Rugaciunea cu gura si cu glasul

Nimeni din cei ce vor sa sporeasca in rugaciune sa nu cuteze a cugeta si a judeca in chip usuratic cu privire la rugaciunea cea rostita cu gura si cu glasul intru luarea-aminte a mintii, socotind-o lucrare de putina insemnatate, care nu merita cinstire. Daca Sfintii Parinti vorbesc de sterpiciunea rugaciunii cu gura si cu glasul care nu e impreunata cu luarea-aminte, de aici nu trebuie trasa incheierea ca ei ar fi lepadat sau ar fi defaimat aceasta rugaciune in sine. Nu! Ei doar cer luare-aminte in timpul acestei rugaciuni.

Rugaciunea cu gura si cu glasul savarsita intru luare-aminte e temeiul si pricina rugaciunii mintii. Rugaciunea cu gura si cu glasul savarsita intru luare-aminte e, totodata, si rugaciune a mintii.

Sa ne deprindem mai intai a ne ruga intru luare-aminte cu rugaciunea gurii si glasului: atunci vom deprinde cu inlesnire a ne ruga doar cu mintea intru linistea camarii launtrice.

Rugaciunea cu gura si cu glasul ne este aratata de Sfanta Scriptura; pilda atat a ei cat si a cantarii cu glas tare ne-a dat insusi Mantuitorul, ne-au dat si Sfintii Apostoli, urmand predaniei Domnului. Si cantand, dupa terminarea Cinei celei de Taina, ne povesteste Sfantul Evanghelist Matei despre Domnul si Apostolii Lui, au iesit in muntele Maslinilor (Mt. XXVI, 30).

Domnul S-a rugat in auzul tuturor inainte de a-l invia pe Lazar cel mort de a patra zi (In. XI, 41-42). Sfantul Apostol Pavel si tovarasul sau Sila, inchisi fiind in temnita, se rugau lui Dumnezeu si-i inaltau cantare in miez de noapte: ceilalti intemnitati luau aminte la ei. Fara de veste, la auzul cantarii lor, s-a facut cutremur mare, de s-au clatit temeliile temnitei: si numaidecat s-au deschis toate usile, si legaturile tuturor s-au dezlegat (Fapte XVI, 26). Rugaciunea Sfintei Ana, maica proorocului Samuil, adeseori data de Sfintii Parinti ca pilda a rugaciunii, nu era doar rugaciune a mintii. Ea, spune Scriptura, graia intru inima sa: doar buzele ei se miscau, iar glasul nu se auzea. Rugaciunea aceasta, cu toate ca nu era facuta cu glas tare, era rugaciune a inimii si totodata a gurii. Sfantul Apostolul Pavel a numit rugaciunea cu gura roada buzelor - indeamna pe crestini sa aduca jertfa de lauda pururea lui Dumnezeu, adica roada buzelor ce se marturisesc numelui Lui (Evr. XIII, 15); le porunceste sa vorbeasca intre ei in psalmi si laude si cantari duhovnicesti, laudand si cantand in inimile lor Domnului (Ef. V, 19), rugaciunea si cantarea avandu-le totodata si in gura. El dojeneste neluarea-aminte in rugaciunea cu gura si cu glasul. Trambita de va da glas fara de semn (necunoscut, neinteles), spune el, cine se va gati la razboi ? Asa si voi: prin limba de nu veti da cuvant cu buna intelegere, cum se va cunoaste ceea ce veti grai l (l Cor. XIV, 8, 9). Desi Apostolul a zis cuvintele acestea pentru cei ce se roaga si vestesc insuflarile Sfantului Duh in limbi straine, Sfintii Parinti pe buna dreptate le aplica si celor ce se roaga fara luare-aminte. Cel ce se roaga fara luare-aminte, si ca atare nu intelege cuvintele pe care le rosteste, ce este altceva fata de sine insusi decat un vorbitor de limba straina ? Intemeindu-se pe acest fapt, Preacuviosul Nil Sorski spune ca cel care se roaga fara luare-aminte cu glasul si cu gura se roaga vazduhului, iar nu lui Dumnezeu.

"Ciudata e dorinta ta ca Dumnezeu sa te auda atunci cand tu singur nu te auzi!" - graieste Sfantul Dimitrie al Rostovului, imprumutand aceste spuse de la Sfintitul Mucenic Ciprian al Cartaginei - si tocmai asta se intampla cu cei care se roaga fara luare-aminte cu gura si cu glasul: ei nu se aud pe sine pana-ntr-atat, isi ingaduie a se imprastia pana-ntr-atat, se departeaza cu gandurile de la rugaciune spre felurite lucruri pana-ntr-atat ca nu arareori li se intampla sa se opreasca dintr-odata, nemaistiind ce citeau; sau incep sa spuna in locul cuvintelor din rugaciunea citita cuvinte dintr-o alta rugaciune, chiar daca au cartea deschisa in fata ochilor. Cum sa nu prihaneasca Sfintii Parinti astfel de rugaciune fara luare-aminte, vatamata, nimicita de raspandire! "Luarea-aminte", graieste sfantul Simeon Noul Teolog, "trebuie sa fie asa legata si nedespartita de rugaciune cum sunt legate trupul si sufletul, care nu pot fi despartite, nu pot fi unul fara celalalt.

Luarea-aminte trebuie sa apuce inaintea vrajmasilor si sa-i pandeasca precum un strajer; ea, cea dintai, sa lupte impotriva pacatului, sa se impotriveasca gandurilor viclene ce se apropie de inima; iar luarii-aminte sa ii urmeze rugaciunea, ce nimiceste si omoara neintarziat toate gandurile viclene cu care luarea-aminte a inceput lupta, fiindca aceasta singura nu le poate omori. De aceasta lupta dusa de luare-aminte si rugaciune atarna viata si moartea sufletului. Daca vom pastra rugaciunea curata prin mijlocirea luarii-aminte, vom izbuti; iar de nu ne vom  stradui a o pastra curata, ci o vom lasa nepazita, ne vom face de nici o treaba, vom fi lipsiti de sporire".

Rugaciunii cu gura, cu glasul, ca si oricarei alteia, trebuie sa-i fie tovarasa luarea-aminte. Cu aceasta trebuie sa inceapa nevoitorul. Pe aceasta o predaniseste in primul rand Sfanta Biserica fiilor ei. "Radacina vietuirii calugaresti este cantarea psalmilor", a grait Sfantul Isaac Sirul. "Biserica", spune Sfantul Petru Damaschinul, "cu scop bun si placut lui Dumnezeu a primit cantarile si feluritele tropare din pricina neputintei mintii noastre, pentru ca noi, neintelegatorii, atrasi de dulceata cantarii psalmilor, sa laudam pe Dumnezeu chiar impotriva voii noastre. Cei care pot pricepe si patrunde cuvintele rostite de catre ei vin la strapungere si in acest chip, ca pe o scara, urcam in gandurile cele bune. Dupa masura sporirii noastre in deprinderea gandurilor dumnezeiesti apare in noi dorirea cea dumnezeiasca si ne trage sa ajungem la intelegerea inchinarii Tatalui in Duh si Adevar, dupa porunca Domnului". Gura si limba care se indeletnicesc adesea cu rugaciunea si citirea Cuvantului lui Dumnezeu dobandesc sfintire, se fac neinstare a grai in desert, a rade, a rosti vorbe glumete, rusinoase si putrede. Vrei sa sporesti in rugaciunea mintii si inimii ? invata-te sa fii cu luare-aminte in cea cu gura si cu glasul: rugaciunea cu gura intru luareaminte trece de la sine in rugaciunea mintii si inimii. Vrei sa te inveti a alunga degraba si cu putere gandurile semanate de vrajmasul cel de obste al omenirii ? Goneste-le atunci cand esti singur in chilie prin rugaciunea cu glasul intru luare-aminte, rostind cuvintele ei fara graba, cu strapungere. Rasuna in vazduh rugaciunea intru luare-aminte, cu gura si cu glasul - si ii prinde cutremurul pe stapanitorii vazduhului, slabanogesc puterile lor, putrezesc si se strica cursele lor ! Rasuna in vazduh rugaciunea intru luareaminte, cu gura si cu glasul - si se apropie sfintii ingeri de cei care se roaga si canta, se alatura lor, iau parte la cantarile lor duhovnicesti, precum s-au invrednicit a vedea oarecare bineplacuti ai lui Dumnezeu, si printre altii contemporanul nostru, fericitul staret Serafim de Sarov. Multi Parinti mari sau indeletnicit toata viata lor cu rugaciunea savarsita cu glasul si cu gura, si aveau din belsug darurile Duhului.

Pricina acestei sporiri a lor era faptul ca la ei cu glasul si cu gura erau unite mintea, inima, intregul suflet si intregul trup; ei rosteau rugaciunea din tot sufletul, din toata vartutea lor, din toata fiinta lor, din tot omul. Astfel, Preacuviosul Simeon cel din Muntele Minunat citea de-a lungul noptii toata Psaltirea. Sfantul Isaac Sirul pomeneste de oarecare fericit batran care se indeletnicea cu citirea psalmilor si caruia i se ingaduia a simti ca citeste numai de-a lungul unei singure "slave", dupa care dumnezeiasca mangaiere a pus stapanire pe el cu asemenea putere incat ramanea cu zilele in stare de extaz sfant, nesimtind nici scurgerea timpului, nici pe sine insusi. Preacuviosul Serghie de Radonej in vremea citirii Acatistului a fost cercetat de catre Maica Domnului insotita de Apostolii Petru si loan. Se povesteste de Preacuviosul Ilarion de Suzdal ca atunci cand citea in Biserica Acatistul cuvintele zburau din gura lui ca si cum ar fi fost de foc, cu o netalcuita putere si lucrare asupra celor de fata. Rugaciunea savarsita cu gura a sfintilor era insufletita de luare-aminte si de Harul Dumnezeiesc, care unea puterile omului cele despartite de pacat: de aceea respira asemenea putere suprafireasca si avea o asemenea inraurire asupra ascultatorilor. Sfintii "cantau" lui Dumnezeu "intru marturisirea inimii"; ei "cantau" si "se marturiseau" lui Dumnezeu "intru liniste", adica

fara imprastiere: ei cantau lui Dumnezeu cu intelegere (Ps. XLVI, 7) Trebuie sa bagam de seama ca preacuviosii monahi ai primelor timpuri si toti cei care au dorit a spori in rugaciune nu se indeletniceau nicidecum (ori o faceau foarte putin) cu cantarea propriu-zisa, ci prin numele "cantare de psalmi" care se afla pomenit in Vietile si scrierile lor trebuie sa intelegem citirea lipsita de graba, foarte rara a psalmilor si altor rugaciuni. Citirea rara este neaparat trebuincioasa pentru pastrarea unei luari-aminte nestirbite si pentru a scapa de imprastiere. Din pricina ritmului sau rar si a asemanarii cu cantarea acest fel de citire se numea "cantare de psalmi". Ea era savarsita pe dinafara; monahii acelor vremuri aveau ca pravila sa invete Psaltirea pe dinafara: rostirea psalmilor pe dinafara ajuta foarte mult luarii-aminte. Acest fel de citire - care deja nu mai este citire, fiindca se savarseste nu dupa carte, ci prin "cantare de psalmi" in intelesul propriu al cuvantului - poate fi savarsita in intunericul chiliei, cu ochii inchisi (ceea ce pazeste de imprastiere, in vreme ce lumina care este neaparat trebuincioasa pentru citirea dupa carte si insasi privitul la carte imprastie si smulg mintea de la inima catre cele dinafara).

"Acestia canta", graieste Sfantul Simeon Noul Teolog, "adica se roaga cu gura". "Cei ce deloc nu canta", spune Sfantul Grigorie Sinaitul, "de asemenea bine fac, daca sunt in sporire: fiindca acestia nu au trebuinta de rostirea psalmilor, ci de tacere si necurmata .rugaciune". "Citire" in intelesul propriu Parintii numesc citirea Sfintei Scripturi si a scrierilor Sfintilor Parinti, iar "rugaciune" ei numesc prin excelenta rugaciunea lui lisus - de asemenea, rugaciunea vamesului si alte rugaciuni foarte scurte, care inlocuiesc din plin cantarea de psalmi: ceea ce pentru incepatori e de neinteles si nu li se poate talcui in chip multumitor, fiind mai presus de intelegerea sufleteasca si cu putinta de talcuit doar prin cercarea cea fericita.

Fratilor! Sa fim cu luare-aminte in rugaciunile noastre cele cu gura si cu glasul, pe care le rostim la slujbele bisericesti si in singuratatea chiliei. Sa nu facem ostenelile noastre si viata noastra in manastire neroditoare prin neluarea-aminte si nepasarea in lucrul lui Dumnezeu. Pierzatoare e nepasarea in rugaciune ! Blestemat, spune Sfanta Scriptura, cel ce face lucrul Domnului cu nebagare de seama (Ier. 48,10). E limpede lucrarea blestemului acestuia: desavarsita nerodire si neizbanda, in ciuda petrecerii indelungate in monahism. Sa punem la temelia nevointei rugaciunii, care-i cea mai de capetenie si mai trebuincioasa intre nevointele calugaresti, pentru care sunt toate celelalte nevointe, sa punem la temelia ei rugaciunea cu gura si cu glasul, pentru care Milostivul Dumnezeu daruieste la vremea potrivita nevoitorului statornic, rabdator, smerit rugaciunea mintii, a inimii, harica. Amin.

Sfantul Ignatie Briancianinov

.