Sa nu dai marturie mincinoasa

Sa nu dai marturie mincinoasa Mareste imaginea.

Sa nu dai marturie mincinoasa

Iar asta înseamnă:

Să nu fii mincinos nici faţă de tine, nici faţă de alţii. Când mărturiseşti mincinos despre tine, tu însuţi ştii că minţi. Când mărturiseşti mincinos despre de alţii, celălalt ştie că tu minţi în legătură cu el. Când te preamăreşti şi te lauzi în faţa oamenilor, oamenii nu ştiu, dar tu ştii că dai mărturie mincinoasă despre tine. Dar dacă repeţi de mai multe ori această mărturie mincinoasă, oamenii se vor lămuri, cu timpul, că minţi. Iar dacă repeţi neîncetat o minciună în legătură cu tine, toţi oamenii vor şti că minţi, şi atunci doar tu vei mai crede în minciunile tale, care vor deveni adevăr pentru tine. Şi te vei obişnui cu minciuna aşa cum se obişnuieşte orbul cu întunericul. Iar când mărturiseşti mincinos despre un alt om, acela ştie că tu minţi. Ai un martor împotriva ta. Şi tu ştii că minţi în legătură cu el, aşa că tu eşti al doilea martor împotriva ta. Iar Dumnezeu este al treilea martor. Aşa că atunci când vei spune o minciună în legătură cu aproapele tău, să ştii că ai trei martori împotriva ta: pe Dumnezeu, pe aproapele tău şi pe tine. Şi să mai ştii că unul din aceşti trei martori te va vădi în faţa întregii lumi. Iată cum dezvăluie Dumnezeu minciuna:

Intr'un sat oarecare erau doi vecini, Luca şi Ilie. Luca îl ura pe Ilie, deoarece acesta era un om mai bun şi mai gospodar decât el, pe când Luca era beţiv şi leneş. Impins de ură, Luca s'a dus la judecată şi l-a acuzat pe Ilie că a spus lucruri de ocară la adresa împăratului. Ilie s'a apărat cât a putut, dar la sfârşit i s'a adresat lui Luca cu următoarele cuvinte: Dumnezeu însuşi să vădească minciuna ta împotriva mea! Judecătorul l-a trimis pe Ilie la închisoare, iar când Luca s'a în­tors acasă, a auzit ţipete de durere. La gândul blestemului lui Ilie, i-a îngheţat sângele în vine. Intrând în casă, a dat de o nenoroci­re: bătrânul său tată căzuse peste vatră, în foc, şi-şi arsese faţa şi ochii. Văzând aceasta, Luca a amuţit şi n'a mai putut scoate un su­net. A doua zi s'a dus dis de dimineaţă la judecător şi a recunoscut că l-a acuzat pe nedrept pe Ilie, aşa că acesta l-a eliberat imediat pe nevinovat, iar pe Luca l-a închis pentru mărturie mincinoasă. Iată cum Luca a primit două pedepse pentru un singur păcat: şi pedeapsa lui Dumnezeu, şi pe cea a oamenilor. Şi aproapele poate să scoată la iveală mărturia ta mincinoasă: La Nisa trăia un măcelar, Anatole, pe care un neguţător bogat, dar hain l-a plătit să mărturisească mincinos împotriva vecinului său, Emile. Anatole trebuia să spună că l-a văzut pe Emile cum pune gaz şi dă foc casei acelui negustor. Şi Anatole a mărturisit după cum i s'a spus, ba chiar a jurat, astfel că Emile a fost condamnat. Dar după ce şi-a ispăşit pedeapsa, Emile s'a juruit că până la sfârşitul vieţii va demonstra că Anatole a dat mărturie mincinoasă. Fiind un om vrednic, Emile a câştigat rapid o mie de napoleoni, pe care a hotărât să-i folosească pentru ca Anatole să recunoască în faţa martorilor că a minţit. Aşa că Emile a găsit nişte oameni, cunoştinţe de-ale lui Anatole, şi aceştia au rezolvat pricina astfel:

L-au chemat într'o seară pe Anatole la cină, l-au îmbătat bine şi apoi i-au spus că le trebuie un martor care să dea mărturie la tribunal împotriva unui cârciumar, şi anume că acela a fost complicele unor răufăcători. După ce i-au expus întregul plan lui Anatole, au pus pe masă cei o mie de napoleoni de aur şi l-au întrebat dacă ar putea găsi pe cineva care să depună mărturie falsă la tribunal. Lui Anatole i-au sticlit ochii văzând atâta aur în faţa sa, şi imediat a spus că primeşte să fie acel martor mincinos.

Ceilalţi s'au prefăcut că se îndoiesc de el, că s'ar putea înfricoşa în faţa judecătorului şi că se va clătina în mărturie. Fără să bănuiască că e atras într'o cursă, Anatole s'a lăudat că se va arăta vrednic în faţa judecătorului, şi fără a pregeta le-a povestit cum a fost plătit, mai demult, să mărturisească mincinos împotriva lui Emile, şi că mărturia lui l-a trimis pe Emile la ocnă. Cum au auzit acestea, oamenii s'au ridicat şi au mers să îi spună lui Emile. A doua zi, Emile a depus plângere la judecătorie, şi Anatole a fost judecat şi condamnat la muncă silnică. Iată cum dreptatea de fier a lui Dumnezeu l-a ajuns pe Anatole cel cu jurământ strâmb şi i-a spălat obrazul şi ruşinea cinstitului Emile. Un alt martor mincinos a fost vădit la rândul lui: La Fiume erau doi tineri, doi buni prieteni, Giorgio şi Niccolo, amândoi burlaci. Şi amândoi s'au îndrăgostit de aceeaşi fată, fiica unui breslaş sărac pe numele său Paolo Giovanni, care avea şapte fiice nemăritate. Cea mai mare fiică era Flora, şi de ea se îndrăgostiseră tinerii noştri. Dar Giorgio s'a dovedit mai iute, aşa că el a cerut mâna Florei şi l-a invitat pe bunul său prieten să-i fie cavaler de onoare. Niccolo a prins atâta invidie pe prietenul său, încât s'a hotărât să se opună cu orice preţ acestei nunţi, într'o dimineaţă a început să-l convingă pe Giorgio să nu se însoare cu Flora, căci, spunea el, este nevrednică, ba chiar că a dus până atunci o viată necinstită. Giorgio a fost tulburat de cele auzite, susţinând că nu poate fi acesta adevărul. Atunci Niccolo a minţit că el însuşi a avut o legătură necuviincioasă cu Flora. Giorgio l-a crezut, s'a dus direct la casa Florei şi a desfăcut logodna. Intreaga poveste s'a răspândit în tot târgul. Asupra familiei fetei s'a abătut o mare ruşine, şi toate surorile au mustrat-o pentru cele întâmplate. Pentru a-şi dovedi nevinovăţia, fata şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se în mare. După un an de zile, Niccolo a intrat în biserică în Joia Mare şi acolo l-a auzit pe preot chemându-i pe credincioşi să se împărtăşească. „Dar să nu se apropie mincinoşii, hoţii, cei care mărturisesc strâmb, nici cei care îşi invidiază aproapele, nici cei care au necinstit sau au defăimat vreo tânără fecioară. Căci mai bine pentru ei ar fi să înghită foc decât Sângele preacuratului şi nevinovatului nostru Domn Iisus Hristos," a mai spus preotul.

Niccolo, auzind aceste cuvinte, a început să tremure ca o frunză în furtună. Imediat după slujbă l-a rugat pe preot să îl spovedească. Cu acest prilej, Niccolo a mărturisit totul şi l-a întrebat ce să facă ca să-şi uşureze conştiinţa, care îl mustra neîncetat. Preotul i-a propus mai multe căi, dar în primul rând l-a îndemnat să se pocăiască.

Printre altele, l-a îndemnat ca, dacă cu adevărat se ruşinează de păcatul său şi nu se teme de pedeapsă, să-şi mărturisească public greşeala. Niccolo nu a dormit întreaga noapte, încercând să-şi adune curajul pentru acest greu pas. A doua zi a aşternut pe hârtie tot ceea ce făcuse, cum aruncase ruşinea asupra unei case cinstite şi cum îşi minţise prietenul. în încheiere a adăugat: „Nu vreau să merg la judecată, deoarece judecătorul mă va condamna la moarte, iar eu chiar merit moartea. De aceea eu însumi mă voi pedepsi cu moarte." Şi a doua zi s'a spânzurat.

O, Doamne, Dumnezeule cel Drept, cât de nefericiţi sânt oamenii care nu respectă această sfântă poruncă a Ta şi care nu-şi înfrânează inima si limba de porniri nelegiuite! Ajută-mi mie, păcătosul, o, Doamne, ca niciodată să nu păcătuiesc în legătură cu adevărul. Luminează-mă pe mine cu adevărul Tău, Iisuse Fiule al lui Dumnezeu, şi arde orice minciună din inima mea aşa cum ţăranul arde cuibul de omizi din livada sa. Amin.

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
TÂLCUIRI, EDITURA PREDANIA

Cumpara cartea "TÂLCUIRI"

 

20 Mai 2016

Vizualizari: 2404

Voteaza:

Sa nu dai marturie mincinoasa 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE