Sarut mana maica Siluana,

Va rog sa ma ajutati sa inteleg de ce in majoritatea rugaciunilor se folosesc cuvinte degradante precum: “ticalosul meu suflet”, “ticalosul meu asternut”, “necurate buzele mele”, “iarta-mi mie nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul”, “pacatosul si nevrednicul Tau rob” etc. Ce
inraurire pot avea acestea asupra psihicului unor credinciosi?
Doamne ajuta!
Geta

Draga Geta,
Intrebarea ta m-a impresionat si a starnit in sufletul meu o uimire si o intrebare: Oare, eu de ce nu le-am simtit si nu le simt ca fiind degradante? Ba, chiar dimpotriva! Acum inteleg si Il rog pe Domnul sa ma lumineze ca sa pun in cuvinte aceasta intelegere.

Eu, cea care iti scrie, consider degradant ceea ce am facut eu si am considerat ca rusinos in fata constiintei mele, acest ochi al lui Dumnezeu din ascunsul meu. Eu, cu adevarat, am gresit Domnului cu ganduri, cuvinte si fapte care imi degradau, imi vatamau demnitatea mea de om-imparat, adica stapan pe puterile sufletului sau si liber sa le foloseasca conform voii lui Dumnezeu sau impotriva acesteia. Si care este voia lui Dumnezeu? Este aceea de a fi, de a deveni ca Dumnezeu: frumos, bun, fericit, puternic, stiutor, iubitor, iertator, creator... Si aceasta se intampla atunci cand eu primesc in puterile create ale sufletului meu puterea necreata a lui Dumnezeu si lucrez impreuna cu aceasta putere conform informatiei dumnezeiesti si nu celei dobitocesti sau dracesti.

Da, Dumnezeu asa ne-a facut, cu un “gol” in fiinta noastra, in sufletul nostru, in partea lui cea mai de sus - Duhul. Prin acest “gol” a intrat Viata Lui in noi, cand a suflat Suflarea Lui de Viata in fata lui Adam. Prin acesta curge Viata Lui dumnezeiasca in noi, ca energie necreata numita har, atunci cand nu ne intoarcem fata de la El. Atunci este omul “suflet Viu", adica se impartaseste de Viata Dumnezeului Celui Viu. Cand se rupe de Dumnezeu, pierde legatura si harul si duhul sau moare, prin el nu mai vine harul, lumina dumnezeiasca, si sufletul zace in intunericul nevoilor si impulsurilor biologice de la care in zadar asteapta implinirea foamei si setei sale de absolut, de infinit. Atunci se poate “maimutari”, “indobitoci”, poate “manca ca un porc”, se poate purta cu semenii ca “un caine” etc. Si, inca si mai rau si mai trist, in “gol” navalesc
fortele demonice, cu informatiile si sugestiile lor, facandu-ne sa ne purtam ca niste diavoli, sa ne “indracim”. Asadar, daca omul isi refuza vocatia prima, aceea de a se indumnezei, el se indobitoceste sau se indraceste... Si asta ii provoaca durere multa, suferinta grea, chiar daca vrajmasul ii ofera surogate de viata, “identic naturale” numite placere…

Din pacate, omul nu se foloseste de durere ca de un semnal pentru a se intoarce la Izvorul Vietii si al Bucuriei, Dumnezeu, ci fuge de ea inghitind tot mai multe “algocalmine” si “antinevralgice” ba chiar “euforizante de sinteza” ascunzand, cu grija si multa osteneala, tot ce a facut degradant sub scuze si acuze, explicatii si doctrine, uitare si reprosuri facute chiar lui Dumnezeu. Dar chipul din adancul sau nu-i da pace si sufletul omului nu se linisteste pana nu-si “onoreaza” chemarea, pana nu se intoarce la Creatorul sau, la Dumnezeu. Cand o face, cand in sfarsit se intoarce la Dumnezeu, se pomeneste imbratisat de lumina si iubire simtind ca Dumnezeul pe Care Il acuza suferise impreuna cu el pe cale, ba chiar mai mult decat el. Acum, in aceasta lumina,  tot ce a trait departe de Iubirea Aceasta ii apare in adevarata lumina: minciuna degradanta. Acum poate, in sfarsit, sa spuna pe nume acestor fiare care l-au sfasiat si umilit si sa le dea Domnului sau ca sa le “ridice de la el”! Spunand lucrurilor pe nume, devine iarasi stapanul lor si le poate lepada pe cele rele si pastra si cultiva pe cele bune… Da, copil drag, nu cuvintele sunt degradante, ci faptele din spatele lor. Un cuvant poate deveni degradant atunci cand punem in el puterea sentimentelor distructive pe care le avem, devenind astfel vehicul pentru ura si furia noastra. Acesta il va lovi pe destinatarul cuvantului si il va degrada pe expeditor.

Daca e rostit insa pentru a lovi in vrajmasul omului, pacatul, el e restaurator si nu distrugator. In fata iubirii infinite a lui Dumnezeu ne simtim mici, murdari si netrebnici si spunem asta cu bucurie si recunostinta ca aceasta realitate tragica nu-L impiedica pe Dumnezeu sa ne iubeasca si sa ne imbratiseze si sa ne daruiasca dar peste dar si bucurie sfanta! Si cred ca pana nu vom simti iubirea si mila lui Dumnezeu fata de om, fata de ultimul pacatos, nu vom putea intelege acest limbaj al rugaciunii sfintilor si ne vom indrepta catre Domnul folosind “gandirea pozitiva” care ne va afunda si mai mult in orbirea si intunericul nostru, pentru ca nu va numi si, ca urmare, nu va stapani puterile acestui intuneric si lucrarea lor in viata noastra. Si vom fi uimiti cum, desi gandim atat de pozitiv, viata noastra are efecte atat de negative asupra noastra... Sa ma ierti copil drag, daca nu am reusit sa-ti raspund la intrebare.

Domnul sa te lumineze cum numai El stie si sa te mangaie si sa te ajute sa simti cat de pretioasa esti in ochii Lui, si tu, si eu, si fiecare faptura umana!

Bucurie sfanta!

Maica Siluana

Sursa: www.sfintiiarhangheli.ro

 

• ASCOR Suceava - Conferinta cu Maica Siluana
  Publicat in : Religie