Paza gandurilor

Paza gandurilor Mareste imaginea.

Paza gandurilor

Introducere

 Paza gandurilor reprezinta primul pas in tentativa noastra de despatimire, de curatire a inimii. Printr-o atenta supraveghere a gandurilor care se ivesc in mintea noastra, ori de la diavol, ori de la noi insine, putem avea o perspectiva buna asupra vietii noastre duhovnicesti.

Fara o intampinare a gandurilor si o partajare a acestora, consider ca viata noastra ar fi reprezentata de haos interior, de o confuzie permanenta in ceea ce priveste alegerea binelui si a raului. Orice actiune a noastra are la temelia ei gandul, iar ca actiunea sa capete o latura pozitiva, consider ca cercetarea gandului care a generat actiunea este absolut necesara, reprezentand o etapa esentiala in castigarea unei virtuti. Gandurile curatite aduc cu sine o minte curatita, o minte treaza care poate lupta impotriva patimilor, caci atunci cand mintea s-a eliberat desavarsit de patimi inainteaza fara sa se intoarca inapoi, in contemplarea lucrurilor, facandu-si calatoria spre cunostinta Sfintei Treimi .

Asadar observam cat este de importanta curatirea gandurilor pentru a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu, la cunoasterea Sfintei Treimi sugerata de parintele Staniloae. Consider aceasta etapa deosebit de importanta si datorita faptului ca intreaga literatura patristica are in componenta ei o bogata opera legata de lupta cu gandurile patimase, gandurile rele, mai ales ca majoritatea sfintilor Parinti pun aceasta lupta cu gandurile pe primul plan in ceea ce priveste desavarsirea omului in plan duhovnicesc.

Un alt aspect pe care doresc sa-l accentuez in lucrare este legat de mijloacele folosite in lupta cu gandurile, precum rugaciunea, vigilenta, contemplatia sau reflectia. Toate aceste mijloace consider ca trebuie sa ne insoteasca permanent in aceasta viata spre castigarea mantuirii si a bunastarii vesnice. Rugaciunea este, cu siguranta, arma principala impotriva gandurilor rele, insa ea trebuie insotita de o contemplatie continua, de un exercitiu continuu de reflectie asupra gandurilor care pot aparea chiar in decursul ei sau in orice moment al vietii.

Lipsa unei paze a mintii consider ca duce la moartea sufleteasca, ceea ce reduce structura psiho-somatica a omului doar la statutul de trupesc, fara a-i da o valoare vesnica. Iar paza mintii poate fi realizata, din punctul meu de vedere, doar prin asocierea tuturor gandurilor bune intre ele in persoana lui Hristos si inlocuirea tuturor gandurilor rele cu ganduri despre Hristos, caci numai cu ajutorul Lui putem avea biruinta impotriva gandurilor patimase. In plus, parintele Staniloae face o asociere minunata intre minte si inima, asociere legata de aceasta paza a mintii: „Stand de straja la poarta inimii, mintea nu face decat sa se pazeasca pe sine neratacita, caci inima nu e la urma urmelor decat adancul mintii" . Astfel, curatirea inimii, despatimirea, este strict legata de adunarea gandurilor, „caci nu poate sa nu se osteneasca cu inima cel ce ia aminte la imprastierea gandurilor si la placerile trupesti, avand sa stea mereu inchis intre anumite hotare, nu numai in cele din afara, ci si in cele dinauntru" . Iar aceasta adunare a gandurilor tine si de o actualizare a acestora, prin faptul ca „ducand gandurile bune la inima, nu se actualizeaza numai inima, ci se intaresc si gandurile respective in bine" . Inseamna ca conlucrarea intre minte si inima creeaza, de fapt, starea necesara purificarii, despatimirii propusa de intreaga literatura patristica. Rugaciunea mintii nu este altceva decat rugaciunea inimii, iar rugaciunea inimii nu este altceva decat rugaciunea mintii, caci toate rugaciunile, ca sa fie curate, trebuie sa treaca atat prin minte, cat si sa coboare in inima, care am amintit ca este, de fapt, adancul mintii.

Stucturarea, adunarea gandurilor nu reprezinta nimic altceva decat organizarea vietii noastre. Omul se vadeste din ceea ce gandeste, aflam scris la parintii filocalici, ceea ce inseamna ca structura interioara a omului, compusa intre altele din minte si inima, se reflecta in exterior prin purtarea sa, prin personalitatea sa dobandita in urma luptei cu gandurile. Omul se comporta in functie de trairile sale interioare, trairi care au cu siguranta implicatii atat la nivel constient, cat si la nivel subconstient. Cu alte cuvinte, comportamentul uman este subordonat structurii sale interioare, confruntarii sale dinlauntru care iese afra sub forma de actiuni voluntare cu diferite consecinte, ori bune, ori rele. De multe ori, insa si actiunile „involuntare" au un substrat in subconstient datorita nepazirii cu trezvie a gandurilor care in asa fel persista in mintea noastra si realizeaza un fel de consimtire. Este necesara in acest caz foarte multa rugaciune, foarte multa reflectie asupra celor ce ni se intampla in intreg spectrul uman si care implica in viata noastra o oarecare consecinta. Chiar si imperativul moral, care ar trebui sa aduca intotdeauna un rezultat pozitiv, este activat de un gand bun sau de asocierea mai multpr ganduri bune pentru crearea unui cadru propice unui rezultat benefic.

Un alt imbold care m-a determinat sa aleg aceasta tema este dorinta mea ca sa se efectueze un liant intre psihologie si spiritualitate. Acest aspect este, desigur, determinat si de activitatea pastorala a preotilor, care cred ca ar trebui sa fie foarte buni cunoscatori de spiritualitate pentru a deveni ei, la randul lor, buni doctori sufletesti ai omului, cum sunt catalogati si psihologii. In lucrare nu voi aborda acest subiect neaparat, insa mi-as dori ca fiecare lucrare de spiritualitate sa aiba ca tinta crearea unei retete psihologice in favoarea omului. Nu doresc prin asta eliminarea psihologiei sau postarea spovedaniei in frunte, ci doresc crearea unei simbioze intre spovedanie, care este mijlocul principal de curatire a patimilor, a pacatelor, si psihologie, care este mijlocul principal de vindecare a ratiunii. Insa sunt total convins ca psihologie fara spovedanie nu se poate, deoarece existenta lui Dumnezeu nu este demonstrata de psihologie, ci este revelata de Biserica care, prin spovedanie, creeaza traseul curatirii omului si a unirii lui cu Hristos prin Sfanta Euharistie.

Astfel, paza gandurilor consta propriu-zis intr-o depanare continua a numelui lui Dumnezeu in minte, in cautarea inimii, sau concentrarea in ea insasi. Dar aceasta nu e decat o rugaciune concentrata, neintrerupta; ea nu e inca rugaciunea curata , rugaciune care va aparea intr-un alt stadiu al urcusului duhovnicesc al omului, in chiar ultimul stadiu, indumnezeirea.

Gandul - temelia vietii duhovnicesti

Prin cuvantul "gand"( gr. logismoi- inchipuire, duh), in limbaj ascetic, se intelege fie un gand simplu ce trece prin minte, fie o miscare a sufletului spre bine ori spre rau, fie o inclinatie buna sau rea, la care s-a ajuns prin impreuna lucrarea mintii, a constiintei, a simtirii si a vointei .

Daca in cazul lucrurilor si a componentelor materiale exista o reteta, o schema pentru a alcatui ceva, pentru a obtine un rezultat, pentru latura duhovniceasca gandul este acela care initiaza intreaga viata interioara, gandul este artizanul oricarei actiuni duhovnicesti, oricarei dorinte a noastre. El este cel care guverneaza inauntrul sufletului nostru, este temelia ratiunii si astfel reprezinta un complex care directioneaza intreaga noastra viata ori spre bine, ori spre rau, in functie de cat de atenti suntem in supravegherea acestor ganduri, in paza lor. Sfantul Vasile cel Mare spune atat de clar ca „inainte de orice si cu orice chip trebuie stapanita ratiunea, avand neadormita supravegherea gandului, asa incat sa nu ingaduie sufletului sa incline cu usurinta, din cauza dorintelor nerationale, catre actiuni contrare ale trupului" . Este evident faptul ca ceea ce gandim are o repercursiune inevitabila asupra ceea ce simtim si in ultima instanta asupra ceea ce infaptuim, actionam. In acest circuit complex sta esenta constructiei spirituale a omului. Importanta cunoasterii si a temperizarii gandurilor noastre o remarca parintele Dumitru Staniloae: „Hristos Se cladeste prin gandurile, simtirile si faptele bune ale celor uniti cu El in sensul ca El poate actualiza ca chemare si raspuns la aceste autorealizari ale lor alte si alte rezerve din oceanul puterii si iubirii Sale" .

Putem observa in gandurile, simtirile si faptele bune despre care vorbeste parintele Staniloae acel circuit al activitatii spirituale: gand, simtire si actiune. Acest circuit, analizat sub aspect antropologic, rezida in om de la crearea sa. Intotdeauna a existat prima data gandul, apoi simtirea trezita de gand si ca punct final, actiunea dirijata de gand. In plan soteriologic, gandul reprezinta doar o pozitie, un punct in cadrul urcusului spre mantuire; astfel, vom vorbi acum de totalitatea gandurilor, de totalitatea simtirilor si de totalitatea faptelor (fie bune, fie rele), ce au ca si consecinta ori Imparatia lui Dumnezeu, ori pierderea ei. De aceea este necesara o cenzurare a gandurilor, o trecere a lor prin filtrul ratiunii si al constiintei morale. Deoarece gandim inainte de a face ceva, pentru ca lucrarea fiecarui credincios sa fie buna, trebuie ca dintru inceput sa fim cu atentie, sa cercetam gandurile, in asa fel ca sa cultivam gandurile cele bune si sa eliminam pe cele rele. Atunci cand crestinul cultiva numai ganduri bune si isi intareste o stare buna, patimile inceteaza sa mai actioneze. Patimile sunt inradacinate adanc inlauntrul nostru, iar gandul evlavios si harul lui Dumnezeu ne ajuta ca sa nu fim robiti de ele. Gandurile bune nu atat dezradacineaza patimile, cat le razboieste, putand chiar sa le rapuna . Observam cu usurinta legatura dintre gand si patima; nu se naste nor fara adiere de vant, si nu se naste patima fara gand .

Lupta cu gandurile

Traiectoria noastra spirituala este indisolubil legata de capacitatea de a prelucra gandurile care apar si de a le categorisi cat mai rapid in ganduri bune sau ganduri rele. Privitor la aceasta cenzurare pe care trebuie sa o facem dintru inceput asupra gandurilor, Sfantul Marcu Ascetul scrie: „Pacatuind, sa nu invinovatesti fapta, ci gandul. Caci daca mintea nu o lua inainte, nu i-ar fi urmat trupul" . Crestinul cu mintea vioaie si cu o rapida putere de patrundere a gandurilor, scapa de atacurile curselor intinse de diavoli. Intr-adevar multe duhuri rele napadesc asupra sufletului si atrag spre ele tot ce se misca pe pamant, apoi vatama mintea, o ocupa si-o tulbura. De aceea crestinul trebuie sa fie ca un atlet si ca un luptator . Legat de provenienta lor, gandurile dinauntru si din afara provin din trei pricini: diavolii si ca urmare patimile, adica ranile primite in inima de la iscoditorul vrajmas, fie urand, fie iubind ceva cu pasiune .

Toate gandurile rele navalesc in suflet, ori izbucnesc dinauntru ori invadeaza din afara inauntru fie prin memorie si imaginatie, fie prin glasul tainic al inimii; iar dinafara ele invadeaza sufletul prin obiectele perceptibile celor cinci simturi, adica prin cele vazute, mirosite, auzite, gustate si pipaite . Sfantul Ioan Gura de Aur, pentru a arata gravitatea necercetarii gandurilor, afirma: „Dupa cum trupul se strica de desfranare, tot asa si sufletul se pangareste de ganduri dracesti, de invataturi rele, de cugete netrebnice" . Sfintii Parinti prezinta desavarsirea omului in trei etape consecutive: curatirea inimii sau despatimirea, iluminarea mintii si indumnezeirea. Despatimirea sau curatirea inimii inseamna eliberarea ei de toate gandurile rele, detasarea persoanei umane de placere si durere. Iluminarea mintii inseamna atingerea rugaciunii neincetate a mintii, prin care omul scapa de ignoranta si de uitare si, in acest fel, are mintea mereu indreptata spre Dumnezeu. Iar vederea lui Dumnezeu inseamna contemplarea Dumnezeirii si eliberarea omului de imaginatie . Atunci cand gandul primeste anumite imagini, chipuri insemna ca s-a produs consimtirea, primul semn ca omul cedeaza in lupta cu gandurile .

Un mecanism al gandurilor ni-l prezinta Petru Damaschin: „Gandurile se deosebesc in toate. Unele dintre ele sunt nepacatoase, altele inca nu. De pilda, asa-numita momeala sau venire in minte a binelui sau a raului, care nu are nici rasplata, nici ocara. Dupa aceasta, se iveste asa-zisa insotire, adica convorbirea cu gandul, fie spre incuviintare, fie spre lepadare. Aceasta are lauda, cand e placuta lui Dumnezeu, dar mica; precum si mustrarea, cand e rea. Pe urma, asa-zisa lupta, in care mintea biruie sau e biruita si pricinuieste sau cununa sau osanda, cand ajunge la fapta. Este apoi incuviintarea, care este aplecarea cu placere a sufletului spre lucrul vazut, din care se naste robia, care duce cu sila si fara voie inima spre lucrare. Iar din zabovirea gandului patimas in suflet, se naste ceea ce se zice patima, care duce sufletul la deprindere prin obisnuinta cu ea, facandu-l sa se porneasca la fapta de la sine .

In lupta cu gandul, ajutorul dumnezeiesc joaca un rol extraordinar de important. Despre aceasta, Sfantul Grigorie Sinaitul zice: „Nici un incepator nu poate alunga vreodata vreun gand, daca nu-l alunga Dumnezeu. Caci numai cei puternici pot razboi si alunga gandurile. Dar si acestia nu de la ei alunga gandurile, ci impreuna cu Dumnezeu poarta razboiul impotriva lor, ca unii ce au imbracat toate armele lui . Asadar Dumnezeu singur poate sa adune gandurile si sa le tina in propria Sa vointa. Sufletul atrage pe Dumnezeu prin dragostea ce o arata catre Domnul, caci Domnul, din bunavointa Lui, S-a facut sa poata fi atins de sufletul credincios, iar Dumnezeu atinge sufletul in adancul lui si ii indrumeaza toate gandurile si i le desparte de duhul lumii cu care sufletul s-a amestecat . "Gandurile", oricat de "nebune" ar fi inca nu sunt infrangeri si pacat, oricat "se impun", muncind mintea. Pacatul incepe de la invoirea spre fapta si fapta propriu-zisa .

Izvorul gandurilor

Uneori gandurile viclene sunt de la diavoli, iar alteori insusi omul gandeste in mod viclean. Si de multe ori diavolul creeaza anumite situatii pentru ca oamenii sa-si faca ganduri rele. Omul cel rau, care are ganduri rele, tot timpul este mahnit si intristat si totdeauna mahneste si intristeaza pe aproapele sau cu aceasta negreala din sufletul sau. Un astfel de om trebuie sa inteleaga ca are nevoie de curatie, ca sa-i vina limpezimea duhovniceasca, curatia mintii si a inimii lui si ca rugaciunea lui sa fie primita de Dumnezeu . Omul bun este calauzit insa spre implinirea voii lui Dumnezeu, iar vointa lui este mult mai puternica in alegerile pe care le face in ceea ce priveste cenzurarea gandurilor. Caci asemenea oameni au in minte in permanenta doar ganduri curate, iar gandurile curate au mai mare putere duhovniceasca decat toata asceza, postul, privegherea, pentru cei ce se nevoiesc sa isi pazeasca a lor curatie sufleteasca si trupeasca .

In paza gandurilor vigilenta are o deosebita insemnatate. Vigilenta este alerta, stare de veghe si asteptare. Vegherea asupra propriei persoane, asupra gandurilor, dorintelor si faptelor tale - aceasta este regula stricta a credintei. Alerta ascute vederea spirituala, pentru ca aceasta sa poata vedea si distinge binele de rau si sa poata sti cine intra in inima si gandurile omului. Duhul Se imprima in mintea omului sau ii deschide orizonturile nelimitate ale luminii si ale binelui, ca acesta sa cunoasca si sa cugete numai cele bune, ca sa lupte impotriva gandurilor rele care-l ingusteaza si ca sa patrunda cu usurinta in tainele nesfarsite ale cunoasterii si iubirii lui Dumnezeu . Intr-adevar, in efortul omului de a se pazi de gandurile necurate - initiativa care trebuie sa apartina omului - Dumnezeu intervine prin harul sau, prin Duhul care ofera omului noi posibilitati, noi cai de urcus duhovnicesc spre cunoasterea lui Dumnezeu, cunoastere care duce in concret la mantuire.

Paza mintii

Paza mintii (nous) reprezinta, in sine, primul pas spre curatirea inimii, spre despatimire. Iar temelia acestei paze, acestei supravegheri continue a gandurilor este rugaciunea personala, dar „rugaciune" savarseste acela care aduce totdeauna primul gand al sau ca rod al lui Dumnezeu" . Paza mintii (trezvia) este un mestesug duhovnicesc care, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbaveste pe om de ganduri, de cuvinte si de fapte rele . Parintele Staniloae scrie foarte frumos ca privegherea si inchiderea simturilor duc la concentrarea mintii intr-o meditatie intoarsa asupra ei insesi. Primul scop al acestei adunari in sine a mintii este sa-si observe gandurile, ca pe cele rele sa le alunge din prima clipa, iar pe cele bune sa le asocieze, indata ce apar, cu gandul la Dumnezeu, ca sa nu se abata spre rau . Un alt mecanism al patrunderii gandurilor ni-l prezinta Diadoh al Foticeii in Filocalie, vol. I: „E drept ca inima izvoraste si din sine ganduri rele sau bune, dar nu rodeste prin fire cugetarile rele, ci amintirea raului i s-a facut ca un fel de deprindere din pricina caderii dintai. Insa cele mai multe si mai rele dintre ganduri le zamisleste din rautatea dracilor. Dar noi le simtim pe toate ca iesind din inima - aici trebuie subliniata „falsa" inima, inima paranaturala .

Cei mai multi insa nu stiu ca mintea noastra, avand o simtire foarte fina, isi insuseste lucrarea gandurilor soptite ei de duhurile rele, oarecum prin trup, dat fiind ca firea lunecoasa a acestuia duce, prin starea lui imorala, si mai mult sufletul la aceasta stare, intr-un mod in care nu stim. Deci, cel ce se indulceste cu gandurile suflate lui de rautatea Satanei si inscrie oarecum amintirea lor in inima sa e vadit ca de aici inainte le rodeste din cugetul sau" . Diadoh face aici o legatura intre inima si minte, legatura care se vede mai exact in depatimire, curatirea inimii fiind stringent influentata de paza mintii. Scopul este „ca sa nu ne lasam covarsiti de satana, caci gandurile lui nu ne sunt necunoscute" Asa cum gandul bun bucura inima, asa si cel rau se coboara in inima si o intineaza. In folosul combaterii gandurilor de a se cobori in inima sta lucrarea mintii.

Lucrarea mintii


Lucrarea mintii este atunci cand stam cu atentia in inima si prin pomenirea lui Dumnezeu inlaturam orice gand care ar incerca sa patrunda in inima . Doua sunt caile de curatire si luminare a mintii: prima si cea mai importanta este calea rugaciunii . Cu rugaciunea ajungem la Sfantul Duh si-L induplecam sa se indure a revarsa peste noi si in sufletele noastre dumnezeiasca Lui Lumina. A doua cale este cea a unui continuu exercitiu de atenta reflectie si contemplatie a acelor lucruri incat sa ajungem a recunoaste clar ce-i bun si ce-i rau; nu dupa simturi si dupa conceptia lumii, ci dupa dreapta judecata si adevarul Duhului Sfant. Adica, adevarul Scripturilor inspirate de Dumnezeu, al Sfantului Duh Cel ce a insuflat pe sfintii Parinti si Dascali ai Bisericii noastre.

Rugaciunea mintii

Rugaciunea este actul esential, fundamental al vietii noastre religioase, este mijlocul de a ne pune in legatura cu Dumnezeu, prin inaltarea gandului, a inimii, a vointei noastre spre El. Rugaciunea este continutul teologiei, iar teologia este cuprinsul rugaciunii Rugaciunea mintii este atunci cand cineva se intareste cu atentia in inima si de acolo inalta rugaciunea catre Dumnezeu. Rugaciunea mintii este rugaciunea facuta cu luarea aminte de sine, fara ganduri, fara imaginatii si cugete rele . Rugaciunea este un extaz al tacerii interioare, o oprire totala a cugetarii in fata misterului divin, inainte de a cobori, in mintea astfel oprita de uimire, lumina dumnezeiasca de sus . Aceasta iesire este cu mult mai inalta decat teologia prin negatie. Ea e proprie numai celor ajunsi la nepatimire . Este clar ca in parcursul credinciosului exista un parcurs treptat spre indumnezeire, spre asemanarea cu Dumnezeu. Starea de rugaciune este o dispozitie nepatimasa, castigata prin deprindere, care rapeste mintea inteleapta spre inaltimea spirituala, prin dragoste desavarsita .

Sfantul Evagrie recomanda ca mai intai sa ne rugam ca sa ne curatim de patimi, in al doilea rand ca sa ne izbavim de nestiinta si de uitare si in al treilea rand sa ne izbavim de toata ispita si de parasire (a lui Dumnezeu). Acestor trei feluri de rugaciune, deosebite dupa cuprinsul lor, le corespunde cele trei faze ale urcusului duhovnicesc: despatimirea, iluminarea si indumnezeirea . Rugaciunea il sprijina pe om sa realizeze acea intoarcere a mintii in inima, intoarcere care presupune ca mintea sa se intoarca de la lucrurile din afara in launtrul sau, spre „inima" sa, parasind orice obiect . prin intoarcerea mintii in inima si zabovirea ei in inima, prin privire ganditoare, strajuire, pazire si rugaciune, partea launtrica a omului se face ca o oglinda curata, in care mintea vede foarte clar aplecarile rele ale inimii sale, bantuielile si pandirile duhurilor necurate . Despre intoarcerea mintii, Sfantul Teofan Zavoratul face o frumoasa analogie intre minte si rugaciune: „Lemnul duhovnicesc este rugaciunea; indata ce harul se atinge de inima, ia nastere intoarcerea mintii si a inimii catre Dumnezeu, care-i samanta rugaciunii. Dupa aceea vine petrecerea gandului in cele Dumnezeiesti" . Asadar, rugaciunea are un rol important in ocuparea mintii cu cele dumnezeiesti, cu dialogul cu Dumnezeu reprezentat de rugaciune.

Reflectia si contemplatia in viata noastra

La fel de importanta este reflectia si contemplatia asupra celor dumnezeiesti, care ajuta la constientizarea binelui si la o mai buna categorisire a factorilor duhovnicesti care ne influenteaza viata. Una este rugaciunea si alta este contemplatia in vremea rugaciunii, desi isi au pricina una in alta. Caci rugaciunea este samanta, iar contemplatia este rodul copt . Sfantul Maxim Marturisitorul aseaza contemplatia fireasca alaturi de filozofia practica si teologia mistica , identificand, de fapt, in acestea, cele trei trepte duhovnicesti (despatimire, iluminare si indumnezeire). Reflectia si contemplatia reprezinta actiuni pe care crestinul trebuie sa le aiba mereu la indemana, actiuni care, prin repetare, vor deveni deprinderi. Iar, daca pacatul reprezinta o deprindere rea subordonata patimii, contemplatia reprezinta o deprindere buna, subordonata virtutii. De fapt, reflectia si contemplatia asupra celor din jurul nostru este o virtute, caci ne sprijina in demersul nostru de a nu mai fi robi pacatului. In aceasta contemplatie este deosebit de importanta si vointa noastra, caci daca noi nu vrem sa ne despatimim, nu o sa realizam acest deziderat („Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine" ).

Exercitiul continuu al contemplatiei si reflectiei cu gandurile care apar este extraordinar de importanta. Atacurile patimilor incep de la inchipuirile cele mai marunte, furisandu-se pe nebagare de seama, ca o furnica, dar la sfarsit se umfla asa de tare, ca alcatuiesc pentru cel pe care l-au prins in cursa o primejdie nu mai mica decat puterea leului. De aceea, nevoitorul trebuie sa lupte cu patimile inca de atunci de cand vin ca o furnica, punand in fata putinatatea ca momeala, caci de vor ajunge la puterea leului, va fi greu sa le biruiasca si tare il vor stramtora. Trebuie sa nu le dea nicidecum de mancare . Asadar, daca alimentam de la inceput gandurile rele si nu le contracaram, riscam ca acele ganduri sa capete proportii, la un moment dat chiar sa devina patimi.

Concluzie

Dupa parcurgerea acestei teme, am observat ca paza gandurilor sau paza mintii este si ea determinata de o etapizare, o gradualitate, de un mecanism al gandurilor care trebuie supravegheat permanent. Daca dorim sa avem o viata duhovniceasca imbunatatita, cu siguranta este necesara si cunoasterea acestor etape precum lucrarea mintii, rugaciunea mintii, contemplatia. Fara ele nu putem crea un sistem imunitar performant care sa faca fata atacurilor demonice (momelilor) despre care vorbesc parintii filocalici. Iar dupa crearea acestui sistem imunitar de ganduri bune este necesara paza continua a acestuia de gandurile cele rele: „Gandurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului ca pe niste oi unui pastor bun. Pustnicul trebuie deci sa pazeasca zi si noapte turma aceasta, ca nu cumva sa fie rapit vreun miel de fiarele salbatice, sau sa-l ia talharii. Asadar, daca gandul despre fratele nostru se invarteste in noi invaluit in ura, sa stim ca o fiara l-a luat pe el" . Evagrie vorbeste de fapt de paza concreta, de faptul ca trebuie sa fim cu luare aminte la fiecare gand, ca nu cumva gandul cel rau sa-l rapeasca pe cel bun.

De asemenea, am descoperit in lucrare legatura stransa dintre minte si inima. Inima, fiind locasul lui Hristos in noi, a-si indruma cineva spre inima orice gand prim nascut inseamna a-l asocia cu pomenirea lui Hristos, sau viceversa. Si mintea orientata spre inima are puterea de a-si pastra orice gand aparut, curat, nevatamat de atacul gandurilor patimase. Lupta cu gandurile este cu siguranta primul pas in pazirea inimii, mintea stand la poarta inimii, devenind ea la randul ei statornica si unitara. Marea ispita a mintii este imprastierea gandurilor, moment in care omul nu se poate aduna in sine, nu poate medita la ce ii este de folos spre mantuire. De asemenea, paza mintii se leaga si de primirea Cuvantului lui Dumnezeu, pomenirea numelui Lui, prin aceasta pomenire realizandu-se o asociere a gandurilor bune cu Hristos, ceea ce aduce cu sine plenitudinea bogatiei harului revarsat prin mijlocirea Sfantului Duh. Atunci cand gandurile il au ca protector pe Hristos se realizeaza o unire cu acesta, o impartasire cu El si abia atunci se vad roadele credintei, roadele Duhului Sfant, pomenite de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Galateni: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege" . Acelasi apostol Pavel spune despre ce-i care sunt ai lui Hristos Iisus ca si-au rastignit trupul o data cu patimile si cu poftele , ceea ce inseamna ca solutia de a goni gandurile necurate si de a primi pe cele bune impreuna cu Hristos, este lepadarea grijilor trupesti, lepadare ce are ca si consecinta pozitiva eliminarea patimilor si a poftelor ce duc la pacat. Aceasta conlucrare extraordinara intre minte si inima are ca rezultat urcusul duhovnicesc al omului, insotit de un progres si in plan lumesc, in relatiile interpersonale pe care acesta si le creeaza.

Un alt aspect pe care l-am surprins in lucrare se refera la etapizarea rugaciunii, cand se ajunge de la o rugaciune incepatoare la o rugaciune mai concentrata si, in final, la o rugaciune curata, care intervine in ultima faza a urcusului duhovnicesc al omului. Rugaciunea este arma principala de lupta impotriva gandurilor, insotita de post si de contemplatie. Puterea rugaciunii se vede astfel si din calitatea pazei mintii pe care un om o dobandeste pe parcursul vietii. Asadar, prin rugaciune trebuie ca mintea sa se pogoare in inima, goala de orice inchipuire, adica fara sa imagineze sau sa gandeasca simtit sau dinlauntrul sau sau din afara, nici un lucru, chiar bun de ar fi. Aceasta fiindca Dumnezeu este afara de toate cele ce sunt simtite si gandite, si mai presus de toate acestea. Pentru aceasta si mintea, care cauta sa se uneasca cu Dumnezeu prin rugaciune, se cade sa se faca afara de toate cele ce sunt simtite si gandite si mai presus de toate acestea, ca sa dobandeasca unirea dumnezeiasca . Intr-adevar, scopul rugaciunii care insoteste paza mintii este acela ca omul sa se uneasca cu Dumnezeu, sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu.

Asadar, omul este zidit dupa chipul lui Dumnezeu si are in putinta sa, in firea sa, posibilitatea asemanarii cu Dumnezeu. Aceasta asemanare cu Dumnezeu se parcurge in mai multe stadii de urcus duhovnicesc, dintre care primul este acela de a avea un bun management al gandurilor care face ca mintea sa fie curata si sa-l poata primi pe Hristos prin Sfanta Euharistie asa cum trebuie, cu trezvie duhovniceasca si smerenie, spre crearea unei simbioze cu Hristos, dezideratul oricarui bun crestin ce are ca ultim si singur scop in aceasta viata dobandirea mantuirii.

Bibliografie
1. Boca Arsenie, „Cararea Imparatiei", Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe a Aradului, 1995
2. Braniste, Ene si Ecaterina, „Dictionar de cunostinte religioase", Editura Andreiana, Sibiu, 2010
3. „Filocalia", vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1977
4. „Filocalia", vol. V, Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1976
5. „Filocalia", vol. VII, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1977
6. Ioan Gura de Aur, sfant, „Omiliile despre pocainta", Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1998, editie electronica
7. Isaac Sirul, „Cuvinte despre nevointa", Editura Bunavestire, Bacau, 1997
8. Hierotheos Vlachos, „Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa", Editura Sophia, Bucuresti, 1999
9. Macarie Egipteanul, sfantul, „21 de cuvantari despre mantuire", Editura Luminatorii lumii, 2001
10. Mada Teofa, ierom., „Pacea virtutilor si tulburarea patimilor", Editura Agnos, Sibiu, 2007
11. Mina Dobzeu, Cleopa Paraschiv, „Rugaciunea lui Iisus-indrumator duhovnicesc", Editura Agaton, Fagaras, 2002
12. Nicodim Aghioritul, „Razboiul nevazut", Editura Bunavestire, Bacau, 2001
13. Nicolae Velimirovici, „O talcuire a Crezului-Credinta poporului lui Dumnezeu", Editura Sophia, Bucuresti, 2001
14. Paisie Aghioritul, „Flori din gradina Maicii Domnului", editie electronica
15. Staniloae Dumitru, preot profesor, „Ascetica si mistica Bisericii ortodoxe", Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii ortodoxe romane, Bucuresti, 2002
16. Staniloae, Dumitru, pr.prof., „Teologia Dogmatica Ortodoxa", vol. II, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997
17. Staniloae Dumitru, „Teologia dogmatica ortodoxa", vol. III, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe romane, Bucuresti, 1997
18. Teofan Zavoratul, „Mantuirea in viata de familie", Editura Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2004
19. Vasile cel Mare, sfantul, „Constitutiile ascetice", publicate in PSB, vol. 18, Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1989

Tuturoi Cristian

.

Despre autor

Cristian Tuturoi Cristian Tuturoi

Colaborator
8 articole postate
Publica din 16 Noiembrie 2011

26 Martie 2012

Vizualizari: 6690

Voteaza:

Paza gandurilor 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE