Osteneala trupului, munca, boala, suferinta, necazurile si rautatile din jurul nostru sunt, mai degraba, adevarate medicamente duhovnicesti, decat lucruri de care sa fugim. Prin ele putem ajunge mai usor la smerenie, cunoastere si pocainta.

Toate aceste greutati au un indoit scop. Intai, ele ne fac sa intelegem ca nu suntem facuti pentru lumea aceasta, ci pentru Imparatia lui Dumnezeu. Apoi, ele ne incununeaza cu mari cununi de biruinta, daca le induram cu seninatate pe toate. Peste toate se afla purtarea de grija a lui Dumnezeu, iar obiceiul Sau ramane in toate timpurile acelasi.

Obiceiul lui Dumnezeu

Dumnezeu are obiceiul de a lasa necazurile sa creasca pana acolo incat omul sa nu se mai increada in puterile si priceperea sa, ci sa astepte mila lui Dumnezeu. Facand astfel, Dumnezeu isi arata in cel mai inalt mod cu putinta puterea, iar omul invata pe viu ca intru toate trebuie sa-si puna nadejdea in purtarea Lui de grija.

In slujba Taina Sfantului Maslu se citeste un Apostol care ne invata tocmai acest lucru: "Nu voim, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul nostru, care ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri, am fost ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata. Ci noi, in noi insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu, Cel ce inviaza pe cei morti, care ne-a izbavit pe noi dintr-o moarte ca aceasta si ne izbaveste si in Care nadajduim ca inca ne va mai izbavi" (II Corinteni 1, 8-10).

Nu potoleste raul de la inceput, ci cand a crescut !

"Vedem o mare care si-a deszavorat adancul; unii corabieri plutesc morti pe ape, iar altii sunt gata sa se inece; scandurile corabiilor sunt desfacute; panzele rupte; catargele sfaramate, vaslele lipsite de mainile vaslasilor; carmacii, in loc sa stea la carma, stau pe asternuturi cu mainile incrucisate pe genunchi; neputinciosi in fata imprejurarilor, suspina, striga, varsa lacrimi, se vaita; nu vad nici cerul, nici marea; peste tot intuneric adanc, de nepatruns, ca nu pot vedea nici pe cei de langa ei; mugetul valurilor e mare, iar fiarele marii se napustesc din toate partile asupra celor ce plutesc."

"Dar cu toate ca vad acestea nu-mi pierd bunele nadejdi, pentru ca ma gandesc la Cel ce carmuieste acest univers. Acesta n-are nevoie de arta carmaciului ca sa biruie furtuna; El, cu un semn, potoleste tulburarea. Dar nu potoleste raul de la inceput, nici indata ce s-a ivit - asa este obiceiul Lui - ci cand a crescut, cand a ajuns la sfarsit, cand deznadejdea i-a cuprins pe cei mai multi, atunci face minunea, aratandu-Si si propria-I putere si deprinzand cu rabdare pe cei ce au indurat raul."

Cand se petrece minunea ?

"N-ar fi putut oare de la inceput sa impiedice caderea celor trei tineri (din Babilon) in incercarea aceea grozava? Dar n-a voit, ca sa le adune tinerilor mare castig. De asta a ingaduit sa fie dati in mainile barbarilor, sa se inalte focul din cuptor la mare inaltime, sa se aprinda mania imparatului mai tare decat cuptorul, sa li se lege picioarele si mainile cu multa strasnicie si asa sa fie aruncati in foc. Si cand toti cei ce priveau pierdusera nadejdea mantuirii lor, atunci, dintr-o data, mai presus de orice nadejde, s-a aratat facerea de minuni a lui Dumnezeu, Marele Mester, atunci a stralucit minunea Lui cu multa maretie. Focul a fost stins, iar cei legati au fost dezlegati."

"Cuptorul a ajuns biserica, izvor si roua si mai de pret decat curtile imparatesti. Parul capetelor lor a fost mai tare decat focul, care inghite totul, care biruie si fierul si pietrele, care subjuga orice materie. S-a alcatuit acolo un cor armonios, corul acelor sfinti, care chemau la aceasta cantare minunata si firea cea vazuta si firea nevazuta. Cantau, inaltand imnuri de multumire, pentru ca au fost legati, pentru ca au fost dati focului, atat cat depindea de dusmani, pentru ca au pierdut tara, pentru ca au ajuns robi, pentru ca li s-a luat libertatea, pentru ca au ajuns fara patrie, fara casa, niste surghiuniti, pentru ca traiau intr-un pamant strain si barbar. Asa face un suflet recunoscator."

"Dupa ce rautatea dusmanilor a mers pana la sfarsit - caci ce mai puteau incerca dupa ce-i omorau? - si dupa ce atletii au implinit totul, dupa ce a fost impletita cununa, dupa ce au fost adunate rasplatirile lor si nimic nu mai lipsea spre slava lor, atunci relele au luat sfarsit. Iar cel ce a aprins cuptorul, cel ce i-a supus pe tineri la o pedeapsa atat de mare, chiar el ii lauda minunat pe sfintii aceia si ajunge crainicul minunii lui Dumnezeu: a trimis in toata lumea scrisori pline de cuvinte de lauda, in care povesteste cele intamplate si ajunge predicator vrednic de credinta al minunilor lui Dumnezeu, facatorul de minuni. Erau mai presus de banuiala cele scrise de el chiar in ochii dusmanilor, pentru ca fusese dusmanul si vrajmasul lor."

Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure !

"Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure! Inceteaza de a ruga pe cutare sau pe cutare; lasa umbrele sa treaca - umbra, doar, e ajutorul omenesc - si roaga necontenit pe Iisus, Caruia-i slujesti, sa faca un semn numai; si toate se vor limpezi intr-o clipita. Iar daca L-ai rugat si nu ti s-a implinit ruga, afla ca asa a randuit Dumnezeu; nu pune capat de la inceput relelor, ci cand raul a crescut, cand s-a marit, cand dusmanilor nostri nu le-a mai ramas aproape rau de savarsit, atunci dintr-o data Dumnezeu preface totul in liniste si da dezlegari neasteptate lucrurilor. Da, Dumnezeu poate sa dea nu numai atatea bunatati cate asteptam si nadajduim, ci chiar cu mult mai multe si nesfarsit de mari. De aceea si Pavel spunea: „El poate sa le faca pe toate mai cu prisos decat cele pe care le cerem sau le gandim" (Efeseni 3, 20).

"Sa nu te tulbure, dar, nici unul din necazurile din viata! Atat au reusit asupra noastra, fara voia lor, dusmanii nostri, ca sa ne faca sa nu suferim raul ce ni-l fac; si-au terminat sagetile si n-au castigat nimic altceva decat ca s-au facut de rusine, ca s-au facut de ras si ca sunt in ochii tuturora dusmani de obste ai neamului omenesc. Aceasta-i plata ce-o primesc dusmanii, aceasta-i sfarsitul razboaielor lor!"

"Ah, ce mare lucra este virtutea si dispretul lucrurilor din lumea aceasta! Virtutea castigata chiar cu ajutorul curselor ce i se intind e incununata de cei care lupta impotriva el. Cei care o fac sa straluceasca mai mult, cei care incearca s-o doboare, ii fac mai puternici, mai inalti, mai de nebiruit, mai de neinfrant pe cei ce o savarsesc. Virtutea n-are nevoie de arme, lanci, ziduri, santuri, turnuri, bani, ostasi, ci numai de vointa puternica, de suflet neclintit, ca sa infranga toate uneltirile omenesti."

Numai un singur lucru este infricosator: pacatul !

"Numai un singur lucru este infricosator, numai de o singura tulburare trebuie sa ne temem: de pacat! Si n-am sa incetez sa spun mereu acest cuvant. Basme sunt toate celelalte, chiar de mi-ai vorbi de dusmanie, de ura, de viclenie, de calomnie, de ocara, de graire de rau, de confiscare de averi, de surghiun, de ascutitul sabiei, de un ocean de rele, de razboiul intregii lumi! Oricum ar fi acestea, sunt vremelnice si pieritoare; se petrec intr-un trup muritor si nu vatama deloc sufletul care privegheaza."

Necazurile se fac pricina a mii de bunatati

"Nimic nu ne face atat de straluciti, atat de invidiati, nimic nu ne umple de mii si mii de bunatati, ca multimea incercarilor, ca primejdiile, ostenelile, tristetile, uneltirile necontenite de la cei care nu s-ar cuveni (sa le faca), daca le induram cu seninatate pe toate."

"Asa sunt necazurile! Pe cei care le indura in liniste si cu curaj, ii urca deasupra suferintelor, ii inalta de nu-i ating sagetile diavolului si-i invata sa dispretuiasca uneltirile. Ca si pomii care cresc la umbra sunt fara de putere si nu dau roada, pe cand cei care infrunta schimbarile aerului, care primesc loviturile vanturilor, arsita soarelui, sunt mai puternici, sunt plini de frunze si se rup de fructe."

Sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate !

"Ai vazut maiestria lui Dumnezeu? Ai vazut intelepciunea Lui? Ai vazut minunea Lui? Ai vazut iubirea Lui de oameni si purtarea Lui de grija? Nu te tulbura, dar, nu te nelinisti, ci continua sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate, sa-L slavesti, sa-L rogi, sa-I ceri."

"De se napustesc asupra-ti mii de tulburari si mii de necazuri, de vin in fata ta furtuni, nimic sa nu te tulbure. Dumnezeu iese intru intampinarea noastra chiar cand totul ne duce la pieire."

"Dumnezeu poate sa scoale si pe cei cazuti, poate sa intoarca si pe cei rataciti, poate sa indrepte pe cei ce se poticnesc, poate sa scape de pacate pe cei se sunt plini de mii si mii de pacate, poate sa faca drepti, poate sa dea viata celor morti, poate sa faca mai stralucitoare pe cele daramate, poate sa innoiasca pe cele invechite. Daca aduce la existenta pe cele ce nu sunt, daca daruieste fiinta celor ce nicicand n-au fiintat, apoi cu mult mai mult va indrepta pe cele ce sunt si-au fost."

Teodor Danalache
(citatele apartin Sfantului Ioan Gura de Aur)

• Nadejdea
  Publicat in : Morala
• In cine sa ne punem nadejdea?
  Publicat in : Religie
• Nadejdea
  Publicat in : Poezie Ortodoxa
• Nadejdea
  Publicat in : Credinta