Liniste si insingurare

Liniste si insingurare Mareste imaginea.

PREDICĂ DESPRE LINIŞTE ŞI ÎNSINGURARE

„De iubeşti pocăinţa, iubeşte şi liniştea, căci fără linişte nu se săvârşeşte pocăinţa."

(Sfântul Isaac Şirul, Cuvinte pustniceşti, Cuv. 34)

Părinţilor şi fraţilor,
După cum ştim cu toţii, cei mai mulţi dintre Sfinţii Părinţi au vieţuit în linişte, au lăudat-o pe aceasta cu multe cuvinte şi au preţuit-o cu evlavie.

Sfântul Vasile cel Mare, după ce a trăit în pustiul Pontului mai mult de treisprezece ani, împreună cu iubitul său prieten Sfântul Grigorie de Nazianz, a zis: „Liniştea este început al curăţiei sufletului"1. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu a spus că „liniştea fără de griji este mai cinstită decât arătarea în lucruri"2. La fel, Cuviosul Părinte Isidor Pelusiotul a spus despre linişte: „Cel ce se învârteşte în mijlocul gâlcevilor şi voieşte a cunoaşte cele cereşti a uitat că ele ca în spini se seamănă şi de aceea împreună se şi îneacă. Şi cel ce nu s-a depărtat de lume pe Dumnezeu a-L cunoaşte nu poate"3.

Preacuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Isaac Şirul, marele filosof şi dascăl al liniştii şi al singurătăţii, ne învaţă: „Străluceşte-ţi frumuseţea curăţiei tale cu lacrimile, cu postirile şi cu liniştea cea singuratică"4, apoi: „De iubeşti pocăinţa, iubeşte şi liniştea. Căci fără linişte nu se săvârşeşte pocăinţa"5 şi iarăşi: „Omul cel cu multă grijă blând şi liniştit nu se poate face"6. Apoi, arătând cât de mare nevoie are de linişte cel ce se luptă pentru despătimire, zice: „însă liniştea să o iubim, fraţilor, până ce se va omorî lumea din inima noastră"7 şi, arătând că liniştea ajută foarte mult înfrânarea, aduce această povestire a unuia dintre Sfinţii Bătrâni, care zicea: „în zilele în care petrec împreună cu cineva, mănânc trei posmagi sau patru în zi. Şi de mă voi sili la rugăciune, mintea mea nu are îndrăzneală către Dumnezeu, nici nu pot privi către Dânsul. Iar când m-aş despărţi de aceştia la linişte, în prima zi mă silesc să mănânc unul şi jumătate, iar a doua zi unul. Iar când s-ar înfige mintea mea în linişte mă silesc să mănânc unul întreg şi nu pot, iar mintea neîncetat cu îndrăzneală vorbeşte cu Dumnezeu, eu nesilind-o, şi strălucirea Lui neîncetat mă străluceşte pe mine şi mă trage ca să văd şi să mă veselesc întru frumuseţea dumnezeieştii lumini. Iar de se va întâmpla în vremea liniştii a veni cineva şi a vorbi cu mine, măcar un ceas, cu neputinţă îmi este atunci să nu adaug la mâncare şi să scurtez din pravilă şi mi se trândăveşte şi mintea spre vederea luminii aceleia".

Şi după această povestire vrednică de ţinut minte, zice: „Vedeţi cât de bună şi folositoare este răbdarea în linişte şi singurătate şi ce fel de putere şi înlesnire dă nevoitorilor? Fericit este cel ce pentru Dumnezeu rabdă în linişte şi îşi mănâncă singur pâinea, că totdeauna cu Dumnezeu vorbeşte"8. Tot acest sfânt şi dumnezeiesc părinte Isaac, arătând care este aşezarea sufletului celui ce cu adevărat se linişteşte, zice: „Când în linişte vezi în mintea ta pe cugetul tău că poate cu slobozenie a lucra întru gândurile cele de dreapta şi nu îi este lui silă întru a sa stăpânire pentru ceva dintru dânsele, atunci cunoaşte că liniştea ta este dreaptă"9.

După aceste puţine mărturii despre linişte ale Sfântului Isaac Şirul, vom aduce, în cele ce urmează, şi pe cele ale dumnezeiescului Părinte Efrem Şirul, iubitorul de linişte şi povăţuitorul pocăinţei celei adevărate. Acesta spune despre folosul liniştii şi al singurătăţii că „întâi este liniştea ce are petrecere nerăspândită, care depărtează pe om de toată grija lumească, ca să se poată dezlipi pe sine de fericirea oamenilor şi să se lipească de Dumnezeu"10, în alt loc al cuvintelor sale, acest sfânt şi mare părinte zice: „Câştigă-ţi liniştea, frate, ca pe un zid tare. Liniştea mai înalt te face pe tine decât patimile, căci tu deasupra baţi război cu dânsele, iar ele dedesubt. Deci, câştigă-ţi liniştea împreună cu frica de Dumnezeu, şi nu te vor vătăma nici una din săgeţile vrăjmaşului. Liniştea, unită cu frica de Dumnezeu, este car de foc care îi suie la cer pe cei ce o au pe dânsa. Să te încredinţeze pe tine Ilie Proorocul, care a iubit liniştea cea cu frică de Dumnezeu şi s-a înălţat la cer". Apoi strigă cu mare evlavie, lăudând liniştea: „0, linişte, scară a cerurilor! O, linişte, maică a umilinţei! O, linişte, oglinda păcatelor, care arată omului greşelile sale! O, linişte, care nu împiedici lacrimile! O, linişte, născătoare a blândeii! 0, linişte, împreună locuitoare şi soţie a smeritei cugetări! O, linişte, cu frica de Dumnezeu unită, a minţii luminătoare! O, linişte, a gândurilor şi a socotelii împreună iscoditoare! O, linişte, născătoare a toată bunătatea, a postirii întărire, a lăcomiei pântecelui piedică! O, linişte, îndeletnicirea rugăciunii şi a citirii! O, linişte, alinarea gândurilor şi liman lin! O, linişte, îngrijire a sufletului! O, linişte, jug bun şi sarcină uşoară, care odihneşti şi porţi pe cei ce te poartă pe tine! O, linişte, a îndrăznelii purtătoare şi a obrăzniciei vrăjmaşă! O, linişte, maică a cucerniciei! O, linişte, temniţa patimilor! 0, linişte, veselia sufletului şi a inimii! O, linişte, frâu al ochilor, al auzului şi al limbii! O, linişte, a toată fapta bună ajutătoare! O, linişte, a necâştigării pricinuitoare! O, linişte, ţarina lui Hristos cea mult roditoare care rodeşti roadele mântuirii! O, linişte, zid şi îngrădire ale celor ce voiesc să se nevoiască pentru împărăţia cerurilor!" şi iarăşi adaugă: „Frate, această parte bună câştig-o, pe care Măria a ales-o. Că Măria aceasta s-a făcut pildă liniştii, şezând lângă picioarele Domnului şi de însuşi Domnul lipindu-se. Pentru aceasta a şi lăudat-o pe ea Domnul, zicând: Măria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa.11

Vezi, frate, în ce fel este liniştea? Insuşi Domnul îi laudă pe cei ce au câştigat-o pe dânsa. Deci pe aceasta câştig-o, fratele meu, şi te vei desfăta întru Domnul tău, şezând lângă picioarele Lui şi de Dânsul lipindu-te, ca să zici şi tu cu îndrăzneală: Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta12, şi mai bună este o bucată de pâine cu sare în linişte şi fără grijă, decât punerea înainte de bucate multe cu griji şi învăluiri. Ascultă pe Cel ce zice: Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi13. Că voieşte Domnul, frate, să te odihnească pe tine de griji, de mânie, de învăluiri şi de necazurile veacului acestuia. Fără grijă te vrea pe tine să fii faţă de facerea de cărămizi a Egiptului, vrea să te ducă în pustie, adică în linişte. El va lumina căile tale cu stâlp de nor şi te va hrăni pe tine cu mană, adică cu pâinea liniştii şi a negrijii, ca să moşteneşti pământul cel bun, Ierusalimul cel de sus. Frate, pe aceasta câştig-o, ca să te desfătezi în calea mărturiilor lui Dumnezeu, ca întru toată bogăţia. Câştigă-ţi liniştea unită cu frica de Dumnezeu, şi Dumnezeul păcii va fi cu tine"14.

Părinţilor şi fraţilor,
In continuare, să vedem ce ne învaţă şi dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul referitor la linişte. Acesta, arătând că liniştea este îndoită, trupească şi sufletească, zice: „Liniştea trupului este buna rânduială şi aşezare a simţurilor şi a deprinderilor trupeşti. Iar liniştea sufletului este buna cuviinţă a gândului şi cugetare nejefuită"15. Apoi, arătând deosebirea dintre cel începător care se nevoieşte în linişte şi cel desăvârşit în această lucrare, spune: „începutul liniştii este a lepăda de la sine sunetele, ca unele ce tulbură adâncul inimii. Iar sfârşitul acesteia este a nu se teme de certuri, ci cu nesimţire a se afla întru acestea"16, iar arătând sporirea şi creşterea cea duhovnicească a celor ce cu adevărat se liniştesc, zice: „Am văzut liniştitori care prin linişte, cu saturare fără de saţiu, au împlinit dorirea lor cea învăpăiată către Dumnezeu, şi şi-au născut foc lângă foc, şi dor lângă dor, şi dragoste lângă dragoste"17. Iar în alt loc, arătând cât de gingaşă este lucrarea celui ce se linişteşte, zice: „Un fir de păr mic tulbură ochiul şi o mică grijă pierde liniştea"18, apoi, arătând că nu toţi ştiu să folosească filosofia liniştii spre mântuirea lor, zice: „Rari sunt cei ce învaţă filosofia lumii desăvârşit, dar mai puţini sunt cei ce ştiu filosofia liniştii celei desăvârşite şi adevărate"19. Apoi, la fel cu Sfântul Isaac şi cu Sfântul Efrem Şirul, arătând că celui din linişte i se cuvine totdeauna să se roage, zice: „Pomenirea lui Iisus să se unească cu respiraţia ta şi atunci vei cunoaşte folosul liniştii"20.

Să ascultăm şi învăţătura unui înţelept bătrân al Patericului, care, filosofând duhovniceşte despre linişte, a zis: „O, linişte fără gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere, vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere, ce se îngrijeşte numai de cele ale sale, totdeauna cu Hristos vorbitoare, neîncetat văzătoare a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse!". Apoi adaugă: „Pe aceasta cine o păzeşte cântă astfel: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava în veci. Amin!"21.

Sfântul Petru Damaschinul spune despre linişte astfel: „Tuturor le este de mare folos liniştea şi fuga de multe lucruri şi de anumiţi oameni. Dar mai mult celor pătimaşi şi slabi". Apoi, arătând că nu numai cei neputincioşi şi slabi se vatămă de tulburările oamenilor şi de grijile veacului de acum, ci chiar şi cei desăvârşiţi, adaugă: „Iar grija vieţii şi tulburarea obişnuiesc să îi vatăme şi pe cei desăvârşiţi, şi pe cei nepătimitori"22. In alt loc, acelaşi sfânt, arătând folosul postului, al privegherii şi al liniştii, zice: „Postul smereşte trupul, privegherea luminează mintea, liniştea aduce plânsul, plânsul botează pe om, spală sufletul şi-l face fără de păcat"23.

Acest dumnezeiesc Părinte Petru Damaschinul, în „Arătare trebuincioasă şi prea frumoasă despre cele şapte fapte trupeşti", ca şi Sfântul Efrem Şirul în cuvântul despre cele „Şapte lucrări ale monahului", pune întâi liniştea (isihia) sau petrecerea neîmprăş-tiată, ferită de orice grijă a vieţii, care ajută omului împotriva celui ce umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită24 şi să aibă o singură grijă, cum să placă lui Dumnezeu şi să-şi facă sufletul său neosândit în ceasul morţii25. Tot Sfântul Petru Damaschinul spune în alt loc că „fără linişte, fără tăcere şi tăierea voilor proprii nu poate cineva să înveţe meşteşugul duhovnicesc al mântuirii. Cel ce s-a învrednicit să se liniştească în întregime şi neîncetat a ajuns la bunul cel mai înalt"; şi iarăşi: „Fericiţi sunt cei ce se liniştesc în întregime, fie ascultând de vreun făptuitor sau isihast, fie liniştindu-se şi ieşind din toate grijile, întru ascultarea de voia dumnezeiască, cu osârdie şi cu sfatul celor încercaţi, în orice îndeletnicire cu cuvintele şi cu înţelesurile"26.
Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, după ce spune că celui liniştitor i se cuvine a uni liniştea cu rugăciunea, arată şi ce fel de rugăciune se potriveşte celor ce se îndeletnicesc cu făptuirea şi, de asemenea, ce fel de rugăciune trebuie să folosească cei ce se liniştesc cu înţelegere. Astfel, spune: „Cântarea multă este a celor ce se îndeletnicesc cu făptuirea, pentru necunoştinţă şi pentru osteneală, nu a celor din linişte, cărora le ajunge să se roage lui Dumnezeu numai din inimă şi să se abţină de la gânduri. Căci dacă mintea îşi concentrează toată puterea în multă cântare, slăbeşte şi nu se mai poate ruga cu tărie şi cu sârguintă"27.

Sfântul Teofan Zăvorâtul zice: „Cine se depărtează numai pe din afară de cele văzute, auzite şi vorbite, prea puţin folos are"28, Adică, cel ce se linişteşte numai cu trupul, ferindu-se de a auzi, de a vedea şi de a vorbi, acela nu este adevărat liniştitor, ci adevărat lucrător al liniştii este acela care şi cu mintea, şi cu inima a ieşit din toate cele ale lumii. Acest lucru îl adevereşte dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul, care zice: „Liniştea este lepădarea înţelesurilor sensibile şi inteligibile"29. Iar Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că „Adevărata liniştire o săvârşeşte acela care stă cu mintea în inimă înaintea Domnului şi în faţa lui Dumnezeu fără ieşire, zi şi noapte, până la sfârşitul vieţii"30.

Vorbind în această predică despre linişte şi singurătate, este bine să arătăm că există o linişte şi o însingurare periodică, ce se potriveşte celor mai neputincioşi şi chiar celor ce petrec în oraşe şi sate. Această liniştire poate fi urmată de toţi creştinii ce au frică de Dumnezeu şi vor mântuirea sufletelor lor. Despre această liniştire şi însingurare în sine, care este a celor începători, Sfântul Teofan Zăvorâtul vorbeşte, învăţând pe un ucenic al său: „O să-ţi spun un singur lucru. începe acum, în starea de faţă, să te însingurezi pe tine acasă. Şi, de preferinţă, să închini ceasurile de însingurare rugăciunii în care să ceri un singur lucru: Arată-mi, Doamne, calea pe care trebuie să merg31. Aceasta să nu o zici numai cu cuvântul sau cu gândul, ci cheamă-L pe Dumnezeu cu durere de inimă. Pentru această însingurare să-ţi fixezi anumite ceasuri din zi, ceea ce este mai bine, ori anumite zile din săptămână şi să păstrezi această însingurare cu tărie, căutând mai mult înţelepţirea şi arătarea căilor către Domnul. Cu această însingurare amestecă şi postul simţit pentru trup. Acesta va fi un bun ajutor pentru rugăciune. Şi în acea vreme fă experienţe lăuntrice de lepădare, când de una, când de alta, pentru ca să ajungi neatârnat faţă de toate şi să te depărtezi astfel, încât să nu te tragă nimic înapoi. Scopul este să ajungi până acolo încât sufletul tău să se rupă din actuala ordine de viaţă ca din nişte cătuşe şi ca din temniţă".

Apoi zice: „Trebuie să ne folosim de clipele însingurării, întărindu-ne numai prin lucrurile dumnezeieşti, spre rugăciune şi meditaţie. Apoi îmi spui că ai vrea să te faci sihastru. E cam devreme şi nici nu se simte nevoia. Trăieşti doar singur, numai din când în când te vizitează cineva. Faptul că te duci la biserică nu-ţi sfărâmă singurătatea, ci o întăreşte, îţi dă putere să petreci şi acasă în rugăciune. După anumite răstimpuri, se poate să nu ieşi câte o zi sau două, spre a stărui să fii cât mai mult cu Domnul, dar aceasta, după câte înţeleg, o faci de la sine. Aşa că nici un rost nu mai are să te gândeşti la sihăstrie. Când rugăciunea ta ţi se va întări în aşa măsură încât te vei păstra mereu în inimă înaintea lui Dumnezeu, atunci vei avea o sihăstrie fără de sihăstrie. Fiindcă ce este sihăstria (liniştea)? Faptul că mintea se închide în inimă şi va sta neieşită în faţa lui Dumnezeu, cu o deplină evlavie, şi nu va voi să iasă din ea, spre a se ocupa cu altă lucrare". Apoi îl sfătuieşte, zicând: „Caută această sihăstrie (linişte), iar cu cealaltă nu-ţi bate capul"32.

Părinţilor şi fraţilor,
Despre liniştea şi însingurarea periodică ne vorbeşte în mod asemănător şi Sfântul Petru Damaschinul, zicând: „Iar cei ce suntem oameni în lume şi aşa-zişi monahi, să ne liniştim măcar în parte, ca drepţii de odinioară, spre a ne cerceta păcătosul suflet mai înainte de moarte, spre a-i pricinui lui îndreptare şi smerenie. Drept aceea şi noi, ca şi cei din lume, să ne oprim măcar o parte din zi sau din noapte şi să vedem ce vom răspunde Dreptului Judecător în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii. Fiindcă grija de viaţă nu lasă pe cineva să se îngrijească de sufletul său şi să-l cunoască cum se află, ca cel ce se linişteşte şi ia aminte la sine"33.

Tot el spune: „Nu este lucru ca să ducă pe om aşa repede la dobândirea virtuţii ca singurătatea şi adunarea minţii"34.

Aşadar, fraţii mei iubiţi, monahi şi creştini, la sfârşitul acestei predici am pus această învăţătură, de la Sfinţii Teofan Zăvorâtul şi Petru Damaschinul, despre liniştea periodică care ni se potriveşte şi nouă, monahilor din veacul de acum, precum şi bunilor creştini care râvnesc faptele cele bune şi adevărata pocăinţă, pentru a arăta că toţi, de vom voi, putem să ne liniştim şi să ne însingurăm între pereţii casei şi ai chiliei noastre, spre a ne aduna măcar o parte din zi sau din noapte, lăsând grijile lumii, şi a ne uni cu Dumnezeu prin rugăciune, citire şi meditaţii sfinte: AMIN!

Parintele Cleopa Ilie

Urcus spre Invierea, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Urcus spre Inviere"

 

Note:
1 Trimiterea I către oarecare Nil.
2 Trimiterea către Olimp.
3 Trimiterea 45 către Talasie.
4 Cuv. 16, p. 83.
5 Cuv. 34, p. 185.
6 Cuv. 13, p. 77.
7 Cuv. 34, p. 186.
8 Cuv. 43, p. 218.
9 Cuv. 12, p. 74.
10 „Cuvânt cum că şapte sunt lucrările monahului", tom. 3, p. 468.
11 Luca 10, 42.
12 Psalm 62, 8.
13Mateill, 28.
14 „Cuvânt pentru răbdare, pentru sfârşitul lumii şi pentru a doua venire, pentru cugetarea dumnezeieştilor Scripturi şi care este folosul liniştii", tom. 3, pp. 143-145.
15 Scara, Cuv. 27, p. 170.
16 Ibidem.
17Ibidem,p. 171.
18Ibidem,Cuv. 27, p. 176.
19 Ibidem.
20Ibidem,p. 177.
21 Pateric, cap. 1, „Pentru linişte", Bucureşti, 1829, pp. 82-83.
22 Filocalia, vol. V, p. 141.
23Filocalia, vol. V, p. 175.
24IPetru5, 8.
25 Filocalia, voi. V, „Arătare trebuincioasă şi preafrumoasă despre cele şapte fapte trupeşti", pp. 47-48.
26 Filocalia, vol. V, pp. 65-66.
27 Filocalia, vol. VI, p. 223.
28 Sbornic, vol. I, p. 194.
29Scara, Cuv. 27, p. 176.
30 Sbornic, vol. I, p. 193.
31 Psalm 142, 8.
32Sbornicul, pp. 249-250.
33 Filocalia, vol. V, p. 66.

05 Noiembrie 2015

Vizualizari: 1387

Voteaza:

Liniste si insingurare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE