Sa slujim unii altora

Sa slujim unii altora Mareste imaginea.

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!

Când ne gândim la Biserică şi la comunitatea căreia aparţinem, mai mereu avem a ne lupta cu un gând, cu o ispită ce se cuibăreşte în inimile noastre, şi anume faptul că poporul lui Dumnezeu îl constituie cei aleşi ai Lui. Prin urmare tragem o concluzie ce ar putea să ne distrugă atât sufletul, cât şi sensul existenţei noastre.

Suntem cu adevărat aleşii lui Dumnezeu, dar la ce anume ne cheamă pe noi Dumnezeu şi ce înseamnă această alegere? Când citim Evanghelia vedem că Dumnezeu ne cheamă să fim aici, pe pământ, ceea ce a fost însuşi Hristos, adică Cel care e gata să slujească celui care e în nevoie: să fie cel mai nedreptăţit, să accepte umilinţe, înjosiri şi cea mai umilă poziţie în rândul oamenilor. Domnul ne arată aceasta în modul cel mai vădit atunci când la Cina cea de Taină El spală picioarele ucenicilor, spunând că le-a dat un exemplu de urmat. In aceasta constă alegerea noastră, prima noastră chemare: creştinul este cel căruia Dumnezeu i-a dat alţi oameni în grijă, nu pentru a-i stăpâni, ci pentru a le fi rob şi a le sluji cu credincioşie, ştiind că are tot atâţia stăpâni câţi oameni în nevoie se află în jurul lui (oricare le-ar fi nevoia), fie o nevoie de prietenie, de adevăr, nevoie de integritate şi orice fel de nevoie fizică sau duhovnicească.

De asemenea, creştinul a fost chemat să meargă pe urma paşilor lui Hristos, a fost trimis în lume după cum a fost Domnul însuşi trimis de Tatăl Său, aşa cum chiar El a spus-o, ca o oaie în mijlocul lupilor, deci să se dăruie trup şi suflet ca alţii să poată trăi. Aceasta este o chemare foarte diferită de acea chemare cu care ne lăudăm, pe care o păstrăm în suflet şi care ne face să ne mândrim ca şi cum am fi mai buni decât alţii. Suntem robi şi slugi, oameni trimişi către alţii, care au nevoie de slujire şi de atenţie. De asemenea, toţi împreună suntem o adunare de oameni în nevoie de mântuire, cărora ne trebuie mila Domnului şi care la rândul nostru avem nevoie de mila pe care fiecare din noi poate să o arate către ceilalţi.

Sfântul Efrem Sirul spune că Biserica pe pământ nu este o adunare de sfinţi, ci este o gloată de păcătoşi care se pocăiesc. Suntem o gloată, încă în formare, dar suntem toţi păcătoşi. Diferenţa dintre noi şi ceilalţi este că noi ştim asta şi avem o nevoie disperată de dragostea lui Dumnezeu şi de mila oamenilor. Nu suntem o gloată glorioasă, ilustră, ci suntem o gloată sărăcăcioasă, prăpădită, în zdrenţe, nu atât în cele din afară, cât lăuntric, duhovniceşte. Ne aflăm în biserică pentru că avem nevoie de mântuire, suntem aici deoarece recunoaştem că suntem pierduţi şi că singura noastră nădejde şi mântuire este în Dumnezeu şi în ceilalţi, în Dumnezeu Cel care a căutat, a salvat şi a adus înapoi acasă oaia cea pierdută.

Câtă nevoie avem unii de alţii, ce greu îi e celuilalt să vieţuiască împreună cu noi, ce important e pentru noi să fim sprijin unii altora! Suntem o gloată în mişcare făcută din acelaşi pământ, într-o lume din care am pierdut cea mai mare parte a bogăţiilor noastre duhovniceşti, în mers către împărăţia lui Dumnezeu, dar ne asemănăm atât de mult cu evreii din Vechiul Testament, care au pierdut siguranţa statutului de sclavi din Egipt, care au traversat şi linia de frontieră, Marea Roşie, dar care se aflau încă atât de departe de Pământul Făgăduinţei. Cei mai mulţi dintre noi încă rătăcim (căutând calea) prin pustie. Avem nevoie unii de alţii aşa cum cei ce călătoresc prin pustie au nevoie unii de alţii, pentru a nu muri, pentru a nu pierde direcţia, pentru a nu pierde curajul, pentru a ne continua călătoria. In timpul acestei călătorii unii vor îmbătrâni, alţii vor slăbi pe drum, alţii se vor îmbolnăvi, şi vom avea nevoie de multă milostivire, de împreună-pătimirea altora şi de sprijin pe tot parcursul călătoriei. Nu avem cu ce ne mândri, nici măcar cu faptul că am ales împărăţia lui Dumnezeu, pentru că ea reprezintă atât de puţin din noi. Există un dor, o nădejde, o iubire, există o dorinţă disperată, şi totuşi cât de puţin ne asemănăm sfinţilor lui Dumnezeu care au ajuns deja la destinaţie şi sunt cetăţeni ai împărăţiei, în toată frumuseţea şi în toată armonia pe care o reprezintă! Cât de atenţi trebuie să fim, chiar fiind înfrânţi, să ţinem piept fiecărui impuls de mândrie pentru că aparţinem unei Biserici, sau de auto-satisfacţie pentru însăşi comunitatea pe care o reprezentăm şi pe care suntem uneori altoiţi atât de superficial!

Biserica, noi toţi, suntem o gloată în mişcare, o gloată îmbrăcată în zdrenţe duhovniceşti, o gloată de păcătoşi. Un singur lucru avem în comun - nu sfinţenia, ci conştienta nevoilor noastre disperate. De aceea trebuie să fim în stare a ne deschide celorlalţi, să fim milostivi, înţelegători şi împreună-pătimitori cu ceilalţi, capabili să ne dăruim celorlalţi. Dacă am fi cu adevărat conştienţi de nevoia disperată în care ne aflăm, am fi dispuşi să fim deschişi şi iubitori către ceilalţi. Dacă nu suntem aşa, este semn că nu am înţeles încă cine suntem şi unde ne aflăm. Ne aflăm încă într-o ţară străină, chiar dacă suntem pe drum de întoarcere şi, precum fiul risipitor, nu am ajuns încă la destinaţie. Ştim doar că suntem aşteptaţi, că Tatăl ne aşteaptă, că îi e dor de noi, dar noi nu suntem încă integraţi în pacea, în împlinirea de acasă.

Să fim deci atât de milostivi unii cu alţii pe cât este posibil, să fim smeriţi şi respectuoşi unii cu alţii! Mulţi dintre noi sunt prea slăbiţi pentru a se mişca, mulţi dintre noi sunt ca oaia cea pierdută care şi-a cheltuit toată energia, şi acum nădăjduieşte ca Bunul şi Marele Stăpân să vină să o găsească şi să o poarte pe braţele Sale. Să fim deci atenţi la cei din jurul nostru care sunt prea slabi pentru a se putea mişca! Să fim milostivi şi să învăţăm să fim smeriţi, şi aşa vom întrupa Biserica lui Hristos; şi asta nu dacă ne închipuim că suntem mari, că suntem cei aleşi, poporul lui Dumnezeu. Da, suntem aleşi precum oricine altcineva este ales pentru a împlini o misiune, o funcţie, şi nu pentru a fi onoraţi. Să învăţăm să ne iubim unii pe alţii cu simplitate, cu smerenie, să slujim unii altora cu credincioşie, şi atunci vom ajunge la acea slăvită măsură care este Biserica! Amin!

MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
FĂCÂND DIN VIAŢĂ RUGĂCIUNE, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "Facand din viata rugaciune"

.

22 Mai 2015

Vizualizari: 1903

Voteaza:

Sa slujim unii altora 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE