Sfanta smerenie este increderea desavarsita in Dumnezeu

Sfanta smerenie este increderea desavarsita in Dumnezeu Mareste imaginea.

Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu - aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără nici un fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu. Ceea ce rostim la Dumnezeiasca Liturghie spune totul; „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Acelaşi lucru şi în rugăciunea pe care o zice preotul în taină: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă Ia Tine cădem..." Ţie, Doamne, Ţi le lăsăm pe toate. Aceasta este încrederea în Dumnezeu. Aceast este sfânta smerenie. Aceasta îl preschimbă pe om. Il face dumnezeu-om.

Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.

Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine... Căci pentru mine viaţă este Hristos, iar moartea un câştig. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo. Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.

Dacă aveţi iubire către Dumnezeu şi către aproapele, Dumnezeu va dărui smerenia, va dărui sfinţirea. Dacă nu aveţi iubire către aproapele şi către Dumnezeu, dacă vă leneviţi, are să vă chinuiască satana, o să se răzbune pe voi omul cel vechi, or să vă greşească toţi şi toate, o să cârtiţi zicând: „De ce-ai lăsat asta aici? De ce acolo?" Şi o să socotiţi că e din pricina treburilor, a ostenelii. O să ziceţi: „Ce-o să fie cu starea asta în care am ajuns? Cum de mă port aşa?" fără să înţelegeţi de unde izvorăşte această stare. Pe când aceasta este răzbunarea instinctelor.

Atunci când omul trăieşte fără Dumnezeu, fără linişte, fără încredere, ci cu frământare, zbucium, întristare, deznădejde, dobândeşte boli trupeşti şi sufleteşti. Astenia psihică, neurastenia, schizofrenia sunt stări demonice. Diavol este şi vorbirea „smerită". I se spune complex de inferioritate. Adevărata smerenie nu vorbeşte, nu rosteşte cuvinte „smerite" adică „sunt păcătos, nevrednic, ultimul dintre toţi...". Cel smerit se teme să nu cumva să cadă în slavă deşartă prin cuvintele cele „smerite". Aici nu se apropie harul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, harul lui Dumnezeu se află acolo unde există smerenie adevărată, smerenia dumnezeiască, desăvârşita încredere în Dumnezeu. Dependenţa de El.

Asta are mare valoare, să fii călăuzit de Dumnezeu, să nu ai nici o voie. Robul nu are nici o voie: ce vreadomnul său. Tot astfel şi credinciosul rob al lui Dumnezeu. Devii rob al Lui, dar în Dumnezeu afli slobozire. Aceasta este adevărata libertate. Să arzi pentru Dumnezeu. Asta-i totul. Am mai spus-o. Dacă eşti biruit de Dumnezeu, eşti robit Lui şi trăieşti în libertatea fiilor lui Dumnezeu:! ...ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte (II Petru 2, 19). Se întâmplă ca şi cu ucenicul care are desăvârşită încredere în Bătrânul lui, iar Dumnezeu îi dă harul. Amintiţi-vă de Prorocul Elisei. A luat cojocul şi a lovit apele râului, dar nu le-a despărţit în două, precum făcuse Prorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit şi a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Prorocul Ilie, şi a primit har. Apele s-au despărţit şi s-a făcut drum ca să treacă46.

Trebuie, fireşte, şi puţină străduinţă, dar smerenia cea mai înaltă nu se dobândeşte numai prin străduinţe şi luptă. Este roadă harului. O spun din experienţă: tot ce am, am de la har. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc (Ps. 126, 1). Pe toate le dă Hristos.

Să fim în toate smeriţi: în cuget, în cuvinte, în purtare. Niciodată să nu ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu zicând: „Am virtuţi". Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră. Intotdeauna să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca păcătos, însă fără deznădejde, ci „îndrăznind la mila milostivirii Sale"47. Ajunge să aflăm secretul.

Secretul este iubirea lui Hristos şi smerenia. Hristos ne va da smerenia. Noi, cu neputinţele noastre, nu-L putem iubi. Să ne iubească El. Să-L rugăm mult să ne iubească El şi să ne dea râvnă să-L iubim şi noi.

Dacă vrei să filosofezi, atunci pe toate le vei arunca sinelui tău celui rău şi te vei smeri totdeauna. Este smerenie să crezi că toţi sunt buni. Şi dacă auzi ceva rău despre cineva, să nu crezi. Pe toţi să-i iubeşti, să nu te gândeşti la nici un rău şi să te rogi pentru toţi. N-ai nevoie de altă filosofic Inima celui bolnav de slavă deşartă nu se poate smeri. Când este corectat sau sfătuit, el răspunde cu tărie împotrivă, iar când este lăudat şi linguşit se poartă necuviincios. Orice i-ai spune, înţelege să se mândrească mai mult. Se îngrijeşte şi se învârte numai în jurul propriului sine. Dimpotrivă, păcătosul care se pocăieşte şi se mărturiseşte iese din sine însuşi. Atunci când se mărturiseşte, nu se mai întoarce înapoi. Sufletul bolnav de slavă deşartă este înstrăinat de viaţa cea veşnică. în cele din urmă, egoismul este curată nerozie! Slava deşartă ne face găunoşi. Când săvârşim ceva doar ca să fim văzuţi de ceilalţi, atunci rămânem deşerţi sufleteşte. Tot ce facem, să facem spre a-I mulţumi lui Dumnezeu; dezinteresat, fără slavă deşartă, fără mândrie, fără egoism, fără, fără, fără... Să fii cântăreţ în biserică, la mănăstire. Să ai glas îngeresc şi să-I cânţi lui Dumnezeu, fără să ştii că atâţia oameni te ascultă, adică fără să te gândeşti la asta. Se poate? Nu-i uşor. E greu. De-asta mulţi cântăreţi s-au rătăcit. De obicei, toţi cântăreţii buni au mare egoism. Bineînţeles, nu toţi, dar cei mai mulţi. Insă, când ai smerenie, chiar dacă citeşti sau cânţi frumos, nu eşti influenţat de cei care te ascultă. Ce este - ai să-mi spui - dacă citeşti sau cânţi frumos, şi te aude Bătrânul tău? Asta nu-i nimic, dacă ai smerenie.

Trebuie, cu orice jertfă, să devenim buni. Asta mă străduiesc şi eu, sărmanul. Dar vine osteneala pe aici, mă zdrobeşte boala pe dincolo, şi nu pot să fac nimic. Insă mă lupt. Vreau să devin mai bun, vreau să-L slăvesc pe Dumnezeu cu iubire, cu înflăcărare, mă străduiesc, dar nu iese nimic. însă aceasta îmi dă bucurie şi mulţumire că, în sfârşit, mă străduiesc să-L iubesc pe Hristos. N-am izbândit-o, dar o doresc.

Parintele Porfirie

Ne vorbeste parintele Porfirie, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Ne vorbeste parintele Porfirie"

Note:
46 Cf. IV Regi 2, 8-15 (Septuaginta).
47 Tropar după Sfânta Evanghelie, în duminicile Triodului.

 

21 Noiembrie 2016

Vizualizari: 1304

Voteaza:

Sfanta smerenie este increderea desavarsita in Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE