Omul pamantesc si omul ceresc

Omul pamantesc si omul ceresc Mareste imaginea.

Omul pamantesc si omul ceresc

La vorba Apostolului: "Intaiul om din pamant e pamantesc, al doilea om, Domnul, e din cer". Si cum dezbracam pe omul pamantesc si ne imbracam in Hristos, facandu-ne rude si frati ai Lui.

Frumos ospatandu-ne fericitul Pavel la prima masa a dumnezeiestilor lui cuvinte si veselind inimile noastre, iarasi ne pune inainte spre ospatare o alta masa a de-Dumnezeu-insuflatelor lui vorbe, plina de mancaruri duhovnicesti din care stie sa se hraneasca omul nostru cel launtric, veselindu-se si intarindu-si inima cu painea cuvantului celui viu (In 6, 35) si cu vinul veseliei (Ps 103, 15) intelepciunii si cunoasterii lui Dumnezeu, plina si de harul dumnezeiescului Duh, Care umple sufletul de toata veselia si placerea si, lasand cele de jos ale vietii, urca spre ceruri si spre Dumnezeu cu aripa usoara a gandului.

Sa vedem deci care este masa aceasta a Apostolului si care sunt mancarurile ei. Dar sa ne inaltam gandul nostru de la cele pamantesti si stricacioase pentru ca vom auzi cuvinte ale lui Dumnezeu, sa luam aminte la cele spuse cu toata exactitatea, ca sa ne invrednicim sa fim in chip vrednic comeseni ai Duhului Care graieste prin Apostolul tainele cele ascunse ale Imparatiei Cerurilor (M 13, 11; Col 1, 26).

Iar el spune: "Intaiul om din pamant e pamantesc, al doilea om, Domnul, e din cer" (I Cor 15, 47). Nu trece in graba si simplu pe langa acest cuvant si nu-l socoti usor de atins, iubitule; caci in gandul cuvantului de fata zace un adanc de multe intelesuri, care are nevoie de multa cercetare si luare-aminte. Ci tine-ti auzul gata si vei cunoaste adancul tainelor lui Dumnezeu ascunse in el.

Omul pamantesc: Adam si pierderea slavei

"Intaiul om din pamant e pamantesc, al doilea om, Domnul, e din ceruri. Precum e cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; si precum cel ceresc, asa sunt si cei ceresti." (I Co 15, 47-48). Intaiul om pamantesc e Adam, dupa cum este scris: "Si l-a plasmuit Dumnezeu pe om luand tarana din pamant" (Fc 2, 17). Deci plasmuit fiind pamantesc din pamant si luand duh de viata, pe care cuvantul Scripturii stie sa-l numeasca suflet inzestrat cu minte si chip al lui Dumnezeu, l-a asezat in rai, primind porunca sa-l lucreze si sa-l pazeasca (Fc 2, 15).

In ce chip? Pentru ca, atata vreme cat l-ar pazi si ar lucra in el, sa ramana nemuritor si sa se intreaca neincetat cu ingerii si impreuna cu ei sa laude pururea pe Dumnezeu si sa primeasca luminarile de acolo si sa vada pe Dumnezeu cu mintea si sa auda glasurile dumnezeiesti ale Aceluia, dar in ceasul in care va calca porunca data lui si va manca din pomul din care i-a poruncit Dumnezeu sa nu manance (Fc 2, 17), va fi predat mortii si-si va pierde ochii sufletului si, dezbracat fiind de haina slavei dumnezeiesti si cu urechile astupate, sa cada din petrecerea impreuna cu ingerii si sa fie izgonit din rai.

Ceea ce s-a si intamplat cu omul care a calcat porunca si a cazut din viata cea nemuritoare si vesnica. Fiindca odata calcand Adam porunca lui Dumnezeu si plecand urechea sa la murmurul diavolului amagitor si lasandu-se convins de el, a ascultat vorbele lui viclene, care vorbeau impotriva Stapanului Care l-a facut, a gustat din pom si, privind in chip simtit, a vazut in chip patimas goliciunea trupului sau; si asa s-a lipsit pe buna dreptate de bunatatile Lui facandu-se surd, pentru a nu mai auzi cu urechi vatamate cuvintele dumnezeiesti in chip cuvenit lui Dumnezeu si duhovnicesc, ale caror ecouri ajung numai la cei vrednici de ele, dar nemaiputand sa vada nici acea slava negraita, ca unul care si-a desfacut de bunavoie mintea de la ea si si-a fixat mintea in chip patimas pe rodul pomului increzandu-se in sarpele care i-a spus: "In ceasul in care vei manca din el, veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul" (Fc 3, 5).

