Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo

Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo Mareste imaginea.


Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo

 

Nu o singura data v-am propus atentiei acel simplu adevar, precum ca in crestinism esenta lucrurilor sta in starea inimii, in dispozitiile launtrice sau in lucrarea noas­tra launtrica si cred ca si dumneavoastra ati fost si sunteti de acord cu aceasta. Dar pana acum nu am incercat sa patrundem inauntru impreuna, sa supunem cercetarii tot ce se afla acolo, pentru ca, astfel, fiecare sa se deprinda sa deosebeasca in el insusi binele de rau si sa procedeze cu sine in modul corespunzator. Sa facem aceasta acum.

 

Amortiti-va simturile exterioare, indreptati-va ochiul atentiei spre interior si priviti ce este acolo.

 

La inceput nu veti vedea nimic - nu pentru ca n-ar fi nimic, ci pentru ca sunt prea multe si toate sunt ingrama­dite una intr-alta si umbla de colo, colo intr-o agitatie dez­ordonata. Veti simti ceea ce simtiti cand patrundeti intr-o ceata deasa. Asa cum ceata desparte de noi, ca un perete, toate obiectele inconjuratoare, ascunzandu-le in ea, la fel este cel ce se uita in el insusi pentru prima data si vede ca tot interiorul sau este acoperit ca de o patura intune­coasa. Puteti acum sa va incredintati de acest lucru.

 

Dar nu incetati efortul adancirii in sine. Rabdati putin aceasta truda si curand veti distinge putin cate putin ceea ce se produce inlauntrul vostru, la fel cum cel ce intra de afara intr-o camera slab luminata, dupa ce asteapta o vre­me, incepe sa distinga, unul cate unul, obiectele din ea.

 

Intetiti-va acum atentia si priviti: iata un obiect care v-a atras, dar s-a indepartat; locul sau este luat de un altul; acesta este imediat inlocuit de un al treilea care, abia cum s-a aratat, este impins la o parte de un al patrulea, care, la randul lui, este gonit de un al cincilea si asa mai departe. Fiecare gand este repede inlocuit de un altul, atat de re­pede, incat aproape niciodata nu putem sa spunem clar tot ce a trecut prin capul nostru. Aceasta agitatie a gandu­rilor nu ne da pace nu doar in rastimpurile dintre diferite ocupatii, de pilda cand mergem dintr-un loc intr-altul, ci si in timpul ocupatiilor, oricat de importante ar fi ele: si in timpul rugaciunii, aici, in biserica, sau acasa, si in timpul lecturii sau chiar in timpul adancirii in meditatie, si in al­tele. De obicei numim aceasta gandire jefuirea mintii sau distragerea si absenta atentiei incordate, atat de necesa­ra in lucrarea autoindrumarii. Notati-va, asadar, ca aceas­ta este prima trasatura a omului nostru launtric. Ea se aseamana cu vartejul fulgilor de zapada pe timp de furtu­na sau cu norii de insecte din aer, zburand in serile de vara. Starea sfintilor, opusa acesteia, este atentia mintii, cand nimic nu intra si nu iese din cap samavolnic, ci totul este supus libertatii si constiintei; in aceasta stare se afla, de obicei, numai Dumnezeu si persoanele care il con­templa. Intre aceste situatii opuse se gasesc sufletele afla­te in stadii diferite, care asuda in lupta cu gandurile, straduindu-se sa le domoleasca.

 

Priviti cu si mai multa atentie si, sub aceasta agitatie de miscari ale mintii si ale vointei, veti distinge inlauntrul vos­tru o neincetata grija de chivernisire a traiului, care ne roa­de sufletul necontenit, ca un vierme, si care il poarta pe ne­voitor de la o lucrare la alta, impingandu-l mereu inainte, din pricina nemultumirii cu tot ce are; tot ea, atunci cand nevoitorul produce un lucru, ii inchipuie mereu sute de alte lucruri, in aparenta foarte importante. Din primul moment dupa trezire, sufletul este asaltat de griji, care nu ne lasa nici sa sedem locului, nici sa stam de vorba cu cineva cum se cuvine, nici macar sa mancam in liniste, pana cand nu ne doboara osteniti la odihna, in noaptea adanca - odihna, la randul ei, tulburata de vise pline degriji. Aceasta boala se numeste grija de multe, ea manan­ca sufletul, ca rugina fierul. Notati-o ca pe a doua trasa­tura a omului nostru launtric. Trasatura sfintilor, opusa acesteia este neintristarea, care nu inseamna nepasare, Ci truda smerita si dreapta in predarea de sine si a intregii vieti in grija atoateproniatoare a lui Dumnezeu. Intre ele se afla lupta autopronierii (grijii de multe) cu smerita pre­dare de sine in grija Proniei lui Dumnezeu, insotita de truda personala, dupa propriile puteri.

 

Priviti si mai in adancime si veti vedea un prizonier le­gat de maini si de picioare, impins de colo colo fara voia lui, prada autoamagirii, inchipuindu-si insa ca se bucura de toata libertatea. Lanturile prizonierului sunt atractiile fata de diferite persoane si lucruri din jurul sau, de care ne este greu sa ne desprindem de bunavoie si ne doare des­partirea, cand ni le iau altii. La fel cum un peste prins in undita mai inoata inca, dar in nici un caz nu mai departe de cat ii permite ata, sau la fel cum o pasare inchisa in colivie zboara si umbla, dar in nici un caz dincolo de pe­retii coliviei - tot asa, pasiunile ii lasa sufletului o anumita libertate de actiune dupa voia lui, cata vreme nu se atinge de obiectul pasiunii. Dar, cand vine vorba de acesta, su­fletul isi iese cu totul din frau. Cu cat avem mai multe pa­siuni, cu atat mai ingust ne este spatiul de libertate. Dar se intampla ca unii sa fie cu totul legati, incat sa nu fie in stare sa faca nici o miscare intr-o directie fara sa-si prici­nuiasca durere dintr-alta. La fel ca acela care, mergand prin padure, s-a incalcit cu mainile si cu picioarele si cu hainele intr-o iarba lipicioasa: oricum si-ar misca vreun umar, se simte legat, intocmai se simte cel ce se lasa atras de multe lucruri create. Notati aceasta ca pe a treia trasa­tura a starii noastre launtrice- impatimirea. Trasatura sfintilor opusa acesteia este desprinderea de toate, liber­tatea inimii, independenta launtrica. intre acestea doua se afla stradania de eliberare a inimii de pasiuni.

 

jefuirea mintii, grija de multe, impatimirea - si inca nu este asta intreaga noastra parte. Cu toate ca salasluiesc inauntru, totusi inca mai plutesc, parca, la suprafata inimii. Sa ne atintim atentia si mai adanc in inima si sa ascultam cu atentie ce se aude acolo. Va voi pregati pentru a intelege mai bine, aratandu-va o comparatie. Un drumet, mergand pe munte, vede o pestera a carei intrare este acoperita cu buruieni, iar inauntru este intuneric. Lipindu-si urechea, aude acolo suier de serpi, ragete de fiare si salbaticiuni scrasnindu-si dintii: acesta este modelul inimii noastre. Vi s-a intamplat vreodata sa-i urmariti miscarile ? Incercati sa faceti acest lucru macar pentru un rastimp nu prea lung si vedeti ce puteti deslusi. Ati primit o veste neplacuta, v-ati suparat; ati suferit un esec, v-ati intristat; v-ati intalnit cu un dusman, vi s-a aprins dorinta de razbunare; ati vazut pe un egal in rang ridicandu-se pe o pozitie superioara: incepeti sa-l pizmuiti. Va ganditi apoi la calitatile pe care le aveti - va imbolnaviti de mandrie si de dispret fata de altii. Apoi, inima este lovita, una dupa alta, de dorinta de a placea oamenilor, de slava desarta, pofte, voluptati, lenevire, ura si altele. Si toate acestea se petrec, uneori, de-a lungul a cateva clipe. Toate acestea ies din inima si tot in inima se intorc. Unul dintre ascetii atenti la sine in­susi vedea cu dreptate inima omului plina de serpi veni­nosi: acestea sunt patimile. Cand se aprinde vreuna din­tre patimi, este ca si cum un sarpe ar iesi din inima si, aruncandu-se asupra ei, ar musca-o cu coltii sai. Ne doare si cand iese sarpele, si cand ne musca...

 

Muscandu-ne, se hraneste cu sange din inima noastra si se ingrasa; ingrasandu-se, se face si mai veninos, si mai rau si tirani­zeaza si mai crunt inima in care traieste. Asa se intampla nu numai cu o singura patima, ci cu toate, caci ele nu locuiesc niciodata separat, ci mereu impreuna, acoperindu-se una pe alta, dar fara sa se omoare. Asa este inima omului care lucreaza pacatului, oricine ar fi acesta. Opusa acesteia este inima sfintilor: eliberata de patimi sau infrumusetata cu nepatimirea. Intre acestea doua se afla cei ce se lupta cu patimile si cu poftele, sub semnul Domnului -incepatorul nevointei - si inarmati cu armele Lui.

 

De ajuns! Nu ma desfasor mai departe. Ei, s-a subtiat ceata, care ne acopera interiorul?... Si, daca s-a subtiat va este spre bucurii sau spre intristare ? Sa se intristeze cei imprastiati, cu multe griji, cei atasati de voluptati si sfasi­ati de patimi! Dimpotriva, sa se fericeasca sufletele atente la ele insele, care isi afla odihna in Domnul, desprinse de toate si care si-au curatat inima de patimi! Binecuvantate sunt si trudele acelora care, lasand paguba primilor, se straduiesc sa ajunga la fericirea celorlalti! Unde va va ase­za, pe fiecare, propria constiinta ? Mi-as dori sa apartineti cu totii categoriei fericitilor, care se mangaie de desavar­sirea intru Domnul. Dar daca nu aceasta va este insa par­tea, fiti macar in categoria celor ce se trudesc si lupta pentru a primi aceasta cea mai inalta cinstire. Dar nimeni sa nu ramana in categoria celor indiferenti, a celor loviti de nesimtire si de orbire, care se lasa sfasiati de patimi in mijlocul nepasarii, al risipirii gandurilor, al grijilor si a tot felul de pasiuni. Amin.

 

Sfantul Teofan Zavoratul

“Viata launtrica”, Editura Sophia

Cumpara cartea "Viata launtrica"


07 Iunie 2016

Vizualizari: 2808

Voteaza:

Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE