Mult ni s-a dat, mult ni se cere

Mult ni s-a dat, mult ni se cere Mareste imaginea.

Dumnezeu pune la încercare sufletele în multe şi variate feluri şi aşteaptă să vadă cum lucrează libertatea voinţei fiecăruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte uşor şi repede, şi îndată ce devin credincioşi se roagă. Ei trăiesc în lume fără osteneală prea mare. Inţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică doreşte să vadă dacă aceştia se bucură şi lucrează pentru El cu ajutorul harului pe care l-au primit fără multă trudă. Mult li s-a dat, mult li se cere.

Repede li s-a dat, repede li se cere dovada recunoştinţei. Alţii însă sunt lăsaţi să se obosească mult în fel de fel de nevoinţe, în aşteptare îndelungată, în lacrimi neîncetate de cerere a Duhului Sfânt, şi foarte greu le răspunde Dumnezeu. Nu pentru că nu-i iubeşte - poate chiar pe aceştia îi iubeşte mai mult! -, ci pentru că vrea să le vadă străduinţa, răbdarea, încrederea. In tainica lui înţelepciune, Dumnezeu toate le face după un plan. Acei ce nu primesc harul cu repeziciune se aprind şi mai tare de dorul lui şi, dezlipiţi de lume, lepădaţi de toate, ei nu deznădăjduiesc în acest pustiu de aşteptare. Tocmai acest dor fierbinte vrea Domnul să-l încerce - dacă vor rezista la toate ispitele şi la toate luptele sau vor cădea în indiferenţă şi plictiseală de atâta aşteptare. Aşa se dovedeşte credinţa în Cel ce nu este un înşelător şi care va dărui cu siguranţă ceea ce a făgăduit celor ce-L roagă cu răbdare până la sfârşit.

Pentru cei credincioşi, credincios este Domnul! Aceştia neîncetat se cercetează şi se judecă să vadă cu ce L-au supărat pe Domnul de-i lasă atât de mult timp să aştepte venirea Duhului Sfânt peste ei. Şi neîncetat îşi descoperă greşeli, neînsemnate în fond, dar care în ochii lor par mari. Se căiesc amarnic şi se consideră cu adevărat nevrednici de venirea Duhului peste ei. Pe aceştia îi iubeşte Dumnezeu în ascuns şi îi ajută şi îi apără de răutăţile vicleanului.

Măsura dragostei fiecăruia este foarte variată şi Domnul cântăreşte lacrimile fiecăruia şi drepte sunt judecăţile Sale. El nu se uită la faţa omului, ci la gândurile sale ascunse. Nu evlavia aparentă şi nu practica religioasă exterioară le preţuieşte Dumnezeu mai mult, ci inima curată, înfrântă, duhul smerit; pe acestea le doreşte El.

Fiecare va da socoteală de ceea ce a primit sau de ceea ce i s-a oferit şi n-a primit, de ocaziile ce i s-au dat să afle, să caute, să înveţe şi pe care nu le-a luat în serios, de sfaturile şi îndemnurile Domnului venite prin gura oamenilor aleşi, care însă n-au fost primite, ci au fost dispreţuite. Cel cu adevărat credincios nu va fi niciodată sigur de sine însuşi. Chiar de va fi obţinut harul ceresc, el tot va crede că nu-l are şi nimănui nu va spune lucrul acesta. Toată munca şi tot zelul lui i se vor părea nimic şi veşnic va fi flămând şi însetat de Dumnezeu.

Cel care se compară cu altul şi se crede mai luminat şi mai înălţat spre desăvârşire, acesta - vai! - a şi căzut din smerenie în mândrie, şi toate ostenelile lui sunt zadarnice. Judecarea altora este întotdeauna dovada trufiei din inima celui ce judecă. Numai cel care îi iartă pe toţi, îi apără, abia acela a ajuns la smerenie. Cel care dezvăluie păcatele altora este, de asemenea, plin de mândrie şi toată evlavia lui este o prefăcătorie. Şi nu este suficient ca limba să tacă, să nu mai clevetească, ci trebuie ca mintea însăşi să ajungă să nu mai gândească niciodată rău despre nimeni. Căci păcatul trufiei în minte nu este numai pe limbă. Abia atunci când în gânduri şi în vorbe se face un gol total despre lume şi oameni şi Domnul este singura preocupare a minţii, a limbii, a urechii şi a ochiului, abia atunci sufletul a ajuns la acea fericire a sărăciei Duhului pe care Iisus o pune în fruntea celor nouă fericiri predicate de El.

Un creştin adevărat nu este niciodată sigur de ziua de mâine şi permanent se gândeşte la sfârşitul său, iar nu la cel al fratelui său. El este atent numai la el însuşi, la tot ceea ce se petrece în mintea lui, are mult de lucru cu propriile lui gânduri rele, pe care neîncetat se luptă să le alunge, şi niciodată nu are timp să observe ce face aproapele lui. El nu urmăreşte decât liniştea sufletului său, alungarea poftelor din el, fără să se lase în seama vreunui har special sau să se justifice în vreun fel anume.

Sfantul Macarie Egipteanul


Articol preluat din cartea "Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu", Editura Bizantina

Cumpara cartea "Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu"

 

.

13 Ianuarie 2015

Vizualizari: 3180

Voteaza:

Mult ni s-a dat, mult ni se cere 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE