Mania - "ucigasa dragostei"

Mania - Mareste imaginea.

Un oarecare specialist in problemele familiei si casniciei a numit odata mania „ucigasa dragostei". El spunea asta cu privire la viata familiala, insa expresia lui poate fi aplicata relatiilor dintre oameni in general. Irascibilitatea, mania, nu numai ca reprezinta o cauza de conflict, ci omoara sentimentele de dragoste, prietenie, simpatie, respect pe care le nutrim fata de oameni. O clipa de manie ne poate schimba atitudinea fata de cineva; trasaturile, particularitatile, obiceiurile care poate ca inainte ne starneau admiratia incep sa ni se arate intr-o lumina schimonosita, denaturata, caricaturizate. Dupa cum se spune, «de la dragoste la ura nu e decat un pas".



Daca omul se va vedea in oglinda cand este cuprins de manie, pur si simplu se va ingrozi, nu se va recunoaste, atat de mult i se schimba infatisarea. Mania intuneca insa nu numai si nu atat de mult fata, cat sufletul. Maniosul devine posedat de dracul maniei. Majoritatea omorurilor sunt comise nu in scop de jaf, nu pentru a inlatura niste martori sau concurenti, ci pur si simplu in aprinderea unei certi sau batai. Bineinteles, de regula alcoolul este de asemenea implicat. si iata ca prieteni, cunoscuti, ba uneori oameni foarte apropiati, care acum un minut beau impreuna, intr-un acces de manie pun, cu mintile intunecate de alcool, mana pe cutit, pe obiecte grele, si se intampla ireparabilul. In secile rapoarte politienesti, aceasta se numeste „crima domestica" - si aceste omoruri, repet, reprezinta majoritatea covarsitoare.

Bineinteles, omorul este expresia extrema a maniei, insa chiar daca nu se ajunge la violenta fizica, orice manifestari de manie omoara sufletul nostru din interior si strica relatiile noastre cu semenii. Cate casnicii nu s-au destramat din cauza certurilor continue dintre soti! Cate rude, cati fosti prieteni nu mai vorbesc cu anii dupa ce s-au certat candva pentru niste fleacuri!

Cauzele maniei

Haideti sa cercetam motivele principale care provoaca enervarea si mania.

Sfantul Teofan Zavoratul scrie: „Mania si firea suparacioasa vin de la pretuirea de sine, care ne face sa socotim si sa simtim ca pretuim mult. De aceea, cand cineva indrazneste sa nu ne dea ceea ce credem noi ca ni se cuvine, clocotim si ne gandim cum sa ne razbunam." Ingamfarea, egoismul, aprecierea de sine exagerata - iata cauza frecventa a irascibilitatii si a maniei! Este usor sa fii linistit si ingaduitor atunci cand te lauda toata lumea, dar daca te atinge cineva macar cu un deget se vede imediat cate parale facem, infierbantarea, impulsivitatea, pot fi, bineinteles, urmarea unui caracter temperamental, insa caracterul nu poate totusi justifica mania. Omul temperamental, irascibil trebuie sa-si constientizeze aceasta trasatura si sa se lupte cu ea, sa invete sa se controleze. Cu atat mai mare cununa va primi atunci pentru efortul sau. Omului linistit din fire, flegmatic, ii vine mai usor sa se lupte cu enervarea si cu mania. Exista oameni cu caracter autoritar, dominator; acestia vor sa fie toate dupa placul lor, nu sufera nici o opozitie. Si acestora le e foarte greu sa-si invinga porniri-le de manie. Sfantul Teofan le da urmatorul sfat unora ca acestia: „Vad ca pricina consta in aceea ca nu vreti sa sacrificati nici un pic din ordinea pe care ati stabilit-o. aceasta e bolesnita dumneavoastra. Alungati-o, ca e netrebnica, si o sa fiti mai linistit. Dati dovada astfel de lepadare de sine, fiindca aici se ascunde iubirea de sine intreaga."

S fintii Parinti mai numesc o cauza a maniei: invidia. Acest pacat este foarte frecvent legat de iubirea de arginti. Nu intamplator aceasta patima se afla pe lista inaintea maniei. De obicei, oamenii ii invidiaza pe cei mai bogati, mai de succes, mai inzestrati decat ei. Pana si intre cei foarte bogati exista o concurenta, o rivalitate permanenta: cine are mai multe „zerouri" in conturile bancare. Invidia duce la ura, impinge chiar la omor. „Cine este ranit de invidie si duhul de intrecere (rivalitate - n.tr.), spune Cuviosul Efrem Sirul, este vrednic de plans, fiindca este partas al diavolului, prin a carui pizma moartea a intrat in lume (Int. Sol. 2, 24). Inima lui se istoveste totdeauna de intristare, chipul lui este mancat de galbejeala si puterile lui se vlaguiesc. Invidia si duhul de intrecere sunt o otrava groaznica, din care iau nastere clevetirea, ura, uciderea."

Formele maniei

Mania poate avea diferite manifestari: irascibilitatea, impulsivitatea, ranchiuna, ura, setea de razbunare. Si pasiunea pentru dispute poate deveni o sursa de manie, poate duce la conflicte, la certuri. Pericolul este mare, fiindca disputele sunt cel mai des nu procese de scoatere la lumina a adevarului, ci niste dueluri verbale care provin din dorinta de satisfacere a orgoliului personal, de autoafirmare. In disputa este prezenta aproape intotdeauna ciuda celui ce pierde. In infierbantarea disputei este foarte usor sa intreci masura si sa cazi in enervare si in manie. Atunci cand se termina argumentele, adeseori incep tipetele si chiar jignirile reciproce. De aceea, disputele trebuie evitate din rasputeri.

Despre irascibilitate si impulsivitate vom vorbi putin mai tarziu. Acum as vrea sa insist asupra ranchiunei. In general, „pomenirea raului", cum se numeste acest pacat in limbajul bisericesc, este un sentiment groaznic. El roade ca un acid sufletul suparaciosului si il distruge din interior. Caracterul suparacios este o sabie cu doua taisuri, indreptata in primul rand nu impotriva celor care ne supara, ci chiar impotriva noastra, insasi structura verbului „A SE supara" arata ca cei impotriva carora se indreapta actiunea distructiva a supararii suntem chiar noi. Cei ce ne supara poate ca nici nu stiu ca noi suntem maniati pe ei, poate ca nici nu banuiesc ca noi suferim. Dorm linistiti, n-au treaba, pe cand cei suparati clocesc planuri de razbunare, nu pot sa doarma noptile, isi pierd pofta de mancare si tihna, gandindu-se numai la supararea lor. Omul suparacios se pedepseste pe sine insusi ingrozitor, aducandu-se intr-o stare de totala epuizare. Starea de manie este un stres foarte sever. Ca atare, capacitatea de a-i ierta pe vrajmasi si pe cei care te-au suparat aduce un imens folos nu numai sanatatii duhovnicesti, ci si celei psihice.

Cum sa invatam sa iertam? In primul rand, sa intelegem ca de asta avem nevoie mai ales noi insine. Noi insine avem mult de castigat daca vom invata sa nu ne suparam pe oameni. In al doilea rand, sa intelegem ca omul care ne-a suparat nu stia ce face, caci pana si raufacatorul cel mai inveterat are justificarile sale. Atunci cand a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos, iudeii chiar credeau ca fac un lucru placut lui Dumnezeu, nu-L vedeau in El pe Fiul lui Dumnezeu; sigur, sufletul lor, ratiunea lor erau orbite de pacat, de patima maniei si invidiei, dar nu intelegeau ce fac, si de aceea Hristos Se ruga de pe cruce: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Le. 23,34). Nici cei care ne supara nu stiu ce fac, caci daca ar sti ca savarsesc un pacat, o faradelege, pentru care vor da neaparat socoteala inaintea lui Dumnezeu, nu ar face asa ceva. Ei ori nu inteleg deloc ce este pacatul, ori nu constientizeaza intreaga masura a responsabilitatii pentru el. Ca atare, sunt oameni de compatimit, oameni nefericiti, rataciti si bolnavi duhovniceste, iar pe bolnavi nu poti sa te superi.

Va reamintesc ca toate supararile noastre iau nastere din orgoliu si ca, in general, printre ele exista foarte putine care au motive cu adevarat serioase. In principiu, oamenii care ii supara pe altii in mod constient si intentionat sunt cazuri izolate. De obicei, oamenii se supara unii pe altii ori intamplator, ori din lipsa de patrundere si de tact - in orice caz, fara intentia de a supara pe cineva.

De vreme ce caracterul suparacios provine din orgoliu, trebuie sa educam in noi smerenia, sa ne suparam cat mai putin si sa fim atenti cat mai mult la noi insine, punandu-ne in mod sincer intrebarea: „Cu ce sunt de vina eu? Cu ce am gresit, de a aparut situatia conflictuala? Poate ca epitetele deloc magulitoare ce mi s-au adresat nu sunt departe de adevar. Fiindca unii oameni nu se cearta niciodata si nu sunt in conflict cu nimeni, pe cand altii se enerveaza, se cearta si se supara la tot pasul."

Inca un mijloc eficace impotriva maniei: sa ne straduim sa ne punem in locul celui care ne-a suparat, sa ne imaginam situatia lui si sa-i gasim justificari. Sa fim nuprocurori, ci avocati ai apararii. Atunci ne va veni mai usor sa iertam. De pilda, sa zicem ca ne-a suparat o vanzatoare la magazin: i-am dat bancnote mototolite, iar ea ne-a facut observatie cu duritate si enervare. Ganditi-va insa ca noua ne-a fost lene sa desmototolim o singura data banii, pe cand ea sta de dimineata pana seara la casa, netezeste banii mototoliti, elibereaza marfa, da restul si are o mare raspundere materiala; pe deasupra, poate ca acasa are probleme, copiii sunt bolnavi, a lasat-o barbatul, mai stiu eu ce. Si atunci vom intelege imediat de ce nu ne zambeste cu dragalasenie, ci dimpotriva - si gasindu-i indreptatiri omului, ne vom deprinde sa nu-losandim, ci sa-l compatimim si sa-l intelegem.

Mania si rugaciunea - doua lucruri incompatibile

Sfanta Scriptura ne interzice categoric sa ne rugam in stare de manie, de neimpacare cu aproapele. Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau (Mt. 5, 23-24), si: De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vos-tru Cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre (Mt. 6,14-15).

Rugaciunea omului neimpacat, ranchiunos, e o fatarnicie. Cum putem rosti Rugaciunea Domneasca, „Tatal nostru", in care se spune: „Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", cand avem ranchiuna in inima? Domnul nu va primi rugaciunea nesincera, ipocrita. Este absolut de neconceput sa te apropii de Taina impartasaniei fara sa-i fi iertat din suflet pe cei ce te-au suparat. Daca indraznim sa ne impartasim in starea aceasta, primim Sfintele Taine spre judecata si spre osanda, asemanandu-ne lui Iuda vanzatorul. De aceea, trebuie sa folosim toate mijloacele si caile pentru a ne impaca. Apostolul Pavel zice: Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii (Rom. 12,18). Dar daca nu se poate, daca celalalt nu vrea deloc sa se impace? Atunci trebuie sa ne impacam cu el macar in sufletul nostru si sa-i iertam totul, din toata inima - si, bineinteles, sa ne rugam pentru el.

Putem sa ne rugam lui Dumnezeu daca in inima noastra suntem suparati pe aproapele, dar vrem sa ne izbavim de supararea aceasta? Da, putem sa ne rugam in starea aceasta, cerand ajutor de la Domnul, dar cu hotararea ferma de a ne lupta cu mania si supararea, de a cauta cu adevarat impacarea. Trebuie sa vrem cu adevarat sa iertam, si numai cu asemenea ganduri sa ne rugam pentru noi insine si pentru celalalt.

Neimpacarea, vrajba alunga de la noi harul lui Dumnezeu.

Pr. Pavel Gumerov

Extras din volumul "Cele opt ganduri de moarte si lupta cu ele", Ed. Sophia

.

30 Martie 2015

Vizualizari: 5078

Voteaza:

Mania - "ucigasa dragostei" 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

mania ura iertarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE