Necinstea slugii care se crede stapan

Necinstea slugii care se crede stapan Mareste imaginea.

EXISTĂ O CONFUZIE CARE SE face deseori între stăpân şi slujbaş, intre proprietar şi beneficiar. Aici a fost marea greşeală pe care o făceau fariseii din vremea Mântuitorului Hristos. Ei aveau conştiinţa că sunt stăpânii poporului, că sunt slujitorii direcţi ai lui Dumnezeu, dar că, de fapt, ei hotărăsc ce să faca, nu Dumnezeu, cu alte cuvinte, o substituire a slugii faţă stăpân. Şi greşeala aceasta ne aparţine şi nouă, pentru că deseori uităm că suntem slujbaşi şi credem că suntem stăpâni. Aceasta începând cu mine care sunt arhiereu, mitropolit şi deseori mă scutur chiar şi în somn şi zic: „tu nu eşti stăpân, stăpân este Unul în ceruri, tu eşti un slujitor de rang mai înalt cu răspunderi mai înalte, poate cu învăţătură de carte mai multă, dar eşti un servitor, nu eşti un stăpân, nu eşti un şef, nu tu dispui de ceea ce trebuie făcut, ci este Altul care dispune şi care este mai înţelept decât tine, iar Acela este Dumnezeu".

Aceasta este ispita teribilă a slugii, de a crede că este stăpân. Aceasta şi-a pierdut complet simţul măsurii şi a intrat într-un fel de demenţă a omului de totdeauna, dar mai cu seamă a omului modern. De aceea, dragii mei sunt necesare câteva cuvinte de învăţătură asupra acestui subiect. Este vorba de o vie care trebuia muncită şi care era a unui proprietar. Stăpânul, proprietarul a plecat undeva, departe, într-o călătorie şi a lăsat via pe mâna lucrătorilor s-o lucreze. Ei au lucrat-o într-adevăr, însă dintr-o data procesul de conştiinţă a suferit o strămutare, ei au început să se creadă stăpâni. Şi atunci când a venit vremea roadelor, să se culeagă strugurii toamna, stăpânul şi-a trimis slujitorii ca să ceară ceea ce este dreptul lui, pentru că una este proprietarul şi alta este beneficiarul. Ei bine, parabola de astăzi ne înfăţişează această împrejurare. Ce te faci însă când cel care munceşte pământul fără să fie proprietar, începe să-şi strămute conştiinţa şi să capete una de proprietar? Că de fapt, nu este doar beneficiarul, lucrătorul pământului, ci este şi stăpânul, situaţie în care s-au găsit lucrătorii din Sfânta Evanghelie de astăzi pe care aţi ascultat-o şi pe care încerc eu să v-o tâlcuiesc.

Este o strămutare de conştiinţă, atunci când lucrătorii viei au căpătat această conştiinţă că ei sunt stăpâni şi când au venit trimişii stăpânului ca să ceară partea lui de proprietar. Cum o să-l dăm, că doar noi l-am muncit? Nu dăm nimic. Şi când au venit trimişii stăpânului să-i ceară partea, aceştia l-au omorât. Atunci stăpânul a aflat şi a trimis pe alţi slujitori spunându-le: duceţi-vă şi spuneţi-le ca ei să-şi oprească ceea ce se cuvine pentru munca lor, iar mie să mi se dea ceea ce mi se cuvine pentru pământul meu, pentru proprietatea mea. Şi aceia au păţit la fel. Au fost omorâţi şi atunci întrebarea pe care o pune evanghelistul în textul de astăzi este următoarea: „oare ce merită aceşti lucrători incorecţi, complet necinstiţi?" şi răspunsul este „pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via va fi dată altor lucrători s-o lucreze". Fireşte, are un înţeles în primul rând istoric. Este vorba de farisei si saduchei, reprezentanţii poporului evreu care credeau, îşi făceau iluzia că împărăţia lui Dumnezeu le aparţine de drept, dacă nu şi de fapt, că ei sunt moştenitorii exclusivi ai împărăţiei lui Dumnezeu şi că nimeni nu poate ridica pretenţie asupra acestei împărăţii.

Şi li se aminteşte că totuşi nu sunt decât nişte slujbaşi, că împărăţia lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu, El este împăratul pentru simplul motiv că El a creat-o. Noi spunem că suntem proprietari de pământ, ai unei bucăţi de pământ, a unui hectar de pământ sau două sau trei, datorită faptului că trebuie să existe nişte legi în aşa fel încât fiecare să cunoască care este partea lui de avere, pe care are obligaţia s-o muncească sau s-o dea altuia s-o muncească, în dijmă sau în parte şi pentru ca vecinii să nu se întindă, să nu se întâmple conflicte aşa cum se întâmplau altă dată la ţară, între ţărani. Pentru o brazdă de pământ putea să se iste şi un omor. Şi ştim din literatură, de la Liviu Rebreanu, că lupta ţăranului pentru pământ este acerbă şi poate merge uneori până la crimă. Aceas-ta însemnă lupta pentru proprietate.

Dar adevăratul proprietar este Dumnezeu. Nu noi am făcut pământul, Globul pământesc pe care vieţuim, nu noi. De aceea, binecuvântarea lui Dumnezeu faţă de primii oameni, Adam Şi Eva, după ce i-a creat suna astfel: „creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul si stăpâniţi-ll", dar nu a spus să fie al vostru. Le-a poruncit să-l muncească şi să-l stăpânească, dar El este Creatorul pământului şi ei sunt doar beneficiarii.

Aceasta uită oamenii noştri, cei mai mulţi. Aşa încât dragii mei, înţelesul principal al Evangheliei de astăzi este ca în- totdeauna să avem conştiinţa diferenţei dintre stăpân şi beneficiar. Noi nu suntem altceva decât beneficiarii a ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. El e stăpânul şi de aceea Lui trebuie să-I mulţumim. Noi putem mulţumi tatălui, mamei pentru ca ne-au născut, fraţilor noştri pentru că muncesc împreună cu noi, vecinilor pentru că ne ajută, altfel să ştiţi că mulţumirile toate trebuie să I se adreseze lui Dumnezeu, pentru că El a făcut tot ceea ce este spre folosul nostru, pentru ca noi şi familiile noastre să trăim liniştiţi, să ducem o viaţă liniştită şi corectă, bazată nu atât pe simţul de proprietate cât pe muncă, care este tot spre Slava lui Dumnezeu, pentru că tot El ne înzestrează cu sănătate şi cu puterea de a munci. Ce faci când eşti bolnav? Nu poţi munci, zaci în pat.

Ştiţi că în binecuvântarea arhiereului există formula „Doamne, Doamne caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta şi o desăvârşeşte pe ea". Nu rareori în Sfânta Scriptură viaţa lui, familia lui este asemănată cu o vie, dar via aceasta (şi v-o spune un podgorean care s-a născut la vie, crescut acolo în brazdele ei) trebuie muncită. Ştiţi că într-o vie podgoreanul stă din martie şi până în octombrie când se culeg strugurii. Văd şi acum din casa părinţilor mei pe un vecin care avea o vie mai pe vale, şi zilnic era în vie, mereu avea de lucru, pentru că viţa de vie este o plantă care cere foarte multă migală. Se cere săpată primăvara, trebuie prăşită de două sau de trei ori în timpul verii, pentru că cresc bălăriile şi e foarte sensibilă la buruieni, Viţa de vie şi frunzele trebuie stropite cu o substanţă specială. Frunza de vie, când încep strugurii sa dea roadă trebuiesc stropiţi cu pucioasă, pentru că poate creşte o ciupercă care să-i distrugă, iar pucioasa îi apără de ciupercă. Şi încă o dată ştiu cât de greu se lucrează o vie şi ştiu cât de mare este tragedia când uneori, nu se ştie când, numai toamna în octombrie, când strugurii s-au copt şi sunt buni de cules, vine câte o ploaie cu grindină şi în câteva minute distruge totul-Aşa că, revenind la parabola aceasta, greşeala cea mare a lucrătorilor viei era, că din angajaţi, din simbriasi, din servi au pretins că sunt proprietari, aşa încât, când stăpânul şi-a trimis pe ai lui, „E via mea şi duceţi-vă să luaţi ce mi se cuvine mie, ei să-şi oprească ce este al lor, pentru munca lor, dar mie să mi se dea ce mi se cuvine".

Şi evanghelia se termină cu întrebarea retorică, fără îndoială, a Mântuitorului „Oare ce se va întâmpla cu aceşti lucrători necredincioşi? Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători ca s-o lucreze". Trimiterea se face la fariseii care ascultau această parabolă şi de aceea la sfârşitul textului evanghelic după Matei ni se spune că fariseii şi saducheii care erau de fapt exploatatorii poporului s-au hotărât ca să-l omoare pe Iisus pentru că le încurca socotelile, ceea ce până la urmă au şi făcut, că l-au pus pe cruce. Datorită lor l-a condamnat Pilat să moară pe cruce, când strigau: „să fie răstignit, să se răstignească!". Aşa că, dragii mei, pentru noi cel puţin, care suntem lucrătorii viei lui Dumnezeu este bine să luăm aminte, pururea să nu uităm că noi nu suntem proprietarii a ceea ce cărăm, ci suntem ostenitori şi în egală măsură beneficiari, şi că pentru toate trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi când ne merge bine, pentru că ne-a mers bine, şi când ne merge rău pentru ca să ne fie spre învăţătură, că este posibil în viaţă să ne meargă şi rău, pentru păcatele noastre şi pentru învăţătura noastră.

Dar totdeauna să îndreptăm tot către noi răspunderea. Important este să rămânem înţelepţi, să-i rămânem credincioşi lui Dumnezeu, Care e adevăratul proprietar a tot ceea ce avem noi şi să rămânem credincioşi propriei noastre soar-te, aceea de a-L sluji pe Dumnezeu, pentru că slujindu-L pe El, ne slujim pe noi înşine. A spus Mântuitorul Hristos care era Dumnezeu „fără Mine nu puteţi face nimic". Ei bine, să ne aşezăm în sufletele şi minţile noastre această aducere aminte „fără Mine nu puteţi face nimic". Faceţi totul împreună cu Iisus Hristos, să facem totul împreună cu Iisus Hris-tos şi ne va fi bine. Amin.

IPS Bartolomeu Anania
Coruptia spirituala, texte social-teologice; Editura Eikon

Cumpara cartea "Coruptia spirituala, texte social-teologice"



14 August 2015

Vizualizari: 1479

Voteaza:

Necinstea slugii care se crede stapan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE