Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu?

Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu? Mareste imaginea.

Fraza Sfantului Isaac Sirul - nu huliti spunand ca Dumnezeu e drept - ni se arata desigur la prima vedere stranie, revoltatoare, de neinteles. Nu este oare dreptatea relevata pe tot cuprinsul Vechiului Legamant (si al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atributele majore ale divinitatii? Nu tot astfel o considera teologii toti si credinciosii fara exceptie?

Si totusi aflam in Noul Legamant confirmari temeinice ale asertiunii Sfantului Isaac Sirul, asa ultragiata cum pare sa fie. Dreptatea aici nu mai transmite impresia ca detine primordialitatea recunoscuta, ci in prima parte a Scripturii s-ar zice ca intr-un mod uluitor pentru mintea omeneasca i se substituie insusi contrariul ei.

Drept faptuieste cumva Dumnezeu trimitand la moarte pe cruce si in chinuri cumplite pe Fiul Sau Cel nevinovat si neprihanit pentru a mantui gloatele de pacatosi?

Stiind prea bine ca reactia unei omeniri adanc afundata in rele va fi tintuirea pe lemn blestemat a dumnezeirii; intruparea (spre suferinta, batjocura si rastignire) a Cuvantului - de dragul si cu scopul izbavirii unor inraiti in pacate - cum altminteri poate fi calificata decat act de nedreptate vadit?

Dar puterea Tatalui in parabola fiului risipitor?Este de doua ori deplin nedreapta: fata de fiul cel cuminte, care niciodata nu i-a calcat porunca si caruia in veac nu i-a dat un ied sa se veseleasca cu prietenii sai. A socotit firesti truda si ascultarea baiatului de treaba si nu s-a sinchisit candva sa-i manifeste multumirea ori afectiunea-i parinteasca. Nu l-a tratat altfel decat ca pe un simbrias ori o unealta. Iar daca purtarea Tatalui fata de fiul cuminte e izbavitor de rece si nepasator de flegmatica si distanta, apoi fata de celalalt - desfranatul si risipitorul - e scandalos de entuziasta si iertatoare.Nu numai ca-i ingaduie sa se intoarca acasa, dar vazandu-l de departe, alearga la el, ii cade pe grumaz, il saruta, porunceste apoi sa i se dea lui haina cea dintai, inel in mana, incaltaminte in picioare; in sfarsit, junghie vitelul cel ingrasat si se veseleste cu toti casenii, mancand, jucand si cantand.

Numai dreapta nu poate fi numita aceasta partinire a vinovatului.De inteles ar fi iertarea, insa bairamul, zaiafetul, tambalaul (caci auzeau cantecele si tropaiturile de la departare) mai ales raportate la foarte zgarcita afectiune dovedita de celelalte odrasle - nu pot sa nu surprinda si sa nu iste in cugetul cititorului ori ascultatorului parabolei serioase nedumeriri cu privire la felul cum intelege tatal dreptatea.

Pilda lucratorilor tocmiti la vie este si mai edificatoare. Nu degeaba au cartit lucratorii din ceasul intai vazand ca primesc tot un dinar ca si cei din ceasul al unsprezecelea. Munca se cade a fi retribuita potrivit cantitatii si calitatii ei. De vor fi fost cei din ceasul al unsprezecelea mai iscusiti si mai harnici, tot ramanediscrepanta strigatoare la cer, raportul fiind de unul la doisprezece. Si deopotriva este sa lucrezi un ceas inracoarea serii ori sa trudesti douasprezece ore trecand prin arsita si zaduful zilei?

Pilda lucratorilor tocmiti la vie in momente diferite ale zilei si primind aceeasi simbrie marturiseste o conceptie neegalitara a salarizarii, adica nedreptate. Argumentul ca tariful de un dinar, stabilit la inceput, a fost respectat e pur formal.Dar parabola smochinului neroditor! Aici nedreptatea e si mai clara si sica neaparat uimirea. Ni se spune doar foarte deslusit ca "ca nu era timpul smochinelor" (Mc.11, 13). De ce atunci sa aiba parte de blestem un sarman pom nevinovat care ii supus soroacelor rodirii?

Smochinul e atat de aspru si de iremediabil pedepsit pentru o situatie de fapt care nu tine de libera vointa, iar stiut este ca raspunderea implica libertatea alegerii.

Si in purtarea Domnului fata de Marta desprindem o serioasa doza de nedreptate.Marta "se sileste cu multa slujire"(Lc 10, 40), iar Maria, in acelasi timp, sade la picioarele Domnului, ascultandu-L.Marta, coplesita de treburi, Ii cere sa i-o trimita pe Maria ajutor. Domnul nu numai ca nu face astfel, dar o si cearta pe Marta si o lauda pe Maria. Si aceea care se pregatea de "ospat mare"(cum zic unele talmaciri) va ramane singura si certata, inapoindu-se foarte probabil cu amarata inima la cuptorul si cratitele ei.
Dar femeia adultera! E prinsa asupra faptului, vinovatia ei este neindoielnica, iar textul legal referitor la pacatul savarsit se citeste limpede:uciderea cu pietre. Hristos insa ce face? Cum rosteste sentinta? In mod cu totul neasteptat; parasii sunt supusi judecatii, nu femeia vinovata. Ea scapa de osanda, iar ei pleaca mustrati de cuget si rusinati.

Si inca o constatare: Hristos vadeste o statornica preferinta si ingaduinta vamesilor, desfranatelor, pacatosilor(precum este cazul in Evanghelia de astazi: nu rugaciunea fariseului celui drept, care nu-i rapitor ori adulter, care posteste de doua ori pe saptamana si da zeciuiala din izma, din marar si din chimen si din tot ce castiga este primita, ci a vamesului celui pacatos).

La cine gazduieste Iisus, cu cine sta la masa, mananca si bea?Dreptatea voia sa se fereasca de pacatosi, sa nu intre in casele lor, sa nu cineze cu ei. Dar El nu! Parca dinadins sfideaza dreptatea si cumsecadenia si-Si petrece vremea numai printre pacatosi si desfranate;n casele lor Ii place a zabovi cu apostolii Sai, nesovaind a sta la mese, ei vin in numar mare (Mt.9, 10):"Si pe cand sedea El la masa, in casa iata multi vamesi si pacatosi au venit si au sezut la masa impreuna cu Iisus si cu ucenicii Lui")

Mai ciudate si mai enigmatice, cred, se infatiseaza textele de la Mt.13, 12 si 25, 29; Mc. 4, 25; Lc. 8, si 19, 26 care toate spun acelasi lucru:"celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are(ori i se pare numai ca are) si putinul ce are i se va lua", iata un enunt care nu poate sa nu tulbure constiinta omului rational, cum s-a si intamplat cu acei care l-au auzit in parabola minelor.

In sfarsit, drept este oare ca Hristos sa-Si absolve ucigasii si sa ne ceara sa ne iubim vrajmasii?

Pentru cei ce-L rasignesc, Hristos se roaga (Lc.23, 34), iar pe vrajmasi ne cere sa-i iubim (Mc.5, 44;Lc. 6, 27) in vreme ce vrea (Lc. 14, 26; Mt.10, 37) sa ne uram tatal, mama, femeia, copiii, fratii, surorile, sufletul, casa, tarina si averea! Ba si de mormintele parintilor doreste sa nu ne pese prea mult. Cereri mai nefiresti si mai nedrepte nici ca-si poate inchipui mintea omului...! Este acum necesar sa explicam ce pare straniu, revoltator si de neinteles.

Pentru a lamuri exemplele de mai sus, trebuie sa intelegem lucrul esential: crestinismul reprezinta o trecere de la dreptate la dragoste. Intre Vechiul si Noul Legamant deosebirea din acest punct de vedere este totala: intregul Vechi Legamant ni se descopera axat pe ideea dreptatii, iar cel Nou pe a dragostei si smereniei. Se trece dintr-o tonalitate intr-alta, de pe un taram pe altul. In Noul Testament traieste o cu totul alta lume. Legea, dreptatea, poruncile (tariagul, cele 613 porunci pozitive si negative ale sinagogii) sunt date la o parte si inlocuite cu suflul atotbiruitor al dragostei.In numele si in virtutea ei isi trimie Tatal ceresc Fiul pe pamant, spre a patimi si mantui fiinte atat de putin vrednice de mantuire. Tot asa procedeaza si tatal din parabola fiului risipitor: se bucura peste masura de intoarcerea pacatosului, fiindca ii este mila de el si prin dragoste covarseste simtul de mai mica intensitate si mai putina valoare a dreptatii. Stapanul viei plateste celor din ceasul al unsprezecelea la fel ca truditorilor din ceasul intai, pentru ca e marinimos, darnic si nobil si nu insufletit de un spirit meschin de contabil si socotitor. N-are vreme si nici chef de calcule si nu intelege supararea nedreptatitilor, o ia drept rautate ("Sau ochiul tau este rau, pentru ca sunt bun?" - Mt.20, 15). Smochinul este blestemat fiindca in realitate el reprezinta si simbolizeaza pe omul care-si cauta scuze si alibiuri in soroace si termene spre a nu sluji oricand pe Dumnezeu, a raspunde in orice clipa cu:"Da, Doamne, iata-ma!" chemarii Lui. Marta e dojenita deoarece nespus mai de pret este sa asculti cuvintele lui Hristos decat sa trebaluiesti la bucatarie si sa intinzi masa (fie cu intentiile cele mai laudabile). Femeia adultera scapa de pedeapsa spre a i se da putinta sa se caiasca, iar parasilor li se da o salutara lectie de smerenie si ingaduinta. Hristos trage la vamesi, la pacatosi, la intinati, pentru ca nu dreptii au nevoie de indreptare, ci pacatosii, dupa cum doctorul e de folos bolnavilor, nu sanatosilor. Ce inseamna "are" din textele aparent scandaloase, unde se spune ca tot celui ce are i se va da? Inseamna "are" credinta, credincios este acela care isi sporeste mereu credinta, caruia staruind in credinta, harul i-o tot inmulteste ( de unde si pentru noi lectia: sa ne intarim in credinta, sa o rodim). De ce sa ne iertam vrajmasii si sa-i iubim? De ce sa ne uram rudele cele mai apropiate si bunurile cele mai legitime? Pentru ca sa prisoseaca dragostea de Hristos si dragostea de aproapele nostru, oricum ar fi el, pentru ca numai astfel ne putem osebi de pagani si implini integral invatatura Domnului.

Norma cea noua e dragostea, nu mai e stricta riguroasa, searbada, ingradita de dreptate si cu atat mai putin suprameticuloasa implinire a celor 613 porunci, iata ce nu au inteles fariseii. Caracterul paradoxal care sta la temelia noii invataturi ei nu l-au putut nici constata, nici asimila. Simone Weill, insa, care L-a iubit pe Hristos si a intuit existential talcul parabolelor Sale, a putut sa scrie:"O, Hristoase, Care iubesti pe cei ce Te rastignesc si rastignesti pe cei ce Te iubesc". Asa si este:pe ucigasii si hulitorii Sai ii iarta, iar pe Apostolii, ucenicii, credinciosii Sai ii meneste rastignirii, sfasierii de catre fiare, arderii pe rug, strujirii cu ghiare de fier, prigoanei si tuturor soiurilor de chinuri, suferinte si scarbe. Pentru primii se roaga Tatalui, pe ceilalti, pe ai Sai, ii sfatuieste sa-si ia crucea si sa-L urmeze pe calea calvaruului. Crestinismul, fata de Legea Veche, ca mod de viata, e ceva cu totul nou, e altceva, cu totul altceva: trecerea de pe un domeniu pe altul, de la o axiologie la alta, produce un efect pe care fizicienii il numesc efect de zoom: situatia e restaurata, perspectiva se desfasoara din cu totul alte puncte de oranduire a campului vizual. Crestinismul, fata de Legea Veche, se afla intr-o postura asemanatoare cu a fizicii infra-atomice si cuantice fata de mecanica newtoniana:intr-atata e dragostea diferita de simpla dreptate, intr-atata o depaseste, deschizand ochilor nostri uimiti alt orizont, o alta lume, cu alte legi - paradoxale - precum prea bine a priceput si afirmat un ne-teolog ca Lucian Blaga.

Iata de ce nici paradoxul Sfantului Isaac Sirul nu trebuie sa sminteasca ori sa ne sperie.Dimpotriva se cuvine sa ne fericeasca si linisteasca. Bucurosi sa fim ca Dumnezeu nu este drept.De vom fi judecati numai dupa dreptate, suntem pierduti. Caci zice psalmistul(nimeni altul decat acest vajnic apologet al dreptatii):"De Te vei uita la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi?"(Ps.129, 3) si "Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta"(Ps. 142, 2)
De intra cu noi la judecata dreapta, osanditi vom fi pana la unul.Din fericire pentru noi, insa, Dumnezeu nu judeca numai dupa dreptate, ci si dupa mila, dragoste si indurare - adica, de fapt, dupa nedreptate. Dumnezeu - spune zicala populara (care graieste mult mai adanc si mai teologal decat am fi dispusi a crede) -, Dumnezeu inseala la cantar, intru ajutorarea noastra, caci "ce nu este cu putinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu" (consemneaza catesitrelele Evanghelii sinoptice:Mt.19, 26; Mc.10, 27;Lc. 18, 27) . Domnul oricand poate chema pe credincioasa-I sluga, Arhanghelul Mihail, si-i porunci sa-si arunce spada in acel taler al balantei, care sa insemne infrangerea puterilor intunericului. Dragostea de oameni a Domnului, puterea scump Sangelui Sau varsat pe cruce, indurarea Sa ( pe care oamenii nu se pricep a o numi altfel decat nedreptate) pot savarsi minuni.

Asa incat, spusa Sfantului Isaac Sirul, departe de a ne buimaci ori a ne fi pricina de sminteala si scandal, ne este numai izvor de fericita nadejde a mantuirii.

(ESEU, Nicolae Steinhardt)

Parintele Nicolae Steinhardt si fascinatia credintei, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Parintele Nicolae Steinhardt si fascinatia credintei"


 

29 Martie 2016

Vizualizari: 1600

Voteaza:

Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE