Sa ne rugam pentru folosul cel adevarat

Sa ne rugam pentru folosul cel adevarat Mareste imaginea.

Sa ne rugam pentru folosul cel adevărat, iar nu pentru lucruri care sunt de prisos în viaţa noastră, vătămătoare mântuirii noastre şi nevrednice de măreţia lui Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu conlucrează la dobândirea unor asemenea dorinţe neînţelepte, înfăptuirea cărora ar duce către pieirea noastră.

Pentru ce trebuie să ne rugăm? Unii dintre Sfinţii Părinţi purtători de duh (nu toţi) au aflat de nefolos rugăciunile chiar pentru lucruri înţelese de la sine - precum sănătatea şi bunăstarea pământească. Toţi însă, fără excepţie, sunt împotriva rugăciunii celei neînţelepte prin care se cer de-a dreptul lucruri vătămătoare ori de prisos, precum averile, slava omenească, putere şi altele. Cere împărăţia lui Dumnezeu - sfătuieşte Sfântul Vasile cel Mare - şi orice altceva care slujeşte la susţinerea trupului El îţi va da ţie, după cum spune: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Mt. 6, 33). Subliniind că nici chiar pentru sănătate nu trebuie să ne rugăm, Sfântul Vasile lămureşte: „Dumnezeu însuşi, Care te-a creat, Se îngrijeşte de mântuirea ta şi ştie ce este de folos pentru fiecare - chiar şi de ai fi sănătos ori bolnav. Aşa cum ţi-a poruncit, cere doar împărăţia lui Dumnezeu, căci de cele de trebuinţă trupului tău Se îngrijeşte El însuşi. Impăratul nostru este prea-slăvit şi suferă dacă cineva cere de la El lucruri mărunte. Pentru aceasta, să nu-L necăjim cu rugăciunea noastră. Roagă-te dar, părăsind ceea ce nu este vrednic de împăratul Dumnezeu, cerând cele vrednice de Dumnezeu; şi nu înceta până ce nu vei primi."

Sfântul Isaac Sirul spune acelaşi lucru: „Nu fi nesăbuit în cererile tale, ca să nu scârbeşti pe Dumnezeu... Fii înţelept în rugăciunile tale, ca să te învredniceşti de slavă. Cere cele de mult preţ de la Acela Care dă cu mărinimie. Solomon a cerut înţelepciune şi a primit împreună cu ea şi împărăţia cea pământească, pentru că înţelept a cerut de la marele împărat. Elisei a cerut îndoit har al duhului faţă de acela care a fost învăţător al lui şi rugăciunea lui nu a rămas neîmplinită. Cel ce cere de la împărat ceva cu totul lipsit de importanţă micşorează cinstea acestuia. Israel a cerut un lucru puţin important (hrană în pustie) şi a aţâţat mânia lui Dumnezeu. El a lăsat contemplarea faptelor lui Dumnezeu şi a înfricoşătoarelor Lui minuni, şi s-a gândit de a satisface dorinţa pântecelui său cea plină de pofte. Şi au mâncat şi s-au săturat foarte şi pofta lor şi-au împlinit-o. Nimic nu le lipsea din cele ce pofteau şi mâncarea le era încă în gura lor (Ps. 77, 30-31).

Nu cere de la Dumnezeu cele pe care El însuşi, chiar şi fără cererea ta, ţi le dă în Purtarea Lui de grijă - şi acestea le dă nu doar celor iubiţi ai Săi, ci şi acelora care sunt străini de cunoaşterea lui Dumnezeu, căci este spus: Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile (Mt. 6, 7). Cele trupeşti le caută neamurile - a zis Domnul -, însă voi îngrijiţi vă nu de cele ce veţi mânca ori cu ce vă veţi îmbrăca, căci Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de toate acestea (v. Mt. 6, 25-32). Fiul nu cere de la tatăl său pâine, ci aspiră spre ceea ce este mai de seamă şi mai scump în casa tatălui său. Doar pentru neputinţa omului, Domnul a rânduit să cerem pâinea cea spre fiinţă, însă vezi ce a poruncit acelora care petreceau întru ştiinţă şi în duh sănătos. Lor le-a spus: Nu vă îngrijiţi de hrană, nici de îmbrăcăminte, căci dacă Domnul Se îngrijeşte de cele necuvântătoare, de păsări şi de făpturile neînsufleţite, cu atât mai mult vă poartă vouă de grijă. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Mt. 6,33).

Impărăţia lui Dumnezeu se ia printr-o viaţă virtuoasă; de aceea, rugându-ne pentru împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să ne rugăm Domnului să ne ajute în lupta pentru dobândirea virtuţilor. Iată ce comoară trebuie să cerem de la Dăruitorul a toate! Fără a fi de prisos pentru noi, ori de nefolos sufletesc, ori nevrednice de Dumnezeu, virtuţile sunt, dimpotrivă, de foarte mare trebuinţă inimii creştinului, cele mai mari „achiziţii" ale mântuirii noastre şi cele mai plăcute lucruri dobândite de la Dumnezeu. Pentru îmbogăţirea noastră întru ele, Domnul conlucrează cu noi întru totul. Nu pentru dobândirea unor oarecare bunuri pământeşti deşarte, ci pentru dobândirea virtuţilor este spus: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Mt. 7, 7). Dumnezeu caută să ne vadă înfrumuseţaţi cu acele scumpe şi duhovniceşti bijuterii - bunătatea, smerenia, dragostea, înfrânarea, răbdarea şi altele asemenea, care ne ridică deasupra firii animalice şi ne fac asemănători Fiului Său cel ceresc. A ne ruga pentru slobozirea din felurite patimi şi pentru dobândirea virtuţilor este o datorie a noastră permanentă. Dumnezeu aude o asemenea rugăciune şi, la stăruinţa noastră vie, neapărat o împlineşte pe ea.

„Este cu neputinţă - spune Sfântul Ioan Gură de Aur - ca aceia care cer de la Dumnezeu curăţie, dreptate, blândeţe, să nu primească ceea ce cer. Cereţi - grăieşte Scriptura - şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Mt. 7, 7)." Dumnezeu Se bucură de asemenea rugăciuni. Cum să nu le împlinească?!

Insă, cerând virtuţi, noi nu trebuie să cugetăm că Dumnezeu ni le va da de-a gata, fără nici o sforţare din partea noastră. „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă" - glăsuieşte o zicală populară înţeleaptă. „Ajută pe Dumnezeu şi te va ajuta!" - spune o altă zicală. Nevoieşte-te, iar Proniatorul Se va grăbi să te ajute! - grăiesc plăcuţii lui Dumnezeu. „Dă sânge şi ia duh" - scrie Sfântul Petru Damaschinul. Dacă nu te osteneşti tu însuţi, nicicând nu vei dobândi vreo oarecare virtute. Aceasta este învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu. La aceasta ne îndeamnă Sfinţii Părinţi.

Un tânăr monah era mult luptat de patima desfrânării. Atunci a mers la un sfânt stareţ cu rugămintea de a se ruga pentru ca el să fie izbăvit de această grea şi necontenită luptă. Stareţul l-a compătimit şi şapte zile întregi s-a rugat cu osârdie pentru el. Când în cea de-a opta zi tânărul frate s-a arătat din nou la stareţ, cu mi rare a cunoscut că fratele nu a primit nici un fel de uşurare. In noaptea următoare, încă şi cu mai mare osârdie a început să se roage stareţul pentru acel frate. Atunci, diavolul însuşi, care îl ispitea pe tânărul monah, a stat înaintea stareţului şi i-a spus: „Crede-mă, stareţe, că încă din prima zi când tu ai început să te rogi petnru el, l-am lăsat, însă el însuşi este pentru sine diavol ispititor, căci aprinde trupul său cu multă mâncare şi băutură şi cu somn fără de măsură." Astfel, cel care cu mâna sa dreaptă izgoneşte pe diavol, iar cu stânga îi face semn să se întoarcă, nicicând nu se va slobozi de el.

Dacă Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că nu este cu putinţă să nu primim virtuţile atunci când ne rugăm pentru ele, nu vrea să spună prin aceasta că Dumnezeu ni le va da de-a gata, fără ca noi să ne străduim să le dobândim, fără să dezrădăcinăm de la sine viciile care se opun lor! El arată limpede în cuvintele sale că dumnezeiescul ajutor nu aduce folos fără propria stăruinţă a omului. După învăţătura sa, două lucruri sunt de nevoie pentru dobândirea virtuţilor: 1. Să te osteneşti tu însuţi şi 2. Să te rogi lui Dumnezeu pentru ajutor. „Nu este îndeajuns - spune el - propria stăruinţă a omului, dacă el nu primeşte ajutor de Sus, şi, pe de altă parte, noi nu vom primi nici un folos de ajutor de Sus dacă nu există întru noi proprie stăruinţă. Virtutea se înfăptuieşte din aceste două lucruri. Dumnezeu nu vrea să fim delăsători şi pentru aceasta nu săvârşeşte El însuşi totul; tot astfel, nu Ii este Lui plăcut să nădăjduim doar în noi înşine."

Dacă Dumnezeu nu dă cele mai iubite daruri ale Lui - virtuţile - aceluia care doar se roagă pentru ele, fără să se ostenească să le dobândească cu fapta, cu atât mai puţin va da El fiilor Săi neînţelepţi cele vătămătoare mântuirii şi bunurile cele de prisos sufletului.

Sfântul Grigorie Dialogul se exprimă foarte limpede în privinţa celor care cer de la Dumnezeu slavă, bogăţie, satisfacţii pământeşti şi alte lucruri nefolositoare, deşarte şi nemântuitoare, că ei „cu propriile lor rugăciuni se luptă împotriva Ziditorului". O asemenea rugăciune se preface pentru ei în păcat, rugându-se pentru lucruri neîncuviinţate ori chiar oprite de Acela Căruia se roagă.

Ca să explice cum rugăciunea noastră poate fi ascultată, Sfântul Grigorie Dialogul aduce aminte de cuvintele Domnului spuse apostolilor: Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi (In 16,24). Sfântul subliniază că pentru a primi cele cerute trebuie să ne rugăm în numele lui Iisus. Ce înseamnă să te rogi în numele lui Iisus? Iisus înseamnă Mântuitor - „în numele Mântuitorului se roagă acela care cere ceva ce ţine cu adevărat de mântuire", şi nu acela care cere lucruri care nu sunt încuviinţate de Mântuitorul.

Apostolii au fost până la Cincizecime oameni slabi, pământeşti şi rătăcitori, în timpul Cinei celei de Taină, ei încă nu crescuseră îndeajuns cu duhul ca să ceară veşnica mântuire pentru sufletele lor. încă aşteptau bunătăţi pământeşti deşarte - împărăţie, întâietate. Pentru aceasta, au fost mustraţi atunci de Hristos: Nu ştiţi ce cereţi (Mt. 20, 22). Anume pentru aceasta Mântuitorul îi învaţă să ceară în numele Lui mântuire. De aici se vede că doar acela ştie ceea ce cere - prin faptul că cere de la Mântuitorul mântuire.

Dumnezeu refuză să împlinească rugăciunile deşarte. Dacă uneori împlineşte şi dorinţele cele neînţelepte, aceasta o face fie ca să atragă la Sine pe cei neîntăriţi în credinţă, fie ca să arate pe rugătorii cei nesăbuiţi.

ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV
CĂLĂUZA RUGĂTORULUI ORTODOX, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "CĂLĂUZA RUGĂTORULUI ORTODOX"

 

11 August 2016

Vizualizari: 2074

Voteaza:

Sa ne rugam pentru folosul cel adevarat 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE