Omul este pacatos

Omul este pacatos Mareste imaginea.

Vrei, nu vrei, îţi place, nu-ţi place, eşti cine eşti, iar omul este păcătos. Iar păcătos nu înseamnă doar că cineva are un gând răutăcios sau face o faptă urâtă. Păcătos înseamnă că omul este înnebunit, întunecat, schimbat în rău. Nu mai este deloc aşa cum a ieşit din mâinile lui Dumnezeu.

Păcatul îl face pe om vinovat înaintea lui Dumnezeu.

Să nu uităm aceasta! Sunt unii care spun că a fost o greşeală ceea ce a făcut omul atunci când a păcătuit şi că totul este să priceapă că a făcut ceva greşit şi să corecteze. Nu! Omul este vinovat!

Ce înseamnă că este vinovat? Omul este astfel plăsmuit încât să poată intra într-o armonie cu voia lui Dumnezeu şi să aibă o stare normală, un traseu normal, o viaţă corectă, atâta timp cât se raportează la Dumnezeu, ascultă de El şi îşi pliază viaţa pe ceea ce îi spune Dumnezeu. Când omul face altceva, face o greşeală şi devine astfel vinovat.

Să amintim un exemplu: un mecanic face o locomotivă şi o pune pe şine, dar locomotiva deraiază. Iar când o locomotivă iese de pe şine, în mod sigur este avariată, mai mult sau mai puţin. Locomotiva îşi are traseul ei şi funcţionează corect numai atunci când rămâne pe şine. Dacă iese de pe şine, înseamnă că undeva s-a greşit. Dar locomotiva nu simte nici vinovăţie, nici nimic altceva, însă atunci când omul iese de pe şinele pe care l-a pus Dumnezeu nu înseamnă doar că a făcut o greşeală care determină propria ruină, ci se şi simte vinovat. Şi aş vrea să avem în vedere acest aspect, că păcatul înseamnă sentimentul vinovăţiei.

Desigur, asta nu înseamnă că oricine vrea se simte vinovat, iar cine nu vrea nu se simte vinovat. Nu! Omul este astfel făcut încât, vrea, nu vrea, simte vinovăţia. Una este ceea ce zice, alta sunt spasmele pe care le trăieşte. Simte vinovăţia. Numai dacă îşi pierde minţile, poate nu mai simte vinovăţia. Dar, atâta timp cât este sănătos la cap, simte vinovăţia.

Iar cel care caută în orice chip să nu se simtă vinovat încurcă şi mai mult lucrurile, fiindcă omul a fost făcut de Dumnezeu nu ca un obiect, ci ca o fiinţă raţională care prin însăşi existenţa sa se raportează la Dumnezeu, comunică cu El, depinde de El; are în sine conştiinţa morală. Omul nu este o fiinţă iraţională. Un animal nu se simte vinovat, fiindcă nu are această conştiinţă morală. Omul însă are conştiinţă morală. Iar cel care încearcă să nu simtă vinovăţia nu face altceva decât să evite cauzele care stârnesc sentimentul vinovăţiei şi se păgubeşte astfel şi mai mult. Aşa cum, respingând diverse trăiri dureroase, acestea coboară în subconştient şi în inconştient şi îi produc o şi mai mare pagubă.

Am spus şi altă dată că era imposibil să nu fi existat sentimentul vinovăţiei în Adam. Poate că ar fi început să se justifice, dar se simţea vinovat, şi de aceea s-a şi ascuns. A auzit paşii lui Dumnezeu în Rai şi s-a ascuns, a tremurat şi s-a înfricoşat, tocmai pentru că se simţea vinovat. Altfel nu s-ar fi temut.

Nu se teme cel care nu e întreg la minte sau cel care se află într-o deplină nesimţire, cel care refuză să aibă o conştiinţă morală. Insă acela în care încă lucrează fiziologic, dacă se poate spune aşa, organul său psihic se teme ca şi Adam, care a păcătuit, pe de-o parte, iar pe de alta are conştiinţă morală, fie ea şi întunecată, şi de aceea se teme şi se ascunde de la faţa lui Dumnezeu.

Ca să revenim, un dat este faptul că suntem făpturi ale lui Dumnezeu, iar celălalt dat că omul este păcătos, este, oricum, în slujba păcatului. Iar păcat înseamnă vinovăţie. Nu se găseşte doar într-o situaţie neplăcută, nu a făcut doar o simplă greşeală, ci poartă în el vinovăţia. Iar vinovăţia nu se rezolvă cu nimic altceva decât cu adevărata pocăinţă a omului. Şi, desigur, nu ajunge pocăinţa dacă omul nu simte că Dumnezeu îl iartă, că îi şterge păcatul. De altfel - am mai zis - Dumnezeu iartă numai atunci când omul se pocăieşte. Nu există un alt mod; adică Dumnezeu nu face favoruri de acest gen. Fiindcă, dacă ar ierta fără pocăinţă, Dumnezeu însuşi l-ar pierde pe om, creatura Sa, iar acesta nu ar mai putea avea o conştiinţă morală, să fie „după chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi l-ar pierde pe om.

Numai atunci când omul se pocăieşte cu adevărat se repoziţionează înaintea lui Dumnezeu. A greşit, a păcătuit, este vinovat, dar stă cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, pocăindu-se şi cerând iertare; iar Dumnezeu îi dă iertare şi omul intră astfel într-o rânduială. Dumnezeu îl pune, deci, într-o rânduială, nu pocăinţa omului. Fiindcă toate sunt de la Dumnezeu şi El le face pe toate.

ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS
TAINA MÂNTUIRII, EDITURA BIZANTINA

Cumpara cartea "Taina manturii"

.

20 Aprilie 2015

Vizualizari: 1438

Voteaza:

Omul este pacatos 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

pacatul ispitele patimile

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE