La ce este buna pocainta? Care este rostul ei?

La ce este buna pocainta? Care este rostul ei? Mareste imaginea.

Mântuirea înseamnă vindecare din boala păcatului, astfel că noi întotdeauna căutăm să luptăm cu păcatul care ne infectează şi să fim tămăduiţi la nivele tot mai profunde. Am vorbit mai devreme despre faptul de a avea în viaţa noastră duhovnicească un sentiment de urgenţă. Atunci când păcatul zăboveşte în noi, acesta vatămă capacitatea noastră de a vedea limpede realitatea. El înnegreşte nous-ul. De asemenea, păcatul întăreşte puterea celui rău şi-l ajută să răspândească suferinţă şi nedreptate în lume. Nu e de mirare ca tânjim ca tot ce este vătămat sau gârbovit în noi să fie ars şi îndepărtat de strălucirea lui Hristos.

Numai Hristos Doctorul poate şti cum trebuie sa decurgă vindecarea, cât de rapid trebuie să se petreacă lucrurile sau în ce ordine. Nimic din noi nu-L surprinde fiindcă El deja ne cunoaşte deplin. Prin urmare, nu are rost să inventezi scuze, să arunci vina sau să muşamalizezi. El ne cunoaşte relele mult mai bine decât am putea noi suporta să ştim adevărul despre noi înşine. Şi totuşi El ne iubeşte la modul absolut, ne iubeşte mai mult decât ar putea vreodată un om să ne iubească. Această combinaţie de a fi deplin cunoscut, jar iubiţi necondiţionat este singura eliberare autentică.

E posibil să fii conştient de existenţa acelui păcat ce grabnic te împresoară (cf. Evr. 12, 1), un păcat care te ruşinează sau te înfricoşează. Eşti sigur că acesta este păcatul care trebuie să dispară primul, aşa că dedică-i toată atenţia ta acum iritată. Poate că ai făgăduit cu hotărâre că nu o să mai cazi niciodată şi totuşi ai mai căzut de nenumărate ori în acest păcat. Astfel de şabloane te pot duce la deznădejde, stare în care omul pur şi simplu renunţă la orice nădejde de mântuire şi nu mai încearcă să se lupte cu păcatul. Această stare poartă numele de acedia. In lista celor şapte păcate de moarte apare sub numele de „trândăvie" (deşi acesta nu este totuşi un sinonim adecvat).

Dar e posibil ca Domnul să ştie ceva despre edificiul care stă la baza păcatului tău despre care tu să nu ai habar. Se poate ca o altă slăbiciune, poate ceva pe care tu nici măcar nu-l conştientizezi să ţină în viaţă acel păcat, şi această problemă trebuie rezolvată mai întâi. Tu crezi că Domnul nu te rabdă, aşa cum eşti tu acum, săvârşind acest păcat murdar, dar El te rabdă deja de vreme şi nu are de gând să nu te mai iubească, poate fi îndeajuns de răbdător să aducă o vindecare ce se dovedeşte a fi veşnică, şi tu poţi; singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-L laşi să te iubească.

Atitudinea de pocăinţă neîncetată este o balanţă delicată: ne asumăm întreaga responsabilitate pentru participarea noastră în ceaţa de păcat a lumii, în timp ce, de asemenea, ştim că nu putem face nimic ca să ne oprim; recunoaştem că păcatul nostru îl împuterniceşte pe cel rău şi contribuie la suferinţa lumii, dar totuşi recunoaştem că înfrângerea lui este sigură şi că Domnul nostru va domni pentru totdeauna. Prin încredinţarea noastră deplină în Hristos, noi strigăm neîncetat după milă.

Caracterul stringent al cererii noastre de a fi miluiţi nu se datorează gândului cum că Domnul ar putea să uite să ne miluiască sau că nu poate să ne miluiască; noi ştim că El este atotiubitor şi atotputernic. Stringenţa se datorează scepticismului pe care trebuie să-l avem faţă de propria persoană. Ştim cât de înşelătoare pot fi inimile. Domnul a spus: „Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui" (Mt. 10, 22), dar cum putem cunoaşte că vom răbda până la sfârşit? Vom fi biruiţi, la sfârşit, de vreo ispită, de ceva care ne va arunca departe de împărăţie? Cerem să fim miluiţi şi în această perspectivă, să rămânem în credinţă şi aduşi cu bine până la sfârşit.

De atâtea ori m-am gândit la Domnul şi mi-am simţit inima înălţată, şi i-am spus: „Doamne, Te iubesc!". Şi apoi mă gândesc cât de inconsecventă este inima mea; cât de şubredă este iubirea mea, cât de egoistă sunt şi cât de mult mă îndreptăţesc pe mine. Dacă aş avea de ales între, pe de-o parte, confortul şi siguranţa mea, şi pe de cealaltă parte, Domnul, cred că mi-ar fi foarte greu să aleg. Prin urmare, după ce zic: „Doamne, Te iubesc!", spun imediat: „Dar poate că, de fapt, nu este aşa. Tu ştii dacă Te iubesc sau nu. Eu nu ştiu aceasta, dar Tu stii". Din aceste motive şi din multe altele, noi cerem din nou şi din nou să fim miluiţi.

RUGĂCIUNEA LUI IISUS
FREDERICA MATHEWES-GREEN

Cumpara cartea "Rugaciunea lui Iisus"

07 Decembrie 2015

Vizualizari: 911

Voteaza:

La ce este buna pocainta? Care este rostul ei? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE