Petrecerea monahala

Petrecerea monahala Mareste imaginea.


Petrecerea monahala

Inceputul petrecerii monahale

Dupa ce ai ales cea mai buna manastire (chilie sau sihastrie) ai aflat cele mai bune conditii duhovnicesti si ai primit instiintare launtrica despre staretul tau, va trebui sa arunci ancora punand metanie de incepator, dupa care incepi perioada de incercare si esti incercat in acelasi timp.

Daca vrei sa-ti pui o randuiala buna si sa sporesti duhovniceste in calatoria ta monahiceasca, ca sa nu te chinuiesti nici tu si nici pe altii sa nu-i chinuiesti, mai intai de toate trebuie sa-ti deschizi inima staretului tau si sa-i faci o marturisire generala. Lucrul acesta, fratele meu, considera-l absolut necesar, precum fiecare bolnav care intra in spital isi spune toata istoria vietii sale pentru a fi ajutat mai bine de medic. Ia aminte sa nu ascunzi de el vreun plan de-al tau, deoarece vei fi chinuit mai tarziu chiar de acest plan al tau, aflandu-te afara de planul lui Dumnezeu si te vei nevoi cu ale tale netrebnice puteri omenesti, iar nu cu cele dumnezeiesti.

Daca vrei sa intri in planul sfant al lui Dumnezeu, incredinteaza-le pe toate lui Dumnezeu si leapada toate planurile tale, ancoreaza-te de staretul tau precum copilul cel cuminte, care nu se loveste si nici nu loveste pe cineva, si arata-i recunostinta pentru faptul ca te duce pe umerii sai in rai, langa Dumnezeu si pentru ca va da seama inaintea Lui pentru tine.

Pe langa marturisirea generala ce o vei face, este bine sa-i spui zilnic si toate gandurile tale, pana ce vei dobandi sanatatea duhovniceasca. Considera si lucrul acesta absolut necesar, caci asa se procedeaza si cu cel bolnav, care la inceput este sub observatie zilnica pentru a scapa si de cea mai mica temperatura.

Ascultarea

Este adevarat ca atunci cand staretul vrea sa faca o lucrare buna in sufletul ucenicului sau, cunoscand marea responsabilitate ce si-a asumat-o pentru el, de multe ori este trebuinta de multa osteneala din partea Iui pana ce "va intra apa pe jgheab". De aceea, fratele meu, ajuta-l si tu pe staretul tau in osteneala depusa pentru mantuirea ta, prin ascultarea ta cea oarba.

Ca sa nu obosesti in osteneala ascultarii si sa te impotrivesti, va trebui sa intri in noima ascultarii, ca sa o simti ca pe o necesitate, numai atunci ascultarea te va elibera, deoarece ea nu este robie, ci libertate.

Asadar, cand vei intelege ca staretul poarta raspundere pentru tine, ca se ingrijeste de mantuirea ta si ca orice face, o face pentru binele tau, iar nu ca sa te chinuiasca, atunci te vei bucura cand iti va spune: "Nu face aceea" sau "Nu face aceasta" sau "Vino aici" sau "Mergi acolo". Si aceasta pentru ca vei fi inteles ca toate le face pentru binele tau, ca sa te fereasca de orice rau prin experienta pe care o are, dobandita din patimirile sale sau ale altora.

Numai cand vei face ascultare sau vei intreba te vei bucura si de aceea vei cauta sa nu mai faci nimic dupa capul tau, nici macar in cele mai mici amanunte, ca sa nu faci greseli. Iar atunci cand, din delicatete fata de staretul tau, ca sa nu-l mahnesti, vei face uneori ceea ce te va lumina Dumnezeu, iarasi inima iti va fi supusa.

Din pacate, aceasta mare taina a ascultarii, care inseamna libertate, vrajmasul o ascunde si o prezinta complet invers ucenicului, in felul acesta chinuind si pe ucenic prin a se considera pe sine rob, dar si pe staret, care nu-1 poate ciopli ca un mester. Atunci ucenicul considera toate tratamentele si loviturile binefacatoare ce i le da staretul sau intocmai cu chinurile mucenicilor, iar pe staretul sau uneori ca pe Diocletian.

De multe ori ucenicul le primeste cu bucurie, dar are impresia ca va lua doua cununi de la Dumnezeu pentru rabdarea sa, a cuviosului si a mucenicului, iar aceasta nu este un lucru corect, ci o mare inselare a vrajmasului.

Ce bine este pentru ucenic atunci cand intra in noima ascultarii si se elibereaza, iar staretul sau poate lucra liber in sufletul ucenicului! Atunci se bucura si se veselesc amandoi, caci acolo este si Hristos, dupa cele spuse: "Unde sunt adunati doi sau trei." Caci se poate sa fie doi sau trei, dar sa fie si vrajmasul acolo.

Daca vreodata, in perioada cand esti incercat iti vine greu, smereste-te in fata staretului tau si spune-i greutatea ta. Daca si dupa aceasta iarasi iti vine greu, smereste-te din nou, deoarece se poate sa fi uitat sau vrea sa-ti masoare pulsul, adica sa vada cata rezistenta ai, in acelasi timp, sa te rogi ca Dumnezeu sa te intareasca si sa lumineze si pe staretul tau.

Legaturile cu strainii si cu fratii

Unul dintre cele mai importante lucruri la care va trebui sa iei aminte, mai ales ca incepator, este problema strainilor. In afara de faptul ca va trebui sa-i eviti, va trebui sa ceri cu smerenie de la staret sa-ti dea o chilie departe de arhondaric, ca sa poti uita lumea cu toate cele ale ei. Ar fi bine daca s-ar putea ca staretul tau sa te rasadeasca intre parintii sporiti, ca sa-i vezi mereu pe acesti sfinti nevoitori, deoarece nu te va putea ajuta atat de mult lectura, precum te va ajuta exemplul cel bun.

Incepatorul (tanarul) este ca un magnetofon, putand sa inregistreze in mintea sa curata si binele si raul. De asemenea, incepatorul seamana si cu un aparat de fotografiat, imprimand orice lucru vede. Daca acel lucru este rau, vrajmasul ii va aduce in somn scene nepotrivite si-1 va intina din pricina varstei sale.

De aceea, ingrijeste-te sa te afli departe de vizitatori si de arhondaric, pana ce vei uita cele ale lumii si se va schimba lumea ta launtrica prin lucrarea duhovniceasca a dragostei dumnezeiesti ce se va aprinde in inima ta, care va arde orice gunoi (gand rau) pe care ti-1 va arunca vrajmasul.

Ia aminte, fiind incepator, sa nu te insele gandul rau, ca sa intri in legatura cu vizitatorii, chipurile, ca sa-i ajuti, deoarece lucrul acesta vadeste boala sufleteasca. Daca vezi in sinea ta chiar si virtute, trebuie sa stii ca si aceasta virtute a ta este plina de toxine lumesti. De aceea evita vizitatorii, ca mai intai sa te dezintoxici.

Daca vreodata simti putina dulceata, sa nu crezi ca ai castigat-o prin marile tale nevointe, deoarece aceasta este doar o ciocolata daruita de Parintele cel bun unui copilas, ca sa te indulceasca si sa te indemne sa lucrezi si sa te hranesti din cofetaria paradisiaca ce ti-a aratat-o. Mai tarziu, cand nu-ti va mai da daruri mici, ci intreg darul Sau aratat prin negraita si neintrerupta dulceata, nici atunci sa nu-ti spuna gandul ca acestea sunt un rod al faptelor tale, ci sunt ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt pacatele si marea noastra nerecunostinta fata de Hristos, Facatorul nostru de bine. Fireste, toti oamenii au pacate si nerecunostinta. De aceea, va trebui drept recunostinta sa-I oferim cel putin pocainta noastra si sa nu ne departam de El.

Cred ca ar fi foarte dureros ca, dupa toata jertfa ce a facut-o Hristos pentru noi, sa sfarsim iarasi in iad si sa-L intristam din nou. Asadar, ceea ce ar trebui sa ne opreasca de la pacat ca sa nu mergem in iad, bine ar fi ca sa nu fie focul iadului ce ne infricoseaza, ci multa marime de suflet si marea dragoste catre Hristos, Facatorul nostru de bine, pe Care ar trebui sa-L iubim cu o dragoste inflacarata. in putine cuvinte, din marime de suflet ar trebui sa nu mergem in iad, ca sa nu-L mahnim pe Hristos.

Fratele meu, va trebui deci sa luam aminte sa nu ne despartim niciodata de Hristos, ci sa avem o legatura continua cu El, prin rugaciune. Iar inaintea rugaciunii este bine sa mearga atentia, ca sa nu se intample precum zice David: Iar rugaciunea lui sa se prefaca in pacat.

Ia aminte si atunci cand te afli in vremea rugaciunii, dar mai mult inainte de ea, la discutiile de prisos din timpul ascultarii tale, caci asa te vei ruga mai tarziu neraspandit si nevatamat, deoarece cuvintele multe pricinuiesc si multe interpretari gresite. Daca vrei sa vorbesti, Hristos asteapta cu bucurie ca fiii Lui sa-I vorbeasca. Sa nu-ti placa nici chiar discutiile duhovnicesti cand nu exista sfintenie, deoarece se va incepe de la cele duhovnicesti si se va sfarsi in clevetire. Daca ceilalti discuta sau judeca, aceasta nu trebuie sa te intereseze pe tine, ci sa te preocupe pacatele tale si sa ceri mila lui Dumnezeu prin neintrerupta ta convorbire cu El: "Doamne Iisuse Hristoase."

Totdeauna sa ai ganduri bune fata de toti, deoarece, desi ceilalti judeca, se poate sa nu aiba alte pacate afara de acestea si astfel aceste clevetiri vor deveni pricina sa se smereasca si sa planga inaintea lui Dumnezeu si sa se uneasca cu El, in timp ce noi, fratele meu, avem multe pacate si ne ajung acestea pentru ca sa plangem.

Bine este, pe cat poti, sa eviti aceste adunari, precum si curiozitatea, caci altfel adunam zgura gandurilor, iar apoi ne vom osteni mult ca sa o lepadam.

Totdeauna sa avem ganduri bune si sa nu primim telegrame viclene, daca vrem sa ne curatim inima si sa schimbam mecanismele stricate ale fabricii inimii noastre, cu mecanisme bune. Atunci ea va face din aur Sfinte Potire, din clopote sparte policandre, ba chiar si hartiile vechi aruncate le va preface in servetele curate. Dar atunci cand inima este vicleana, chiar si aurul cel curat il va socoti bronz si va face din el gloante sau tunuri. De aceea inima va trebui sa se curete prin ganduri bune pentru toti si prin a nu primi telegramele celui viclean, deoarece "din inima ies toate ceie rele" si iarasi, "din prisosinta inimii vorbeste gura".

Deci cand omul va inceta sa gandeasca si sa lucreze rau, atunci se apropie de el bunatatea lui Dumnezeu si nevinovatia copilareasca se salasluieste in maturitatea duhovniceasca, impreuna cu darul discernamantului. Unul ca acesta cunoaste inimile oamenilor si nu mai trage concluzii omenesti. Si atunci lucrul cel mai minunat este ca, desi deosebeste pe sfant de criminal, totusi il considera mai bun pe criminal decat pe sine si-1 iubeste cu durere si se roaga pentru mantuirea lui. Se roaga si pentru intoarcerea lui la pocainta gandindu-se ca acela, desi ar fi putut face mai multe rele, s-a silit si s-a limitat la mai putine. Are in vedere conditiile in care a crescut patimile mostenite, precum si toate prilejurile de pacat ce i s-au dat, pe care le va avea in vedere Dreptul Judecator, in acelasi timp se mustra pe sine pentru faptul ca poate nu s-a folosit cum trebuia de prilejurile bune si multe pe care i le-a dat Dumnezeu si se roaga cu smerenie si durere. Iar Bunul Dumnezeu il ajuta si pe criminal si-l miluieste, indoind in acelasi timp Harul Sau in robul Sau cel recunoscator: "Bine, sluga buna."

Din pacate, unii dintre noi, pentru ca nu vrem sa vedem lucrurile cu ochi dumnezeiesc, ne facem si pe noi nefericiti si goi de harisme si mahnim si pe Dumnezeu prin netrebnicia noastra, punandu-L intr-o situatie dificila. Adica atunci cand ne da o harisma, indata ne mandrim si lucrul cel mai rau este ca ranim si alte suflete prin purtarea noastra plina de mandrie. Iar daca nu ne da, se uita la starea noastra nenorocita si il doare ca pe un Parinte bun, pentru ca are bogatie din belsug si vrea sa ne-o daruiasca.

Ce bine este atunci cand ne cunoastem pe noi insine! Atunci smerenia ne va deveni o stare fireasca si Dumnezeu ne va darui din nou harismele Sale dumnezeiesti. Atunci vor inceta sa actioneze legile duhovnicesti, - "oricine se inalta pe sine se va smeri" -, deoarece vom pasi numai pe jos si nu vom cadea si vom primi neincetat harul lui Dumnezeu, care se da numai celor smeriti.

Punerea in valoare a chiliei

Incearca pe cat poti ca pe langa intalnirile cu oamenii, sa eviti si orice mangaiere lumeasca, daca vrei sa o simti pe cea dumnezeiasca, ce nu se compara cu nimic omenesc. De aceea sa iubesti chilia, stupul tau, deoarece ea te va ajuta sa-ti aduni mintea si astfel vei face mierea virtutilor, care te vor indulci mai mult ca mierea.

Chilia te va ajuta sa urci la inaltime prin umilinta ce ti-o va aduce si prin dumnezeiasca dragoste care iti va umple inima. Chilia iti va fi casa ta cea iubita, dar si casa lui Dumnezeu, unde te vei misca liber si simplu, ca si copilul cel mic in casa parinteasca, unde simte siguranta parintilor sai si afectiunea lor imbelsugata.

Asadar, merita sa ne facem chilia ca o bisericuta, impodobind-o cu icoane si cu orice altceva care ne va ajuta sa o indragim, astfel ca ea sa ne dea evlavia si sa aiba puterea sa ne atraga, ajutand chiar si mintea sa se adune atat in rugaciune, cat si la datoriile noastre duhovnicesti, pentru care ne va da buna dispozitie sa le facem cu bucurie.

Fireste, se intampla si zile in care, din pricina ostenelii sau a bolii, sa nu le putem face pe toate asa cum trebuie. Dar este rau daca le lepadam cu desavarsire, pentru ca astfel vrajmasul castiga teren si ne stapaneste inima. in aceste cazuri va trebui sa facem ceva, fie si putin, precum fac soldatii care, atunci cand nu pot ataca, trag cateva rafale de mitraliera si vrajmasul nu se apropie. Iar mai tarziu, cand afla primul prilej bun, ataca pe vrajmas cu arme grele si il biruiesc.

Atentia in afara chiliei

Fratele meu, atunci cand vei iesi afara din chilia ta, sa-l ai in vedere pe vrajmasul, care este gata de atac. Si rau este ca acesta nu numai ca incearca sa gaseasca pretexte, ci chiar el insusi creeaza pretexte si te raneste prinzandu-te in focurile tirului sau.

Imita iarasi pe bunul soldat care, iesind din locasul de tragere, tine "in mana" arma automata. Asa si tu sa tii metania si sa fii treaz, ca sa nu-ti risipesti, dintr-o mica neatentie, bogatia pe care ai adunat-o cu multa osteneala in chilia ta.

Metania sa nu-ti lipseasca niciodata din mana, deoarece ea este sfoara de care tragem o data, de doua ori, de cinci ori si de zece ori si astfel se incalzesc, in cele din urma, uleiurile duhovnicesti, facand astfel sa porneasca masina noastra duhovniceasca a rugaciunii neincetate. Chiar si atunci cand masina ta a pornit, sa nu lasi metania, ca sa nu se indemne si altii sa o lase inainte sa le fi pornit masina rugaciunii.

Iesind din chilia ta, pentru ca sa eviti orice rau (pe langa curiozitate), sa-ti limitezi cuvintele tale la "Iertati" si "Sa fie binecuvantat" si atunci vei fi binecuvantat si de Dumnezeu si iubit de toti. Astfel procedand, nici in ispita nu vei cadea vreodata, pentru ca diavolul va fi dezarmat si va fi nevoit sa stea mereu sub picioarele tale cinstindu-te fara sa vrea.

Daca intalnesti vreun flecar, nu te abate din cale, ci fa pe grabitul si indeparteaza-te cu smerenie. Este bine sa te indepartezi de el inainte de a-si da seama, dar daca totusi l-ai intalnit, nu-l evita brusc, ca sa nu-l ranesti. Si daca vezi ca incepe sa judece, spune-i cu dragoste: "Frate, pe mine ar trebui sa ma judeci, care sunt vrednic de plans, si nu pe ceilalti, care sunt mai buni decat mine". Ia aminte sa nu-l mustri, mare sau mic de va fi el, deoarece lucrul acesta este obraznicie. Nici sa nu-l dojenesti, deoarece se va scarbi si Dumnezeu de tine si nu numai ca nu te va ajuta ca sa-ti tai multele tale neputinte, ci retragandu-si harul Sau, va ingadui sa devii mai flecar ca acela. Daca vrei, poti sa nu auzi cele ce-ti spune si sa te rogi neincetat in scurtul rastimp in care il vei rabda pe fratele tau, ca sa nu-1 ranesti, de vreme ce nu are dispozitie duhovniceasca.

Rugaciunea neincetata si cunoasterea de sine

In cazul in care esti un om simplu si nu poti intra in adevarata noima a Sfintilor Parinti trezvitori ai Filocaliei, pentru rugaciunea neincetata foloseste, daca vrei, un mod simplu si nu vei cadea in inselare. Caci unii, din pacate, nu au drept scop omorarea omului vechi, pocainta si smerenia, avand ca mijloc ajutator asceza pentru sfintirea sufletului, pentru a simti profund pacatosia lor si nevoia milei lui Dumnezeu si a rosti "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma" cu durere dulce, ci incep cu o asceza seaca si urmaresc desfatarile dumnezeiesti si luminile. Ei isi inmultesc mereu rugaciunile cu metania si se autosfintesc prin parerea de sine, facand socoteli matematice ale rugaciunilor lor. Desigur, isi fac si scaunel exact dupa masura si toate celelalte, adica aplecarea capului si respiratia, asa cum spun Sfintii Calisti si Grigori ai Filocaliei - in timp ce acestea sunt mijloace ajutatoare - si socotind ca se afla undeva aproape de sfinti, fac nenumarate siraguri de metanii. Iar atunci cand cred ca s-au sfintit, indata vine vrajmasul si aprinde televizorul, dupa care urmeaza proorociile diavolesti etc.

De aceea, fratele meu, in rugaciunea ta nu cere decat pocainta; nici lumini, nici minuni, nici proorocii, nici harisme, nimic altceva, decat pocainta. Pocainta iti va aduce smerenie, smerenia iti va aduce harul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu iti va randui prin harul Sau tot ceea ce iti trebuie pentru mantuirea ta si pentru ajutorarea altor suflete.

Lucrurile sunt foarte simple si nu avem motiv sa le incurcam. in felul acesta rugaciunea o vom simti ca pe o necesitate si nu vom simti oboseala, chiar de o vom rosti de multe ori. Atunci inima noastra va simti o durere dulce rostind rugaciunea, iar Hristos ne va darui si El mangaierea Sa cea dulce in inima noastra. Asadar, rugaciunea odihneste, nu oboseste. Oboseste numai atunci cand nu intram in noima ei descoperita noua de Sfintii Parinti. Iar cand vom simti nevoie de mila lui Dumnezeu, atunci, fara sa ne silim pe noi insine in rugaciune, aceasta foame de rugaciune ne va sili sa deschidem gura asemenea unui prunc ca sa sugem si vom simti in acelasi timp siguranta pe care o simte pruncul in bratele maicii sale, bucurandu-se.

Ca telegrafisti ce suntem noi, monahii, va trebui sa ne aflam intr-o neincetata legatura cu Dumnezeu si, pe cat posibil, in continua "receptie". Iar aceasta pentru a simti mai multa siguranta, pentru ca in fiecare clipa sa avem imbelsugate puteri dumnezeiesti. Desigur, vrajmasul nu se linisteste, ci totdeauna lucreaza in multe feluri. Cu toate acestea, putem sa-1 valorificam si pe el prin a-l face lucrator fara plata, ca astfel sa ne ajute in rugaciunea neincetata. De pilda, atunci cand ne aduce ganduri rele sau hule, sa incepem rugaciunea si sa-i zicem lui tangalachi: "Bine ca m-ai impuns, caci il uitasem pe Hristos". Iar atunci cand facem aceasta, chiar de am vrea sa-l tinem pe tangalachi langa noi, el nu mai sta, caci nu e prost sa lucreze degeaba si sa mai faca si bine sufletului nostru.

Iar daca vrem sa inaintam la o lucrare mai fina, sa luam cele mai mari patimi la rand si orice greseala savarsita in timpul zilei si sa cerem cu smerenie mila lui Dumnezeu rostind: "Doamne Iisuse Hristoase.", ca sa ne slobozim de ele. in felul acesta se dezradacineaza patimile si in acelasi timp ne ramane si obisnuinta cea buna a rugaciunii, iar nu numai cea exterioara a ei, care ne pricinuieste sentimente false si inselare.

Asadar, cand cineva vine intru cunostinta de sine, isi simte marea sa pacatosenie si isi da seama de marile binefaceri ale lui Dumnezeu, atunci inima se inmoaie, oricat de impietrita ar fi ea si adevaratele lacrimi curg singure, iar omul nu se sileste nici ca sa se roage, nici ca sa planga. Deoarece smerenia impreuna cu marimea de suflet lucreaza mereu in inima ca niste burghie si izvoarele se inmultesc, iar mana lui Dumnezeu mangaie neincetat pe copilul Sau cel marinimos care lucreaza pocainta.

Cand te ocupi cu pacatosenia ta si savarsesti lucrarea cea fina, dintru inceput sa ai nadejde in Dumnezeu. Pe aceasta sa o tii strans, ca sa nu o pierzi niciodata. Pacatele care nu sunt ale firii trupesti le poti analiza. in amanunt, ca sa te smeresti. insa cele trupesti sa nu le cercetezi deloc, ci numai sa te socoti pe tine insuti un burduf necurat, plin de murdarie. Nici sa nu indraznesti sa faci rugaciune pentru persoane care au facut pacate trupesti, deoarece pe langa faptul ca aceasta se considera obraznicie, caci tu insuti nu te-ai impacat inca cu Dumnezeu, pe deasupra vrajmasul te va murdari cu ganduri necurate ziua, iar noaptea iti va aduce naluciri necurate si te va intina.

Daca ti se va intampla asa ceva in somn, nu cerceta cele visate, nici sa-ti amintesti de vreo intamplare din viata ta pacatoasa de mai inainte, din care te-a izbavit Dumnezeu ca pe puiul de gaina din ghearele uliului, caci este primejdios. Caci altfel vei patimi ca acel soldat care, desi l-a pazit Dumnezeu de grenada vrajmasului, dupa aceea el sta si analizeaza grenada scormonind-o, iar ea ii explodeaza in maini si ii arunca creierii in aer. La fel poate pati si un tanar cand scormoneste pacatele firii trupesti. De aceea, atunci cand ne socotim un burduf murdar, suntem in mai mare siguranta.

Studiul duhovnicesc

Sa citesti, pe cat posibil, Vietile Sfintilor, care accentueaza pocainta, ca sa te folosesti.

Nu citi carti dogmatice, deoarece ele nu sunt pentru incepatori. Dar chiar si mai tarziu, daca nu stii carte, sa nu le citesti, deoarece asa cum unul lipsit de carte cade in inselare atunci cand intelege gresit Filocalia, la fel si cartile dogmatice il pot duce pe unul ca acesta la o astfel de inselare. inselarea din intelegerea gresita a Filocaliei va pricinui o liniste diavoleasca si un simtamant fals ca este cu putin mai prejos, chipurile, din smerenie, decat Sfantul Grigorie Sinaitul. Iar talcuirea gresita a dogmei il face pe cel fara carte sa creada ca este Sfantul Marcu Eugenicul, desi este o fiara salbatica si plin de invidie infricosata.

Desigur, si studiul duhovnicesc este randuit de staret, dar imi voi spune si eu parerea mea. La inceput un capitol din Evanghelie este absolut necesar pentru sfintirea noastra, deoarece alunga toate cele rele. De asemenea, sa citesti carti patristice, ca sa poti intelege Evanghelia, deoarece toate cartile patristice sunt rauri care izvorasc din Evanghelie. Cand mergem pe cursul raurilor, aflam izvorul si nu cadem in vagauni ca protestantii. Vietile Sfintilor ajuta mult, deoarece in ele fiecare poate afla orice vitamina de care are nevoie sufletul sau. Este bun si sinaxarul zilei. De asemenea. Sfantul Ioan Scararul este absolut necesar pentru fiecare monah (ca prototip), precum si Everghetinosul, Patericul, Lavsaiconul, Limonariul, Sfantul Efrem Sirul, Razboiul nevazut, Filocalia, daca esti cu stiinta de carte - afara de capitolele despre Rugaciunea mintii, deoarece pentru a intelege ce este ea este nevoie sa ai si traire duhovniceasca. Caci nu-ti va ajunge numai faptul ca esti invatat, de nu vei avea un povatuitor experimentat, care iti este foarte necesar. Deoarece este primejdios, precum am spus, sa confunde cineva lacrimile sale ieftine cu cele pretioase ale Sfintilor Parinti si sa se insele. Iar aceasta este cu atat mai primejdios pentru caracterele sentimentale.

Acelasi pericol, poate si mai mare, poate veni din lucrarile Sfantului Simeon Noul Teolog, deoarece unii ca acestia amesteca, afara de lacrimi, si dumnezeiasca dragoste a Sfantului cu propriile lor sentimente, precum si dragostea Sfantului ce o avea pentru Staretul sau cu sentimentalismul lor, de multe ori bolnav si plin de toxine duhovnicesti, lucru pe care este greu sa-l inteleaga.

Mai ales femeile sa ia aminte - din pricina caracterului lor - sa nu citeasca pe Sfantul Simeon, daca nu vor dobandi mai intai barbatia duhovnicesca. Este nevoie de ajutor din partea staretei pentru a-si filtra dragostea si a se imbarbata duhovniceste, cat si de la ele insele, pentru a-si intoarce toata nevointa lor impotriva moliciunii care pricinuieste acest mucegai. Fireste, medicamentul necesar pentru aceasta este viata aspra, precum si limitarea la absolutul necesar al bailor. Din petrecerea aspra trupeasca, care se face intru cunostinta si discernamant, va veni indoita insanatosire atat a sufletului, cat si a trupului, iar din aceasta sanatate se vor naste desfatarile dumnezeiesti.

De aceea, fratele meu, nu sovai sa tai orice se face pricina de a te desparti de Hristos, oricat de mult te-ar durea. Trebuie sa stim ca Hristos ne va socoti aceasta ca mucenicie, iar atunci cand suferim mai mult, negresit vom fi socotiti mari mucenici si marturisitori, deoarece marturisim prin fapta sfanta noastra credinta si pazim sfintele porunci ale lui Hristos.

Pe langa cartile pe care le-am amintit, foarte mult te va ajuta cea a Sfantului Avva Isaac Sirul, deoarece te va face sa intelegi sensul cel mai profund al vietii. De asemenea, il ajuta pe omul ce crede in Dumnezeu sa-si alunge orice fel de complex, mare sau mic, pe care il are. Putina citire din cartea Sfantului Isaac intareste sufletul cu multele ei vitamine.

Este adevarat ca multi stareti nu-l recomanda pe Sfantul Isaac, ca sa nu le plece calugarii in pustie. Dar Avva Isaac nu recomanda elevilor de la scoala generala, nici celor care nu au terminat inca gimnaziul sa mearga la Universitate. De aceea, staretul va trebui sa-l ajute in privinta aceasta pe noul incepator, ca sa-l inteleaga pe Sfant si sa se foloseasca cat se poate de mult din cartea lui cea inspirata de Dumnezeu.

Atunci cand un incepator prezinta astfel de "simptome", adica vrea sa plece la pustie, desi nu a terminat nici macar gimnaziul cel duhovnicesc, unul ca acesta se dovedeste a fi un cap sec. Cand spun "sec", nu-l inteleg cu desavarsire gol, deoarece in capul lui sec are parerea inalta despre sine. De aceea este nevoie de ajutor, ca sa inteleaga si sa se lepede de aceasta parere, pentru ca Dumnezeu sa se apropie de el si sa-i dea dumnezeiestile Sale idei, deoarece chiar si numai o singura idee despre noi insine impiedica toate ideile dumnezeiesti sa se apropie de noi. Dar vrajmasul cel viclean ce face? Il examineaza pe incepator ca medicul si-i loveste capul, iar daca aude tuc-tuc in capul gol ii baga seringa, ii umfla si il ridica in aer. Atunci incepatorul se nevoieste cu asprime, dar prin aceasta nu face altceva decat sa loveasca in aer si sa fie lovit de aer.

De aceea, inainte de a incepe orice lucrare duhovniceasca, trebuie sa ne scarbim de acea idee a noastra si sa o aruncam la gunoi, caci altfel, orice am face, le vom explica pe toate cu "dictionarul eului" nostru si le vom face grasime pentru eul nostru trupesc ingrasandu-ne mereu nesimtirea duhovniceasca cu grosolania noastra. Adica desi staretul ii face ucenicului observatii aspre pentru greseli mari, acela ramane nepasator gandind ca staretul ii face observatii ca sa-l incerce, deoarece a ajuns la masura sfinteniei. Acest fel de lucrare fina face tangalachi in aceia despre care am spus si, mai devreme sau mai tarziu, ei vor cadea in mare ispita.

Asadar, va trebui sa ne scarbim de noi insine si sa ne ocupam numai de sinea noastra cea vrednica de plans, ca sa ne imprietenim mai intai cu Dumnezeu. Dupa care va veni dragostea cea mare la robul cel smerit, dragoste durnnezeiasca ce ii va aprinde focul dragostei sale atat pentru Dumnezeu, cat si pentru aproapele sau. Unul ca acesta se arunca pe sine sub picioarele tuturor cugetand ca este nimic, ci numai pamant si se bucura ca ceilalti vor rodi.

In privinta aceasta ajuta foarte mult sa nu iesi din chilie si sa nu ai legaturi cu altii, deoarece atunci pe toti oamenii ii vei socoti sfinti. Asadar, straduieste-te, fratele meu, sa-ti iubesti chilia. Toate obiectele chiliei tale sa fie pustnicesti: rogojina, scaunelul, dusumeaua. Fata de masa sa fie de in sau dintr-o panza neagra, ca si acestea sa te transpuna in Tebaida si riitria si sa-ti aduca aminte de Sfintii Parinti care au petrecut o viata ingereasca. Iar nu fotolii si nayloane, care mereu iti vor indrepta mintea spre lume si iti vor aduce aminte de multe, dupa care gandurile te vor intina. Mult ajuta ca inainte de rugaciune sa citesti putin din Pateric in atmosfera chiliei tale, ca sa ti se incalzeasca inima si sa-ti dispara toate grijile ascultarii, ca astfel sa te poti ruga neraspandit.

Cuviosul Paisie Aghioritul

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1870

Voteaza:

Petrecerea monahala 4.50 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE