Invierea noastra in Hristos

Invierea noastra in Hristos Mareste imaginea.

Dumnezeu, bogat fiind in mila, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morti prin gresalele noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos prin har sunteti mantuiti! (Ef. 2, 4-5) - asa ne invata astazi Sfantul Apostol Pavel. Pe noi, cei ce eram morti prin greselile noastre, Dumnezeu ne-a inviat prin Hristos. Aici se afla toata esenta crestinismului! Pentru aceasta a venit Domnul pe pamant, spre aceasta este atintita intreaga chivernisire a mantuirii noastre in sfanta Biserica! Am cazut si am murit. Ne ridicam prin Hristos si incepem sa traim o viata noua.

Dar, fratilor, aceasta moarte si aceasta inviere din morti nu sunt lucruri vizibile, palpabile, ci sunt ceva care se petrece in chip nevazut, inlauntru, in inima omului. Apostolul Pavel spune despre pagani: erati morti (Ef. 2, 1), si apoi adauga: si noi adica iudeii eram morti, cand eram asemenea voua (Ef. 2, 5 si mai departe). Asadar, si paganii, si iudeii cei asemenea lor dupa cuvantul Apostolului erau morti pana la primirea Mantuitorului Hristos. Totodata, ei mergeau, vorbeau, munceau, faceau negot, se judecau si altele; faceau tot ce le este propriu oamenilor vii sa faca. Apoi, cand acestia si altii au inceput sa creada in Domnul, ne spune Apostolul ca au inviat in Hristos, cu toate ca, din afara, continuau sa duca aceeasi viata omeneasca, la fel ca mai inainte. Asadar, au inviat in inima lor, in constiinta lor in fata lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu, asa cum, mai inainte, fusesera morti pentru Dumnezeu in inimile lor.

Opriti-va, fratilor, atentia la acest caracter invizibil al invierii noastre intru Hristos! Ea este nevazuta, asadar nu putem stabili nimic vizibil drept indiciu si dovada a faptului ca ea exista in noi, ca s-a infaptuit si ca lucreaza. Semnele trebuie sa fie launtrice, nevazute, ca si intreaga lucrare. Nu putem sa folosim drept dovada, de pilda, faptul ca ne-am nascut si traim printre crestini, ca facem parte din Biserica crestin-ortodoxa, ca nu ne sunt straine datinile crestine si altele de acest fel, intrucat, cu toate acestea, putem fi morti pe dinauntru; iar daca suntem morti, inseamna ca nu suntem partasi cu Domnul Iisus Hristos, Cel ce ne-a inviat; iar daca nu-I suntem partasi Lui, inseamna ca nu avem mantuire si suntem printre cei in pierzanie.

Va pun in vedere aceste lucruri, ca sa va indemn sa patrundeti inlauntrul vostru si sa cercetati cu mai multa atentie trasaturile invierii launtrice intru Hristos, ca apoi sa puteti raspunde cu hotarare daca ea lucreaza in voi sau suntem vii doar in aparenta, iar in realitate suntem morti. Si, afland cum este, ori sa ne bucuram, ori sa ne aprindem de ravna pentru a inlatura cele netrebnice, ca sa instauram ceea ce trebuie sa se afle intotdeauna in cei renascuti in Iisus Hristos.

Sa-l intrebam pe Apostol de ce paganii si iudeii cei asemenea lor fusesera morti pana la primirea Mantuitorului Hristos. Iata ce ne raspunde Apostolul: pentru ca faceau poftele trupului si ale simturilor (Ef. 2, 3). Dar ce s-a intamplat cu ei, dupa ce au renascut in Hristos? S-a intamplat ca, in pofida poftelor trupului si ale simturilor, s-au aratat ziditi in Iisus Hristos, pentru lucrarea faptelor bune. In acest fel, impotrivirea fata de poftele trupului si ale simturilor si nazuinta in Iisus Hristos spre lucrarea binelui, care le este opus acesta este semnul direct al renasterii in Hristos. Dupa cum vedeti, este foarte simplu. Haideti sa clarificam diferitele sale aspecte.

Voia trupului si a simturilor trebuie sa ne fie clara. Intr-alt loc, Apostolul o numeste simplu: trup, sau trup cu patimi si pofte, sau pacatul cel ce traieste in noi, iar directia opusa acesteia o numeste duh; iar legea principala a crestinului o exprima astfel: in Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului (Gal. 5, 16). Caci umblati in Duhul, daca traiti in Duhul (Gal. 5, 25); iar daca traiti in Duhul se poate vedea daca nu impliniti poftele trupului. Dintru inceput, noi nu am avut aceasta pofta, acest pacat salasluit in noi, aceste patimi: eram duhovnicesti. Pecetea omenirii era in duh, iar duhul o putere traind in Dumnezeu, adapandu-se cu viata din Dumnezeu si atintindu-le pe toate spre Dumnezeu si pe cele ale omului, si pe cele din afara lui, atat pe cele launtrice, cat si pe cele din afara. Apoi, din zavistia sarpelui, acest duh a fost impiedicat de pe calea nazuintelor sale si, ascultand viclesugul, a primit samanta sarpelui in fiinta sa si s-a inchis in sine si si-a propus sa traiasca dupa legea sa; atunci, efluviile vietii divine se curmara, duhul se stinse si se implini cuvantul: In ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac. 2, 17).

Intre timp, samanta sarpelui, cazuta in huma fiintei noastre, nu a ramas singura, ci s-a tot inmultit, si toti plozii ei erau plozii mortii sau noile efluvii ale puterilor ucigatoare, care se raspandira atat de mult, incat intreaga lume dupa cuvantul Apostolului Ioan deveni un taram al mortii. Samanta sarpelui din noi este individualismul; odraslele ei sunt patimile: mai intai, mandria, dragostea de agonisire, senzualitatea; apoi, mania, pofta, ura, invidia, slava desarta; in sfarsit, multimea fara numar de miscari si naravuri patimase, mai subtiri sau mai grosolane, pe care nici nu merita sa le pomenim. Aceasta este o atmosfera de moarte si ucigatoare, si toate pe care le imbratiseaza se afla in moarte. Caci, o data patimile instaurandu-se in acest fel, Dumnezeu este uitat, nazuintele duhovnicesti se sting si omul nu mai este om.

Acum sa intre fiecare inlauntrul sau si sa se cerceteze, sa vada care este puterea lucratoare in el si care il impinge inainte, unde-i arcul principal care-i conduce pornirile, simtirile si faptele. Si daca te vei afla lucrand in favoarea trupului si a simturilor, in scopuri de inavutire si egoiste, ori din dorinta de a te inalta in rang si a iesi in evidenta in general, numai in favoarea ta si a dorintelor tale, fara sa-ti refuzi nimic si supunandu-te fara cartire oricarei patimi, imediat ce apare , atunci este limpede ca esti rob mortii si pacatului, sau dupa cuvantul Apostolului esti mort prin pacate, intrucat implinesti voia carnii si a simturilor.

Sa implinesti voia carnii si a simturilor inseamna sa faci ce-ti trece prin cap sau sa alergi dupa ceea ce poftesti. Cand te apuca mania, sa te infurii; cand te apuca pofta trupeasca, s-o implinesti imediat; de se iveste ocazia vreunui castig necinstit, sa profiti imediat; de poftesti sa te inalti in rang, sa fii gata sa o faci prin orice mijloace cu alte cuvinte, sa faci imediat tot ce-ti trece prin cap. Cel ce este asa se aseamana foarte tare cu un animal de povara. La fel cum unui asin i se pun desagii in spate si este dus oriunde, fiind pe deasupra si batut, tot asa vrajmasul a pus in spatele omului greutatea patimilor, l-a legat cu ele, il conduce cu ajutorul lor si il duce unde vrea el, tiranizandu-l si batandu-si joc de el. Pe buna dreptate, pacatosului care se caieste, amintindu-si de starea lui dinainte, Prorocul David ii pune in gura urmatoarele cuvinte: spatele mi-au lovit pacatosii (Ps. 128, 3). Si Apostolul spune ca necredinciosii sunt dusi ca si cum ar fi manati la idolii cei muti (I Cor. 12,2), adica sunt ademeniti, ca si legati, pe calea patimilor si a poftelor. Ce fel de viata este aceasta? Ce este aici omenesc? Tot ce este omenesc s-a stins si lucreaza numai individualismul, patima, satanismul, plodul mortii, iar nu al vietii.

Ce-i de facut acum? Omul va ramane in continuare pe acest taram ucigator, pana cand nu se va intoarce la Domnul si pana cand harul, pogorat pentru intoarcerea lui, nu-l va slobozi din legaturile mortii. Omul se sufoca si se chinuieste in aceasta lucrare. Chiar de pare vreunul multumit din pricina ca-si satisface poftele, inlauntrul lui nu se afla bucurie si veselie. Asa cum rugina mananca fierul sau cum viermele roade copacul, la fel inlauntrul omului acul veninos al mortii ii roade moral fiinta vie, si el se chinuieste in aceasta stingere treptata. Dar, daca va da Dumnezeu, omul isi va veni in fire si, uitandu-se de jur imprejurul sau, va simti oprimarea starii in care se afla si va spune: "De ce lucrez acestor patimi marsave? Le fac toate hatarurile, dar liniste nu am, numai Il manii pe Dumnezeu si-mi pregatesc osanda vesnica. Nu mai vreau sa le slujesc, de acum inainte arunc la o parte toate poftele si incep sa lucrez lui Dumnezeu, Mantuitorului meu, Celui care a venit in lume pentru noi si care-i cheama la El pe toti pacatosii".

Cand va spune asa pacatosul in inima sa si cand se va intoarce cu adevarat la Dumnezeu, marturisindu-se cu frangerea inimii, atunci, prin Sfintele Taine, va primi har si putere de a rezista in hotararea sa si de a respinge patimile cu care se obisnuise, indiferent de puterea cu care ar navali asupra lui. Prin acest gest al hotararii de a lucra lui Dumnezeu si prin aceasta pogorare a harului in Sfintele Taine se sadeste samanta vietii in Iisus Hristos, singura viata adevarata care se descopera si se faureste prin impotrivirea fata de patimi si prin respingerea lor. Harul pogorat da viata noua duhului, care, primindu-si drepturile, incepe sa le atinteasca pe toate spre Dumnezeu si, intalnind in cale piedicile patimilor, le depaseste, le alunga si le dezradacineaza. Din aceasta clipa incepe o lupta pe viata si pe moarte si cu cat cineva se impotriveste mai aprig patimilor si le dezradacineaza, cu atat scapa mai repede din taramul mortii si paseste in acela al vietii. Cand, prin harul lui Dumnezeu, le va stinge de tot, astfel incat miscarea lor va inceta in el sau va fi ca si straina, atunci, in biruinta duhului sau, el va putea exclama: "Iata ca moartea a fost biruita de viata, caci nu mai lucrez pacatului si patimilor si nu mai hranesc stihiile mortii intru paguba mea".

Asa, fratilor, daca vreti ca viata noua in Iisus Hristos sa se arate lucratoare in voi, ramaneti in lupta cu patimile si cu poftele. De fiecare data cand le simtiti navalirea, impotriviti-va si alungati-le. Daca, de pilda, cineva a facut sau a spus ceva suparator si vine mania care va indeamna la razbunare, nu-i ascultati indemnurile, alungati mania si transformati-o in smerenie. Daca se iveste vreo ocazie de petrecere, daca se ridica voluptatea si isi cere drepturile, oprimati-o, respingeti-o si restabiliti-va trezvia si curatia. De se iveste o ocazie de castig necinstit, de primire a unor onoruri deosebite sau de inaltare in rang prin mijloace necinstite, sau daca se arata parerea de sine ori mandria, indemnandu-va la fapte lipsite de lauda, biruiti-va pornirea si impotriviti-va, asa cum va cere dreptatea si constiinta. Faceti asa intru toate, cu orice ocazie, indiferent ce patima v-ar veni: nu-i ascultati chemarile, lucrati impotriva ei, respingeti-o; astfel, nu veti lucra mortii, ci veti trai in Domnul Iisus Hristos.

Va voi da cateva exemple pentru aceasta situatie, ca sa va starnesc ravna de a va impotrivi patimilor. Se povesteste despre un tanar care slujea patimilor, in cardasie cu altii. Dar se intampla ca harul lui Dumnezeu sa lucreze in inima lui. El s-a cait si a hotarat sa nu se mai dedea la netrebniciile de dinainte. Dar cand il intalnira camarazii sai, care ramasesera in continuare robi patimilor, acestia ii propusera: "Hai sa mergem in cutare loc, sa facem cutare si cutare." "Mergeti si faceti ce doriti, eu nu mai sunt acelasi" le raspunse el. Asa sa-i spunem fiecarei patimi care mai inainte ne fusese prietena: "Nu mai sunt acelasi", si sa ne intoarcem de la ademenirile ei.

Sfantul Ava loan Colov zugraveste si mai viu starea sufletului care fuge de patimi. Intr-un oras povesteste el era o femeie pierduta care avea multi prieteni. Este sufletul cu patimile. Imparatul acelei tari veni la ea si ii spuse: "Fagaduieste-mi ca vei trai in curatenie si te voi lua de nevasta." Este Domnul, Care cheama sufletul. Ea fagadui, si el o lua si o aduse in casa lui. Este sufletul care s-a cait, a fagaduit sa nu mai pacatuiasca si a primit harul drept ajutor. Insa prietenii ei se plictiseau fara ea si, stiind ca se afla in casa stapanului, isi zisera: "Haideti, sa mergem sa-i dam un semn. Ea va auzi si ne va iesi in intampinare". Sunt patimile care revin si incep din nou sa ademeneasca sufletul. Dar fosta pacatoasa, auzindu-le chemarile, isi infunda urechile, fugi in camarile dinauntru si incuie toate usile. Este sufletul care, dupa ce s-a pocait, nu mai asculta de patimi si fuge de ele, ca de amagirea vrajmasului. Asa sa fugim si noi de ademenirile patimase, de fiecare data cand le simtim navalirea.

Sa mai amintim o istorisire a Sfantului Macarie cel Mare. Acesta vazu odata pe vrajmas, purtand tot felul de vase si il intreba: "Ce faci cu ele?" Acela ii raspunse: "Sunt armele ademenirilor mele. Le ofer tuturor, si cel ce le primeste incepe imediat sa faca ce vreau eu." "Si incotro te duci cu ele?" "Intr-acolo." "Dar ce, esti primit acolo?" "Nu, sunt rai cu totii; am un singur prieten, care, de cate ori vin la el, nu stie ce sa mai faca de bucurie." Afland numele aceluia, Sfantul Macarie il intoarse la Dumnezeu si-l invata sa se impotriveasca patimilor. Cand dracul veni din nou cu ademenirile lui, acela nu le mai primi, ci le respinse si le alunga cu manie. Vazandu-l iarasi pe acest drac, Sfantul Macarie il intreba: "Ei, cum iti mai merge pe-acolo?" "Acum cu totii sunt rai; chiar si acela care, mai inainte, ma asculta s-a facut rau, mai rau decat ceilalti." Asa sa ne inraim si noi impotriva patimilor, stiind ca astfel il biruim pe vrajmasul, ucigatorul de oameni.

Si, cu cit vom respinge ademenirile patimilor cu mai multa rautate [ravna, n.n.], incrancenare si neclintire, cu atat mai repede vor slabi si, neprimind de mancare, se vor vlagui de tot si vor muri, asa cum se vlaguieste si se usuca un copac, daca nu primeste apa si lumina. Atunci sufletul, ajuns intr-o dulce tihna, va gusta din belsug pacea si bucuria iti Duhul Sfant, band prisos de viata din adancurile Domnului. Atunci sufletul va trece intr-o stare cu totul opusa celei dinainte. Acolo traia numai pentru patimi si era mort, acum este mort pentru patimi si plin de viata. Acum, orice patima ar veni, ea nu se mai face simtita si nu produce tulburari si furtuna, ca inainte. Este ca izbitura unui praf usor peste un perete solid sau ca o lovitura de ciocan intr-o camera lipsita de aer, al carei sunet nu se aude; sau ca un gospodar care se odihneste in odaile dinauntru, dupa ce a poruncit sa fie incuiate toate usile, iar cand vin unii de pe strada si bat in usi si in geamuri, el nu aude; atunci aceia pleaca, spunand: ,,Parc-au murit cu totii, n-a mai ramas nici un suflet". Asa trebuie sa ne pregatim si noi in privinta patimilor. N-au decat sa bata in ferestrele simturilor si in usile carnii: noi ne vom ascunde in inima si ne vom linisti intru Domnul, incat nici sa nu le simtim, oricat de puternice le-ar fi ademenirile si intaratarile. Aceasta stare este a celei mai inalte desavarsiri, este telul catre care trebuie sa nazuim.

Cei ce au atins-o pasesc in fericita nepatimire, stare in care sufletul, in adancul constiintei, marturiseste: Nu eu traiesc, ci Hristos traieste in mine (Gal. 2, 20). Acum veti intelege ce spun Sfintii Parinti despre atitudinea noastra fata de patimi. Dupa atitudinea lor fata de patimi spun parintii -, oamenii sunt de trei categorii: unii sunt supusi patimilor, altii se lupta cu ele, altii le-au dezradacinat. Primii se afla in moarte, a doua categorie renaste de la moarte la viata, iar a treia a pasit pe taramul vietii si s-a cufundat in belsugul izvoarelor ei.

Stiind acestea, fratilor, socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu, in Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci sa nu imparateasca pacatul in trupul vostru cel muritor, ca sa va supuneti poftelor lui; nici sa nu puneti madularele voastre ca arme ale nedreptatii in slujba pacatului, ci infatisati-va pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculati din morti, madularele voastre ca arme ale dreptatii lui Dumnezeu (Rom. 6, 11-13).

Acestea sa vi le daruiasca Domnul, Cel ce a venit in lume sa ne invieze pe noi, cei morti prin pacate. Amin".

Sfantul Teofan Zavoratul,

Viata launtrica, Editura Sophia

 

10 Ianuarie 2017

Vizualizari: 196

Voteaza:

Invierea noastra in Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE