Pentru orice se întâmpla să văd mă rugam

Aş vrea să vă mărturisesc un lucru..., cum să vă spun..., pare egoist, dar vă va fi de folos, dacă o să luaţi în considerare partea lui bună. Fiţi atenţi, v-am spus că n-am putut să pierd ocazia care mi-a ieşit în cale acolo, în pustietate, la Sfântul Nicolae. Nu venea nimeni, era iarnă, trecea numai un oarecare Vanghelie Kiousis, care nu stătea la schit. Aşadar, vă amintiţi ce v-am spus despre cum petreceam acolo? Cum eram singur şi mă duceam şi stăteam în biserică? Şi cum stihiile naturii se dezlănţuiau?

Noaptea nu se dezlănţuiau, ci mugeau de-a binelea... Câte răbufniri nu purta cu ea vijelia?

Mă ascultaţi? Vreau să vă spun că de când am început să fac ascultare şi de când m-a cercetat Harul, am devenit un alt om. Pentru orice se întâmpla să văd, mă rugam.

Ce să-ţi zic? Auzeam o pasăre ciripind, nu mă lăsam până nu mă convingeam că acea pasăre îl slăveşte pe Făcătorul ei! Florile, copacii, ierburile, stâncile: câte nu-mi spuneau mie stâncile! Stâncile în veşnicia lor îmi spuneau atât de multe, câte nu văzuseră ele! Le întrebam şi-mi spuneau ce văzuseră la Kavsokalyvia! Şi câte nu văzuseră într-atâţia ani! Imi spuneau, iar eu cu străpungere de inimă le vedeam, aşa cum le văzuseră ele, prin Harul lui Dumnezeu. Da, acum o să mă înţelegeţi greşit. Dar vreau să vă spun că aceasta este marea taină: omul care e al lui Hristos face din toate rugăciune. Şi le închipuie pe toate, le simte pe toate şi toate sunt spre folosul său.

Ce v-am zis? O simţiţi? De îndată ce am ieşit la plimbare şi am început [să păşesc], bo-ca, bo-ca, bo-ca...

- Rugăciune.

- Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Şi mi-am zis: uite, acum suntem împreună, în Kymi.

Da, dar ce se întâmplă? Căci prin ea timpul este desfiinţat, nu mai simţi că timpul există.

Da, însă starea de robie le face pe toate, starea de robie. V-am spus toate acestea, pentru că pe toate, şi nefericirea, şi încercările [vieţii], trebuie să le prefacem în rugăciune, prin mijlocirea Scripturii, a Sfinţilor, a Părinţilor. Aşa trebuie să cugetăm. Apostolul [Pavel] se referă la acest lucru când zice: „Mă bucur de suferinţele mele."1

- „Orice faceţi, spre slava lui Dumnezeu să faceţi."

- „Ori de mâncaţi, ori de beţi (...), spre slava lui Dumnezeu să le faceţi."2 Da, dar aceasta este sfinţirea, sfinţirea necontenită. Să ne învrednicească Dumnezeu, eu cer asta cu multă râvnă, însă, cum am spus şi unui călugăr la telefon azi-noapte: roagă-te pentru mine, eu te iubesc, iubeşte-mă şi tu şi fie-ţi milă de mine şi roagă-te pentru mine, ca Dumnezeu să mă miluiască. „Ei", îmi zice el, „tu să te rogi!" „Eu", îi spun, „m-am şubrezit acum, încep să slăbesc în toate cele pe care le-am făcut atâţia ani, pentru că mintea s-a rănit."

Haide! Spune: „Inaintemergătorul Harului s-a sălăşluit în pustie şi Iudeea..." (psalmodiază).

- Este [un tropar din] Canonul Postului Mare. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

- „Andrei, părinte preacinstite şi de trei ori fericite, păstorul Cretei..." (psalmodiază). Nu-mi aduc aminte.

- „Nu înceta să te rogi..."

- „Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte, vigoarea trupului a slăbit, graiul a pierit, sfârşitul e la uşă. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când Judecătorul va veni să cerceteze cele pe care le-ai săvârşit?"3 (cântă). - Aţi înţeles: „Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte, graiul a slăbit, vigoarea trupului a pierit, sfârşitul e la uşă. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când Judecătorul va veni să cerceteze cele pe care le-ai săvârşit?" [Prin rugăciune] este activat întregul potenţial al omului pentru ca acesta să se mântuiască. Prin urmare i-am zis asta călugărului din Sfântul Munte. Şi am vrut să vă spun să nu lăsaţi să vă scape nici o şansă. Să ascultaţi tot ceea ce vi se spune.

Multe dintre lucruri ne vorbesc

Invăţăm multe lucruri din toate, multe lucruri ne vorbesc [de la sine]: [vezi] o mamă care-şi ţine pruncul în braţe; pe o alta o vezi cum îl alăptează; pe alta, cum îl ţine de mână. [Vezi cum] învăţătorul, învăţătoarea îi iau pe toţi copiii şi îi duc în excursie. îi vezi pe toţi cum se mişcă. Surorile medicale, cum ies de la sala de curs în uniforma lor şi merg să facă practică [într-un spital].

Toate vorbesc...

Tot ceea ce am spus e din egoism. Să mă ierte Dumnezeu... Ai fost atent cum vorbeam de asistentele medicale, fiindcă acestea m-au făcut de multe ori să plâng, de foarte multe ori. Le iubeam mult, şi pe ele, şi uniforma şi restul. Când văd o soră care poartă uniformă, o uniformă albă, mă emoţionez. Este sora milei, sora iubirii, care se duce să slujească în lăcaşul iubirii lui Dumnezeu, adică la spital, să aibă grijă de bolnavi, de fraţi. Ingerul, îngerul [în] alb. Şi câte alte lucruri...

Sunt atâtea lucruri care ne pot aduce folos, dar pe care noi le trecem cu vederea... Nu-i aşa? Ce spui, fiica mea, oare am şi eu puţină dreptate?

- Ele fac bine bolnavul. Da, da, aşa cum i-aţi spus cuiva, părinte: „Nici profesorul şi nici doctorul nu sunt nimic în faţa surorii medicale."

- Sunt, sunt, dar dacă nu au acest ajutor [adică pe sora medicală], nu fac nimic, nu pot face un pas.

Refugiul meu era călătoria la cele de Sus

- In suferinţa şi în necazul său fiecare este nevoit să-şi caute refugiul la Dumnezeu.

-Da.

- Să-şi întindă mâinile şi să-I ceară mila: „în suferinţe"4 „am strigat şi m-a auzit"5.

- Dar toate acestea... vai, vai, vai...

- Aceste lucruri pe care le-aţi spus sunt foarte importante şi cu totul tulburătoare.

- Amintirile. Amintirile sunt şi frumoase. Ca şi cum le-aş retrăi.

Apoi în bisericuţă... Da, da, da... Să le vezi pe toate cele din jur cu mintea... Nu vi le-am povestit pe toate! In bisericuţa în care intram, mă duceam să stau în strană şi aruncam câte-o privire afară. In jur erau munţii, în partea de sus [a bisericuţei] erau arbutuşii6, pădure, de jur-împrejur pădure, şi nici un suflet [de om]. Doar mai jos, mai la şes, se aflau satele, Vâtheia. In locul acela era o pustietate desăvârşită, cu alte cuvinte, ca să pricepeţi, [nu era nimic altceva decât] pustiul şi o lipsă desăvârşită de ajutor. Mă urcam undeva sus şi priveam ca să înţeleg mai bine unde sunt, unde m-am aşezat, unde mă aflu. Aţi înţeles? Şi apoi altele [şi altele]. Bine am zis „o lipsă desăvârşită de ajutor".

- Intr-adevăr, „o lipsă desăvârşită de ajutor".

- Cum să vă explic... S-a întâmplat să mă aflu izolat într-un loc pustiu, pe o vreme sălbatică, pe un munte, unde să se găsească o mănăstire a Sfântului Nicolae, într-un loc numit Vâtheia... pe o vreme rea: a plouat zile în şir..., zece zile de ploaie şi vânt. Vântul mugea, platanul se tânguia, iar eu mă duceam într-o bisericuţă străveche, ale cărei turle, picturi şi sfinte fresce tremurau, şi stăteam într-o strană, uneori ieşeam afară, mă duceam chiar mai sus de nori, de ploi, de vânt şi mă vedeam pe mine jos singur, în mijlocul furtunii..., cu vântul ce mugea, să spunem, asemenea fiarelor sălbatice, de-ţi venea să crezi că te afli în iad. Şi mă simţeam asemenea păsării vânate care, în bătaia crivăţului şi a zăpezilor, căuta un refugiu, îşi căuta scăparea. Iar refugiul meu era să călătoresc spre cer, pentru că aici pe pământ era furtună, era vreme rea, era viaţa grea. Sufletul meu căuta ceva mai sfânt, mai înalt, mai desăvârşit. Iar aceasta era îmbrăţişarea lui Hristos. Vedeţi cum toate acestea vin de la sine... Oare nu cumva mă înţelegeţi greşit?

Acest nevoitor jertfeşte totul, îi e de-ajuns să găsească felul în care poate ajunge să simtă Harul lui Dumnezeu, căldura lui Hristos, îmbrăţişarea Sa. Ei, să se unească, să simtă apropierea lui Dumnezeu, să simtă unirea sa cu El. Ai priceput? Nu resimte atât de mult răul... Voi îl vedeţi ca rău. El îţi spune: „Oare înseamnă asta ceva!?"

Vai, vai, cât de uşor se lasă lumea cucerită!

- Ţi-am povestit cum făceam Vecernia şi apoi ieşeam, fie înainte, fie după, împreună cu mama să ne plimbăm afară din sat serile. Şi când treceam prin faţa cafenelelor cei aflaţi la mese se ridicau în picioare cu toţii. Iar eu îi binecuvântam şi le spuneam: „Bună seara, djagii mei..." „Bună seara!", ne răspundeau. Şi pentru că trebuia să trec pe acolo mi se făcea ruşine şi nu voiam să merg mai departe. Ai priceput? Pe mama o numeau preoteasă. Şi-i spuneau, aşadar: „Doamnă preoteasă, tot ce e-al nostru e şi al dumitale..."

- Vai, vai, cât de uşor se lasă lumea cucerită!

- Aşadar, îi spuneau: „... Doamnă preoteasă, poţi să culegi, de oriunde vrei, fasole, vinete, roşii, caise... Unde vezi vreun cais, du-te şi culege din el. Toate sunt ale noastre.

Toate ale noastre sunt ale dumneavoastră." Cum se mai mândrea mama, vai, vai, vai! Tare se mai mândrea...

SFÂNTUL PORFIRIE

O SĂ VĂ SPUN..., EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "O SĂ VĂ SPUN..."

Note:
1Col. 1,24.
2ICor. 10,31.
3 Troparul I al cântării a IX-a a Canonului lui Andrei Criteanul (cf. joi, săptămâna a V-a din Postul Mare).
4Ps.9,9.
5Ps.3,4.
6 Un gen de plante din familia ericacee ce cuprinde cel puţin 14 specii; la noi este cunoscut ca „arbustul de frăguţe (arbutus unedo)" sau ca „strugurii ursului" (n. trad.).

 

• Sfantul Porfirie
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Porfirie, episcopul Gazei
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Virtuti si harisme - Sfantul Porfirie
  Publicat in : Credinta
• Sfantul Porfirie - aparatorul Sfintei Cruci
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Proroc Avacum; Sfantul Porfirie Kafsokalivitul; Sfanta Mucenita Miropia
  Publicat in : Vietile sfintilor