O lectie duhovniceasca la schitul Kitaev

O lectie duhovniceasca la schitul Kitaev Mareste imaginea.

Fiind eu încă acolo m-am învrednicit să aud sfintele lui cuvinte de suflet folositoare spuse unui frate; căci stând eu în curtea acelui sfânt lăcaş cu câţiva părinţi a chemat el [întâi-stătătorul] pe un frate sub ascultare, care frate era foarte cucernic, şi i-a spus: „Te voi trimite, frate, la mănăstirea cea mare să iei, după obiceiul nostru, unele lucruri de mâncare şi de băutură pentru toată săptămâna. Fă-ţi pregătirile cele de trebuinţă." Fratele, aşadar, s-a pregătit cum se cuvine şi deschizând poarta de la curtea schitului, a început să iasă [cu căruţa]. Văzând acestea, întâi-stătătorul l-a chemat pe fratele acela şi i-a spus: „Cum îndrăzneşti, nenorocitule, să pleci fără binecuvântarea mea? Dar dacă ţi s-ar întâmpla, cum li se întâmplă multora, să vină [asupra ta] o moarte neaşteptată, ce-ai putea răspunde Dreptului Judecător în ziua înfricoşetoarei a Lui a doua veniri, pentru că ai plecat fără binecuvântare? Nu ştii oare ce mare păcat este pentru un frate sub ascultare să facă ceva fără binecuvântarea povăţuitorului său?" Acesta înclinându-se, i-a spus: „Iartă-mă, părinte, eu voiam să plec cu binecuvântarea ta, doar mi-ai poruncit să plec la mănăstirea cea mare să îndeplinesc un anumit lucru din ascultarea de tine."

Stareţul i-a spus: „O, nenorocitule, nu ţi-a fost de-ajuns că ai căzut deja într-o groapă, făcându-ţi voinţa ta, vrând să pleci în ascultare fără binecuvântare? Şi în loc să ieşi din ea cerând iertare şi spunându-ţi cu smerenie: «Iartă-mă», iată ai căzut în a doua groapă, cea a îndreptăţirii în cuvânt, mai rea decât cea dintâi.

Şi mai rău decât atât. Că fără să te temi de Dumnezeu şi fără să te ruşinezi de oameni ai îndrăznit să amesteci întunericul cu lumina şi smerenia cu mândria. Căci dacă spuneai: «Iartă-mă!», ar fi fost smerenie, aşa cum ne învaţă Sfinţii noştri Părinţi; dar dacă la cuvântul «Iartă-mă!» mai adaugi o îndreptăţire în cuvânt, atunci este mândrie, învăţătura diavolului şi amestecarea luminii cu întunericul. Dar ce au în comun, după cum spune Apostolul, lumina şi întunericul? De aceea, oricine se află aici ca frate sub ascultare şi doreşte să câştige chipul monahicesc, dator este mai întâi să pună acest început vieţii sale: şi anume ca, dacă va fi mustrat, ocărât sau chiar năpăstuit fie de întâi-stătător, fie de alt părinte, să cadă cu smerenie la picioarele lui spunând: «Iartă-mă!», fără să mai adauge nimic, decât poate numai «Iartă-mă, părinte sfânt, am greşit», dar nu cum ai făcut tu adăugând o îndreptăţire prin cuvânt."

Auzind acestea şi multe alte cuvinte asemănătoare acestora acel binecuvântat frate a stat în picioare fără să spună vreun cuvânt până când întâi-stătătorul a încetat să mai vorbească, şi atunci a căzut la picioarele lui şi cu lacrimi în ochi i-a cerut iertare. Iar întâi-stătătorul, ca un părinte care-şi iubeşte copii, a început iarăşi să-i vorbească: „Copile, gândul meu a fost într-adevăr să te trimit la ascultarea mai-înainte-zisă, de aceea te-am chemat şi ţi-am poruncit doar să te pregăteşti iar nu să şi pleci. Ţie ţi se cuvenea ca, după ce ţi-ai terminat pregătirile, să-mi ceri binecuvântarea şi apoi să pleci, căci aşa este rânduiala vieţii monahiceşti. Tu însă din neştiinţă şi nu din dispreţ ai vrut să pleci fără binecuvântare. Tot aşa şi când ai cerut iertare, din neştiinţă ai adăugat şi îndreptăţirea prin cuvânt şi pentru aceasta cu lacrimi te căieşti acum şi ceri iertare. Să fii deci iertat de Dumnezeu şi de mine şi binecuvântat." Invăţat de-ajuns despre puterea dumnezeiască a ascultării, fratele a fost slobozit la ascultarea mai-înainte-zisă, bucuros şi slăvind pe Dumnezeu. Iar eu, stând nu prea departe, am ascultat aceste cuvinte foarte folositoare sufletului, proslăvind pe Dumnezeu că m-a învrednicit să aud cuvinte atât de folositoare sufletului şi le-am socotit cuvinte de viaţă veşnică.

Luându-mi binecuvântare de la stareţ şi rămas-bun de la fraţii sub ascultare mai-înainte-zişi, am plecat de la acel lăcaş cu multă jale, pentru că din pricinile mai-înainte-zise n-am putut rămâne acolo împreună cu acei părinţi şi fraţi.

Şi întorcându-mă la casa unde locuiam, mi-am reluat obiceiul de a merge pe la sfintele lăcaşuri şi a mă aduna împreună cu prietenii mei să ne sfătuim mai cu seamă cu privire la gândul nostru.

Când s-a redeschis şcoala, la începutul lunii septembrie, temându-mă ca nu cumva să mi se facă alte piedici în calea gândului meu, am părăsit şcoala, nu m-am mai dus la ea, ci mă tot frământam cum să pot găsi locul potrivit să îmbrac haina neagră [a monahilor].

Sfantul Paisie de la Neamt
Autobiografia si Vietile unui staret, Editura Deisis

Cumpara cartea Autobiografia si Vietile unui staret

 

.

25 Februarie 2015

Vizualizari: 887

Voteaza:

O lectie duhovniceasca la schitul Kitaev 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE