neputinţă de ocolit. Credinciosul nu poate controla ivirea lor, însă poate să le alunge. Depinde de el dacă le îngăduie să rămână. Sf. Ioan Casian atrage atenţia asupra acestui aspect: „Este cu neputinţă să nu fie cugetarea supărată de aceste aduceri aminte, dar stă în puterea oricui se sileşte să le primească şi să zăbovească pe lângă ele sau să le alunge. Nu atârnă de noi ca ele să vină, dar alungarea lor stă în puterea noastră". Sf. Siluan scrie în acelaşi chip: „Precum oamenii intră într'o casă şi ies din ea, aşa şi gândurile de la diavoli vin şi din nou pot să se ducă, dacă tu nu le primeşti". Este interesant să vedem cum este exprimată aceeaşi idee de către un bătrân duhovnicesc contemporan din Muntele Athos, Părintele Paisie. El obişnuia să asemene gândurile rele cu avioanele care zboară în văzduh, mult deasupra capului. Dacă nu le dai importanţă fireşte că vor zbura în depărtare. Totuşi, adăuga el, trebuie să fim atenţi să nu facem un aeroport din inima noastră astfel încât acestea să aterizeze.

Uneltirea şi înşelăciunea vrăjmaşului nu trebuie niciodată nesocotită. El este cel mai înţelept şi mai viclean în încercarea sa fără sfârşit de a îndulci prima ivire a unui gând rău, arătându-l ca fiind ceva nevinovat şi chiar roditor şi folositor.

Aceste gânduri sau închipuiri pot părea la început ca fiind noi înţelegeri care luminează adevărul despre cineva sau despre cuvintele sau faptele cuiva (sau chiar asupra lipsei acestora).

Prin primirea acestor gânduri rele şi lăsându-le să crească şi să înainteze, credinciosul se expune la o mulţime de urmări dezastruoase care duc la păcat. Ţelul vieţii duhovniceşti presupune ca omul să fie întotdeauna treaz şi să încerce să prindă gândul cel rău înainte de a creşte şi de a deveni prea greu de controlat. Dacă cineva este nepăsător, ajunge să se găsească ripostând la aceste îndemnuri drăceşti; aceasta culminează nu doar cu înrobirea lui faţă de ele, dar şi cu „identificarea" cu acestea.

Credinciosul nu doar că primeşte gândurile rele, dar ajunge să fie influenţat de acestea. Astfel că el este uşor amăgit şi, încet, se va afla sub controlul gândurilor.

HARRY BOOSALIS

VIAŢA DUHOVNICEASCĂ ORTODOXĂ DUPA SFANTUL SILUAN ATHONITUL. EDITURA RENASTEREA

CUMPARA CARTEA "VIAŢA DUHOVNICEASCĂ ORTODOXĂ"

15 Septembrie 2016

Vizualizari: 829

Voteaza:

Inselaciunea vrajmasului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE