Rabda si smereste-te

Rabda si smereste-te Mareste imaginea.

In situaţia şi în cadrul în care te afli este dificil de spus ceva cu certitudine pentru liniştea ta. Ştiu că te împovărează de mult timp ocupaţia ta obişnuită; însă ce e de făcut, când nu este cu putinţă să o schimbi spre mai bine...

Dacă însă e să schimbi doar locul, atunci nu numai că nu se prevede un folos, ci s-ar putea să te înşeli şi în calcul. Aici există un inconvenient, în altă parte însă ar putea fi multe, care ar putea dăuna stării lăuntrice a duhului tău.

Un sfat îţi dau... să faci rost de al patrulea volum al lui Efrem Şirul în traducere rusă... citeşte cuvântul 139 despre smerenie şi mândrie; şi chiar v-aş recomanda să tran-scrieţi acest cuvânt şi să-l aveţi pentru îndrumare şi liniştire în clipele de întristare; iar locurile care se potrivesc bine situaţiei dumneavoastră să le subliniaţi, pentru ca în caz de nevoie să găsiţi repede cele ce vă folosesc.

Ce să faci? Rabdă; poate că va apărea şi pentru tine de undeva vreo comoară, când se va putea întrezări o altfel de viaţă; iar până atunci înarmează-te cu smerenie şi putere de muncă, şi defăimare de sine.

Spui că faci totul cu constrângere. Insă în Evanghelie strâmtorarea de sine nu numai că nu se refuză, ci se şi aprobă. Deci nu trebuie să te întristezi, ci să nădăjduieşti în Dumnezeu, Care este puternic să conducă totul la un sfârşit bun.

Pace ţie. <...>

***
Imi scrii despre o ciocnire neaşteptată cu sora ta... experienţa ne arată că mândria jignită, chiar şi pe cei mai apropiaţi îi aşează departe unul de celălalt.

Ce să faci? Toţi avem o slăbiciune - dorinţa de a ni se da totdeauna dreptate; şi prin această dorinţă îi supărăm şi pe alţii, şi pe oameni îi facem vinovaţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu; pentru că, precum spune Sfântul Isaac Şirul, îndreptăţirea de sine nu este admisă în legea evanghelică..., ci se spune clar şi fără înconjur: „Cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt".

Intemeindu-se pe legea evanghelică, toţi sfinţii şi părinţii duhovniceşti afirmau într-un glas că împotriva oricărei ispite biruinţă ne este smerenia cu răbdarea.

Să ne smerim şi să ne silim să răbdăm şi noi, şi vom dobândi linişte sufletelor noastre, potrivit îndrumării Domnului însuşi, care spune: „Invăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre". Şi mai aminteşte-ţi cuvintele lui O. Ig. A., spuse cândva către tine:

„Până când ne aflăm pe pământ, nu putem petrece nicăieri fără de tristeţe; chiar şi dacă ne-am urca pe nori, nici acolo nu ne vom ascunde de mâhniri, după cuvântul Domnului însuşi: „In lume necazuri veţi avea. Insă îndrăzniţi, Eu am biruit lumea".

Aceste cuvinte ne învaţă să nu deznădăjduim în suferinţe, ci să nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu, pe Care trebuie să-l chemăm totdeauna, sau mai exact spus, să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Ţine sfatul lui Varsanufie cel Mare: „Dacă te vei smeri şi vei lăsa voia ta în urmă, atunci în oricare loc vei afla linişte".

Nevoieşte-te să înduri cu bunăvoinţă ispitele cele pline de suferinţe, după putinţă... chemând ajutorul lui Dumnezeu...

***
<...> Il salut de asemenea <...> pe S... Fiul lui Dumnezeu să-i ajute nu doar să înveţe bine, ci să se şi smerească bine. Dacă va fi doar învăţătură bună, însoţită de mândrie fără judecată, nu e treabă bună. O bună învăţătură fără smerenie, este ca şi o umblare pe un singur picior. Deşi şchiopii merg într-un singur picior cu ajutorul cârjei, în afară de faptul că umblă foarte greu, adeseori se şi împiedică, şi capătă adeseori răni dureroase.

Cel care doreşte să aibă totdeauna în suflet pace şi linişte, acela trebuie să se smerească în tot chipul. Fără smerenie e cu neputinţă să afli liniştea.

***
Fii tare şi să se întărească inima ta. Dacă pentru mântuirea sufletului am hotărât să mergem pe calea evlaviei, atunci să nu uităm cuvintele apostolice: „Toţi cei care vor să vieţuiască cu evlavie, vor fi prigoniţi", chiar dacă nu asemeni celor din vechime, adică prin diferite chinuri, însă într-un nou mod, prin diferite batjocuri. Iar pentru ca noi să nu ne pierdem curajul, însuşi Domnul ne întăreşte şi ne linişteşte, spunând în Evanghelie: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri".

Iar dacă din pricina slăbiciunii noastre nu ne putem bucura, măcar să nu ne întristăm mai presus de măsură. Şi dacă din cauza nervilor slabi nu putem să înfrângem şi să biruim gândurile de tristeţe şi jignitoare, atunci să ne abţinem în tot chipul a murmura. Iar dacă nici aceasta nu o putem face, să cunoaştem slăbiciunea noastră şi să ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi să alergăm la pocăinţă. Cunoaşterea slăbiciunii noastre şi smerenia este mai puternică decât oricare altă virtute.

<...> Ştiind şi ţinând minte aceasta, să ne supunem şi noi voia noastră atunci când ne apasă greutatea împrejurărilor nefericite, batjocuri sau constrângeri, având nădejde că în continuare se va rândui ceva folositor pentru cei care ne-au fost daţi în grijă în sens duhovnicesc şi exterior. Minunate sunt faptele Domnului şi necercetate căile Lui.

<...> Să credem şi să nădăjduim şi noi că pentru suferinţele îndurate puternic este Dumnezeu să ne liniştească şi pe noi, pe fiecare la timpul cuvenit şi după alcătuirea fiecăruia. <...>

<...> Nu te nelinişti... şi nu te îndoi; ci nădăjduieşte în Pronia Atotbună a lui Dumnezeu, crezând că puternic este Domnul să orânduiască toate spre un sfârşit bun şi folositor. <...>

Atunci când va trece timpul şi se vor sfârşi împrejurările neplăcute, omul nu şi le va mai aminti. De fapt, toată viaţa omului, oriunde ar locui el, nu este altceva decât prilej de cercări prin ispite. Priveşte cele întâmplate ţie şi celor care te înconjoară, şi atunci aceasta ţi se va descoperi cu claritate.

Tuturor celor care voiesc să se mântuiască, li se spune concis: „în răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele". Şi oare puţine mâhniri suferă cei care nu caută mântuirea?

Foarte probabil chiar mai multe decât cei care o caută pe dânsa.

Izbuteşte să duci până la capăt cele încredinţate spre mântuire!

***
Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu şi toată întă-Jrirea în dreptate şi adevăr.

<...> Sfinţii înţelepţi întru Dumnezeu şi insuflaţi de Duhul lui Dumnezeu spun: „Până şi cei mai despătimiţi [nu pot să nu sufere, dacă nu pentru ei, atunci pentru alţii". [Pace sufletească să ai, iar de răbdat să rabzi, şi pentru tine [şi pentru alţii. Răbdarea, după cuvântul Sfântului Grigorie Sinaitul, înseamnă linişte şi în furtună. <...>

Aici pe pământ sunt ostenelile şi nevoinţele, iar acolo, în viaţa viitoare - răsplata, unde fiecare va primi după lucrul pe care l-a săvârşit pentru mântuirea sufletului său şi pentru folosul sufletesc al celor din jur. Fericit este cel care cu îndrăzneală poate spune acolo: „Iată eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu".

Roagă-te pentru mine păcătosul, ca să nu se adeverească în mine cuvântul apostolic: „Cel ce înveţi pe alţii, învaţă-te pe tine însuţi". <...>

<...> Nu există mai mare dar decât smerenia, precum însuşi Domnul o spune: „Cel care se va smeri se va înălţa". Acest dar caută-l, spre acest dar năzuieşte.

După smerenie, al doilea dar este purificarea de patimi, îndeosebi de cele capitale: iubirea de slavă, de plăceri şi lucruri; pentru că după curăţirea sufletului de patimi, va urma prin mila Domnului învierea sufletului şi unirea cu Dumnezeu, doar dacă sufletul, lăsându-i pe toţi şi pe toate, se va alipi din toată inima şi cu toată dragostea de Unicul Domn.

Insă experimentând această dragoste, Ioan Teologul arată cu claritate... „Dacă cineva zice: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este!" (I Ioan IV, 20).

Aici e arătat neajunsul cel mai mare împotriva dragostei, aşa încât cei care doresc să se apropie de Dumnezeu trebuie să se îngrijească să dezrădăcineze în sine până şi cea mai mică lipsă de bunăvoinţă faţă de aproapele, fapt care ne este poruncit şi prin Apostolul Pavel: „Binecuvântaţi pe cei care vă prigonesc". Şi a adăugat Apostolul: „Binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi". Şi în sfârşit, a concluzionat: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii, nu vă răzbunaţi singuri" (Romani XII, 14, 17-19).

Pentru ca să atingi o astfel de dispoziţie a duhului, roagă-te mai des pentru persoana cea mai importantă dintre cele cu care nu te poţi întâlni cu bunăvoinţă şi care te evită. Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, această ispită vă este dată ambilor spre încercare, spre cunoaşterea slăbiciunii şi spre smerenie. <...>

***
<..> Sfinţii Părinţi dau un răspuns şi sfat unanim în acest caz: în orice ispită, biruinţă ne sunt smerenia, defăimarea de sine şi răbdarea; bineînţeles, cerând ajutorul de Sus.

Roagă-te pentru aceasta şi împărătesei Cerului şi tuturor drepţilor lui Dumnezeu, către care ai o credinţă deosebită, pentru ca să te ajute să te izbăveşti de farmecul drăcesc.

***
<...> Nu te îngriji mult pentru nimicuri şi nu te abate de pe calea care duce în împărăţia Cerului; această rătăcire vine îndeosebi prin invidie şi nechibzuinţă.

Sfantul Ambrozie de la Optina

Sfaturi pentru familia crestina, Editura Platytera

04 Decembrie 2015

Vizualizari: 796

Voteaza:

Rabda si smereste-te 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE