Lacomia, zgarcenia

Lacomia, zgarcenia Mareste imaginea.

Ca şi la alţi Părinţi răsăriteni, lăcomia este în viziunea lui Ioan Gură de Aur patima de căpătâi (cea din capul listei), începătoarea tuturor celorlalte boli sufleteşti.

Un prim îndemn pentru a lega sau a pune la respect patima lăcomiei îl constituie îndepărtarea de cele prisositoare, simplificarea vieţii, ţinând seama doar de necesităţile ei şi căutarea de a dobândi toate cele trebuitoare prin muncă cinstită. Acestea ar fi doar câteva din cele prin care ar trebui să ne exersăm puterile sufleteşti pentru a putea avea acces la cele înalte.

Lăcomia poate fi învinsă de deprinderea de a da, de a face milostenie, căci lăcomia nu se potriveşte cu nobleţea şi cu blândeţea firii omeneşti.

Zgârcenia, în forma ei cea mai acută, ca derivat al lăcomiei, dar şi al iubirii de bani, îl tiranizează pe cel cuprins de ea, făcând din acesta un îndrăcit. Nimic nu poate sfărâma legăturile sau lanţurile unor astfel de oameni, ei înşişi rugându-se să nu fie scăpaţi de chin. Hristos nu ne poate ajuta să scăpăm de o patimă fără voia noastră. Sunt mai uşor de suportat îndrăciţii a căror voie, în parte, este anulată de posesia demonului, decât cei zgârciţi a căror voie liberă neciuntită lucrează cu obstinaţie la împlinirea poftei.

Zgârcitul este zugrăvit asemenea unui balaur apocaliptic în stare să sfâşie şi să înghită tot ce întâlneşte în cale. El este cel care omoară în sine bucuria de a avea copii, oprind izvoarele naşterii, copiii devenind o pacoste pentru el. Zgârcenia apare chiar şi ca un duşman al îmbogăţirii, pentru că cei ce împrumută cu dobândă mare şi ajung să piardă apoi de cele mai multe ori totul nu vor să sacrifice nimic din averea lor, pierzându-şi în anumite situaţii chiar şi viaţa sau anumite poziţii importante în societate.

Zgârcitul, întrucât nu ştie să semene, ci vrea doar să culeagă, pierde necontenit, înşelându-se pe sine continuu. Şi când se însoară, şi când târguieşte alege ce-i mai prost şi mai ieftin. „Se arată precum un mormânt gol, măcinat de un nesaţ fără de sfârşit, neputându-se bucura niciodată de ce are; inima îi tânjeşte întotdeauna după cele ce nu le are, fiind mai rău şi mai periculos decât nebunii şi îndrăciţii." Iată în ce termeni înţelege Sfântul Părinte să atace această patimă pustiitoare, încercând să o dezrădăcineze din sufletul tuturor celor cuprinşi de ea.

Lăcomia face uneori să fie alungată cumplita dragoste trupească de care cineva ar putea fi cuprins, fapt ce poate fi la prima vedere de neînţeles, deşi se ştie că unele patimi ajung să se războiască între ele. Sfântul Ioan priveşte cu amar şi ruşine la această situaţie tristă, în care o patimă ajunge să fie înlocuită de alta şi mai puternică.

Indemnurile pe care le dă se adresează şi preoţilor, celor ce poartă grija comunităţii creştine şi sunt chemaţi să înfiereze ori de câte ori este nevoie orice tendinţă păcătoasă, dar mai ales lăcomia, care, precum o boală contagioasă, se întinde cu repeziciune de la un credincios la altul, contaminând sau dospind rău, precum un aluat vechi, toată frământătura. Cel ce moşteneşte cele răpite din lăcomie de la altul poartă şi el răs punderea lucrului furat, fapt pentru care urmează să sufere consecinţele. Ceea ce este luat prin nedreptate trebuie întors spre îndreptarea răului făcut. Rodul nedreptăţii, al lăcomiei este lepădarea peceţii împărăteşti primită la Botez, fapt ce survine cel mai adesea când omul nu este întărit cu frica de Dumnezeu.

Conştiinţa va înregistra întotdeauna în adâncul ei nedreptatea după criterii sădite de Dumnezeu în ea încă de la început, oricâte pretexte şi justificări am găsi. Neliniştea pe care o aduce în suflet neglijarea celor autentice şi veşnice, păcălită prin tot felul de tertipuri, va cuprinde în final şi cele prezente şi pieritoare. Astfel, neliniştea provocată de nedreptatea săvârşită asupra cuiva, netratată corespunzător, se va transforma într-o nelinişte pentru avere, pentru siguranţa zilei de mâine, culminând cu teama permanentă de a păzi agoniseala necinstită. In astfel de condiţii liniştea nu va mai putea fi aflată în suflet în nici un chip.

Când dovezile sau încredinţările credinţei, ale învierii, ale judecăţii nu le primim, Dumnezeu ne lasă în necazuri, ca poate măcar aşa să ne trezim. Intreaga filosofie în a şti să întrebuinţăm bine cele de aici stă în dispreţuirea lor mai întâi, căci doar aşa le vom primi de la Dumnezeu ca oameni liberi şi nu ca sclavi. Natura lucrurilor trebuie să urmeze voinţei omului şi nu invers. Oamenii cereşti, cetăţeni ai cerului, filosofând la cele de Sus, consideră ca o batjocură cugetarea la cele pământeşti.

Un îndemn ferm dat de Sfântul Părinte este să nu ne amestecăm cu cei lacomi şi înavuţiţi prin înşelăciune. Chiar dacă suntem chemaţi la masa lor, să refuzăm invitaţia, spunându-le că nu vrem să mâncăm din cele răpite pentru a nu ne întina sufletul. Aşa trebuie mărturisit dacă nu suntem robi pântecelui şi oamenilor, dându-le de gândit şi celor în cauză. Altfel, îndrăznirea noastră în faţa lui Dumnezeu, cât şi puterea noastră sufletească se vor împuţina, uscându-ne sufleteşte sau, mai grav, contaminându-ne de aceeaşi necurăţie.

Ovidiu Lăzărescu
Bolile sufleteşti şi vindecarea lor în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sophia

Cumpara cartea "Bolile sufleteşti şi vindecarea lor în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur"

 

.

30 Iunie 2015

Vizualizari: 978

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

lacomia zgarcenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE