Părintele Porfirie (Bairaktaris) (1906-1991) este unul dintre marii bărbaţi duhovniceşti ortodocşi ai secolul al XX-lea.

Vieţuitor în Muntele Athos, a fost silit să-l părăsească din motive de sănătate. După ce a slujit ca preot vreme de 30 de ani în paraclisul Policlinicii din Atena, a întemeiat o mănăstire la 30 de kilometri de capitală, unde s-a şi retras. Acolo a primit el, vreme de 20 de ani, mulţimi de oameni atraşi de bogatele sale daruri duhovniceşti. Inzestrat cu darul deosebirii duhurilor (diakrisis), al străvederii (diorasis) şi al prorociei (proorasis), le-a fost de mare folos tuturor celor care veneau să-l întrebe pentru sufletul lor şi să primească sfaturile sale luminate de harul Duhului Sfânt, pentru rezolvarea feluritelor lor probleme.

In Culegerea de învăţături întocmită pe baza celor vreo zece cărţi şi a numeroase articole consacrate vieţii şi învăţăturii sale, o parte importantă este dedicată educaţiei şi relaţiilor dintre părinţi şi copii; într-adevăr, mulţi oameni, având necazuri cu copiii lor, veneau la Părintele Porfirie ca să-i lumineze cum să-i înţeleagă mai bine şi cum să se poarte cu ei. Răspunsurile sale dezvăluie o subtilă cunoaştere a acestor probleme - lucru de mirare la un monah lipsit de experienţa vieţii de familie; în plus, părerile şi sfaturile sale în această privinţă, întru totul pertinente, au o asemenea originalitate, încât cititorul Culegerii rămâne negreşit impresionat de acest aspect al învăţăturii Părintelui Porfirie. Călăuzindu-se după valorile creştine fundamentale, între care iubirea are locul cel dintâi, Părintele Porfirie reduce toate întrebările legate de creşterea copiilor - „Cum să ne creştem copii?", „Cum să ne purtăm cu ei ca să ne fie şi nouă, şi lor bine?" - la unica şi marea întrebare: „Cum să ne iubim cu adevărat copiii?"

Dăruit cu desăvârşită simplitate, sfaturile sale poartă pecetea acestei mari virtuţi. Cunoaşterea psihologiei oamenilor era întemeiată pe o trăire lăuntrică luminată de har.

De aceea, învăţătura Părintelui Porfirie despre educarea copiilor nu are nimic dintr-o pedagogie teoretică şi abstractă. Nu vom afla aşadar în ea o „teorie", ci principii şi sfaturi care îi ajută pe părinţi să se poarte după cum e drept şi bine, în felurite împrejurări.

1. Dragostea omenească şi dragostea creştină

Fie că e vorba de iubirea copiilor, fie de iubirea dintre soţi, fie de iubirea de aproapele, în general, Părintele Porfirie face deosebire între iubirea creştină si iubirea de rând, numindu-le pe una „dragostea lui Hristos", şi pe cealaltă „dragostea oamenilor" sau „dragostea omenească", îndemnând: „Iubiţi cu dragostea lui Hristos, nu cu dragoste omenească!" Dragostea omenească poate să facă rău celui iubit. Unei mame care avea probleme cu unul dintre cei patru copii ai ei, pe care însă spunea că-l iubeşte mai mult decât pe ceilalţi, Părintele Porfirie i-a spus: „Tu nu-l iubeşti cu dragostea lui Hristos şi îi faci rău." Intr-adevăr, iubirea omenească, proprie firii căzute, este negreşit întinată de patimi, mai ales de reaua iubire de sine, din care se naşte dorinţa de a-l domina pe celălalt, de a ne împlini prin el visele şi năzuinţele noastre, de a face din el unealta voii noastre. Numai dragostea lui Hristos este mărinimoasă şi curată, doar ea voieşte ce este cu adevărat bine pentru celălalt, respectându-i deplin persoana - adică personalitatea, voinţa şi libertatea sa -, întotdeauna gata să se jertfească de dragul lui.

2. Respectul libertăţii copilului - chip al iubirii creştine şi principiu de educare

Respectul desăvârşit al libertăţii celuilalt este o lege a dragostei creştine. Un astfel de respect se cuvine să avem şi faţă de copil, de la cea mai fragedă vârstă.

a. Părinţii să ia pildă de iubire de la Dumnezeu

Pildă de respectare a celuilalt să ne fie Dumnezeu, Care respectă libertatea fiecărui om şi nu-l sileşte să I se închine sau să respecte voia Sa. Domnul însuşi, spune Părintele Porfirie, ne este pildă vie, căci n-a silit pe nimeni să-L urmeze, ci doar a spus: Oricine voieşte să vină după Mine... (Mc. 8, 34).

b. Părinţii să-l accepte şi să-l iubească pe copil aşa cum este Părintele Porfirie îndeamnă să-l acceptăm pe celălalt aşa cum este, şi el însuşi aşa a făcut. Unul dintre fiii săi duhovniceşti spune despre el că respecta caracterul particular al personalităţii fiecărui om, pentru că fiecare om este „chipul slavei celei negrăite a lui Dumnezeu, deşi poartă rănile păcatelor". Il accepta aşa cum era, chiar desfigurat de păcat. Trebuie să iubim pe fiecare om cu defectele sale, spunea el: „Nu te strădui să înlături sau să îndrepţi defectul altuia. Iubeşte-l cu defectul său cu tot."

c. Părinţii să se ferească de orice formă de constrângere

Părintele îi sfătuia întotdeauna pe părinţi să nu-i constrângă în nici un fel pe copiii lor. Să nu-i silească la nimic, să nu-i ameninţe şi să nu-i sperie.

Părintele Porfirie judeca cu asprime pe părinţii tiranici. Unui tată care venise să-i ceară sfat, i-a spus direct: „Copilul tău face greşeli, dar şi tu ai chip de satrap." Unei mame, iarăşi, i-a zis: „Vreme de mulţi ani ţi-ai asuprit copilul, spunându-i: «Fă asta şi asta! Du-te acolo!» Acum are nevoie de libertate." Unora le spunea: „Voi vă iubiţi copiii, dar îi şi asupriţi", ceea ce arată că iubirea poate fi şi asupritoare; şi atunci nu mai este iubire adevărată, care respectă felul de a fi şi libertatea celuilalt, ci expresia unei iubiri egoiste, a celui care vrea să-l modeleze pe celălalt după chipul şi asemănarea sa şi să-l supună voii sale.

De la acestea oprea, iar la altele îndemna, spunând: „In felul acesta trebuie să ne purtăm întotdeauna: să respectăm libertatea celuilalt." El însuşi se purta aşa cu fiii săi duhovniceşti. Astfel, unul dintre ei spune: „De fiecare dată când mă întâlneam cu Părintele Porfirie [...], eram foarte impresionat de libertatea pe care o acorda persoanei cu care stătea de vorbă. N-a constrâns pe ni-meni să facă un anumit lucru şi niciodată nu a sugerat ceva care să încalce libertatea altora. Nu voia ca noi să-i dominăm pe alţii, ci voia să ne respectăm unul pe altul. [...] Cu libertatea pe care le-o acorda celor care veneau să-i ceară sfatul, îi ajuta să-şi dea seama cum nu se poate mai bine că merg pe un drum greşit." Un altul spune: „Părintele Porfirie nu încerca să schimbe pe cineva cu sila [...]. Ne respecta libertatea, chiar şi când făceam alegeri greşite [...].

Avea toată autoritatea[...] de a exercita asupra noastră o influenţă profundă şi de a ne face foarte uşor să urmăm calea aleasă de el. Dar n-o făcea; prefera ca noi să ne alegem singuri calea, cu deplină libertate şi răspundere."

d. Părinţii să se ferească să facă reproşuri...

Părintele Porfirie îi sfătuia pe părinţi să nu le facă reproşuri, observaţii, mustrări, dojeni ori acuzaţii copiilor lor.

Nu trebuie să-i învinuim şi să-i judecăm pe copii - şi nici pe nimeni altcineva, de altfel. „Iată ce e drept, spunea Părintele, să nu învinuieşti pe celălalt pentru greşelile sale şi să nu-i aduci aminte de ele. In felul acesta, propria sa conştiinţa îl pune pe banca acuzaţilor şi-l judecă. Numai aşa răul poate fi îndreptat. Altminteri, când tu îl judeci, el se apără, se îndreptăţeşte, pune pe seama ta greşelile sale, se înrăieşte, şi răul, în loc să se îndrepte, sporeşte şi mai mult."

Părinţii nu trebuie să se poarte ca nişte poliţişti ori ca nişte judecători.

Să se ferească să ridice glasul şi să nu se mânie. „Când ne mâniem, spune Părintele Porfirie, facem după voia diavolului şi intrăm cu toţii în cercul lui."

Părinţii trebuie să-şi interzică orice asprime şi, dimpotrivă, să dea dovadă în toate împrejurările de bunătate şi blândeţe. Asprimea poate produce răni ce nu mai pot fi vindecate. „Părintele Porfirie spunea că grija părintelui pentru copilul său trebuie să rămână neştirbită şi atunci când copilul creşte, când se face rău şi se răscoală, când nu ascultă, când are purtări potrivnice şi duşmănoase. Atunci se arată înţelepciunea şi dragostea de părinte, căci până să se facă mari copiii fac multe prostii, stârnindu-i pe părinţi, mai ales pe taţi. Adesea tatăl se iuţeşte. Fără să se gândească, uită de blândeţea părintească şi se poartă ca un poliţist, provocând în sufletul copilului un rău de neîndreptat."

Pe oameni nu-i câştigi cu răul - spune Părintele Porfirie -, ci cu binele, prin blândeţe şi dragoste, şi înfăţişa lucrul acesta istorisind o veche fabulă: „Soarele şi vântul se certau, voind să ştie care-i mai tare dintre ei; şi au făcut prinsoare că acela care va izbuti să ia cojocul de pe un cioban care tocmai urca dealul, acela e cel mai tare. Vântul a început să sufle şi să tot sufle; ciobanului i s-a făcut frig şi şi-a strâns şi mai tare cojocul. Atunci soarele, ieşind din nori, a revărsat peste tot locul căldura-i binefăcătoare; ciobanului i s-a făcut cald şi şi-a scos cojocul. Atunci soarele a strigat către vânt: „Ai văzut cine-i cel mai puternic?!" Şi Părintele Porfirie încheia zicând: „Nu făcând pe răul vei câştiga pe cineva, ci cu bunătatea." După cum bine arată fabula de mai sus, asprimea îl face pe om să se strângă şi să se închidă în sine; de i se arată iubire, dimpotrivă, se deschide şi e uşor să-l faci să înţeleagă ce vrei de la el.

Părintele Porfirie îi îndeamnă pe părinţi să se ferească să le ţină copiilor „predici", altfel spus să nu le dea lecţii de morală şi nici măcar simple sfaturi. De multe ori spunea că el însuşi se fereşte să dea chiar oamenilor mari sfaturi când vede că nu sunt deschişi să le primească şi să se folosească de ele.

Când e vorba de adolescenţi, mai ales atunci când sunt greu de abordat, când sunt duşmănoşi, obraznici şi răzvrătiţi, Părintele Porfirie îi îndeamnă pe părinţi să tacă, ca să nu-i stârnească şi mai rău. Pentru el, agresivitatea copiilor şi a adolescenţilor nu este numaidecât un lucru rău; e expresia sensibilităţii lor şi proporţională cu ea. „Cu cât un copil e mai agresiv, cu atât e mai sensibil." Se cuvine, aşadar, să-i arătăm şi mai multă iubire, nu să ne iuţim ca şi el.

e. Părinţii să ţină seama de tendinţa copiilor de ase împotrivi

Una dintre raţiunile pentru care Părintele Porfirie îi îndemna adesea pe părinţi să se ferească şi de constrângeri, şi de mustrări, dojeni, predici şi uneori chiar de simplele sfaturi este tendinţa pe care o au copiii şi mai ales adolescenţii de a se împotrivi la tot ce li se pare că le încalcă libertatea şi de a face contrarul a ceea ce li se spune să facă. „Oamenii, constată Părintele Porfirie, sunt «reacţionari». Ii spui unuia să facă ceva şi el nu face, pentru că i-ai spus tu s-o facă." „Oamenii n-au deloc darul ascultării şi nu sunt obişnuiţi să facă ceea ce le spun alţii." Mustrările, zice el, îi supără pe oameni şi-i fac să se închidă în ei. „Când mustri pe unul că a greşit, ce crezi că o să facă?

Nu numai că n-o să te asculte, dar se va şi strădui să se apere şi să-ţi demonstreze contrarul. Şi inima o să i se închidă şi mai tare." De aceea, să ne ferim de certuri şi să dăm dovadă de iubire, fiindcă „dacă începem să ne certăm, oamenii ripostează, dar dacă le arătăm dragoste, sunt mişcaţi şi-i câştigăm de partea noastră". De aceea oamenilor trebuie să le vorbim cu multă delicateţe. „Părintele - spune un fiu duhovnicesc de-al său - ne sfătuia să folosim cuvintele cele mai delicate când ne adresăm cuiva, pentru a nu trezi împotrivire. Şi ne dădea exemplul următor: „Dacă vrei să spui cuiva că minte, nu-i spune că e mincinos, pentru că e firesc să se simtă jignit şi să riposteze. Atrage-i atenţia asupra faptului că nu ştie precis cum stau lucrurile." Dacă faţă de oameni în toată firea trebuie să avem astfel de purtări prevenitoare, cu atât mai mult e nevoie de ele când e vorba de copii şi adolescenţi, care sunt deosebit de simţitori şi gingaşi.

f. Părinţii să ţină seama şi de ceilalţi factori legaţi de psihologia copiilor

Sunt şi alţi factori legaţi de psihologia particulară a copiilor şi a adolescenţilor de care părinţii trebuie să ţină seama.

De pildă, trebuie să ştie că ceea ce spun copiii şi adolescenţii nu corespunde întotdeauna cu ceea ce gândesc şi simt cu adevărat înăuntrul lor. Câteodată copiii şi adolescenţii vorbesc şi acţionează fără de ei, împotriva voii lor, mânaţi de o forţă de nestăpânit, „înlănţuiţi" de legături psihice care nu-i lasă să se exprime şi să acţioneze după sufletul lor, ci îi mână să se poarte cu totul altfel. Uneori, aceste „legături" ţin de răni şi traume vechi, lucru care trebuie să-i mişte pe părinţi spre iertare şi milă.

Părintele Porfirie îi spunea unei mame: „Nu te necăji când copilul îţi vorbeşte urât şi-ţi întoarce cuvântul. El nu vrea să fie aşa, dar nu se poate stăpâni în acel moment. Pe urmă însă o să-i pară rău."

Copiii sunt adesea geloşi unii pe alţii. De aceea, când sunt mai mulţi copii, părinţii trebuie să se ferească de a-l părtini pe unul sau pe altul şi să aibă grijă să se poarte cu toţi la fel. La fel şi totuşi după cum e felul fiecăruia, pentru că nu sunt doi copii la fel, fiecare este unic. Părintele Porfirie ţinea foarte mult seama de lucrul acesta în întâlnirile cu oamenii, având cu fiecare o relaţie personală şi cu totul specială.

g. Conştiinţa greşelilor şi dorinţa de a se îndrepta trebuie să aparţină copilului

Pentru că tinerii şi copiii au această tendinţă de a se împotrivi, e important ca dorinţa de a se îndrepta şi a avea purtări mai bune să vină din partea lor. Dar, mai înainte de aceasta, e nevoie ca ei să ajungă singuri la simţirea vinovăţiei şi greşelilor lor. „Drept e, spunea Părintele Porfirie, să nu învinuim pe altul pentru greşelile sale şi să nu i le tot amintim. In felul acesta, însăşi conştiinţa sa îl va judeca şi numai aşa răul poate fi îndreptat." Aşadar părinţii au datoria de a veghea întotdeauna ca prin purtarea lor să trezească în sufletul copiilor o astfel de dorinţă. Şi o bună pildă de purtare înţeleaptă în această privinţă ne oferă o întâmplare din viaţa Părintelui Porfirie: „Având să călătorească de la Tesalonic la Sfântul Munte, n-a mai găsit bilet cu loc în autocar. Aşa că fost nevoit să stea în picioare, în vreme ce lângă el erau tineri care stăteau jos.

Văzând aceasta, un călător i-a mustrat cu asprime, spunându-le că nu se face ca un bătrân călugăr să stea în picioare, iar ei să stea jos cu nesimţire, şi l-a poftit pe unul să se ridice şi să-i ofere locul, dar ei s-au făcut că nu-l aud. Indignat, călătorul s-a ridicat şi a vrut să-i dea locul său părintelui. Acesta i-a mulţumit, dar n-a primit să stea jos şi a mers aşa, în picioare, până la capăt. La sfârşitul călătoriei, omul l-a întrebat: De ce n-ai vrut, părinte, să stai jos? Părintele i-a răspuns:

Am făcut o mică jertfa de dragul copiilor. Şi pentru că omul nu înţelegea, Părintele i-a spus: N-ai făcut bine că i-ai certat pe aceşti copii. Ei au făcut un lucru rău lăsând un bătrân călugăr să stea în picioare şi necedându-i locul, cum s-ar fi cuvenit. Dar dacă s-ar fi ridicat din pricina «săpunelii» dumitale, iar eu m-aş fi aşezat în locul lor sau dacă aş fi primit să stau în locul pe care dumneata mi l-ai cedat, n-ar fi înţeles că s-au purtat urât. Văzându-mă însă stând în picioare atâtea ore în faţa lor, li s-a trezit conştiinţa şi, în chip tainic, i-a mustrat pentru fapta lor urâtă. Numai aşa se pot mântui oamenii, când sunt mustraţi lăuntric, de propria lor conştiinţă, nu din afară, de altcineva, şi aşa ajung la căinţă."

h. Părinţii să dea dovadă de smerenie

Respectarea acestor reguli cere de la părinţi smerenie, călcarea peste mândrie şi voia proprie pentru binele copilului.

Părinţii să nu şovăie nici o clipă când se cere de la ei jertfă de sine ca să nu-şi piardă copilul sau ca să-l salveze.

Pentru că „dragostea adevărată se jertfeşte pentru ceilalţi"; şi numai ea „îi poate mântui pe ceilalţi, şi ne mântuie şi pe noi".

Când copiii ajung să le înţeleagă toate renunţările din iubire ale părinţilor, care uită de glasul raţiunii, îi fac să-i respecte şi să-i iubească şi mai mult şi le schimbă în bine felul de a fi şi purtările. „Dacă un copil, care nu-i copt la minte, înţelege ce gândeşte tatăl său şi-şi dă seama că este cu adevărat un tată bun, că lasă de la el, că dă dovadă de răbdare părintească, o să-l pomenească până la moarte şi o să spună: «Tatăl meu a fost un sfânt!»"

Jean-Claude Larchet

Despre iubirea crestina, Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre iubirea crestina"

Nota:
1 Pr. Porfirie, Antologie de conseils, Ed. L'Âge d'Homme, Lausanne, 2006 (în tom., Antologie de sfaturi şi învăţături, Ed. Bunavestire.)

• Parintele Porfirie Bairaktaris din Grecia
  Publicat in : Parinti
• Parintele Porfirie Bairaktaris
  Publicat in : Parinti
• Date biografice despre parintele Porfirie
  Publicat in : Religie
• Intalnirea cu Parintele Porfirie
  Publicat in : Religie