Asadar, acest om pamantesc, amagit cu nadejdea indumnezeirii si gustand din acesta, s-a lipsit cu totul de toate bunatatile spirituale (inteligibile) si ceresti si a cazut in simtirea patimasa a fapturilor pamantesti si vazute; si - ca sa spun din nou aceleasi lucruri - s-a facut surd, orb, gol, nesimtitor fata de cele din care cazuse, precum si muritor, stricacios si irational, asemanandu-se dobitoacelor celor fara de minte, potrivit proorocului care striga asa: "Alaturatu-s-a dobitoacelor fara de minte si s-a asemanat lor." (Ps 48, 13).

Ai aflat din ce slava si desfatare si petrecere nemuritoare a cazut omul intr-o asemenea necinste, intr-o asemenea rusine si nestiinta, intr-o asemenea saracie dintr-o bogatie coplesitoare? Prin urmare, macar ca n-am putut spune toate, asa s-a facut si era intaiul om, cel care, luat fiind din pamant, e pamantesc.

Omul ceresc: Hristos Cuvantul intrupat

Deci sa vedem si sa ne lasam invatati de dumnezeiestile Scripturi cum este si cel de-al doilea Om, Domnul, din cer. Acesta, Dumnezeu din Dumnezeu, vlastar fara de inceput al unui Tata fara de inceput, netrupesc din Cel netrupesc, necuprins din Cel necuprins, vesnic din Cel vesnic, neapropiat din Cel neapropiat, de necuprins din Cel de necuprins, nemuritor din Cel nemuritor, nevazut din Cel nevazut, Cuvant al lui Dumnezeu si Dumnezeu, prin care toate s-au facut (In 1, 1-3) cele din cer si cele de pe pamant (Col 1, 16) si, ca sa vorbesc scurt, asa fiind si asa ramanand in Tatal si pe Tatal avandu-L ramanand in El, fara sa se fi despartit de El si fara sa-L fi parasit nicidecum, a pogorat pe pamant si S-a intrupat din uhul Sfant si din Maria Fecioara, si S-a facut om, facandu-se deopotriva noua fara schimbare intru toate, afara de pacat ca strabatand prin toate ale noastre sa retopeasca si sa reinnoiasca intaiul om si prin acela pe toti cei ce s-au nascut si au fost nascuti din acela, fiind asemenea celui care i-a facut pe ei.

Caci dat fiind ca Adam, care i-a nascut, era stricacios si muritor, iar eu voi adauga si surd si orb, s-a facut in cadere gol si de vesmantul dumnezeiesc si a ajuns nesimtitor iar asa fiind cel pamantesc, asa s-au facut pamantesti si toti cei ce s-au nascut din el, facandu-se stricaciosi, muritori si orbi, goi si nesimtitori, nedeosebindu-se intru nimic de animalele necuvantatoare, sau, mai bine zis, facandu-se mai rai decat ele, ca unii care au cuprins si au atras in ei fiecare dintre patimile acelora.

Cei ce s-au nascut pamantesti din cel pamantesc au cazut pana la o atat de mare nestiinta a lui Dumnezeu si a poruncilor lui dumnezeiesti, incat cinstea pe care trebuiau sa o dea lui Dumnezeu au dat-o acestei creatii vazute; si au dat-o nu numai cerului si pamantului si soarelui, lunii si stelelor, focului si apei si celorlalte, dar indumnezeind insasi patimile cele rusinoase, pe care Dumnezeu i-a oprit nici macar a le gandi, necum a le face, inaltandu-le la rangul de dumnezei - o, ce nesimtire! - s-au inchinat lor.

Care sunt acestea? Desfranarea, adulterul, nebunia dupa barbati, uciderile intreolalta, si orice altceva asemanator cu acestea, pe care nu Dumnezeu - departe de noi aceasta blasfemie! - ci diavolul le porunceste, le sugereaza si le primeste, fiindca prin ele a inrobit si inrobeste tot neamul oamenilor si a facut si isi face supusi si robi lui.

De aceea, chiar daca s-a gasit in vechime cineva din acele zeci de mii nesfarsite si mii (de oameni) care sa nu se fi plecat acestor porunci si vointe rusinoase, dat fiind ca si acesta, pentru faptul ca isi tragea obarsia din samanta celor ce au pacatuit, era rob tiranului care era moartea si era predat stricaciunii ei, si trimis fara compatimire in iad, nimeni neputandu-se mantui si izbavi, de aceea, milostivindu-Se, Dumnezeu Cuvantul Care ne-a facut pe noi a coborat, cum insusi stie, si s-a facut om nu din impreunare sau scurgere (de samanta barbateasca) - caci acestea s-au facut dupa calcarea poruncii, ci din Duhul Sfant si Maria, Pururea Fecioara.

Fiindca luand din sangele ei preacurat trup insufletit, S-a facut om, facandu-se intreg trup El insusi, adica Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu fara schimbare si mutare, precum este scris: "Si Cuvantul s-a facut trup si S-a salasluit intre noi" (In 1, 14). Aceasta e minunea cea necuprinsa si neinteleasa pentru toti: ca a ramas neschimbat in ce priveste Dumnezeirea si S-a facut si om desavarsit.

Caci asa cum pe Adam Dumnezeu l-a plasmuit din pamant si i-a daruit duh de viata, si s-a facut om desavarsit cu suflet viu fara impreunare si scurgere, tot asa si Cel ce l-a zidit pe acela S-a facut fara impreunare si scurgere; si asa cum in Vechiul Testament sta scris ca Dumnezeu a adus peste Adam un somn adanc si el a adormit si luand una din coastele lui a zidit si a facut femeia (Fc 2, 21-22), asa a facut si aici.

Cum si in ce chip? Ia aminte. Coasta lui Adam e femeia. Deci din insasi coasta lui Adam, adica din femeie, Dumnezeu Cuvantul a luat trup insufletit si l-a zidit pe acesta barbat desavarsit ca sa se faca cu adevarat fiu al lui Adam; dar facandu-Se om si ajungand asemenea noua in toate afara de pacat (Evr 4, 15), numaidecat s-a facut rudenie a tuturor oamenilor dupa trup.

Fiindca acest lucru l-a spus si unul dinaintea noastra, zicand asa: "imbracand trupul, a imbracat si fratietatea". Dar el fiind in acelasi timp Dumnezeu si om, trupul Lui si sufletul Lui erau si sunt sfinte si mai presus decat sfinte: Dumnezeu sfant, precum era, este si va fi Acelasi; caci si Fecioara a fost nepatata, neprihanita si neatinsa, asa cum a fost si coasta care a fost luata din Adam.

Dar restul oamenilor, chiar daca au fost frati si rude ale Lui dupa trup, dar fiind pamantesti, au ramas asa si nu s-au facut de indata sfinti si fii ai lui Dumnezeu. Dar ia seama cu exactitate la Duhul care spune acestea: Dumnezeu S-a facut om si a ajuns ruda si frate al tuturor oamenilor. Deci fiind singur Fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu si om, era si este singur sfant, precum va fi in yew, singur drept, singur adevarat, singur nemuritor, singur iubitor de oameni, singur milostiv si curat, singur puternic, singur lumina a lumii (In 8, 12), fiind si lumina cea neaapropiata (1 Tim 6, 16).

Spre omul ceresc prin credinta si ascultare de porunci

Prin urmare, fiind El asa iar noi zacand in moarte si in stricaciune si neavand nici un fel de partasie cu El decat numai, precum am spus, inrudirea dupa trup, intre acestia , adica intre Dumnezeu si om a mijlocit credinta in El, pentru ca, fiindca suntem saraci si nu suntem in stare sa aducem nimic mantuirii noastre, primind in locul a toate credinta in El, Dumnezeu, milostivindu-Se spre noi, sa ne daruiasca iertarea pacatelor, eliberarea de moarte si stricaciune si libertatea; pe care le daruieste pana acum celor ce cred in El din tot sufletul, si nu numai pe acestea, dar si celelalte pe care ni le-a fagaduit si ni le fagaduieste prin sfintele Evanghelii in fiecare zi.

Dar care sunt acestea? Nasterea din nou (In 3, 5) si plasmuirea din nou prin apa si prin Duh, impreuna numararea cu robii Sai, sfintii, daruirea catre noi a harului Duhului Sau Cel Sfant si a posibilitatii de a ne impartasi prin el de bunatatile pamantului pe care-l vor mosteni cei blanzi (Mt 5, 5) intru bucuria si veselia inimii, de a se uni si asocia cu noi si de a ne face amandoi una in El, Dumnezeu si Tatal, legati fiind prin El de Duhul (Efes 2, 18).

Deci la impartasirea si desfatarea tuturor acestora vom ajunge atunci cand vom pazi cu exactitate toate cate i-am fagaduit Lui si vom fugi iarasi de toate cate ne-am lepadat, neintorcandu-ne din nou la varsatura noastra precum cainii (2 Ptr 2, 22).

Prin urmare, daca vom pazi toate pe care ni le-a spus si pe care ni le spune Dumnezeu insusi, suntem cu adevarat credinciosi, aratand din fapte credinta noastra, si ne facem ca si Acela sfinti si desavarsiti (Mt 5, 48), in intregime ceresti, copii ai Dumnezeului Celui ceresc (In 1, 12), asemenea Lui (1 In 3, 2) intru toate prin infiere (thesei) si har, fiindca si El S-a facut asemenea noua intru toate afara de pacat (Evr 4, 15); dar daca dispretuind poruncile Sale sfinte si facatoare-de-viata, stam departe prin nepasare si vom face potrivnic poruncilor Lui, faptuind cele ce ne-a poruncit s facem, de indata cadem din toate bunurile acelea date noua de Dumnezeu prin Botez.

Si asa cum Adam dupa calcarea poruncii a fost izgonit din rai si din desfatarea si din petrecerea impreuna cu ingerii, si a ajuns gol si departe de fata lui Dumnezeu, asa si noi, pacatuind, ne despartim de Biserica robilor Sai sfinti si dezbracam prin pacat vesmantul dumnezeiesc pe care l-am imbracat botezandu-ne, si care, precum credem, este Hristos (Ga 3, 27); si nu numai aceasta, ci suntem lipsiti de viata vesnica si de insasi lumina neapusa, de bunatatile vesnice, de sfintire si de infiere.

Si asa ne facem iarasi pamantesti, cum pamantesc era si omul dintai, in loc de a fi ceresti si intru toate asemenea celui de-al doilea om, Omul Iisus Hristos; si pe langa aceasta ne facem osanditi la moarte si la intuneric si suntem trimisi in focul cel nestins (Mc 9, 43), chinuindu-ne in planset mare si in scrasnirea dintilor (Mt 8, 12).

Fiindca acum noi suntem izgoniti nu dintr-un rai simtit, precum Adam odinioara, nici nu suntem osanditi sa lucram pamantul ca si acela, ci din imparatia cerurilor si ne izgonim pe noi insine din bunatatile acelea despre care este scris: "Pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Co 2, 4) si ne facem vinovati de gheena; si daca nu ni s-ar fi dat chemarea inapoi prin pocainta, nimeni nu s-ar fi mantuit vreodata.

E nevoie de cainta si marturisire: Dumnezeu nu minte !

De aceea, Iubitor de oameni fiind Dumnezeu si milostiv, si vrand mantuirea noastra, a pus cu intelepciune intre noi si El marturisirea si pocainta, si dat tot celui ce vrea puterea de a se intoarce pe sine insusi din caderea sa si de a intra prin aceasta in familiaritatea de la inceput, in slava si indrazneala cea catre Dumnezeu; si nu numai aceasta, ci de a se face din nou, daca ar vrea sa arate pocainta fierbinte, mostenitor al tutuuror bunurilor acelora, ba chiar a unora inca si mai mari.

Fiindca pe masura pocaintei sale orice om va regasi indrazneala si familiaritatea cu Dumnezeu, si aceasta in chip constient si limpede, si va vorbi cu El fata catre fata (1 Co 13, 12) ca un prieten catre alt prieten, si-L va vedea curat cu ochii mintii. Deci cei care dupa Botez n-au in toata certitudiea (plerophoria) o astfel de familiaritate si indrazneala si impartasire de bunatatile mai inainte zise, nici nu cunosc ca s-au imbracat in Hristos, nici nu vad in lumina Duhului i a mina Dumnezeirii Lui (cf. Ps 35, 10), sa se plece asupra constiintei lor; si, cercetand-o pe aceasta cu exactitate, se vor gasi pe ei insisi ca au nesocotit fie in parte fie in intregim fagaduintele de la Botez, sau, ascunzand talantul sfinteniei si infierii cel dat lor si neinmultindu-l pe el prin negutatorie, s-a lipsit pentru aceasta de vederea Stapanului, fiindca Acela este nemincinos (Tit 1, 2) si nu-i pare rau de darurile Sale (Rm 11, 29); caci zicea: "Cine Ma iubeste pe Mine va pazi poruncile Mele si Eu il voi iubi pe el si Ma voi arata lui." (In 14,21)

Ati auzit ce spune Domnul: "Cine Ma iubeste pe Mine va pazi poruncile Mele si eu il voi iubi pe el si Ma voi arata lui." Deci, daca Hristos este adevarul, precum El insusi a spus despre Sine: "Eu sunt adevarul" (In 14, 6), iar adevarul nu poate sa minta - caci e cu neputinta, spune Apostolul, ca Dumnezeu sa minta (Evr 6, 18) -, nimeni dintre cei ce nu vad pe Domnul sa nu spuna ca acest lucru e cu neputinta; caci nu e cu neputinta, ci chiar foarte cu putinta.

Fiindca, daca Acela spune: "Eu sunt lumina lumii" (In 8, 12), cei care nu-L vad sunt negresit orbi, iar ei au ramas orbi, fiindca nu L-au iubit pe El si n-au pazit poruncile Lui. Fiindca daca L-ar fi iubit si ar fi pazit poruncile Lui, s-ar fi nascut in ei dorinta de a-L vedea si ar fi cautat aceasta prin tot sufletul lor si El li S-ar fi aratat lor, fiindca este prin fire adevarat si Adevarul si de aceea a venit in lume ca pe toti cei din lume, adica pe cei ce sed intru intuneric, sa-i lumineze (In 1, 14) nu cu o lumina straina, ci cu lumina propriei Sale slave si Dumnezeiri.

Deci nimeni dintre credinciosii care nu vad cu mintea pe Domnul, nici nu sunt luminati limpede si in chip constient (gnostos) de lumina Lui, nici nu raman mereu in vederea Slavei Lui si, neramanand in ea, nu vad in ei insisi pe Dumnezeu, sa nu spuna ca acest lucru e cu neputinta; sa nu graiasca aceste lucruri si el ca un necredincios, ci fiecare dintre noi, iubitilor, cercetandu-si, precum spuneam, constiinta sa, se va gasi pe sine insusi pricina a lipsirii de Stapanul si de vederea Slavei Lui.

Deci fiecare dintre voi sa se pocaiasca si sa se planga pe sine insusi, atunci cand se va vedea pe sine ca este asa fiindca s-a lipsit pe sine de astfel de bunatati atat de mari, cazand din Slava si din vederea imparatiei cerurilor, si sa se grabeasca sa dobandeasca prin pocainta si marturisire bunatatile cele vesnice intru Hristos Iisus Domnul nostru. Caruia fie slava si stapanirea impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant in veci, Amin !

Sfantul Simeon Noul Teolog

Articol preluat din cartea "Discursuri teologice si etice", Editura Deisis

Cumpara cartea "Discursuri teologice si etice"

 

26 Noiembrie 2014

Vizualizari: 3258

Voteaza:

Omul pamantesc si omul ceresc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE